2,044 matches
-
T. S-au obținut anticorpi monoclonali (AMC) clonotipici, adică specifici față de RCT al diferitelor clone de celule T. RCT este specific atât pentru antigen, cât și pentru molecula CMH. De aceea se înregistrează diferențe structurale semnificative ale RCT de la o clonă la alta: fiecare clonă va avea RCT cu markeri idiotipici care determină specificitatea AMC. Moleculele receptoare de antigen ale limfocitelor T sunt heterodimeri alcătuiți dintr-o glico-proteină de 80-90 kD, care, în condiții reducătoare, disociază în două peptide de 40
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
anticorpi monoclonali (AMC) clonotipici, adică specifici față de RCT al diferitelor clone de celule T. RCT este specific atât pentru antigen, cât și pentru molecula CMH. De aceea se înregistrează diferențe structurale semnificative ale RCT de la o clonă la alta: fiecare clonă va avea RCT cu markeri idiotipici care determină specificitatea AMC. Moleculele receptoare de antigen ale limfocitelor T sunt heterodimeri alcătuiți dintr-o glico-proteină de 80-90 kD, care, în condiții reducătoare, disociază în două peptide de 40 și respectiv 43 kD
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
excludere alelică care impune realizarea rearanjamentului genic imunoglobulinic eficient doar în cadrul unuia dintre cei doi cromozomi omologi ai unei perechi, astfel că în oricare celulă va fi utilizată doar una dintre cele două alele. La nivelul populației de celule a clonei vor putea fi însă exprimate ambele alele codominante. Variantele alotipice sunt rezultatul mutațiilor genice punctiforme care determină substituții de baze azotate în segmentele genice și respectiv, de aminoacizi în regiunile CH și CL ale catenelor imunoglobulinice. 2.1.4. VARIAȚIA
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
baze azotate în segmentele genice și respectiv, de aminoacizi în regiunile CH și CL ale catenelor imunoglobulinice. 2.1.4. VARIAȚIA IDIOTIPICĂ A IMUNOGLOBULINELOR Idiotipul imunoglobulinic reprezintă o populație omogenă de molecule imunoglobulinice sintetizate de celule care aparțin unei anumite clone celulare și care recunosc și se unesc complementar cu epitopul unui singur determinant antigenic (fig. 2.7). Variantele idiotipice ale imunoglobulinelor sunt determinate de particularități structurale ale regiunilor hipervariabile ale catenelor H și L și sunt reprezentate prin diferențe în
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
antigenic (fig. 2.7). Variantele idiotipice ale imunoglobulinelor sunt determinate de particularități structurale ale regiunilor hipervariabile ale catenelor H și L și sunt reprezentate prin diferențe în secvența de aminoacizi de la nivelul sectoarelor hipervariabile ale regiunilor VL și VH, dintre clonele de celule producătoare de imunoglobulină. Asemenea variante au fost inițial identificate au ajutorul unor antiseruri specifice. Termenul idiotip derivă de la cuvântul grecesc idios, care înseamnă individ sau individual. Idiotipul semnifică specificitatea unei anumite structuri, a unei structuri individuale a situsului
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
atare, ci doar potențialitatea de a fi generată o asemenea specificitate are caracter ereditar. Astfel, idiotipurile se deosebesc radical de alotipuri (diferențe de antigenicitate ale diferitelor familii imunoglobulinice care se transmit ereditar). Termenul de idiotip semnifică produsul unic al unei clone de celule producătoare de imunoglobuline și reprezintă orice combinație a unei secvențe particulare, variabile de catenă ușoară cu o secvență particulară a regiunii variabile a catenei grele. Astfel, la geneza idiotipului participă ambele catene H și L, ale moleculei imunoglobulinice
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
L, ale moleculei imunoglobulinice, concluzie bazată pe constatarea că dacă sunt disociate, catenele separate nu pot lega antiidiotipul sau eficiența de legare a acestuia este scăzută. Așadar, idiotipul este reprezentat de o populație omogenă de imunoglobuline produse de descendenții unei clone celulare care recunosc un singur epitop. Etimologia cuvântului idiotip semnifică individualizarea unor asemenea variante structurale care sunt specifice fiecărui individ uman. Unele idiotipuri sunt localizate foarte aproape de situsul de combinare sau chiar în interiorul acestuia, fapt dovedit de constatarea că legarea
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
Ac au aceeași specificitate de combinare față de un Ag dat, deși sunt sintetizate de organisme identice genetic, prezintă o individualitate antigenică distinctă. Această individualitate antigenică a fost denumită specificitate idiotipică. Termenul de idiotip este extins la produsul unic al unei clone de celule producătoare de imunoglobuline, adică orice combinație a unei secvențe particulare, variabile, de catenă ușoară, cu o secvență particulară a regiunii variabile a catenei grele. Determinanții idiotipici pot fi comuni diferitelor clase de anticorpi, dar foarte rar pot fi
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
