1,905 matches
-
numărul 7 și 20). Muzica polifonică instrumentală a secolului al XVII-lea, ilustrată prin lucrările unor compozitori ca Georg Friedrich Handel, Johann Sebastian Bach, François Couperin, Jean Philippe Rameau, va constitui un moment de referință pentru muzicienii epocilor următoare, în Clasicism, Romantism sau Secolul al XX-lea (Max Reger, Anton Bruckner, Arthur Honegger). În țesătura polifonică, întâlnirile periodice sau neperiodice ale vocilor dau ritmului o anumită structură. Simultaneitatea sonoră care se realizează prin suprapunerea sunetelor rezultată din desfășurarea melodică a mai
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
întreba de ce consider că secolul trecut este unul al postmodernității, definibile prin relativizarea valorilor clasice. Într-adevăr, secolul al XX-lea este "postmodern" în sensul definiției clasice a postmodernismului, deoarece acesta a fost marcat de o relativizare a valorilor specifice clasicismului european, iar postmodernismul, definit în orice chip, are trăsătura fundamentală conceptuală a continuității în modernitate. Secolul postmodern nu este și exomodern. Fără a impune o ordine preferențială, voi descrie mediul relativist al acestui secol prin mai multe coordonate: − apariția societăților
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Cititorul se va întreba probabil de ce ar fi necesar un aparat de cercetare nespecific (încă) științelor sociale în studierea fenomenelor actuale caracteristice societății postindustriale. Răspunsul nu este dificil de găsit. Înainte de toate, conceptele sociologiei contemporane aparțin în mare parte epocii clasicismului acestei științe și erau adaptate epocii respective. Aceste concepte au fost create din nevoia de a explica epoca în care au apărut. Prezentul are însă alte caracteristici, iar unele dintre fenomenele actuale nu mai pot fi "acoperite" explicativ folosind exclusiv
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
are cultură... - Așa zice? - Da, geniu incult. Voltaire e mai generos, îi spune geniu barbar, dar asta pentru că Shakespeare nu scria ca Racine și Corneille. E mai explicabil. Cine sparge formele clasice poate să pară unui contemporan sau iubitor al clasicismului, barbar. Îi place însă Heine, care e evreu, a, ha, ha, cum se împacă Goebbels cu chestia asta nu știu... Și mai cine crezi? Cine crezi că îi place? - Ei, cine? - Paul Bourget, Pierre Loti, Gyp, Meilhac... Miron se îneca
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și strălucitoare, ci a construit ruine măcinate de vreme, decoruri butaforice cu cartonul mucegăit, statui cu nasul și degetele de mult pierdute. Criticii care au interpretat poemele sale ca fiind balade genuine "reînviate", cu forma lor, cu apartenența lor la clasicism sau romantism, cu feelingul lor specific, s-au lăsat înșelați de aparențe. Mi se pare ridicol să cauți simbolistică și filozofie în poeme ca "Balada lui Sf. Gheorghe fals" sau în "Mistrețul" cel notoriu, ca și când ele ar fi piese moderniste
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
se dezvoltau din taoism. Ca rezultat, taoismul veritabil a fost dat la o parte și mai mult și nu au mai apărut mari adepți în timpul dinastiei Qing a manciurienilor (1644-1911), care a consolidat cu strictețe un tip extrem de conservator de clasicism confucianist, până în momentul în care a căzut în 1911. Anexa de la finalul acestui capitol vă oferă o „distribuție cronologică a personajelor taoiste”, începând cu Împăratul Galben și până în ziua de azi, inclusiv câțiva înțelepți pe care încă nu i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
depinde de o imagine să poată "recrea într-un fel magia care a creat-o", fiindcă magicul este o proprietate a privirii, nu a imaginii. Este o categorie mentală, nu estetică. Arta cu același nume nu creează un stil precum clasicismul sau barocul, asimilabil fantasticului sau onirismului și pe care l-ar ilustra artiști ca Hieronymus Bosch, Gustave Moreau, Monsù Desiderio sau Chirico. Dimpotrivă, radicala subordonare a plasticii față de practic definește momentul magic al imaginii. Oalele vrăjitoarelor și monștrii cu cap
