KorAP: Find »[drukola/base=clan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...130 >

3,244 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

toți generalii și vasalii clanului Oda, fusese redactată, în mod clar, sub îndrumările lui Nobunaga, astfel că, atunci când ajunse la războinicii din clanul Akechi, furia acestora se preschimbă din lacrimi, în turbare. În mod normal, clanul Akechi era considerat superior clanurilor Ikeda și Hori, situându-se astfel la același nivel cu Hashiba al lui Hideyoshi și cu Shibata. Și totuși, numele stăpânului lor fusese consemnat după numele acelor comandanți, pe lângă faptul de a fi fost pus sub comanda lui Hideyoshi. Lipsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cinstit pe care-l vădea vărul său se distingea printr-o anumită putere și afecțiune pe care Mitsuhide se baza de patruzeci de ani încoace, iar acum avea încredere în el ca în cel mai vrednic de nădejde membru al clanului. Prin urmare, cu toate că atitudinea lui Mitsuharu nu era în acord cu propriile sale sentimente lăuntrice, Mitsuhide nu putea să se supere pe el sau să încerce să-l preseze. După câteva momente de tăcere totală, Mitsuhide spuse pe neașteptate: — Hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
apropie și-i șopti un ordin. La primirea ordinului secret al lui Mitsuhide, pe chipul tânărului se așternu o emoție puternică. — Plec de îndată! declară el, răspunzând din toată ființa la încrederea stăpânului său. — Vei fi recunoscut ca samurai al clanului Akechi, așa că pleacă repede - înainte de crăpatul zorilor. Să fii cu mintea limpede și să nu șovăi. După ce Matabei se retrase, mai rămăsese câtva timp până la ziuă, iar Mitsuhide reuși abia acum să adoarmă adânc. Contrar obiceiului său, nu ieși din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide le era greu să se orienteze pe întuneric - înconjurându-l și strigând avertismente încoace și-ncolo - coborâră treptat, apropiindu-se de periferia capitalei. Când șirul celor trei mii de oameni și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
porție simplă de fasole bătută rece, prune murate și orez brun. Nu mâncaseră din seara trecută și acum se ospătară cu bucurie. Trei sau patru călugări de la Templul Myoshin din apropiere, care-i recunoscuseră pe oameni ca fiind membri ai clanului Akechi, îi invitaseră în curtea templului. Mitsuhide stătea pe un taburet de campanie, la umbra paravanului întins de ajutoarele lui. Își terminase masa și îi dicta secretarului o scrisoare. — Preoții Templului Myoshin... ar fi niște mesageri ideali! Cheamă-i înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de alte familii, dar șapte din fiii mai mici, precum și copiii și nepoții rudelor, încă mai locuiau la castel. Soția lui, Teruko, spunea mereu: „Oare când nu va mai trebui să cresc copii?“ Îi înfia și pe copiii membrilor de clan care muriseră în luptă și îi creștea chiar și pe cei făcuți de soțul ei cu alte femei. Acea femeie blândă și înțeleaptă era mulțumită de soarta ei și, deși avea deja cincizeci de ani, suporta copiii și năzbâtiile lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se încețoșeze. Și în această stare, diferența dintre el însuși și Tengu dispăru. Tengu stătea pe nori și privea peste națiune. Tot ceea ce vedea îl arătau în avantaj. În apus, Hideyoshi era imobilizat la Castelul Takamatsu, luptându-se cu armatele clanului Mori. Dacă putea să se înhăiteze cu Mori și să profite, armata lui Hideyoshi, care cheltuise atâția ani obositori cu campania, avea să rămână îngropată în apus, fără a mai vedea niciodată capitala. Tokugawa Ieyasu, care se afla la Osaka

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
