6,376 matches
-
gâtul cu funia care, mai apoi, i-a folosit drept suport cadavrului. Poate că voia să-i smulgă o mărturisire. Apoi a vărsat peste el varul, care s-a Întărit, preschimbându-se Într-o mască funebră. Priviți. Din amorfa masă cenușie a măștii păru să le sară În ochi amprenta unui chip omenesc răvășit de agonie, cu gura Închisă și cu dinții strânși Într-o mușcătură bestială. Pe suprafața de tencuială se puteau zări câteva smocuri de păr cenușiu și fragmentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
amorfa masă cenușie a măștii păru să le sară În ochi amprenta unui chip omenesc răvășit de agonie, cu gura Închisă și cu dinții strânși Într-o mușcătură bestială. Pe suprafața de tencuială se puteau zări câteva smocuri de păr cenușiu și fragmentele de piele rămase prinse În cavitate atunci când coaja fusese smulsă. Capul mortului parcă se afla acolo, sub ochii lor, Înghețat de privirea cumplită a unei Gorgone. Abia atunci, poate pentru a-și dezlipi privirea de acea grozăvie, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mâini ce păreau născute ca să Înșface piatra. Și poate că nu numai piatra. Cel de al șaselea membru al grupului se apropie, Înclinându-și fruntea și anticipând prezentarea lui Teofilo. Era un bărbat vânjos, cu o claie deasă de păr cenușiu, Înnodat la ceafă, având gura bine conturată și amenințătoare a leului. — Mă numesc Veniero Marin. Sluga dumitale, messer Durante. Și sper să mă cinstești cu prietenia dumitale la fel cum m-au cinstit acești Înțelepți, după ce corabia mea m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
văzu animalul țeapăn Într-un ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate Într-un chip diferit. Exista oare cu adevărat al cincilea pământ, dincolo de punctul acela, cu aurul și cu splendorile sale? Și exista oare Într-adevăr Înfricoșătorul promontoriu de stâncă despre care povestise Veniero, care asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult trei metri, cenușiu și lugubru. Ce dracului căutam eu acolo, la ora, aia, n-aș fi putut să spun În ruptul capului. N-aș fi putut să spun la nici un fel de oră, la drept vorbind; cel mai puțin Însă la aia. - Eveline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu alta? Era o simplă Înșiruire a primelor șapte semne grafice din alfabetul latin, fără nimic simbolic, mistic sau mai știu eu cum Într-Însa, modalitatea cea mai banală de a compartimenta și a ordona cât de cât brambureala aia cenușie, suprasaturată Însă cu materie de aceeași culoare, pardon de jocul de cuvinte la fel de banal. Dar dacă nu e totuși o juxtapunere oarecare de litere? De ce G-ul e În centru și nu la locul lui, adică ultimul? Poate, combinate cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
băgaseră în seamă, apăru sprijinindu-se în baston Sima-Vodă ăl Bătrân, urmat de vistiernicul Ximachi. Pe brațul drept Sima-Vodă avea ceea ce călugării crezură la început că e un șoim, dar care se vădi mai aproape a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zgudui și firava noastră construcție epică, oprită la jumătate, la un sfert, cine mai știe, arată încă o dată ca „un zid părăsit și neisprăvit”. Peste locuri, peste personaje și peste esopicul limbaj ce le-a făcut posibile se așterne pulberea cenușie a unei presimțiri catastrofe. Ce jertfe va trebui să dăm ca să desăvârșim lucrarea? Putea-va fi ea oare vreodată încheiată? Eroii ne sunt pe drumuri și, fără voia noastră, nu-i mai putem aduce acasă, silindu-i la un etern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în mod meticulos, dar cu toată precizia lansării, un român, pe care ghinionul părea că-l urmărise cu o perseverență deosebită încă de la naștere, avu neșansa ca exact în locul unde trebuia să aterizeze să dea peste o bucată de stâncă cenușie ieșită din nisip de care se izbi cu piciorul, ce i se fractură într-o mulțime de locuri. Își pierdu cunoștința și vântul harmattan, care