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Immanuel Kant în lumina secolului XX, nu a secolului al XVIII-lea. Nu o lectură filosofică a acestei filosofii pentru a aprecia ce o distinge în mod avantajos de propria ei epocă, teoria clasică a Frumosului și speculațiile despre Ființă, clasicismul francez și idealismul german; ci o lectură a Luminilor prin prisma "artei contemporane": Immanuel Kant revăzut prin intermediul lui Leo Castelli 49. Lectură injustă, decalată, deliberat anacronică, de vreme ce filosoful și comerciantul nu reflectează la aceleași obiecte, nici la aceleași scopuri. Dar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prin acest lucru a rupt Kant tradiția Frumosului ideal. Frumosul nu este nicio idee, nicio proprietate, el este în noi, iar vorbind despre el vorbesc doar despre mine. Nici substanță, nici esență, cum spuneau grecii și, pe urmele lor, doctrinarii clasicismului, Frumosul este corelatul unei judecăți singulare pe care el o numește judecată de gust, intermediar între două facultăți ale cunoașterii și dorinței (sensibilitate sui generis care justifică o Critică singulară, autonomă față de Rațiunea teoretică și Rațiunea practică). Această modestie fermă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
previzibilă). Se cunosc deja paradoxurile și impasurile specifice pentru ceea ce Octavio Paz numea "tradiția noului". Într-adevăr, ce se alege de distanțarea de normă în lipsa normei? Cum se poate distinge avangarda de kitsch, când grosul trupei face avangardă? Fără un clasicism cu care să contrasteze (învățământ, corpus, canon și concurs), contestația se dislocă în dezordine. Pe de altă parte, multiplicarea neobișnuitului precipită o înnoire a formelor și procedeelor; de unde precaritatea inovațiilor, uzura prin saturația privirii și întoarcerea finală la nediferențiatul inițial
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
invizibilului la imitarea aparenței". Anterior ciclului greco-roman, idolul de lemn este zeița, înainte să capete, într-un fel, un corp propriu, care cere să fie privit pentru el însuși. Din obiect ceremonial, statuia devine ornamentală. Talismanul se transformă în operă. Clasicismul grec al secolului al V-lea ar constitui atunci "momentul de maturitate îngrijorătoare", preludiu la facsimilul naturalist alexandrin, cromolitografia păgână (împotriva căreia va reacționa Plotin, în secolul al II-lea d. Ch., printr-un soi de întoarcere la un arhaism
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și transformări” „Psihologia inconștientului”. Albert Einstein „Teoria relativității”. Literatura, muzica și arta În cultura sec. XIX s au regăsit multe din principiile noii societăți, principalele curente fiind: romantismul, realismul, impresionismul, cubismul, simbolismul, etc. -Romantismul o a apărut ca reacție la clasicism; o punea accent pe sentimentele nobile și înălțătoare ale omului; o avea drept caracteristici: emoția; reveria și pesimismul; imaginația; nostalgia; elogierea trecutului și exaltarea sentimentului eroic; preocuparea pentru „culoarea locală”; o folosea ca surse de inspirație: creștinismul; valorile trecutului; virtuțile
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
a unui îndreptar de viață. Era cu totul conștient de calitatea excepțională a minții sale. Dar, așa cum astăzi este total ignorat, în timpul vieții n-a fost niciodată onorat pe măsură. Și asta nici măcar atunci când numele său s-a confundat cu clasicismul culturii sau cu cel al editorului en titre al manuscriselor eminesciene. Înțelesese, cred, că împărtășea soarta dintotdeauna a intelectualului de rasă confruntat cu standarde ale vedetismului cultural pe care poate că, în secret, și le dorea, dar pe care, prin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a unui îndreptar de viață. Era cu totul conștient de calitatea excepțională a minții sale. Dar, așa cum astăzi este total ignorat, în timpul vieții n-a fost niciodată onorat pe măsură. Și asta nici măcar atunci când numele său s-a confundat cu clasicismul culturii sau cu cel al editorului en titre al manuscriselor eminesciene. Înțelesese, cred, că împărtășea soarta dintotdeauna a intelectualului de rasă confruntat cu standarde ale vedetismului cultural pe care poate că, în secret, și le dorea, dar pe care, prin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
dar este servit cu doar unele dintre nenumăratele sosuri - toate variante ale celor cinci „mari sosuri“ - și poate fi acompaniat doar de către unele dintre la fel de numeroasele garnituri) și 25 o permanentă preocupare pentru mascarea alimentului în starea sa primară. După clasicism... revoluția! Adică La Nouvelle Cuisine Française, denumire sub care se regăsesc maeștri precum Alain Chapel, frații Troisgros, Alain Senderens, Michel Guérard sau Bernard Loiseau. Spiritual născută din tumultul anului 1968, din mentalitatea studenților stângiști care au baricadat străzile Parisului, această
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
neputincioși. Se înmulțesc spitalele, se creează secții de carantină. Se afirmă spitalul de filantropie creștină, dar mijloacele sunt reduse. Posibilitățile terapeutice sunt sărace iar tehnicile preparării medicamentelor sunt rămase în urmă. Medicina își caută aliați în științele fundamentale și filosofie. Clasicismul traversează aforistic și echilibrat secolul, permanentizând valori apte să devină conținuturi didactice. Grandoarea barocului liniei curbe, al neastâmpărului și pateticului expresiv, vine din Renaștere și înaintând spre centrul Secolului Luminilor, unește trei secole și trei epoci, stimulându-le. EXPANSIUNE ÎN
