2,120 matches
-
și se strânse de perete. Dintre doi saci ieșise un guzgan cu coada solzoasă și ochișori lucind bulbucați. Mișcându-și mustățile groase, dihania începu să roadă grăunțele care se scurgeau dintr-un sac. Când, descântând de spaimă, fata zvârli cu ciudă în el un ciucalău, lingurarul zise cu glasul lui moale și mângâios : - Lasă-l, săracu’, asta e munca lui. Hai, fată, toarnă și tu în coș, că-l trezesc eu pe morar. Ghebosul se ridică iar sarcina din spinare i
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
a făcut ș-a luat un flăcău. Iar Sevastian Ciubotariu, fiind tânăr, mai fugea în sat la muieri ; dar baba îl aducea înapoi cu ulcica. Toată vremea se sfădeau. Sara el ședea la foc în fața vetrei și cânta. Crăpând de ciudă, baba striga : „Te gândești la muieri, spurcăciune !” Și nu zi, nu baba a murit întăi, tot pe Savastian l-a îngropat de tânăr. țin minte, venise baba, vădană de-al doilé, la mama și i-a arătat niște flori galbene
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
să-l anunți? - Trimiteam o ploaie zdravănă peste Lucy să se potolească și să aștepte până a doua zi, când primea de mâncare. - Și ce s-a întâmplat mai departe? - Când a constatat stăpânul cele întâmplate, era să plângă de ciudă pentru că a rămas fără găini. A prins-o pe Lucy, a băgat-o într-un sac și a dus-o la patruzeci de kilometri distanță. Acolo i-a dat drumul într-o pădure. Vecinii au zis că se va întoarce
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
camera mea, după ce am Încuiat ușa, mi-am scos cămașa În fața oglinzii și am văzut... că mama avea dreptate. Nimic! Nu era nimic acolo care ar fi putut să țină ceva. Așa că am izbucnit În lacrimi, de frustrare și de ciudă. În seara aceea, când am coborât În cele din urmă la masă, m-am răzbunat și eu cum puteam. ― Ce-i cu tine? Nu ți-e foame? ― Vreau mâncare normală. ― Cum adică mâncare normală? ― Mâncare americană. ― Trebuie să gătesc ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
alte fete era bârfită, victimizată și ostracizată. Eram conștientă de toate acestea. Mă speriau. Nu știam dacă sentimentele mele față de Obiectul Obscur erau normale sau nu. Prietenele mele aveau tendința să dezvolte invidii obsesive față de alte fete. Reetika leșina de ciudă pentru cum cânta Alwyn Brier Finlandia la pian. Linda Ramirez era fermecată de Sofia Cracchiolo, pentru că făcea trei limbi străine În același timp. Asta să fi fost? Oare pasiunea mea pentru Obiect era doar rezultatul elocvenței sale admirabile? Mă Îndoiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de bărbat, dar sentimentele dinăuntrul acelui băiat erau Încă ale unei fete. Să te tunzi după o despărțire era o reacție feminină. Era o metodă de a o lua de la Început, de a renunța la orgoliu, de a face În ciudă dragostei. Știam că n-aveam să mai văd niciodată Obiectul. În ciuda problemelor mai importante, a grijilor mai mari, mi s-a rupt inima când mi-am văzut pentru prima oară În oglindă chipul de bărbat. M-am gândit: s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
decât vroiam. Și aici, profesorul a început să se lase așteptat. Un sfert de oră trecu, apoi jumătate de oră. Ciudat. Plictiseala începu să se instaleze, căci aveam la noi doar cărțile de studiu. Parcă pentru a ne face în ciudă, timpul începea și el să se lungească, iar acele ceasului atârnat pe perete se mișcau îngrozitor de încet. Cu greu au trecut și aceste șaizeci de minute, iar noi am început să ne întrebăm dacă celelalte ore se vor ține, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făcute nu au scăpat Ministrului, care se încruntă un pic. Asta schimbă totul, spuse Allston la fel de calm ca și mine. Ana, vino! ordonă el. Dar Ana nu venea. Dimpotrivă, se dăduse un pas înapoi, parcă pentru a-i face în ciudă tatălui ei. Locul ei era aici. Locul meu e aici, tată! spuse ea aproape plângând. N-o luase în seamă și zise în continuare, ca și cum ar fi vrut să convingă un copil mic. Michelle, ma Michelle, viens avec moi. Viens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ușă și intră înapoi pe fereastră. Se bagă întruna peste ea. Nu e zi în care să nu-i reproșeze că nu va lăsa în urmă mai mult decât a primit. Și nu o zice doar ca să i facă în ciudă. Nu se poate dezbăra de mentalitatea lui de oportunist. E clar că se simte în continuare un parvenit, deși taică-său a fost un aristocrat al spiritului. Dar pentru Gallus superioritatea înseamnă să-i surclasezi pe ceilalți printr-o îmbogățire
