38,100 matches
-
lume atît de colorată ca și a lui Cărtărescu. Atîtea baloane colorate peste capul meu îmi întunecă perspectiva și așa destul de sumbră” (p. 109). Reversul acestei serii de negații duce chiar în inima poeziei Angelei Marinescu. Și este dreptul fiecărui cititor să opteze pentru experimentele artistice postmoderne sau pentru intensul ei trăirism. Poeziei postmoderne care este o expresie a inteligenței pure, rod al jocurilor (inter)textuale și al dexterității combinatorii, Angela Marinescu îi opune o poezie a trăirii maxime, viscerală, și
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
Ea a apărut din dorința autorului de a restitui bătrînei lui mame bolnave de Alzheimer amintirea ei cea mai scumpă - cei cinsprezece ani de copilărie și adolescență, petrecuți în Bucureștiul interbelic. Autorul a scris această carte de maxim interes pentru cititorul român în urma celor cinci călătorii făcute, după 1990, la București. O pagină de istorie vie, în care Bucureștiul trăiește mai multe vieți palpitante impunîndu-se astfel cititorului ca un personaj principal pe care nu poți să nu-l îndrăgești. Romanul este
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
adolescență, petrecuți în Bucureștiul interbelic. Autorul a scris această carte de maxim interes pentru cititorul român în urma celor cinci călătorii făcute, după 1990, la București. O pagină de istorie vie, în care Bucureștiul trăiește mai multe vieți palpitante impunîndu-se astfel cititorului ca un personaj principal pe care nu poți să nu-l îndrăgești. Romanul este în curs de apariție, în colecția „Biblioteca Polirom“ coordonată de Denisa Comănescu. Sfântul Gheorghe/ Lipscani: acesta este punctul central, din care se poate călători de la noi
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
-R Patapievici, Omul recent. Explicația ține în bună măsură de modul în care sînt elaborate aceste opere de ficțiune. Pe de o parte, romanele lui Dan Stanca sînt niște texte „pour les connaisseurs”. Pentru a fi înțelese ele presupun din partea cititorului un anumit nivel minimal de inițiere și parcurgerea, în prealabil a unei bibliografii din care nu pot lipsi scrierile părinților Bisericii, operele lui René Guénon, Vasile Lovinescu, sau Meister Eckhart. În plus, stilul lui Dan Stanca nu este unul foarte
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
ca în cazul cărții mele, nu am prea văzut romanul lui Dan Stanca) un cvasi-rebut editorial. Rebut al cărui principal cumpărător devine pînă la urmă chiar autorul, fie și din jena de a nu fi părtaș la înșelarea unui potențial cititor de bună credință care, cumpărînd un astfel de deșeu editorial, ar putea pune pe socoteala nefericitului autor impardonabilele greșeli de editare. Pagini lipsă (textul de la pagina 91 nu mai continuă nicăieri), spații albe plasate aberant (vezi pagina 99), corectura neglijentă
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
apariția unor astfel de cărți devine o componentă a coșmarului de zi cu zi, atît de bine descris în romanele lui Dan Stanca. A doua zi după moarte este un roman care poartă semnele inimitabile ale scrisului lui Dan Stanca. Cititorii fideli ai romanelor sale nu vor avea mari surprize citindu-l, dar cei care nu-i cunosc cărțile anterioare pot avea revelația întîlnirii cu unul dintre scriitorii foarte interesanți ai perioadei de tranziție. Dan Stanca, A doua zi după moarte
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
și mare în fundal (1982), Umbrele scânteietoare (1984), Calul de soare (1989), Arborele cuvintelor (1997), Claviatura (1991), Îngerii (2000). Prin publicarea povestirii de mai jos, care aparține volumului de proză scurtă Istorisiri de văzut și parcurs (2003), dorim să familiarizăm cititorii români cu încă un nume de referință din literatura universală actuală. Bătrâna era nespus de fericită. Păi, nu ducea ea o viață bună fără să-i lipsească nimic? Chiar de dimineață găsise loc pe o bancă din parc, nici prea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
folosiți de intervievatul-cioclu, dacă nu ar fi totuși tentat să-și aleagă un lăcaș de odihnă eternă într-un cimitir. Pare surprins și îmi mărturisește că nu și-a pus încă problema, chiar dacă vine la astfel de spectacole și este cititor al lui Cioran! Soția sa adaugă un amănunt care îmi era necunoscut: s-a adoptat în Elveția o lege permițând să dispui după voie de cenușa cuiva care ți-a fost apropiat, să aduci urna acasă, s-o răspândești în
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
