KorAP: Find »[drukola/base=consul & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...184 >

4,590 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

măriți. Încerca să-i răspundă, dar nu reușea din cauza nodului de furie din gât. Femeia urmărea liniștită roșeața care îi invada treptat obrajii și fruntea. Detesta acea lipsă totală de stăpânire, acea furie dezlănțuită. Tocmai descoperise că haina lui de consul nu era croită din stofa unui veritabil diplomat. Omul avea doar stofa unui ins oarecare, unul din miile de indivizi mărunți, incapabili de performanțe, incapabili să-și aprecieze dușmanii la justa lor valoare, dar invidioși pe calitățile, poziția sau norocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
spus, le petit Nap apreciază acest gen de colaborare ca fiind echitabil. Îmi cer scuze, Excelență, dar relațiile dintre noi doi vor fi doar relații de colaborare și nicidecum de subordonare. De acord? ― Desigur, desigur! Dacă însuși împăratul apreciază... bâigui consulul și, încurajat de faptul că femeia se pregătea de plecare, îndrăzni să-i pună întrebarea care îl frigea la inimă. Dar... dacă-mi este permis, madame... Manuc va muri... nu-i așa? Ledoulx zări tresărirea voalului. Dar nu auzi râsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
sibilic aruncat din mers: ― Excelență, vom trăi și... vom ști! Intermezzo informativ: Doi oameni diferiți gândesc diferit despre același personaj și despre multe alte lucruri. 1. În timp ce se strecura în patul conjugal, nedorind, chiar nedorind deloc să-și trezească soția, consulul Franței la București emise o părere pe cât de înciudată, pe atât de misogină: „Ah, iată-mă și colaboratorul, ba chiar subordonatul unei muieri! Madame! Cică: nu primesc nici măcar un frăncuț. Asta s-o creadă ea! Numai blănița de nurci siberiene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor de la urechile cailor, femeia voalată cugeta la același Julien. „Ce minunată stofă de diplomat! Și, totuși, soarta i-a croit din ea doar o haină de valet. Păcat! Mare păcat! Cu consulul Julien aș fi avut, sunt sigură, un dialog mai mult decât savuros.” PAGINĂ NOUĂ 6 Pâș! Pâș! Doar în ciorapi, mergând pe vârfuri, feciorul se străduia să nu facă nici un zgomot. Dar, până la urmă, din grămada mare de lemne pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Un duplicat al acestui raport, ca și cererea de retragere a agentului deconspirat, au fost deja trimise împăratului. FINAL PASAJ RETRAS Bărbia lui Ledoulx alunecase mult în jos și greutatea ei îi căscase aproape de tot gura. Când își dădu seama, consulul și-o închise repede, pufnind pe nas din cauza furiei și a fricii. ― Bursuc? Vulpoi? Se știe tot! Uitase de pătură și, când dădu să sară de pe scaun, se împiedică în ea. Și, pentru că scufia îi căzu chiar atunci mult în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
el, deși n-avea nici un motiv să-și cheme valetul. Dar simțea că prezența acestuia i-ar face totuși bine. Julien! Străbătea camerele și țipa ca din gură de șarpe. Apăru doar o slugă speriată. ― Unde este Julien? tună exasperat consulul. ― Păi... nu este. ― De ce? Cum adică nu este? Spune-i să vină acum, imediat! ― Păi, l-a trimis madame la confiserie după dulciuri pentru spectacol. ― Spectacol?... Madame crede că mie îmi arde acum de spectacol? În sfârșit, Ledoulx găsise persoana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Fervoarea, elanul pasiunii pure care răzbea din fiecare rând o lăsau, la fiecare lectură, fără suflare. Pentru ea, vicontele era cel mai mare scriitor și cel mai adorabil bărbat din lume. Îl întrebă pe Ledoulx cine este tânărul. ― Ce tânăr? Consulul se uită absent în direcția indicată, dar deveni brusc interesat când îl descoperi și abia reuși să-și stăpânească un zâmbet. Tânărul era într-adevăr... un tânăr. Hm! De nerecunoscut! ― Îl cunoști? Consulul ezită un moment, pentru că nu-și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
pe Ledoulx cine este tânărul. ― Ce tânăr? Consulul se uită absent în direcția indicată, dar deveni brusc interesat când îl descoperi și abia reuși să-și stăpânească un zâmbet. Tânărul era într-adevăr... un tânăr. Hm! De nerecunoscut! ― Îl cunoști? Consulul ezită un moment, pentru că nu-și mai amintea numele. ― Mda!... Cred că este un pictor italian... Sau cam așa ceva. Da, se numește Dante Negro. ― Dante Negro?... Ce interesant!... Și pictor... Face cumva și portrete? ― Sper că nu vrei să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să solicite publicului înfierbântat o scurtă pauză necesară pentru înlocuirea lumânărilor și aerisirea sălii. Reuși doar atunci când îi asigură pe cei mai înverșunați admiratori ai primadonei și dănțuitoarei Nanone că partea a doua a reprezentațiunii va fi cu totul excepțională. Consulul francez își balansa nervos un picior, privind îngrijorat spre ușile dechise. Se temea de curent și ar fi preferat să plece. Dar nu dorea să atragă atenția printr-un gest care putea fi interpretat ca invidie. Vecinul său de pe sofaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
