3,642 matches
-
cunoștea. Noi am povestit ce și cum, că vine convoiul În spate... Și până să vină convoiul eu deja găsisem gazdă. Un copil? Da, eu, un copil de 11 ani, găsisem gazdă pentru toată familia, care urma să vină cu convoiul. Împărțirea oamenilor pe la casele evreilor localnici nu se făcea În mod organizat, după liste, după situații... Șargorod era În primul rând un târgușor, o localitate mică, mizeră, cu condiții care mie mi se păreau nemaipomenit de Înapoiate la vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fost declarat colonie evreiască și urma să-i adăpostească pe evreii deportați - dar numai cei care au primit aprobare de așezare În această localitate din partea administrației românești de la Moghilev. Deci noi aveam aprobare - nu eu, părinții sau probabil cei din convoi -, dreptul să ne așezăm În Șargorod. Doamna aceasta care ne-a cules, ne-a hrănit, care ne-a dat ceai, apă fiartă și așa mai departe a Început să meargă cu mine prin casele oamenilor și prima care ne-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de-a ei, care s-a Întâmplat să fie fiica unui felcer, deci probabil de aici venea prietenia dintre ele... Ne-a obținut aprobare de găzduire la familia felcerului, ceea ce a constituit, cu siguranță, motivul supraviețuirii noastre. Când a venit convoiul, eu stăteam Într-o casă de oameni, eram hrănită, eram găzduită, orânduită și i-am putut primi și pe cei care au venit Într-o cameră. Noi am avut, 10 persoane, o cameră la dispoziție; gazdele, care erau 4 persoane
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Exact, dialogul dispăruse. Astfel, În momentul când s-au dat dispoziții și am fost scoși din Herța... Cu cât timp Înainte ați fost anunțați? Cred că În câteva ore. Nici vorbă să se spună... Ne-au scos, au făcut un convoi mare... V-au spus să vă luați ceva cu voi? Da, sigur, unii au putut să-și angajeze câte o căruță, alții au cumpărat chiar o căruță cu cai... Ai noștri, părinții Împreună cu frații, au cumpărat Împreună o căruță, au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
jandarmi... Nu știu câte paturi de armă am Încasat fiecare, cei care mai Îndrăzneam să rămânem În urmă... Încercări de evadare? Nu, pentru că erai sigur mort dacă evadai: populația era foarte ostilă. De aceea nici nu au existat Încercări de evadare din convoaie... Erai mai sigur În convoi decât dacă fugeai din convoi - ceva foarte curios, dar așa s-a Întâmplat: nu știu de ce și În ce condiții, dar populația Basarabiei era foarte ostilă... Cred că o propagandă bine dirijată din acest punct
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am Încasat fiecare, cei care mai Îndrăzneam să rămânem În urmă... Încercări de evadare? Nu, pentru că erai sigur mort dacă evadai: populația era foarte ostilă. De aceea nici nu au existat Încercări de evadare din convoaie... Erai mai sigur În convoi decât dacă fugeai din convoi - ceva foarte curios, dar așa s-a Întâmplat: nu știu de ce și În ce condiții, dar populația Basarabiei era foarte ostilă... Cred că o propagandă bine dirijată din acest punct de vedere a determinat această
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai Îndrăzneam să rămânem În urmă... Încercări de evadare? Nu, pentru că erai sigur mort dacă evadai: populația era foarte ostilă. De aceea nici nu au existat Încercări de evadare din convoaie... Erai mai sigur În convoi decât dacă fugeai din convoi - ceva foarte curios, dar așa s-a Întâmplat: nu știu de ce și În ce condiții, dar populația Basarabiei era foarte ostilă... Cred că o propagandă bine dirijată din acest punct de vedere a determinat această comportare despre care o să mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eram ca niște arătări parcă veniți din altă lume... Și ne-au băgat pe niște poduri plutitoare... Pontoane... Așa... Și ne-au transportat peste Nistru. Și cum ajungeai În partea cealaltă, că ajungeau puțini, nu s-a mai păstrat acel convoi de la Herța și s-au făcut convoaie mai mici - și au Început să ne ducă În interiorul Transnistriei. Deci am trecut din Atachi spre Moghilev Împreună cu un grup din Herța, dar mai mic, și tot sub paza jandarmilor, am ajuns seara
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
altă lume... Și ne-au băgat pe niște poduri plutitoare... Pontoane... Așa... Și ne-au transportat peste Nistru. Și cum ajungeai În partea cealaltă, că ajungeau puțini, nu s-a mai păstrat acel convoi de la Herța și s-au făcut convoaie mai mici - și au Început să ne ducă În interiorul Transnistriei. Deci am trecut din Atachi spre Moghilev Împreună cu un grup din Herța, dar mai mic, și tot sub paza jandarmilor, am ajuns seara Într-o localitate, o văd și acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
