2,111 matches
-
parte din fatalitatea unei situații în fața căreia sunt neputincioși. Această perioadă de încercare ar putea fi îndelung analizată: în planul ecologiei și al tehnicilor de cultivare, este vorba de o simplă continuare a culturilor alimentare; cei câțiva arbuști piperniciți din jurul colibelor nu sunt nicidecum revoluționari. Abia în cel de-al doilea moment apare noțiunea de "plantație": acest spațiu plantat, izolat, câștigat în detrimentul pădurii, va întreține un sat cu o structură țărănească adevărată. Este uimitor de constatat că numai în acest cadru
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
se reduce la un ansamblu de rude, la o comunitate de oameni care se realizează în întregime în jocul raporturilor personale. Universul material nu-și depășește niciodată utilizarea directă; adică el este determinat de individ, rămâne dizolvat în el. Astfel, coliba dispare odată cu moartea proprietarului; dispariția unui șef duce la anihilarea contextului material al satului, care se va reconstrui în altă parte. Satul pătrunzând în economia monetară, realitatea lui materială ajunge să fie valorizată, devenind autonomă: ea are o existență independentă
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
vreo deosebire la ora 6 sau 10, iar întoarcerea lor se eșalonează pe toată durata dimineții; în general, totul se termină la ora 12-13. Nicio continuitate: e de ajuns o vizită oarecare sau un incident neînsemnat pentru a rămâne la colibă și a lăsa ziua de lucru... pe mâine! Ce spectacol curios în primele ore ale dimineții! Câte plecări eșuate: țăranul curajos pornind spre plantație cu secera în mână și oprindu-se în sat pentru că un prieten obosit l-a chemat
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
impus; nu există decât dreptul la o privire de la mare distanță asupra cântarului, secretarul fiind stăpânul; de aici, o impresie permanentă de a fi furat; nicio concurență, nicio posibilitate de a-și vinde produsul în altă parte. Buticul companiei (simplă colibă de pământ) se caracterizează înainte de toate prin semiîntunericul care domnește acolo: nicio fereastră, se disting numai mărfurile etalate pe peretele din spate, la doi metri de clienții separați de o tejghea. Evantaiul mărfurilor nu oferă nicio alegere, se poate găsi
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
comunitară; în fața dificultăților ridicate de această proprietate comună, adunarea satului desemnează, uneori după nenumărate discuții, pe cel care era "cel mai iubit" de către defunct pentru a-i atribui individual plantația. Plantația nu este abandonată la moartea proprietarului (ca, de exemplu, coliba într-un univers de raporturi personale și de autosubzistență); ea posedă așadar o anumită independență în raport cu individul concret. Este vorba totuși de un proces de autonomie abia început. Această imposibilitate de a vinde și de a împărți plantația, această exploatare
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
decât pentru popoarele stupide, lovite de imobilism mental, cărora Dumnezeu nu le-a făcut darul funest de a gândi, de a observa, de a combina, de a inventa, de a obține rezultate mai mari cu mijloace mai mici. Dimpotrivă, zdrențele, colibele ignobile, sărăcia, inaniția sunt bunul comun inevitabil al oricărei națiuni care caută și găsește în fier, foc, vânt, electricitate, magnetism, legile chimiei și ale mecanicii, într-un cuvânt, în forțele naturii, un supliment la propriile forțe, și este cazul să
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în care îți vei cultiva bine câmpul; sau pentru a-ți învăța fiul ceea ce tu vrei să învețe; sau pentru ca domnul ministru să adauge al o sută unulea fel de mâncare la cină; ți-i iau pentru a construi o colibă în Algeria, fără a menționa că îți voi lua o sută de parale în plus în fiecare an pentru a întreține aici un colon și alți o sută de franci pentru a întreține un general care păzește un soldat etc.