credea definitiv abandonate. 2. Nici un agent francez nu își făcuse simțită prezența la acea vânătoare a prințului. Dar, cu siguranță, fusese măcar o... „ureche”. Altminteri, Ledoulx n-ar fi primit, chiar a doua zi, încă un raport detaliat. Și astfel, consulul francez putu savura la căldurică prima parte a discuției dintre Șoim și Guguștiuc. Poate că savura și sprințara inspirație a autorului - întâmplător, același MEN - în codificarea personajelor reale. Dintr-un motiv sau altul, însă, „urechea” nu mai prinsese și ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
savura și sprințara inspirație a autorului - întâmplător, același MEN - în codificarea personajelor reale. Dintr-un motiv sau altul, însă, „urechea” nu mai prinsese și ultima parte a discuției, cu referire la „planul european” și la „cartea măsluită a francezilor”. Altminteri, consulul n-ar mai fi avut timp să savureze nimic, ci ar fi sărit ca ars. PAGINĂ NOUĂ 10 Manuc scoase pumnalul din teaca lui aurită. Îl primise mai demult împreună cu alte daruri, atunci când Mustafa Bairaktar îi încredințase, ca unui frate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
dejun între Toinette și micuțul Bichon. Cățelul sărea nestingherit de pe scaun pe masă, mirosea tot ce se afla pe ea, lingea untul de pe tartine, lipăia din smântână, revenea pe scaun, se foia, se răsucea, lătra... De obicei, la ora asta, consulul rezolva alt gen de probleme. Numai că, în ultimul timp, acel domestique ridica unele pretenții, iar el nu putea să mai dea nici un taler în plus față de prețul convenit. Destul că îl costa și ochii din cap, pentru o treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
de cuvinte morocănoase, iritate sau plictisite. Ba chiar la certuri în toată regula. Nu-i venea să creadă că amândoi zâmbeau și se priveau ca doi însurăței peste buza ceștilor, prin aburii fierbinți ai cafelei cu lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul se vărsă peste fața de masă și câțiva stropi cafenii pătară fondul roz al covorului la care stăpâna casei, doamna consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
însurăței peste buza ceștilor, prin aburii fierbinți ai cafelei cu lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul se vărsă peste fața de masă și câțiva stropi cafenii pătară fondul roz al covorului la care stăpâna casei, doamna consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind în picioare, cu privirile fixate pe covor. Bichon începu să latre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să mai așteptăm. Data trecută mi-a trecut. Ai văzut doar! ― Cheamă repede doctorii, Julien! interveni Toinette. Dacă știi cumva unde locuiesc, du-te repede și roagă-i să vină. ― Nuuu! Parcă mă simt ceva mai bine acum! ― Desigur, doamnă consul! Unul locuiește în casa prințului Mannouci, iar celălalt la han. Este medicul personal al generalului Kutuzov. Plătit, desigur, de același prinț Mannouci. ― Aaau! urlă Ledoulx, pradă furiei și unui nou puseu de durere. Nu mă dau pe mâna dușmanilor mei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
am amintit ceva mai devreme. Până acum aș fi avut timp să merg și să-l aduc. ― Pe cine? Spune repede! Dar spune odată! ― Pe doctor, firește! Doctorul Guibert. L-am cunoscut la confiserie atunci când am cumpărat fondantele pentru doamna consul. Și el cumpăra tot fondante. Am schimbat două vorbe. Deși este surd de ambele urechi, vorbește bine și am înțeles că lucrează și mai bine. Are pricepere să scoată dinții cu rădăcină cu tot, face dinți meșteșugiți care nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
pomenesc câte prafuri felurite știe să prepare pentru albeața dinților și pen... ― Dar du-te! Fugi! Cheamă-l repede, Julien! Nu mă lăsa să mor. ― Du-te, Julien, nu mai sta! îl îmboldi și Toinette. Aleargă repede! Ia calul domnului consul... ― Calul, nuuu!...Mmm ! încercă Ledoulx să se opună, dar durerea îl împiedică să-și formuleze protestul până la capăt. Spre seară, după plecarea doctorului Guibert, contele Ledoulx reveni în cabinetul consular într-o stare asemănătoare cu beatitudinea. Medicul îl examinase, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