a romancierului portughez António Lobo Antunes, evocarea bunicilor pornind de la o fotografie ștearsă de vreme. Arta de a reconstitui pe un ton în același timp dubitativ și precis o ambianță de neuitat și de a-l atrage pe nesimțite pe cititor, în ciuda aparentei detașări reflexive ori tocmai datorită acestei eficiente strategii narative, în spațiul vertiginos al amintirilor din copilărie (pe care am avut ocazia nu de mult să o cunoaștem prin intermediul frumoasei versiuni a romanului ,,Întoarcerea caravelelor” semnată de Micaela Ghițescu
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
externe: între actul narativ și povestirea pe care el o produce, între acestea și povestirile secundare pe care ea le înglobează și așa mai departe. Cu o plăcere și ingeniozitate parcă mai mari ca oricînd, Genette parcurge, antrenîndu-l și pe cititor în această aventură a radiografierii unei figuri, toate cazurile și subtipurile ei, probabile și improbabile, în domenii și la autori dintre cei mai diferiți: astfel în literatură, inconturnabilii preferați Proust, Borges, Valéry alături de Sterne, Diderot, Cervantes, Michelet, Goethe, Stendhal, Robbe-Grillet
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
Yourcenar, Cortàzar, Flaubert, Saint-Simon, Nerval, Merimée, Scott, Dumas, Dickens, Tolstoi, Aragon, Butor, Fowles, Christine Montalbetti și alții. E de reținut faptul că în compartimentul deja foarte larg al literaturii, un loc anume este acordat, sub aspectul metalepsei, autobiografiei, un altul cititorului potențial, un altul - destul de restrîns dar foarte interesant - traducerii libere, cu efectele și consecințele ei surprinzătoare, ilustrate aici de Houdar de la Motte. Delictul metaleptic în reprezentarea cinematografică e ilustrat de nume precum Allen, Truffaut, Hitschock, Welles, Chaplin, frații Marx, Hawks
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
născocește și adverbul corespunzător - „metalepticamente”, am putea spune în românește -. Ici și acolo apar fugitive referiri personale (întîlnirea autorului în cartierul Marais unde locuiește cu o vedetă italiană, reacția fetiței unei cunoștințe în sala de teatru) și grațioase recomandări adresate cititorului (de evitat filmele dublate, de preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de exhaustivitate, Genette nu uită nici situațiile mai rare, speciale de metalepsă, prilejuite de nebunie, delir, vis, coșmar, fantasmă, reverie, viziune onirică, fie ele înglobate într-o creație artistică
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
crimă perfectă”. Să începem cu sfârșitul. La întrebarea „De ce?... de ce, nene Anghelache?”, după cum se știe, interogatul, „cumine, n-a vrut să răspunză”. Cuminte, cuminte, dar evident provocator și cu adresă: de dincolo de moarte, ca ultimă sfidare, parcă, el lansează fiecărui cititor invitația explicită la dezlegarea tainei. Dacă acceptăm premisa unei intenționalități auctoriale în acest sens (și cred că avem motive s-o facem: în timpul vieții, Caragiale beckettiza avant la lettre încercând ostentativ să adâncească misterul: „De ce s-o fi omorât Anghelache
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
respectă regulile jocului pe care le presupune orice întreprindere de acest gen. Prima dintre ele, cea mai importantă, o constituie ascunderea răspunsului (adevărului) în spatele unui număr cât mai mare de aparențe menite să-l deruteze și să-l împingă pe cititor pe felurite piste false. Caragiale face asta începând cu titlul și stratagema reușește: nu doar lecturanții neatenți, ci și câțiva comentatori redutabili, dar neglijenți cu litera textului, cad în capcană și așază „inspecțiunea” de a doua zi și frica de
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
de neînțeles și a morții consternante a casierului, ignorând faptul elementar că Anghelache habar n-are de controlul preconizat, el părăsind berăria înainte ca inspectorul din minister să le anunțe camarazilor vestea. A doua modalitate de inducere în eroare a cititorului la care recurge Caragiale pentru a proteja taina morții lui Anghelache o reprezintă presărarea în text a unor false mistere, menite să acrediteze iluzia că ascund indicii revelatoare. Ele nasc întrebări cu efect controlat, fiind, în fond, parazitare, înșelătoare, destinate
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
la scena din berărie! În schimb, întreaga aventură a celor trei camarazi porniți să dea de urma lui Anghelache pentru a-l avertiza că îl paște controlul este suprasaturată cu indicii manipulate expres pentru a inculca și a consolida în cititor absoluta certitudine a culpabilității lui Anghelache. Toate neconcludente, deloc „în chestie”, dacă le judecăm la rece, însă puse repetitiv în pagină într-o așa manieră emoțională convingătoare încât sfârșesc prin a părea la fel de neîndoielnice, de imbatabile ca și apriorica teză
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