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
atât de adevărat că Proprietatea este anterioară legii, încât ea este recunoscută chiar și printre sălbatici, care nici nu au legi, sau cel puțin nu au legi scrise. Când un sălbatic și-a consacrat munca pentru a-și construi o colibă, nimeni nu îi dispută posesiunea sau Proprietatea colibei. Fără îndoială, un alt sălbatic mai puternic poate să îl alunge din colibă, însă acest lucru nu se poate petrece fără să indigneze și să alarmeze întreg tribul. Tocmai acest abuz al
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
încât ea este recunoscută chiar și printre sălbatici, care nici nu au legi, sau cel puțin nu au legi scrise. Când un sălbatic și-a consacrat munca pentru a-și construi o colibă, nimeni nu îi dispută posesiunea sau Proprietatea colibei. Fără îndoială, un alt sălbatic mai puternic poate să îl alunge din colibă, însă acest lucru nu se poate petrece fără să indigneze și să alarmeze întreg tribul. Tocmai acest abuz al forței este cel care dă naștere la asocierea
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
sau cel puțin nu au legi scrise. Când un sălbatic și-a consacrat munca pentru a-și construi o colibă, nimeni nu îi dispută posesiunea sau Proprietatea colibei. Fără îndoială, un alt sălbatic mai puternic poate să îl alunge din colibă, însă acest lucru nu se poate petrece fără să indigneze și să alarmeze întreg tribul. Tocmai acest abuz al forței este cel care dă naștere la asocierea privind o convenție, la lege, care pune forța publică în serviciul Proprietății. Deci
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
proprietății. Să nu alarmeze pe nimeni acest cuvânt. Suflete de noroi, care nu măsurați decât aurul, nu doresc să mă ating de averile voastre, oricât de impură este sursa acestora [...]. Mie mi-ar plăcea mai mult să mă nasc în coliba lui Fabricius decât în palatul lui Lucullus etc. Vreau să se observe aici că, atunci când se analizează noțiunea de proprietate, este irațional și periculos de a face din acest cuvânt sinonimul opulenței, și mai ales al opulenței dobândite injust. Coliba
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
coliba lui Fabricius decât în palatul lui Lucullus etc. Vreau să se observe aici că, atunci când se analizează noțiunea de proprietate, este irațional și periculos de a face din acest cuvânt sinonimul opulenței, și mai ales al opulenței dobândite injust. Coliba lui Fabricius este o proprietate tot atât cât și palatul lui Lucullus. Dar să-mi fie permis de a face apel la atenția cititorului asupra frazei următoare care pune punct întregului sistem: Definind libertatea, această primă nevoie a omului, cel
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
formă. Agent al propriei lui faceri, apolinia a devenit, în om, instinct generic, Putem înțelege în ce măsură instinctul limitei modelatoare îi vertebrează ființa, dacă ne vom gândi la "închiderea ce se deschide" a lui Noica. Primitivul - spune Noica - intră în închiderea colibei. Din această închidere omul nu a mai ieșit. Numai că el a deschis-o în închideri mai vaste. Coliba devine sat, apoi cetate, apoi însăși ființa istorică a omului. Toată istoria omului - vom spune - este o bildende Kunst, o artă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îi vertebrează ființa, dacă ne vom gândi la "închiderea ce se deschide" a lui Noica. Primitivul - spune Noica - intră în închiderea colibei. Din această închidere omul nu a mai ieșit. Numai că el a deschis-o în închideri mai vaste. Coliba devine sat, apoi cetate, apoi însăși ființa istorică a omului. Toată istoria omului - vom spune - este o bildende Kunst, o artă plăsmuitoare, generatoare de formă, în care se reiterează simbolic actul cosmic al Facerii. Exegeza modernă a religiilor ne-a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
într-un spațiu "curățindu-l" după ce înainte și l-a "croit" (räumen) prin hățișuri. Odată curățat, spațiul respectiv devine loc (Ort), și anume loc cu o structură organizată (Ortschaft), determinat de relația lucrurilor care-l populează (pomi, grădină, animale domestice, coliba, prispa etc.). În orice caz, gândesc în limitele unei recuzite heideggeriene și traducând așa nu pot greși, chiar dacă nu traduc "exact"." Deși filologic vorbind sânt în continuare uimit, simt că Noica e singurul la ora actuală care are puterea să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
închiderea care se deschide", pe care m-am amuzat să o botez filozofic die sich erschließende Einschließung. "Ce-i asta? O prostie! Închizi ușa, rămâne închisă. O deschizi, se deschide!" Îi răspund însă că nu este așa. Primitivul, intrând în colibă, nu mai iese niciodată din ea. Dar coliba lui se deschide; se deschide într-un sat, satul într-o cetate și cetatea se deschide către ființa istorică a omului. E o închidere care se deschide." În timpul plimbării, Noica îmi sugerează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
