2,837 matches
-
și bolnavi psihic. Căsuțele au ajuns într-o stare de degradare avansată și de insalubritate totală, acestea nefiind dotate cu instalații de apă și canal, motiv pentru care fiecare imobilizat la pat își avea hârdăul sub patul său. Astfel, unele chilii au trebuit să fie demolate, acestea constituind focare de infecție. După Revoluția din decembrie 1989, Mănăstirea Agafton a fost reînființată în martie 1991. Timp de mai mulți ani, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a judecat cu autoritățile de stat pentru
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
Astfel, prin Sentința civilă nr. 6341/28 octombrie 1994 a Judecătoriei Botoșani și prin Decizia nr. 996/19 octombrie 1995 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, s-a restabilit și reactivat Mănăstirii Agafton dreptul de proprietate asupra terenurilor și căsuțelor (chiliilor) călugărițelor. Începând din 1996 au sosit aici primele călugărițe trimise de la Mănăstirea Agapia; ele au locuit câțiva ani alături de bolnavi. Conviețuirea cu bolnavii a fost dificilă, maicile plângându-se că bolnavii le batjocoreau cu vorbe murdare, le loveau cu bulgări
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
dificilă, maicile plângându-se că bolnavii le batjocoreau cu vorbe murdare, le loveau cu bulgări, tulburau slujbele, făcând multe alte necuviințe. Maicile de la Agafton au cerut în instanță evacuarea bolnavilor din mănăstire. Deoarece era vorba de un caz umanitar, în chiliile călugărițelor locuind la acel moment 172 de bolnavi, din care 110 erau cronici nerecuperabili, neuropsihici și alcoolici, 50 imobilizați la pat, iar ceilalți, bătrâni abandonați de familie, nu s-a putut trece la o executare silită, din cauza lipsei fondurilor necesare
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
dar și din cauza lipsei lucrărilor de întreținere. Astfel, terenul s-a tasat, pereții au început să se încline, au apărut fisuri care s-au dezvoltat chiar în crăpături largi. Dumitru Agachi considera că starea caselor era de precolaps, cele șase chilii din preajma bisericuței necesitând o intervenție de urgență pentru a mai putea fi salvate. Lucrările ar trebuie să vizeze și menținerea stabilității versantului prin plantarea de arbori în zona cu alunecări și construirea unui sistem de rigole care să dirijeze apele
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
de la Agafton au reprezentat, în majoritate, zestrea părintească a fetelor la intrarea în cinul călugăresc, iar din acest motiv se află case montane (de tipul celor din Bucovina), case tradiționale de la sfârșitul sec. al XIX-lea din zona Botoșanilor sau chilii sugerând modelul Mănăstirii Agapia. Unele case sunt monumente de arhitectură valoroase, realizate cu mijloace tradiționale, de către meșteri din zonele de proveniență ale maicilor. Primele case au fost construite în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când sihastrul Agafton si-
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
Unele case sunt monumente de arhitectură valoroase, realizate cu mijloace tradiționale, de către meșteri din zonele de proveniență ale maicilor. Primele case au fost construite în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când sihastrul Agafton si-a „făcut mănăstioară cu chilii”. Cele mai vechi case sunt cele grupate în jurul bisericii de lemn sau amplasate pe culmea dealului. În jurul bisericii de lemn sunt șase case călugărești amplasate la numai 10 m mai spre deal, formând un careu cu deschiderea către biserică (spre
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
fost aleasă mai târziu ca stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile. O mărturie a faptului că Eminescu citea în chiliile mănăstirii din cărțile religioase este prezența unei însemnări autografe a poetului pe fila 92, jos, a unui pateric manuscris, păstrat la Biblioteca Academiei Române, care a aparținut călugărițelor Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu. După tradiția atonită, călugărițele de la Agafton erau așezate
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
dispus de un sistem propriu de irigare, apa de ploaie fiind captată în cisterne. Mănăstirea a fost distrusă în timpul revoluției din 1848-49. Pe locul devastat, sătenii din preajmă au construit ulterior, unicului călugăr greco-catolic rămas, o mică bisericuță (capelă), o chilie și o clopotniță. Cu timpul, capela a fost distrusă de intemperii, așa că în anul 1880 nu mai exista nici un călugăr pe munte. Pe terenul mănăstirii a existat și un cimitir călugăresc. Preotul Vasile Sinu reușește să reclădească biserica mănăstirii greco-catolice
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
monahal decât unele toponime din zonă: „Poiana Călugărului”, „Moara Călugărilor” sau numele localității - „Mănăstioara”. Ioan Zugrav crede că monahii au părăsit schitul imediat după 1775, fugind în Moldova neocupată, el afirmând că în jurul bisericii se vedeau pe la 1926 urme de chilii. Specialiștii datează construcția bisericii la începutul secolului al XVIII-lea. Documente vechi atestă că biserica ar fi fost construită în jurul anului 1760 pe moșia Ilincăi Balș din pădurea Plăvălari. Cele mai vechi dovezi ale existenței bisericii sunt inscripția de pe icoana
Biserica de lemn din Mănăstioara (Udești) () [Corola-website/Science/317530_a_318859]
-