post-mortem, gândurile: decât dezonoarea, mai bine... Se pune întrebarea: cum află Anghelache în seara fatală că destinul a făcut din el, fără putință de dubiu, un delapidator irevocabil? Un răspuns - cam năstrușnic, recunosc - ar suna astfel: casierul blestemat este un cititor comprehensiv și pertinent al începutului nuvelei lui Caragiale Inspecțiune; acolo i se ia ultimul văl de pe ochi și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
este acela că sintetizează, ordonează cumva întreaga problematică atât de discutată în ultimii ani. Un subcapitol se ocupă, de pildă, de strategiile de evitare/păcălire a cenzurii, relevând în toată splendoarea lui fatală întregul parcurs al operei de la producător la cititor. Lucrarea (însoțită de o bibliografie substanțială) este o apariție necesară, fără discuție, iar pentru cei ce vor să înțeleagă pe deplin literatura română sub comunism acest studiu este absolut obligatoriu. Chiar dacă a fost ocupat cu sociologia (pusă însă, cum am
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
a sinuciderii ciudatului nenea Anghelache, casierul din Inspecțiune, Ion Vartic revoluționează în fond întreaga caragialeologie. Scopul criticului este de a ajunge la intuiția întrebării hermeneutice corecte, aceea chemată să provoace, ca într-o maieutică de tip socratic realizată cu presupusul cititor (unul “leneș la pricepere” cel mai adesea), răspunsul explicativ cel mai plauzibil: “De ce se sinucide Anghelache? Pentru că e un anxios frustrat de frică! Și pentru a se sustrage febrei anxietății fără obiect, care îl face să aibă, în casa de
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
un transcendent capricios, ce se joacă, amuzat, cu omul, strivindu-l, numai pentru a înscena o ingenioasă comedie metafizică”. O extrem de incitantă declarație de principii privind menirea criticului comparatist este la un moment dat strecurată, ca într-o capcană întinsă cititorului neatent, nici mai mult nici mai puțin decît într-o paranteză. S-ar putea spune, glumind numai pe jumătate, că Ion Vartic adoptă în acest caz atitudinea dandy-ului spiritual de tip Brummell. Ideea simplicității vestimentare care i-ar fi
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
dragostea. Concina prădată e un joc de cărți de modă veche, boierească, nepracticat (din câte presupun) nici în perioada interbelică, de aceea referentul simbolic (spargerea unui grup bazat pe o convenție) nu e clar, cu atât mai puțin transparent pentru cititorii de azi. Desuetudinea, romanțiozitatea și parfumul exotic intră, în mod voit, în compoziția frazei și în macrostructura narațiunii. Nuvela Magie albă nu aduce, din păcate, nimic nou, decât eventual la nivelul subiectului. Apropierile cele mai numeroase par să fie de
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
-mi storc mintea și să scot ceva. Nu este genul meu să mă exprim prin interviu. Din când în când, însă, cedez. - Vorbeați de plăcerea cu care vă așezați în fața foii de hârtie și pe care o ghicește, desigur, și cititorul. Poate un istoric să fie valoros, fără să fie și un bun scriitor ? - Cred că istoria se poate face în foarte multe feluri. Eu am formula mea de a mă exprima. Scriu cărți. Fiind istoric, cărțile sunt de istorie. E
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
ceva care să aibă și o formă literară și care să aibă o logică, o coerență. Nu mă interesează numai să transmit informația, ci să îi dau și un sens. “Nu a existat niciodată o singură istorie” - Și să implicați cititorii. - Nu știu dacă o fac pentru cititor. Când scriu, nu mă gândesc la cititor, fiindcă nu am vreme. Nu mă mai gândesc nici la mine. Când scriu, scriu pur și simplu. Oricum, nu cred într-o singură formulă de istorie
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
literară și care să aibă o logică, o coerență. Nu mă interesează numai să transmit informația, ci să îi dau și un sens. “Nu a existat niciodată o singură istorie” - Și să implicați cititorii. - Nu știu dacă o fac pentru cititor. Când scriu, nu mă gândesc la cititor, fiindcă nu am vreme. Nu mă mai gândesc nici la mine. Când scriu, scriu pur și simplu. Oricum, nu cred într-o singură formulă de istorie. Poți să faci și o istorie foarte
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
o coerență. Nu mă interesează numai să transmit informația, ci să îi dau și un sens. “Nu a existat niciodată o singură istorie” - Și să implicați cititorii. - Nu știu dacă o fac pentru cititor. Când scriu, nu mă gândesc la cititor, fiindcă nu am vreme. Nu mă mai gândesc nici la mine. Când scriu, scriu pur și simplu. Oricum, nu cred într-o singură formulă de istorie. Poți să faci și o istorie foarte seacă, o istorie cantitativă, cu șiruri de
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]