amuzat să o botez filozofic die sich erschließende Einschließung. "Ce-i asta? O prostie! Închizi ușa, rămâne închisă. O deschizi, se deschide!" Îi răspund însă că nu este așa. Primitivul, intrând în colibă, nu mai iese niciodată din ea. Dar coliba lui se deschide; se deschide într-un sat, satul într-o cetate și cetatea se deschide către ființa istorică a omului. E o închidere care se deschide." În timpul plimbării, Noica îmi sugerează să mă uit - pentru aplicarea în plastic a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
când vrei să urci pieptiș spre Hütte se numește "Martin Heidegger Weg", nimeni, în sat, nu știe cine e Heidegger și unde e cabana lui. Aflați la poalele colinei, am întrebat pe cineva care trecea, dacă știe să ne arate coliba. Keine Ahnung, a fost răspunsul. Ei bine, de la acest "habar n-am", care stă ca un nimb de ignoranță peste ființa lucrurilor celor mai importante, pleacă fenomenologia. Iar "lucrul" cel mai important care ne "înconjoară" și despre care, întrebați ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
chiloții pe care nu și i-a mai dat jos de șapte ani. Și firește că aproape că moare, în timp ce cu ochii bântuiți de nebunia norocului încearcă să înghită pe nemestecate ca pe dumicatul sfânt acești chiloți. EA: Există o colibă de grădină, și o căsuță puțin mai la o parte ca scenă. În căsuțe crapă cu precădere persoane cărora le aparțin colibele. Ai drepate, și nu ai dreptate. Dar cadavrele nu au valoarea de temut, pentru care tu le preamărești
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
bântuiți de nebunia norocului încearcă să înghită pe nemestecate ca pe dumicatul sfânt acești chiloți. EA: Există o colibă de grădină, și o căsuță puțin mai la o parte ca scenă. În căsuțe crapă cu precădere persoane cărora le aparțin colibele. Ai drepate, și nu ai dreptate. Dar cadavrele nu au valoarea de temut, pentru care tu le preamărești. Sunt o grămadă de mici unități, care posibil să se țină împreună, dar care au fiecare importanța lor regională. Tu speri la
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
satele din zonă doi grădinari la Tarnița, unu la Oncești și doi la Dealul Perjului. Până la colectivizare, zeci de fântâni cu cumpene scoteau apa din puțuri special amenajate, pentru a uda grădinile de zarzavat. În grădinile de la șes se instalau colibe pentru supravegherea grădinilor. Focurile din noapte, cântecele și chiuiturile creau o atmosferă pe care anii copilăriei nu o pot da uitării. PĂSTORITUL Meleagurile comunei au oferit condiții favorabile pentru dezvoltarea unei vieți pastorale și, în special, în satele Tarnița și
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
ne îngăduie. Fie însă, ca aceste amintiri ca și altele, să reprezinte pentru cât vom mai fi trăitori pe acest pământ, lianții cei mai tainici în legătura noastră cu aceste locuri în care am văzut pentru întâia oară lumina zilei. Coliba din câmp Spre satisfacția noastră, a copiilor, de cum dădeau pepenii și strugurii în pârg, părinți noștri, gospodarii pământurilor, își ridicau la capătul locurilor colibe de adăpost pentru a păzi de acolo recolta împotriva prădătorilor. Unele adăposturi erau doar așa, însăilate
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
tainici în legătura noastră cu aceste locuri în care am văzut pentru întâia oară lumina zilei. Coliba din câmp Spre satisfacția noastră, a copiilor, de cum dădeau pepenii și strugurii în pârg, părinți noștri, gospodarii pământurilor, își ridicau la capătul locurilor colibe de adăpost pentru a păzi de acolo recolta împotriva prădătorilor. Unele adăposturi erau doar așa, însăilate, altele însă, erau... de invidiat. Săpate în pământ, erau acoperite cu stuf bine bătut, cu prispe și parasolar, unele dintre ele fiind prevăzute chiar
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
seară. Acestuia îi ziceam prepeleac, alții îl numeau pripalac sau chiar pitpalac. Oricum, important era ca de acolo de sus, priveam în jur ca niște grăniceri la posturi, observând până și păsările cerului care se îndreptau spre roadele câmpului. De îndată ce coliba era gata, aici se dormea până și toamna târziu, după cules. Ziua, întreaga responsabilitate a acestei „reședințe’’ de vară revenea copiilor. De cele mai multe ori dormeam și noi aici, în colibă, spre bucuria noastră, ascultând concertul greierilor și luptândune cu țânțarii
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
și păsările cerului care se îndreptau spre roadele câmpului. De îndată ce coliba era gata, aici se dormea până și toamna târziu, după cules. Ziua, întreaga responsabilitate a acestei „reședințe’’ de vară revenea copiilor. De cele mai multe ori dormeam și noi aici, în colibă, spre bucuria noastră, ascultând concertul greierilor și luptândune cu țânțarii. Alteori, după ce veneau părinții, plecam acasă, dar nu mai devreme de apariția pe cer a atâtor stele, încât nu le mai puteam număra. În grup, fete și băieți, cu trăistuțele
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]