1,795 matches
-
chiuvetă. — Sunt aici. Italia stă pe pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină picioarele încălțate de salteaua goală. Pantofi eleganți de culoarea vinului. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îi luminau chipul care apărea crispat, uimit, ca și cum în pragul somnului ar fi luat cu sine o incertitudine. Nu m-am întrebat care. Dar am zâmbit pe întuneric și am simțit cum pielea obrazului mi se încrețește la contactul cu cearșaful, gândindu-mă cât de mult îmi plăcea s-o spionez. Eram fericit, nu ne dăm niciodată seama că suntem, Angela, și m-am întrebat de ce asimilarea unui sentiment atât de binevoitor ne găsește întodeauna nepregătiți, rătăciți, așa încât știm doar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spuneam mie însumi: sunt fericit! Fericit pentru acel puțin din Italia pe care lumina slabă mi-l oferea în camera tristă ca un atelier de mobilă. Fruntea îi lucea, m-am apropiat să i-o șterg cu un capăt al cearșafului. Ardea încă, poate mai mult decât înainte, iar un firișor de salivă îi curgea din gură pe gât, în partea în care își înclinase capul. Acum îmi dădeam seama că de fiecare dată când dădea aerul afară din plămâni gemea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se bălăbănea mișcat de loviturile mele. — Trezește-te... Trezește-te! Nu aveam medicamente, nu aveam nimic cu mine. Și nu știam nimic, nu eram un diagnostician, eram obișnuit să intervin pe o indicație precisă, pe porțiuni din corp delimitate de cearșafuri. Și unde ne aflam? Într-o pensiune, pe o stradă provincială, pe care n-o cunoașteam, departe de un oraș, de un spital. Apoi ea s-a mișcat, a bolborosit chiar un salut. Dar era atât de amețită încât palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
frig, a șoptit. Am privit pe fereastră, sperând ca luna să înceteze să ne lumineze și să apună în grabă. Trebuie, m-am gândit, să plecăm imediat. În momentul acela am văzut că urina, o pată caldă se întindea pe cearșaf. Mă privea fără să-și dea seama ce face, ca și cum corpul acela nu-i aparținea. Am apăsat-o din nou pe burtă: — Simți? am țipat. Îmi simți mâna? Nu a mințit. — Nu, a șoptit, nu simt nimic. Atunci, Angela, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ireală sub lumina aceea rece, cu oasele sternului și micile sfârcuri trandafirii străbătute de vinișoare. — Electrozi, am spus. Asistenta a pus ventuzele pentru electrocardiogramă pe pieptul Italiei. Apoi am intubat-o eu, încet, să n-o rănesc. Am luat două cearșafuri verzi dintr-o grămadă și le-am așezat ușor pe ea, unul pe picioare, iar cu celălalt i-am acoperit pieptul. Am pregătit doza exactă de pentothal. M-am spălat și am îmbrăcat halatul steril în grabă, peste haine. Medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și gândul acela... Am privit în jur, tânărul cu fața trapezoidală mă fixa înspăimântat, iar asistenta, pătată de sânge pe frunte, avea o expresie îngrozită. Am privit apoi fața mică a Italiei, palidă și adormită, pe care se reflecta verdele cearșafurilor cu care era învelită. Acela a fost momentul în care i-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute. Am întins brațele înainte cu pumnii strânși în mănușile însângerate. Aș fi luptat, n-aș fi lăsat-o să plece, și vroiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am spus Adei să încerce să-i determine suprafața, e nevoie de puțin timp. Capul tău bandajat alunecă spre Secția de reanimare. Infirmierul împinge targa încet, cu grijă. Acum ești între pereții aceștia de sticlă. Îți privesc ochii închiși și cearșaful care ți se mișcă pe piept. Ada ți-a scos tubul de oxigen, ți-a oprit anestezia și încearcă să te aducă puțin la suprafață, să înțeleagă ce se petrece. Se mișcă în jurul tău, al tuburilor tale cu o grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
imediat. Mi-am dat jos sacoul, cravata, cămașa și maioul, le-am agățat în cuierul de pe ușă și mi-am pus halatul. Într-un colț era un scaun cu spătarul drept. Mai era și o masă lungă acoperită cu un cearșaf alb. Nu voiam să mă așez pe ea. Am ales scaunul. M-am uitat la ceas. Era 10:25. Dacă nu mi-aș fi dat deja jumătate din haine jos, aș fi plecat. Nu aveam emoții, așa cum insistase Madeleine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