aranjament genic V-J-C corect și alta lipsită de informația genetică completă pentru sinteza imunoglobulinelor, în acest din urmă caz intervenind mecanismul apoptozei. Celula în care s-ar realiza o informație genetică completă și corespunzătoare specificității antigenice ar sta la originea clonei de celule indusă de antigen. Această ipoteză care ne aparține este una speculativă, dar ea ar putea beneficia și de argumentul că mecanismul crossing-over-ului inegal a fost funcțional în geneza multiplelor segmente genice pentru regiunea variabilă ca și pentru regiunea
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
a contracara antigenul prezent, recunoscând cu înaltă specificitate natura acestuia. Teoria selecției clonale admite că rearanjamentul de segmente genice are loc la nivelul genomului, înainte de expunerea organismului la antigen. Expunerea la antigen declanșează desfășurarea selecției clonale prin care dintre numeroasele clone limfocitare preexistente, aflate în „stare de așteptare”, „de veghe”, este aleasă aceea care poartă imunoglobulina cu valoare de receptor de antigen și care se poate lega la antigenul prezent. Acest proces se desfășoară în celulele somatice, astfel că nu este
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
Cµ se notează µm, iar imunoglobulina matură este desemnată IgMm. Legarea antigenului declanșează trecerea de la sinteza IgMm la sinteza IgMs, adică a formei solubile a IgM, secretată, indusă de prezența antigenului specific. Concomitent cu proliferarea celulelor B se produce o clonă de celule B plasmatice care secretă IgMs. Trecerea de la sinteza IgMm la sinteza IgMs este asigurată la nivel posttranscripțional, prin funcționarea unui semnal alternativ de poliadenilare din ARNm purtător al mesajului genetic pentru sinteza catenei µ. Acest semnal apare la
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
întregitoare JL și CL, respectiv D, JH și CH, gena rezultată va fi transmisă stabil, în cursul diviziunilor mitotice succesive, pornind de la celula B inițială, care s-a angajat pe calea maturației, adică a diferențierii tuturor celulelor-fiice ale sale, rezultând clona de celule B producătoare a anticorpului corespunzător antigenului invadator. Toți componenții clonei de celule astfel rezultate vor avea o aceeași specificitate de antigen codificată de cistronul recompus, rearanjat, din segmente genice imunoglobulinice individuale, distincte. Această conservare a rearanjamentului de segmente
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
fi transmisă stabil, în cursul diviziunilor mitotice succesive, pornind de la celula B inițială, care s-a angajat pe calea maturației, adică a diferențierii tuturor celulelor-fiice ale sale, rezultând clona de celule B producătoare a anticorpului corespunzător antigenului invadator. Toți componenții clonei de celule astfel rezultate vor avea o aceeași specificitate de antigen codificată de cistronul recompus, rearanjat, din segmente genice imunoglobulinice individuale, distincte. Această conservare a rearanjamentului de segmente genice imunoglobulinice este posibilă datorită mitozei, care conservă „memoria” celulei-mamă în celulele
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
loc în cursul proliferării clonale aparent la o rată de aproximativ 10-3 per pereche de nucleotide, per generație celulară. Aproximativ jumătate dintre celulele rezultate dobândesc câte o mutație, astfel că celulele care exprimă anticorpi mutanți reprezintă o fracție mare a clonei din care fac parte. În multe cazuri, este utilizat în mod consistent o singură familie de segmente genice V, în realizarea răspunsului imun la un anumit antigen. După expunere la un antigen, se presupune că regiunea V cu cea mai
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
specificitate pentru un anumit antigen. Proporția și eficiența limfocitelor care răspund sunt amplificate prin selecția efectuată la nivelul populației de limfocite pentru acele celule care produc anticorpi în care mutația a indus creșterea afinității pentru antigen. Mutația somatică într-o clonă în curs de diferențiere (clona „1”) de celule B face ca specificitatea de receptor originală să se modifice prin mutație punctiformă în ADN ce codifică regiunile hipervariabile. Acestea produc subclone variate (fig. 3.17). Mutațiile care cresc afinitatea receptorului pentru
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
Proporția și eficiența limfocitelor care răspund sunt amplificate prin selecția efectuată la nivelul populației de limfocite pentru acele celule care produc anticorpi în care mutația a indus creșterea afinității pentru antigen. Mutația somatică într-o clonă în curs de diferențiere (clona „1”) de celule B face ca specificitatea de receptor originală să se modifice prin mutație punctiformă în ADN ce codifică regiunile hipervariabile. Acestea produc subclone variate (fig. 3.17). Mutațiile care cresc afinitatea receptorului pentru antigen favorizează acele celule B
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
cel al regiunilor variabile ale catenelor H și L poate fi explicat pe baza principiilor fundamentale ale Geneticii. Variabilitatea secvenței de aminoacizi a regiunii variabile poate fi explicată numai admițând că fiecare individ uman este purtătorul unui număr mare de clone de celule B, fiecare producând o imunoglobulină cu o regiune variabilă diferită. Pe această bază s-a enunțat postulatul că specificitatea anticorpului este determinată de regiunea sa variabilă (V). Dacă regiunea variabilă (V) a catenelor L și H prezintă o