rămas bun de la ceilalți și coborî muntele, care încă mai era învăluit într-o ceață deasă. În ziua a treisprezecea din lună, Mitsuharu ajunse la Kameyama și-și uni forțele cu ale lui Mitsuhide. Din toată provincia veniseră membri ai clanului Akechi, sporind armata, deja semnificativă, de la Sakamoto. Astfel, cetatea era plină de cai și oameni; căruțe cu provizii militare blocau toate intersecțiile, iar pe străzi aproape că nu se mai putea circula. Soarele strălucea cu putere și, dintr-o dată, ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
plecat din Azuchi? — Se vede cu ochiul liber. — Dacă așa e, atunci de ce mai avem nevoie de atâtea vorbe? Nu da sau un nu va fi de ajuns. — Stăpâne, de ce ești tu acela care refuză să vorbească? Nu numai soarta clanului Akechi depinde de ceea ce spui acum, ci tot viitorul națiunii. — Ce vrei să spui, Mitsuharu? Când mă gândesc că tu, tocmai tu, te gândești să comiți infamia asta. Cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, Mitsuharu se apropie de Mitsuhide și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
știe câtă karma negativă a acumulat arzând Muntele Hiei. Uită-te ce-au pățit vasalii lui superiori - Hayashi, Samura, Araki. Nu mă pot gândi la tragica lor soartă ca la ceva ce nu mă interesează. — Stăpâne, ai primit o provincie. Clanul nu duce lipsă de nimic. Gândește-te la favorurile cu care ne-a gratificat. În acest moment, Mitsuhide își pierdu controlul, iar cuvintele sale izbucniră ca apele unui râu care se revarsă: — Ce favor înseamnă provincie neînsemnată ca asta? Probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să i se dea de mâncare la Azuchi. Sau poate mă va considera un lux inutil. M-a pus până și sub comanda lui Hideyoshi, ordonându-mi să mă duc la Sanin. Dacă asta nu e o pronunțare a sentinței clanului Akechi, atunci altceva nu știu ce e. Am fost crescut ca samurai; am moștenit sângele mai multor generații de războinici. Crezi c-am de gând să-mi sfârșesc zilele ascultând ordinele lui? Nu poți vedea că Nobunaga e un om rău, Mitsuharu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Mitsuhide fuseseră mai stăruitoare decât ale oricărui alt luptător din armata lui. Și, din acest motiv, trecând prin dreptul fiecărui soldat, ochii îi străluceau de emoția îndârjirii. Atitudinea comandantului suprem nu rămânea nereflectată în spiritul marțial al oamenilor săi. Clanul Akechi plecase la război de douăzeci și șapte de ori. Acum, însă, oamenii trepidau într-o încordare febrilă, ca și cum ar fi intuit că bătălia spre care se îndreptau era ieșită din comun. Fiecare om simțea că pornise pe un drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
capelă se auzise zgomotul palmelor plesnite în rugăciune. Se părea că Mitsuhide și generalii lui se rugaseră zeilor. Mitsuhide se convinsese că nu acționa numai în virtutea dușmăniei și a revoltei sale față de Nobunaga. Teama de a nu sfârși ca seniorii clanurilor Araki sau Sakuma îl ajutase să justifice totul ca pe o măsură de legitimă apărare; era ca un animal încolțit, forțat să atace primul pentru a rămâne în viață. De la capelă erau doar cinci leghe până la Templul Honno, unde locuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pajilor se auzea glasul lui Bomaru. Fratele său mai mare, Ranmaru, părea să-l certe pentru cine știe ce greșeală. Între timp, toți copiii lui Mori Yoshinari deveniseră adulți. Recent, se zvonise că Ranmaru spera să primească Sakamoto - în prezent, castel al clanului Akechi - care fusese domeniul tatălui său. Vestea circula peste tot, până și Nobunaga fiind scandalizat de o asemenea idee. Astfel, pentru a pune capăt bârfelor neîntemeiate, își regândi acum politica deplasată de a-l ține pe Ranmaru îmbrăcat în paj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu mai e în apropiere nimeni pe care să-l atacăm. Dar ce-a vrut să sună Toshimitsu, cum că seniorul nostru va deveni conducătorul țării de azi înainte? Mai departe de-atât soldații nu vedeau. În mare parte, războinicii clanului Akechi erau oameni educați în spiritul moralei și al justiției și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