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aia grasă de Claudia Appia. — Ce importanță are? încearcă să o calmeze Antonia. — Pentru ce crezi că s-au dus? o înfruntă Agrippina cu ochi scăpărători. Să le spună când e Venus prielnică și Saturn în toane rele? Ți-e ciudă că pe tine nu te-a primit...! se răzbună Domitia Lepida. — ...Ca să afli de ce evreica e mai dulce la pizdă decât tine, completează veninoasă Aemilia. Vipsania se pregătește să facă față unei noi izbucniri din partea Agrippinei. Dar nu e cazul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
uriașă a acestuia pare să-l fascineze, căci i se adresează numai lui: Ne pun să stăm de strajă în fața parapetului - la nevoie, chiar și răniți. Și Curtius Atticus nu mai vrea deloc să cheme medicul din oraș, mormăie cu ciudă Rufus. Evită să se uite la vreunul dintre ei. — Face economie, nemernicul! Ganymedes continuă cu o voce surdă: — Păzim chiliile de sub noi, în care dorm gladiatorii. Fornăie înfundat. — Să nu fugă cumva vreunul. N-ar avea cum, scrâșnește Rufus din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a lui Gaius, l-a propulsat din nou în față. Astăzi este desemnat oficial succesorul lui Augustus. Livia îi reproșează că personalitatea lui austeră l-a privat odinioară de favoarea principelui, dar n-are dreptate. Nu numai ambiția rănită și ciuda l-au făcut să i refuze poporului roman ser viciile sale. Intenția împăratului de a-și asigura o succesiune dinastică era flagrantă. Și criminală. De aceea a plecat. Suspină adânc. Până la urmă și gestul lui a fost inutil. Căci lumea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar arăta. Tiberius îi observă enervarea mocnită. Se simte dator să-l liniștească: — Cunosc o scurtătură prin spate, pe unde se înalță rugul... Plautius Silvanus nu protestează. Îi urmează bombănind ne mul țumit pe ceilalți doi. Mai cată o dată, cu ciudă, peste umăr la impozanta construcție din spatele său. Tipic pentru Augustus! Forma circulară tradițională este doar de spoială. Să se spună că s-a inspirat de la etrusci, italici ca și ei, nu de la greci. Dar concepția vine tot din Răsăritul elenistic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-vă; Umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gândește, are simțuri, mentalități („o pocitanie de om”). Stăpânind văzduhurile, el este “ciuma zburătoarelor”, căci, situate tot în sfera grotescului si primitivului monstrous, “le prindea cu mana din zbor, le răsucea gâtul cu ciudă și apoi le mânca așa crude, cu pene cu tot”. Harap-Alb numește și desemnează prin descrieri și formulări sintetice și fulgurante entitățile din ambianță de care are nevoie și prin aceasta le actualizează, după cum Adam în Rai “numește” ființele create
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
vers. Cîte-odată... prea arare... A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare, Când aud că sună cleampa... Este Ea. Deșarta casă Dintr-odată-mi pare plină, În privazul negru-al vieți-mi E-o icoană de lumină. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau șoptind cu draga Mînă-n mână, gură-n gură. {EminescuOpI 107} DEPARTE SUNT DE TINE... Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte vieața-mi lipsită de noroc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ei, femeia o Împinse Între mama ei și Harry și spuse: —Tu fericită să fii aici cu mama și tata, venit atât de departe ca să bucurați de frumosul Templu Clopot de Piatră. Da? — Nu e tatăl meu, spuse Esmé cu ciudă. Se scărpină În cot. Mâncărimea de la pișcăturile țânțarilor o făcea să fie și mai nervoasă. —Scuze. Poți să repeți? Întrebă femeia. Am spus că ea e mama mea, dar el nu e tatăl meu. O, scuze, scuze. Femeia se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
succesele mele mi se păreau indiscutabile. Totuși, până atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care - vedeam cu ciudă - îmi întîrzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu toate fetele urâte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simțeam nici o emoție. Voiam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