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
37 3.3.1. Definiția tragediei / 38 3.3.2. Criteriile tragediei ideale / 41 3.4. Locul spectacolului / 45 4. Aportul lui Horațiu / 47 4.1. Fidelitate față de Aristotel / 47 4.2. Un punct de vedere normativ / 50 Capitolul II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
38 3.3.2. Criteriile tragediei ideale / 41 3.4. Locul spectacolului / 45 4. Aportul lui Horațiu / 47 4.1. Fidelitate față de Aristotel / 47 4.2. Un punct de vedere normativ / 50 Capitolul II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Horațiu / 47 4.1. Fidelitate față de Aristotel / 47 4.2. Un punct de vedere normativ / 50 Capitolul II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice / 63 3. Unitatea de acțiune / 65 4. Verosimilul intern / 70 4.1. Verosimilul acțiunii / 70 4
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se înscrie în prima linie a preocupărilor lor. De aceea își plasează ei analizele când la nivelul textului, când la nivelul receptării. Chiar dacă ulterior continuă să se interogheze cu privire la acest subiect, își pierd poziția în fața autorilor dramatici care, încă din Clasicism, își arogă primul loc în calitate de teoreticieni. Deci teatrul nu mai este analizat ca obiect exterior de către acești filosofi spectatori, ci din interior, de către artiștii care-l produc. Corneille, abatele d'Aubignac, Chapelain, Mairet, vorbesc în calitate de "poeți dramatici", făcând cunoscute problemele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
siguranță. Dimpotrivă, dacă poetul nu s-ar ascunde niciodată, imitația ar fi absentă din întrega sa compoziție și din toate povestirile sale. (393a-c) Tipologia platoniciană va fi reluată de nenumărate ori de teoreticienii occidentali. Mairet, unul dintre primii teoreticieni ai clasicismului, o reformulează într-o manieră cvasi identică în Prefața la La Silvanire în 1631: Consider că există trei feluri de poeme: dramatic, exegematic și mixt. Lucrarea dramatică, altfel spus activă, imitativă sau reprezentativă, este cea care reprezintă acțiunile unui subiect
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între a cânta interludii și a adapta la o piesă o tiradă sau un întreg episod scoase de la o alta?" (cap. 18). Aristotel se întreabă asupra "întinderii" piesei de teatru, dar nu edictează vreo lege în materie de durată. Teoreticienii clasicismului se vor sprijini abuziv pe autoritatea sa pentru a legitima regula unității de timp. "Tragedia, scrie el, încearcă pe cât posibil să se mențină într-o singură revoluție a soarelui sau să nu se îndepărteze deloc de ea." (cap. 5) O
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a la satisface împreună, autorul dramatic poate să meargă până la limitele verosimilului. Există, după părerea lui Aristotel, o verosimilitate a lipsei de verosimil, punct de vedere pe care-l va împărtăși în totalitate Corneille, dar pe care unii teoreticieni ai Clasicismului, ca Abatele d'Aubignac mai ales, îl vor condamna cu înverșunare. 3.2.3. Subordonarea personajului față de acțiune Caracteristicile personajului dramatic sunt supuse exigențelor verosimilului acțiunii. Să semnalăm că Aristotel încearcă numai să definească eroul tragediei. Excepțional fiind, personajul nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
corului a scăzut. Horațiu ar vrea să facă perenă această regulă a celor trei actori, legată de condițiile reprezentației și de formele dialogului Greciei clasice, la Roma, unde au devenit învechite, condițiile reprezentației schimbându-se în totalitate. Unii teoreticieni ai clasicismului vor mai menține regula, din fidelitate față de Horațiu, deși ea nu mai are nicio rațiune de a exista, și nici ei înșiși nu-i mai înțeleg necesitatea. Astfel, Chapelain, în Discursul despre poezia reprezentativă (Discours de la poésie représentative), va scrie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe scenă produce mai mult efect decât o povestire, Horațiu interzice totuși reprezentarea scenelor sângeroase. El îl sfătuiește pe autorul dramatic să le situeze în afara scenei și să recurgă la povestirea unui martor pentru a informa spectatorul despre asta. Teoreticienii clasicismului se vor baza pe autoritatea lui Horațiu pentru a justifica, în numele bunei cuviințe, refuzul de a reprezenta ceea ce este sângeros și necesitatea povestirilor. Sau acțiunea se petrece pe scenă, sau este povestită când se înfăptuiește. Spiritul este mult mai puțin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]