înainte? Mai departe de-atât soldații nu vedeau. În mare parte, războinicii clanului Akechi erau oameni educați în spiritul moralei și al justiției și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii, prin eșaloanele inferioare, până la cel mai umil infanterist sau purtător de sandale. — Priviți, se luminează de ziuă. — În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
tai! Sosise momentul luptei și cele nouă drapele cu blazonul campanulei albastre se despărțiră în trei companii a câte trei steaguri fiecare. Atacând intrarea Străzii a Șaptea, năvăliră prin porțile orașului, una după alta, invadând capitala cât ai clipi. Armata clanului Akechi se repezi prin porțile străzilor a Cincea, a Patra și a Treia, șiroind în oraș. Ceața era încă deasă, dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
În regulă! Treceți! răcni el, mânându-i înainte. Se dăduse ordin să năvălească în liniște, fără strigăte de luptă, cu steagurile coborâte și împiedicând până și caii să necheze. Dar, de cum se repeziră pe porți, dând năvală în oraș, trupele clanului Akechi se însuflețiseră deja până la frenezie. — La Templul Honno! Prin tumultul general, din casele de ici și colo se auzeau uși deschizându-se, dar locatarii, imediat ce priveau afară, își retrăgeau capetele la loc și trânteau ușile, încuindu-le cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sune și ele cu nervozitate. Mitsuhide era cu armata a treia. S-ar cuveni să spunem că avea cartierul general amplasat unde se nimerea să se afle, iar, de astă dată, se oprise la Horikawa. Era înconjurat de membri ai clanului său și i se pregătise un scăunel de campanie, dar nu se așeza nici o clipă. Întreaga ființă i se concentra asupra glasurilor din nori și a țipetelor din ceață, pe când privea neîntrerupt cerul, spre Nijo. Din când în când, ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pielii că ceea ce se întâmpla nu era doar o simplă încăierare între samurai sau o ceartă între grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri cu blazonul inconfundabil al clanului Akechi. — Ce?! Akechi? Cuvintele îi scăpară cu uimire. Surprinderea lui demonstra întru totul că nu se așteptase - nici nu visase măcar - că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri cu blazonul inconfundabil al clanului Akechi. — Ce?! Akechi? Cuvintele îi scăpară cu uimire. Surprinderea lui demonstra întru totul că nu se așteptase - nici nu visase măcar - că s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Dar șocul psihologic unic și surescitarea emoțională pe care le simțea i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de lemn, iar oțelul lucitor al vârfurilor lor ascuțite exprima limpede pentru cei din casă declarația de război. De la miazăzi de Rokkaku, de la miazănoapte de Nishikikoji, de la apus de Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din cauza armurilor grele, cei căzuți se scufundară până la mijloc în apa noroioasă, cu miros viciat, de culoarea cernelei. Chiar dacă puteau să se ridice și să strige, tovarășii lor de deasupra nu se uitau în jos nici un moment. În Nishikikoji, trupele clanului Akechi demolau locuințele din vecinătate, în timp ce femei cu bebeluși în brațe, bătrâni și copii fugeau de sub ruine, ca niște crabi lepădându-și carapacele vechi. Astfel, soldații reușiră să astupe șanțul cu uși și scânduri de acoperiș. Imediat, toți se buluciră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
urlau spre un grup de ofițeri șovăitori, care păreau să nu facă mai mult decât să piardă vremea în apropierea podului: — Spargeți poarta! Intrați cu forța! Ce-așteptați? Unul dintre ofițeri se întoarse spre paznicul de dincolo de poartă: — Suntem forțele clanului Akechi, în drum spre provinciile de apus. Am venit aici în ținută de luptă, în scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul de gardă de lângă poartă apucau toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]