disperat, uneori mi-e milă de ea și alteori o urăsc și alteori nu mă interesează. Cum să disting din tot ce a spus ea ce e sincer, când eu nu sunt sigur dacă reflexiile mele nu sunt pornite din ciudă sau din remușcare, și că n-o judec pe rând sau cu excesivă îngăduință sau cu excesivă severitate. Nu știu dacă tot chinul meu se numește dragoste sau amor propriu... Dacă mi-ar părea rău să aflu că a murit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mi se pare că sunt pierdut fiindcă nu am curajul să plec, regret timpul irosit, uit toate clipele în care am fost fericit. Cearta se termină epuizând pe Ioana, făcînd-o să cadă istovită pe un scaun, fără viață, și atunci ciuda mea se transformă în milă cumplită, căci, în definitiv, nenorocita se chinuise din dragoste și din cine știe ce deteriorări în interior, fizice sau morale. Oricât aș fi de nevinovat, trebuie să am remușcări că am intrat în viața ei și am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deseori că se va da altuia. Nu trăgeam concluzii definitive, căci o clipă după aceea se alipea ca cea mai îndrăgostită dintre fete și despre exploziile ei de mai înainte spunea: "Cum poți să le iai în serios? Mi-era ciudă în clipa aceea pe tine!". Se contrazicea mereu, căci depindea de cum îi apărusem în ultima clipă. Ar fi fost greu să-mi scot un portret din părerile ei, căci mă caracteriza nu prin mici nuanțe, deseori fără legătură între ele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
instinctele ei în joc: o judecată de felul acelora pe care le aplica asupra unei cărți. Păcatul ei n-a schimbat-o deloc. Are acum noi sentimente, remușcări, umilință, tragedia celor întîmplate, dar ele, deși o complică, lasă să subziste ciuda ei pe mine, nu o îmbună. Reproșul pentru că nu o iubisem (singura cauză a tuturor celor întîmplate) a reînceput. Câteodată își amintește de câte o scenă nerezolvată odinioară, în care suferise mult, și o continuă acum, vrând să pedepsească pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sunt naturale, și vizibile perfect pentru firea bănuitoare o Ioanei. Atunci izbucnesc certuri puternice ca și odinioară, constat că nimic nu s-a schimbat și că păcatul n-a avut cel puțin meritul de a o potoli puțin. Cu infinită ciudă, îi simt despotismul, și mi-e scârbă de mine că nu am avut curajul să mă degajez, să plec. Plimbarea pentru câteva ceasuri la Cavarna devine obligatorie, căci îmi permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de umilă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îndoiala și oprind-o de la orice decizie, fărămițîndu-i avântul, gândesc că are dreptate, căci, într-adevăr, așa e firea mea pe care o aplic tuturora și mie îndeosebi și mă împiedecă să izbutesc ceva până la capăt. Dar mai gândesc cu ciudă că o credință a ei nealterată deloc de mine - căci eram prea orgolios să o fac - ne distrusese fericirea: credința în virtuțile celuilalt. Ioana mea deșteaptă... E uimitoare pasiunea pe care o pune pentru cine știe ce lectură. Atunci nu mai există
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o importanță așa de mare? N-o văd în același timp cât e de nenorocită și că totul n-a fost decât o încercare să lupte împotriva mea și a vocilor din sufletul ei? Uneori așa îmi spun, dar alteori ciuda îmi este mai mare și atunci gândesc că în nici un caz între noi nimic nu poate dura și nu voi ierta niciodată. În multe situații dintre noi suntem la fel cum am fost odinioară, eu tot așa de distrat, iar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rău, îți devine acceptabil, dacă nu-l știi decât în bloc și nu poți afla amănunte. Ce susțin este o pregătire ca să pot suporta și noul adevăr? Căci în loc să mă întristez că toată povestea cu Ioana, dîndu-se unui om din ciudă împotriva mea, s-a schimbat în a preface pe Ioana în cocotă, găsesc argumente de consolare. Numai dacă aceste argumente nu demonstrează o crispare în plus, când numai din exasperare susții ceva invers decât ceea ce te interesează. Dar este adevărat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]