imediat, dacă nu dorea să-și piardă toți dinții. Apoi, doctorul îl rugase să bea dintr-un pahar cu apă în care picurase doar câteva picături. Și asta îi luase aproape instantaneu durerea. Pe deplin calm și mulțumit de sine, consulul se opri ca să admire armoariile Franței imperiale. Un vultul de aur pe scut rotund, panglica Legiunii de Onoare, sceptrul și mâna justiției, toate înconjurate de o mantie azură cu hermină pe care erau presărate mai multe albine aurii. „Albina este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cea mai clară”, scria Ledoulx, „că atât generalul Kutuzov, cât și guvernul rus doresc să continue acest război, chiar dacă, pentru ei, cu siguranță va fi un faliment total. Hazardată intenție, dar tipică pentru spiritul lor sălbatic.” Mulțumit de această concluzie, consulul își pipăi iarăși măseaua cu limba. Nu mai simțea gaura, nu mai simțea nici o durere. Plutea. Aproape de miezul nopții, încă plutind, păși în îmbelșugata casă a zarafului filofrancez. Și, în aromele bucatelor fine, convorbirile se dovediră cu totul însuflețitoare pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
indispensabilului valet Julien, după plecarea medicului Guibert. ― Strașnic doctor, pe onoarea mea! În timp ce îmi droga stăpânul, el a cules, din mers, încă un client în persoana stăpânei. Într-un stil savant, abil, cu totul indescifrabil pentru un soț ca domnul consul, i-a strecurat soției acestuia, grațioasei Toinette, o informație extrem de prețioasă. „Madame, trebuie să vă mărturisesc cu toată onestitatea și discreția că, pe lângă știința tratării dinților, mă pricep de minune și într-o altă știință, aflată în strânsă legătură cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
aflată în strânsă legătură cu inima. Ca doctor, am optat întotdeauna pentru o procreație cât mai rațională. De aceea, scopul meu este să ușurez fenomenele palpitante ale inimii - și aici, doctorul a privit-o într-un anume fel pe doamna consul - de tot balastul supărător.” Ceea ce stăpâna mea a priceput din prima, spre cinstea ei, și, cu o mare iluminare în priviri, l-a întrebat pe doctor dacă nu are cumva niște leacuri mai speciale, cu care să-și mai aline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ceva mai târziu, mult mai târziu și numai pentru că doamna contesă îi scrisese să-l arunce, deși feciorul înclina să-l păstreze. Îi aspira cu plăcere parfumul... Dilema feciorului înainte de culcare era însă de cu totul altă natură. Pe dumnealui, consulul, îl văzuse când luase pana pictorului și una dintre hârtiile acestuia ca să-i scrie biletul. Dar pe dânsa nu. Dânsa nu se atinsese toată seara nici de pană, nici de hârtii. Să-l fi avut oare gata pregătit? Gata pregătit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
râul Prut, cu acces la mare prin brațul Chilia. Dar... (Și aici, Hummel ridică indexul lui osos.) Dar să pretindă, în schimb, o alianță ruso-turcă îndreptată împotriva lui Napoleon. Asta da idee! PAGINĂ NOUĂ 19 Prima problemă se ivi după-amiază. Consulul francez îl așteptă în zadar pe acel prince charmant. Idiotul nu apăru. Feciorul acela de cățea nu călcă la locul întâlnirii nici măcar pentru vreo scuză oarecare, cât de cât plauzibilă. Îl lăsa să aștepte ca un caraghios, sub privirile unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
martie aproape trecuse, iar consulatul încă nu primise nici măcar sumele pentru luna februarie. Indispus, contele îl expedie pe Julien. Banii! Întârzierea banilor era o problemă cu mult mare decât întâlnirea ratată. Era o problemă foarte gravă. O problemă de prestigiu. Consulul privi încruntat armoariile Franței, apoi le întoarse spatele. Știa că Napoleon își aduna armate peste armate. Știa că își mutase curtea la Dresda și că acolo etala un lux exorbitant. Se ambiționa să pună în umbră cealaltă curte, curtea de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
atât de îndepărtată de luminile civilizației și să-mi văd, mai bine, de-ale mele. Și valetul se înclină exagerat de mult, după care, scurt, îi întoarse spatele, păstrându-și însă înclinarea, ceea ce era nu numai curată sfidare față de poziția consulului, dar și o aluzie clară la cealaltă funcție a lui exercitată... pe din dos, și ieși fără să mai aștepte permisiunea acestuia, așa cum obișnuia. Fața lui Ledoulx se alungi, se umflă, se înroși. Mâna lui întinsă acuzator tremură o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]