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
întâlnește și la om. 7.3. SELECȚIA CLONALĂ După interacțiunea cu antigenul specific, limfocitul B este stimulat să prolifereze și să se diferențieze în plasmacit care secretă imunoglobulina indusă de antigen. Astfel, după legarea antigenului, celula B dă naștere unei clone de celule plasmatice care secretă imunoglobuline cu aceeași specificitate de legare pe care a avut-o celula B inițială. Scenariul teoriei selecției clonale omite însă multe detalii interesante, în special rolul critic al celulelor accesorii și al factorilor de creștere
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
intracelular cu molecule CMH clasa II și apoi sunt expuse la suprafața celulei, unde sunt recunoscute de limfocitele TCD4+. Recunoașterea și legarea complexului antigen-moleculă CMH clasa II de către limfocitele TCD4+ induc activarea și proliferarea limfocitelor B specifice antigenului purtat rezultând clona de limfocite B ce suferă maturare, devenind celule plasmatice producătoare de anticorpi secretați, complementari antigenului stimulator al limfocitelor B. Moleculele CMH clasa II sunt exprimate pe suprafața limfocitelor B, a celulelor dendritice și a macrofagelor. Asemenea celule au capacitatea de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
a ingera sau de a fixa antigene exogene pe suprafața membranei și a le prelucra cu ajutorul unui aparat enzimatic degradativ expunând epitopii unor asemenea antigene, ce sunt asociate cu moleculele CMH clasa II. Sub formă de plasmacite, limfocitele B din clona constitutivă, produc forma solubilă (excretată) a imunoglobulinelor care, în calitate de receptor al antigenului care a stimulat proliferarea limfocitelor B și constituirea clonei de limfocite B, recunoaște în mod specific antigenului stimulator. Astfel, în circulația sangvină se realizează o concentrație mare de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
epitopii unor asemenea antigene, ce sunt asociate cu moleculele CMH clasa II. Sub formă de plasmacite, limfocitele B din clona constitutivă, produc forma solubilă (excretată) a imunoglobulinelor care, în calitate de receptor al antigenului care a stimulat proliferarea limfocitelor B și constituirea clonei de limfocite B, recunoaște în mod specific antigenului stimulator. Astfel, în circulația sangvină se realizează o concentrație mare de imunoglobulină specifică antigenului stimulator, reformându-se nenumărate complexe antigen-anticorp. Liza celulelor din țesuturile infectate cu bacterii localizate intracelular ar conduce la
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
complexului, celulele T helper sintetizează și secretă limfokine care reduc proliferarea celulelor B, producătoare de anticorpi. Celulele B suferă maturare, se diferențiază în celule plasmatice, sintetizând și secretând anticorpi specifici antigenului bacilului tuberculozei. Proliferarea limfocitelor B activate conduce la formarea clonei de celule B. Acestea produc anticorpi specifici antigenului bacilului tuberculozei, dar și limfokine stimulatoare ale funcției litice a macrofagelor. Și astfel, agentul patogen poate fi lizat. Prin aceasta, în condiții normale, prin activitatea limfocitelor TCD4+ este împiedicată declanșarea și instalarea
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
și limfokine stimulatoare ale funcției litice a macrofagelor. Și astfel, agentul patogen poate fi lizat. Prin aceasta, în condiții normale, prin activitatea limfocitelor TCD4+ este împiedicată declanșarea și instalarea stării patologice. Când se realizează testul cu tuberculină, limfocitele TCD4+ ale clonei de memorie răspund rapid și viguros la contactul secundar cu antigenele bacilului tuberculozei, prin sinteză de limfokine, declanșând o reacție amplă de hipersensibilitate întârziată. Limfokinele activează alte celule (macrofage, limfocite B) care sunt recrutate la punctul de injectare a tuberculinei
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
la atacul agentului patogen real al tuberculozei. Celulele TCD4+ stimulează deopotrivă imunitatea mediată celular și imunitatea mediată umoral prin intermediul limfokinelor. IL-2 este principala limfokină a celulelor TCD4+ care stimulează răspunsul limfocitelor B la antigenul specific și proliferarea acestor celule în clone secretătoare de anticorpi. Datorită acestui rol pe care îl au celulele TCD4+ de a ajuta, adică de a stimula limfocitele B în îndeplinirea rolului lor de producătoare de anticorpi, celulele TCD4+ s-au mai numit și limfocite T helper. În
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
în combinație cu determinanți CMH self, proprietate care se numește restricția CMH. În anul 1984, Saito și colaboratorii au afirmat că „natura chimică a TCR este neclară”. Ulterior, obținerea de anticorpi monoclonali care recunosc și precipită proteinele cu specificitate de clonă de pe suprafața celulelor T a permis să se elucideze natura chimică a TCR. Hedrick și colaboratorii (1984) au abordat studiul genetic al TCR, pornind de la patru premize:- TCR sunt exprimați în limfocitele T, nu însă și în limfocitele B;- ARNm
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]