sufla din ce în ce mai tare pe măsură ce se înnopta, puse stăpânire pe mătasea de culoarea închisă a parapantei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mine, supliciul acela și apoi cădeam Într-o halucinație, În care mîini albe, Îndemînatice, pregăteau În vase emailate fel de fel de sotéuri, de ciorbe, de fripturi din propriile mele organe. Îmi era frică să mă apropii de toba bombată, cenușie și gelatinoasă, aveam impresia că respiră, mi se părea că-mi văd stomacul și nu Îndrăzneam să-l ating cu mîna. Încă de foarte mică, din vremea cînd abia Învățasem să vorbesc, simțind nevoia de a Înțelege sensurile cuvintelor, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
această pulbere perfidă. Invidiez pulverizatoarele, pompele de flit, spray-urile. Mă umplu continuu fără să mă pot goli. Mă dilat ca un balon, plutesc deasupra parcului, caut frunzele. Frunzele nu-s. Doar grămăjoare de praf tremurătoare, suspendate deasupra unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nopții apăreau În răstimpuri licăririle speriate ale nasturilor fosforescenți, toate umbrele furișate de-a lungul zidurilor, mărite de ochii mei avizi de miracole și patrulele traversînd Ringul În pas cadențat, tinerii blonzi, supli, impecabili În uniformele lor de un verde cenușiu, glasurile lor aspre, guturale, Isoldele cu șepcuțe de catifea roșie de la Evangelische Schule care le aruncau zîmbete și flori, după-amiezile clandestine petrecute cu Helga Christel În Erlenpark, acolo unde se căsca un cîmp mare urcînd domol clina dealului ce ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cunosc În această scurtă contemporaneitate atît de instabilă. Un gard lung de fier printre gratiile căruia se zărește parcul cu peluze de iarbă și ronduri de flori. În partea centrală se Înalță, retrasă mult În interior, o construcție din piatră cenușie, Într-o arhitectură sobră datînd probabil de prin anii 20-30, o clădire cu multe ferestre aliniate uniform la distanțe mici, respirînd aerul acela sever, inconfundabil, de școală veche, de cazarmă sau de spital. Chiar este un spital, relicvă a Bucureștiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
precise - el stabilește dozajul agregatelor În funcție de calitatea betoanelor. Nu există nici o toleranță, nici o aproximație. Apoi deschide șuberele și tot ceea ce fusese pînă la acest prag ciment, pietriș sau nisip curge În incinta malaxorului, unde devine un amestec, o pastă moale, cenușie, informă scurgîndu-se lent și subțire prin coșul de deversare În cifele care așteaptă sub malaxor să-și ia marfa În primire și s-o transforme, amestecînd-o continuu pentru că betonul trebuie Împiedicat să ia altă formă decît cea care i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ne spuneam mare lucru. Arareori rosteam Eberhart, în singurătatea cotlonului meu, ca de pildă în noaptea aceea când mi-am simțit prima oară efemeritatea. Eberhart era în vârstă și orbitele ochilor săi îmbătrâniți erau pline de nisip. Iar nisipul acela cenușiu era acoperit de o pieliță ca nailonul, care lucea, reflecta de minune lumina veiozei. Uneori, în grădină, făceam bulgări de pământ cât globul ochilor lui. Calculam cam câte furnici ar putea locui într-unul din ei. Vreo șaizeci, șaizeci și cinci. Eberhart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dar auzeam totul, căci o vreme nu l-am urât decât pe el, nu și ceea ce spunea. Când am crescut destul, a adus un iepure și toată clasa s-a așezat mai aproape. Chiar și eu. Era un iepure obișnuit, cenușiu, după constituție la pubertate. A fost așezat pe masă într-un acvariu și, până la urmă, s-a întâmplat ceea ce profesorul Angelo ne tot spunea de o jumătate de oră. Au început să apară în vasul de sticlă niște boabe mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