cronicilor, Tomșa Vodă nu reușește să finalizeze întregul complex mănăstiresc până la sfârșitul primei sale domnii. În cea de-a doua domnie a sa dintre 1621-1623, sunt construite zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Conform letopisețului lui Miron Costin, Mănăstirea Solca este finalizată în anul 1622. În acest lăcaș de cult, cărturarul Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779) a fost stareț, a scris și a tradus mai multe cărți de cult
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
datează din 1885. În 1902, forma inițială a bisericii interioare este modificată într-o oarecare măsură, prin restaurările întreprinse de arhitectul austriac Karl Romstorfer. În prezent, pe lângă biserica interioară (înaltă de 36 de metri), complexul mănăstiresc mai include ruine de chilii, beciuri, clopotnița, zidul de incintă cu fortificații și turnuri. Secolul al XIX-lea reprezintă perioada de maximă înflorire pentru Solca, prin apariția câtorva obiective care vor transforma radical din punct de vedere economic, cultural și turistic mica localitate bucovineană. În
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
imperiului și din landurile germane. În anul 1785 a fost înființat un “Oficiu de încercare și cercetare a sării din zona Solca” și, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania, pentru trebuințele Bucovinei. Oficiul și-a stabilit sediul în chiliile fostei Mănăstiri Solca. Tot atunci, au sosit în localitate câțiva ingineri geologi germani care au efectuat prospecțiuni geologice în zona Cacica și Solca. Astfel, în perioada următoare, au început să sosească mineri germani și polonezi care s-au stabilit în
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
și Cetățenii din Vale au fost și ele comasate atunci, formând satul "Cetățeni". În comuna Cetățeni se află schitul Negru-Vodă (secolele al XIV-lea-al XIX-lea), monument istoric de arhitectură de interes național, ansamblu alcătuit din biserica rupestră, ruinele chiliilor rupestre și incinta. Pe lângă aceasta, ansamblul fortificațiilor și așezărilor dacice și medievale, aflate pe platoul de pe malul stâng al Dâmboviței în zona satului Valea Cetățuia, între Valea lui Coman, Valea Chiliilor și monticul „Cetățuia” este clasificat ca sit arheologic de
Comuna Cetățeni, Argeș () [Corola-website/Science/300614_a_301943]
-
de interes național, ansamblu alcătuit din biserica rupestră, ruinele chiliilor rupestre și incinta. Pe lângă aceasta, ansamblul fortificațiilor și așezărilor dacice și medievale, aflate pe platoul de pe malul stâng al Dâmboviței în zona satului Valea Cetățuia, între Valea lui Coman, Valea Chiliilor și monticul „Cetățuia” este clasificat ca sit arheologic de interes național, cuprinzând o fortificație și o așezare dacică (perioada Latène), o așezare medievală, o fortificație, ruinele unor biserici și un cimitir, acestea patru din urmă datând din secolele al XIII
Comuna Cetățeni, Argeș () [Corola-website/Science/300614_a_301943]
-
Chițimia Armenescu vorbea puțin și asculta cu benedictina răbdare. Aflasem încă de atunci că dincolo de iubirea dintâi, medicina, tânăra mea colega scria și dacă țin bine minte, și memoria nu mă înșală, împreună cu un prieten, în cabinetul lui cât o chilie monahala de la etajul șase, din vechea clădire a spitalului, am ascultat în lectură acesteia câteva poezii.Reticent în fața liricii tradiționale, de multe ori exagerat extravertit feminină, am avut atunci revelația unui germene de capacități largi de exprimare a unor sentimente
Elena Armenescu () [Corola-website/Science/314568_a_315897]
-
cu 17 elevi (toți băieți). Anuarul Socec din 1925 consemnează cele două comune în aceeași plasă. Comuna Giurgeni avea 1872 de locuitori în satele Giurgeni, Muncelu de Jos, Valea Ursului și în cătunele Băneasa, Fundu Șiștarului și Golani; în vreme ce comuna Chiliile, cu aceeași alcătuire, avea 1096 de locuitori. În 1931, satul Băneasa a dispărut, iar comuna Chiliile s-a desființat, satul Chiliile trecând la comuna Bălușești, iar satul Buciumi la comuna Valea Ursului. În 1950, comuna Valea Ursului a fost transferată
Comuna Valea Ursului, Neamț () [Corola-website/Science/301695_a_303024]
-
Comuna Giurgeni avea 1872 de locuitori în satele Giurgeni, Muncelu de Jos, Valea Ursului și în cătunele Băneasa, Fundu Șiștarului și Golani; în vreme ce comuna Chiliile, cu aceeași alcătuire, avea 1096 de locuitori. În 1931, satul Băneasa a dispărut, iar comuna Chiliile s-a desființat, satul Chiliile trecând la comuna Bălușești, iar satul Buciumi la comuna Valea Ursului. În 1950, comuna Valea Ursului a fost transferată raionului Negrești din regiunea Iași. Satele Golani și Fundu Șiștarului au luat, respectiv, denumirile de "Zorile
Comuna Valea Ursului, Neamț () [Corola-website/Science/301695_a_303024]
-
locuitori în satele Giurgeni, Muncelu de Jos, Valea Ursului și în cătunele Băneasa, Fundu Șiștarului și Golani; în vreme ce comuna Chiliile, cu aceeași alcătuire, avea 1096 de locuitori. În 1931, satul Băneasa a dispărut, iar comuna Chiliile s-a desființat, satul Chiliile trecând la comuna Bălușești, iar satul Buciumi la comuna Valea Ursului. În 1950, comuna Valea Ursului a fost transferată raionului Negrești din regiunea Iași. Satele Golani și Fundu Șiștarului au luat, respectiv, denumirile de "Zorile" și "Izvoarele". În 1968, comuna
Comuna Valea Ursului, Neamț () [Corola-website/Science/301695_a_303024]
-
din regiunea Iași. Satele Golani și Fundu Șiștarului au luat, respectiv, denumirile de "Zorile" și "Izvoarele". În 1968, comuna a trecut la județul Neamț, iar satele Zorile și Izvoarele au fost desființate și comasate cu satul Muncelu de Jos. Satul Chiliile a fost alipit și el comunei Valea Ursului în 1981.