asta. Tatăl meu o plăcuse întotdeauna pe Charlotte. Și cine putea să îl învinovățească pe Pfeffer? Lotte arăta ca Jean Harlow. Cred că avea cam treizeci de ani când o întâlnisem de câteva ori, înainte să dispărem, dar noaptea, sub cearșafuri mirosind a acru și a transpirație - chiar și atunci când făceam rost de săpun, nu putea spăla mizeria din viețile noastre - diferența de vârstă dintre mine și Charlotte Pfeffer dispărea. În timp ce stăteam într-o sală de judecată a statului New York, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
adusese aici În seara asta. Dar În loc să se ducă În birou, ajunse În dormitor, unde o lampă mică de noapte arunca o lumină caldă, roșiatică. Văzu patul mare, deja pregătit pentru noapte: două perne identice, două pături albastre Înfățate În cearșafuri de mătase, două noptiere, pe fiecare din ele odihnind câte o carte Întoarsă și deschisă, și Își Îngropă mai Întâi obrazul, apoi tot capul În cămașa de noapte a Yaelei. Își reveni imediat și fugi să-și caute paltonul. Cercetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și să uite. Se dădu jos din pat, o Înveli pe Annette și o Întrebă cu blândețe dacă mai voia un strop de lichior. Sau poate să-i pregătească un ceai? Ea se ridică dintr-o mișcare, strângând la piept cearșaful lui nespălat, căută o țigară, o aprinse furioasă și spuse: Ce nemernic ești! Fima, care se străduia să se Îmbrace În timp ce se acoperea ca să-și ascundă rușinosul său corn de rinocer, bâigui ca un copil pedepsit: Dar ce-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu Înflăcărare. Stai aici liniștită ca o regină. O să fac eu totul. Ai să vezi că o să fie În regulă. Se ridică deci și intră În cabinetul doctorului Eitan cu cârpa de praf În mână. Schimbă Întâi o rolă de cearșafuri de hârtie, care Îi lăsară o senzație de asprime plăcută În vârful degetelor. Făcu puțină ordine În dulapul cu medicamente și Își aminti de povestirea tatălui său despre lungimea și lățimea șinelor de cale ferată. Și descoperi că avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Întoarse cu spatele și ezită puțin Înainte de-a Înțelege că nu avea altă soluție decât să-și scoată și el hainele. Dacă nu pică, curge, Își spuse cu un fel de bucurie răutăcioasă. Și se grăbi să alunece Între cearșafuri, Înainte ca ea să remarce moliciunea sa. Amintindu-și cum o dezamăgise pe Nina și data trecută, pe covorul din casa ei, se simți cuprins de o umilință și o rușine de nesuportat. Se lipi de ea cu tot trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Fima se Încordă, se strădui din toate puterile să-și blocheze mintea, să se fortifice, să nu-și imagineze ce Îi făceau acolo mâinile În mănuși de plastic transparent, pe scaunul ginecologic acoperit cu mușama albă, peste care era Întins cearșaful de unică folosință din hârtie albă, aspră, și lângă care se afla măsuța cu rotile pe care era un set de instrumente sterile, dilatatoare, foarfeci de diferite mărimi, lame, ață și ace pentru cusut carne omenească, pensete, măști de oxigen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de piele peste uniforma neagră. Îi oferi lui Fima posibilitatea de-a semna de bunăvoie declarația prin care recunoștea asasinarea câinelui care În vis se tranformase Într-o femeie al cărei cadavru zăcea la picioarele Sfântului Chivot, Înfășurat Într-un cearșaf pătat cu sânge negru. Fima ceru voie să vadă fața moartei. Inspectorul zâmbi și Întrebă: Pentru ce? Nu-i păcat s-o trezești? Îi e frig din nou. Și-a riscat viața pentru tine. Te-a trecut În partea ariană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
văd pe Lisa. El ezită. Nu pot să-ți promit că va vorbi cu tine. Sau că te va asculta. Dar poți să încerci. O să te aștept aici. Am intrat în rezervă și am găsit-o stând în fund, scrutând cearșafurile în căutarea murdăriei. Am zâmbit în sinea mea. Începuse să-și revină și nici nu părea atât de neplăcut impresionată de apariția mea. Dacă cumva cauți ceva cu care să arunci în mine, am spus, te rog să nu alegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu grijă. Patul era vechi și moale după cum mă avertizase și Ed, dar vechimea lui era reconfortantă, un simbol al rezistenței. Și mă chema cu o voce plângăreață: „Vino să te întinzi, Jenny“ - zicea el - „pernele sunt umflate și moi, cearșafurile sunt răcoroase și proaspete, plapuma ușoară și învăluitoare“. — Vrei să tragi un pui de somn? mă întrebă Ed cu blândețe interceptând schimbul telepatic dintre mine și pat. —Mi-aș dori foarte tare dar... El mă sărută. — Stai liniștită, nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