linii, forme și culori. Practic prin primele două, căci culorile erau o avuție prea scumpă pentru institut. Ce-i drept, odată ea a pictat în fața noastră cu acuarele, dar culorile s-au amestecat între ele, apa din pahar a devenit cenușie, iar această demonstrație a rămas pentru noi o amintire dubioasă, ceea ce a dăunat serios renumelui și așa destul de precar al surorii Augusta. Iar acest renume era știrbit de două ori pe săptămână. Marțea și vinerea. Ca urmare a vrenui păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
într-adevăr am avut un an plin. Vara m-am plimbat cu Amália, toamna cu Igor Gherasimov pe muntele Kármel. Pe Amália o înmormântasem deja, iar eu tocmai făceam cafeaua pentru cină. Cafea proastă și pâine tot proastă, de la magazin, cenușie și fărâmicioasă, ca la institut. Am uitat din nou să cumpăr zahăr, dar o iau de parcă am fi fost săraci. Engelhard mestecă în cafeaua lungă și slabă cu ochii pierduți în gol. — La Eberhart toate erau pe dos. Locuiau cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
orașului, nu știu exact pe unde. Privea fix în jos, spre oraș, atâta tot. S-a întunecat pe verandă după ce norii au început să acopere luna. Curând nu mai era decât o strălucire palidă pe cer, acoperită de un fum cenușiu. Puteai vedea umbrele norilor pe dealuri, străbătând valea cu viteză. Nu peste mult timp, tot cerul era plin de fum cenușiu, care venea dinspre sud și arăta de parcă valea ar fi fost acoperită cu un capac întunecat. Departe, pe deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
au început să acopere luna. Curând nu mai era decât o strălucire palidă pe cer, acoperită de un fum cenușiu. Puteai vedea umbrele norilor pe dealuri, străbătând valea cu viteză. Nu peste mult timp, tot cerul era plin de fum cenușiu, care venea dinspre sud și arăta de parcă valea ar fi fost acoperită cu un capac întunecat. Departe, pe deal, a început să se audă un zgomot nedefinit care s-a împrăștiat pe tot cerul până a atins și casa. Cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
fi lăsat o noapte de vară. În josul văii nu se simțea vântul, dar pe dealuri îți puteai da seama când venea luna martie. Era atunci când pinii șuierau pe vreme însorită, iar lutul se usca și zbura sub formă de nori cenușii peste cenușă, până când nu îți mai dădeai seama că a fost acolo. Însă în aprilie, când ploua și lutul se înmuia, cenușa se vedea din nou și te bucurai că e acolo ca să poți călca fără să-ți intre apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să ieși de acolo. Mă întrebam ce se întâmplă cu gângăniile care nu mai puteau ieși, dacă mor de foame. Mă întrebam cum e să mori de foame. Un pic mai sus pe deal, casa noastră era așezată chiar în mijlocul cenușii. Arăta ca și când ar fi făcut parte din deal, pur și simplu o cutie mare de lemn fără nici un fel de vopsea pe ea. Arăta maronie ca trunchiul unui pin, în timp ce lichenii de pe acoperiș aveau o nuanță verzuie. Singurele lucruri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Au fost dăți când eram gata să pierd taxiul și, chiar dacă nu am omorât pe nimeni în drum, aproape că o făcusem de câteva ori. Ne aflam în inima orașului, unde fastuoșii monștri postmoderni își frecau umerii de vechile clădiri cenușii din piatră. Taxiul mergea leneș pe o stradă cu bijuterii vechi, în stilul în care merg taxiurile când caută un loc unde să se oprească. Asumându-mi riscul, am parcat mașina într-un loc de parcare gol și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
așteptat până când șoferul spurcat și-a epuizat repertoriul și am oprit motorul; apoi am încuiat mașina și am început să merg pe jos pentru a investiga următorul punct de control al Laurei Archer. Clădirea era fațetată sau fortificată cu granit cenușiu și arăta ca o închisoare privată de maximă securitate. Ușa de la intrare era foarte grea, un portal din oțel ornat cu alamă la fel de primitor precum o piatră de mormânt. Poate că designul avea menirea să reasigure clienții băncii că banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]