Comuna Valea Ursului, Neamț () [Corola-website/Science/301695_a_303024]
-
sfințit), de unde și denumirea de Biserica Hagiu. Între 1765-1767 un urmaș al familiei Băbeanu, cu numele Mihail, fost logofăt de taină, călugărit cu numele de Misail Monahul, a clădit o biserică de zid în locul celei de lemn, adăugând și șase chilii, care au dăinuit până în 1920, pentru adăpostirea văduvelor sărace. Amenințată cu dărâmarea, Biserica Hagiu a fost renovată în 1831, cu ajutorul și contribuția enoriașilor. Devenind neîncăpătoare și ruinându-se, între anii 1872-1874 biserica Hagiu a fost reclădită din temelii, prin osârdia
Biserica Hagiu () [Corola-website/Science/313977_a_315306]
-
de la schitul Deleni, din dreapta Prutului, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Ulterior (pe la 1770), egumenul Feodosie a construit o biserică de lemn la poalele stâncii. În felul acesta, mănăstirea își lărgește amplasamentul alături de cel rupestru, dezvoltând un complex întins de chilii și anexe și prin 1812 are deja două biserici de lemn (inclusiv o clopotniță de lemn) deasupra turnului de întrare în incintă. În anii imediat următori, schitul Japca, datorită situației sale prospere, va obține de la mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni statut de
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
cu toate încercările, n-a putut fi închisă ca și celelalte mănăstiri. Atacurile activiștilor de partid au suferit eșec datorită stoicismului până la sacrificiu al călugărițelor de aici, fiindu-i totuși devastate unele edificii, inclusiv complexul cu biserica și cele două chilii rupestre. Actualmente biserica rupestră după ce a fost reparată acum 4 ani, este funcțională și în ea se săvârșește serviciul religios. Mănăstirea Japca se prezintă la ora actuală drept cea mai amenajată și mai prosperă dintre mănăstirile din Republica Moldova. Din cele
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
secolului nostru. Într-un articol al unui preot rus Ioan Egorov, unde sunt însumate datele istorice ale mănăstirii Japca, culese în secolul al XIX-lea de alți cercetători, se publică pentru prima oară planul bisericii rupestre și al celor două chilii. În evaluarea sa, care poartă un caracter descriptiv, acest autor remarca în structura bisericii "trei compartimente inegale ale planului în afara de altar". Tot aici el face o descriere amănunțită a detaliilor, redând și dimensiunile fiecărei părți. În perioada interbelică, cercetări
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
nu se află sub jurisdicția episcopului arhidiecezan. Astăzi mănăstirea este un obiectiv turistic pentru vilegiaturiștii de pe malurile lacului Balaton. În interiorul clădirilor se află o galerie de artă care găzduiește diferite expoziții în timpul lunilor de vară. Mănăstirea în stil baroc are chilii simple și austere, potrivit normelor de viață monahală. La parterul aripii de sud se află refectoriul (sala de mese), iar la etajul superior o bibliotecă. Refectoriul are tavanul din stuc decorat cu picturi murale ce-i reprezintă pe sfinții benedictini
Abația Tihany () [Corola-website/Science/334852_a_336181]
-
Raionul Cimișlia, Republica Moldova. Astăzi comună Lipoveni are peste 2000 ha de pământ, atestate pe el a trei sate —Schinosica, Munteni și Lipoveni. Spre nord se află pădurea pe distanță dintre Lipoveni și Molești. Deasemenea sunt urmele vechiului șleah ce lega Chilia cu Liovul apoi cu Polonia. Șleahul de 20 m lățime a rămas împădurit cu arbuști și numai cărările oamenilor și urmele căruțelor amintesc că pe aici cândva era un drum mare. Așezarea a apărut în antichitate. În necropola de la marginea
Lipoveni, Cimișlia () [Corola-website/Science/305808_a_307137]