spre deosebire de mulți dintre tinerii din Flandra, care au murit virgini fie pentru că nu li s-a ivit ocazia, fie pentru că au sperat să se Însoare și și-au păstrat castitatea din principiu. Autorul se stinge stând ridicat În pat, Între cearșafuri apretate și perne Înfoiate, slujit de trei servitori și două surori medicale de profesie care fac cu rândul, În timp ce tinerii mor În noroiul din Țara Nimănui, În tranșee mizere, pe tărgi zgâlțâite sau În paturile spitalelor de campanie, printre gemetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
inconfortabil printre perne, pernuțe și așternuturi mototolite, cu capul căzut Într-o parte ca o marionetă abandonată, cu picioarele goale ițindu-i-se de sub pătură. Chipul nebărbierit Îi este supt și picioarele Îi sunt reci la atingere. Se Întreabă, În timp ce Îi aranjează cearșafurile și Îi acoperă picioarele, dacă mai apucă să prindă Anul Nou. În anul acesta, Crăciunul este o sărbătoare tristă pentru cei mai mulți britanici. Este al doilea de când a Început războiul și apropierea sa redeșteaptă ironic amintirea unei formule pline de Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plece și se așază lângă pat. Draperiile au fost trase și, din cerul acoperit, intră pieziș, prin fereastra care dă spre nord, o lumină rece și cenușie. Scriitorul stă Întins pe spate, cu ochii Închiși, respirând regulat, cu pătura și cearșaful trase ordonat până sub bărbie de asistentă. Pare să doarmă, dar cine poate ști? — Domnu’ James, rostește Burgess, mi-a venit ordinul de demobilizare. Scriitorul deschide ochii, privește În sus la Burgess și zâmbește stins. — Burgess, murmură el. — Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
penetrantei luări în posesie, să fie relatabilă, nu-mi rămân decât cuvinte a căror bâiguială contribuie la o exprimare pătimașă sau pompoasă și care, încă de la Werther-ul lui Goethe, a intrat în uz în scrisori ori în șoaptele rostite sub cearșaf. Sau am să fiu scurt. Pe fata asupra căreia era asmuțită pofta mea, asemenea unui câine dresat, am întâlnit-o pe drumul spre școală. Între timp, vechea clădire a Conradinum-ului ajunsese să fie folosită nu doar de elevi, ci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pestriț, din resturi de lână, eu mă simțeam mai prejos. Și pentru că fiul simțea atât de vizibil lipsa acelei piese vestimentare a breslei, mama - mândră de, cum zicea ea, „proaspătul ei academician“ - îi croise un halat alb ca zăpada din cearșafuri de pat care nu erau tocite decât la cap și la picioare. Astfel costumat mă văd în fotografiile din acea vreme. Mai clar decât începutul carierei mele de fumător îmi stă înaintea ochilor prima temă ce i-a fost dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vinerea; ca să fii nervos, te-a ținut vreme de trei zile numai cu ceai chior și Almanahul Bristol; colac peste pupăză, te-a pus să mergi pe jos nu știu câte cvartale; te-a cărat la o adunare de druzi Înveliți În cearșafuri și, ca și cum frica n-ar fi ajuns ca să-ți ia mințile, a inventat istoria cu zodiile din almanah. Omul era pus pe șotii; Încă nu verificase (și nici n-are să mai verifice) registrele contabile ale lui Izedin; vorbeau de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fost să duc mâna la buzunarul interior: acolo era etuiul, iar În el, autenticul non pareil. Ușurat, am deschis fereastra. Lumină. Răcoare. Larma nebună a păsărelelor. O dimineață micuță și nebuloasă de Început de ianuarie. O dimineață somnoroasă, ghemuită sub cearșafurile ceții alburii. De la poezia dimineții am trecut pe negândite la proza vieții, care mi-a bătut la ușă. Am deschis. Era subcomisarul Grondona. M-a Întrebat ce căutam În cușeta aceea și, fără să-mi aștepte răspunsul, mi-a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]