traseul? Și ne-au dus la marginea satului, la un colhoz, unde era un grajd, și ne-au spus să intrăm În grajd - iar după aceea jandarmii au plecat, au dispărut și am rămas În acel grajd din Hrumiuca... Tot convoiul? Acel mic convoi - vă dați seama câți mai rămăseseră... Cred că eram În jur de o sută de oameni... Dumneavoastră ați reușit să fiți Încă toată familia Împreună? Da, am reușit să fim toți Împreună... - Pe toate traseurile acestea cine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au dus la marginea satului, la un colhoz, unde era un grajd, și ne-au spus să intrăm În grajd - iar după aceea jandarmii au plecat, au dispărut și am rămas În acel grajd din Hrumiuca... Tot convoiul? Acel mic convoi - vă dați seama câți mai rămăseseră... Cred că eram În jur de o sută de oameni... Dumneavoastră ați reușit să fiți Încă toată familia Împreună? Da, am reușit să fim toți Împreună... - Pe toate traseurile acestea cine o ducea pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nimic... Mi-au spus după aceea alți evrei, care au venit cu trenurile la Atachi, că ne-au văzut pe noi și credeau că văd niște arătări - nu le venea să creadă... Mi-au spus și mie despre groaza unui convoi numit Edineț, dar credeam că este vorba despre evreii din Edineț! Acum Însă Înțeleg că este vorba despre dumneavoastră. Da, noi eram. Dacă nici noi nu ne mai simțeam oameni - curgeau păduchii pe noi... Am fost Învățat de mic să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dar am fost momente când stăteam de vorbă cu cineva și visam că va fi bine și unii vor ajunge să apuce vremuri mai bune. Unii... Poate o satisfacție am avut la Theresienstadt, pe 5 mai, când am văzut primele convoaie de prizonieri germani. Atunci a fost un moment când am zis că a răsărit din nou soarele. Asta țin minte și acum: când i-am văzut pe nemți mergând În convoaie, Încadrați de ruși. - Au existat diferențe Între cele două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la Theresienstadt, pe 5 mai, când am văzut primele convoaie de prizonieri germani. Atunci a fost un moment când am zis că a răsărit din nou soarele. Asta țin minte și acum: când i-am văzut pe nemți mergând În convoaie, Încadrați de ruși. - Au existat diferențe Între cele două lagăre? - Da. A existat o diferență esențială de care eu, din păcate, nu m-am bucurat. Theresienstadt a fost, cum spuneau nemții, un Musterlager, un lagăr modern. Era un lagăr În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de seară. Nu mai țin minte. Știu că se „gătea”... ipotetic. - Câți erați la Gherla? DAVIDOVICI: Nu știu, Nu-mi dau seama - dar acolo erau și din Dej, din toate Împrejurimile. Nu-mi dau seama câte persoane, dar eram un convoi destul de mare. Domnul Adler a spus un lucru foarte important: se țin minte șocurile avute, trecerea de la o etapă la alta, adică dezrădăcinarea de acasă, trecerea În ghetou - nu mai faci deosebire Între ghetouri, Cluj și Gherla - apoi Îmbarcarea În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fi duși la Târgu-Mureș. Și au venit căruțe: fiecare familie a primit o căruță. - Ale cui erau căruțele? - Ale localnicilor. Erau mobilizați. Ne-am urcat În căruță și ne-au dus la Târgu-Mureș, la fabrica de cărămidă. - Ați mai Întâlnit convoaie? - Nu. - Erau mulți jandarmi? - Nu erau mulți - nu era o pază să nu putem fugi. - V-au zis de ce vă duc acolo? - Nu. Doar că ne duc la Târgu-Mureș la ghetou. Și acest ghetou... La Târgu-Mureș au fost două ghetouri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În decembrie nu am mai scăpat: a venit a doua dispoziție și ne-au dus pe toți la Merkato, la Jaszbereny, În nord-vestul Ungariei, spre munții Carpați, iar norocul nostru a fost Stalingradul. - Ați fost duși cu trenul sau În convoi? - De acolo ne-au dus cu trenul. Vac-Budapesta cu trenul, Budapesta-Jaszbereny la fel. În vagoane eram vreo 60-70, vagoane de vite, deschise... Dar până la Jaszbereny nu a durat mai mult de o zi-două. - Era iarnă? - Era iarnă, da. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și un doctor de la Satu Mare, un prieten bun de-al meu, care terminase tot la Cluj, cu doi ani mai devreme decât mine. Și alții... Erau păduchi cu nemiluita la Dachau... - După ce s-au deschis ușile vagonului ați mers În convoi? - Am mers patru kilometri, până la lagăr, pe jos. - Când ați coborât din tren... - Stația Dachau, iar de acolo până În lagăr, care era În afara orașului Dachau. - Ce ați auzit? Ce ați văzut? - Erau nemții și câinii lor: „Los, los, antreten!” - asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de orgă în glas, urlați profund/ Și-n inimi hrube-n care vechi gemete vibrează,/ Ecourile noastre ca un prohod răspund. 695 Și continuă: O hoardă ticăloasă de mari păianjeni țese/ În creierele noastre rețele fumurii.// Și lungi și nesfârșite convoaie mortuare/ Încet și fără muzici prin suflet trec mereu;/ Speranța-nvinsă plânge; și rea, dominatoare/ Înfinge spaima negrul ei steag în craniul meu696. Alcoolul și drogurile (opium) crează o trecere spre paradisul pierdut, cu șansă mare de a deveni infern, experiențe
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
dorinței dinainte exprimate a defunctului, a fost dus la cimitir fără prea multă pompă. S au făcut numeroase coroane. O mașină la adus pe Dl. Prof. Ciurea cu D na la familia Stino, apoi până la liceu, unde s-a oprit convoiul mortuar, după care Dl. Ciurea a fost dus acasă. Era o zi friguroasă (la 20 martie) când s-a făcut înmormântarea la Tâmpești, în cavoul familiei. La locuința defunctului a vorbit institutorul D. Balan, fostul director al Școlii primare nr.
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
era așezat întins pe un postament și acoperit cu flori. Atunci am întrebat pe acea doamnă, ce face tatăl meu, și mi-a răspuns că doarme. M-a luat în brațe și mi-a spus să-l sărut. După aceasta convoiul a părăsit curtea. Eu am rămas la poartă, de mână cu doamna care mă adusese și cu aceasta totul s-a sfârșit! După 45 de ani îmi revin în memorie aceste clipe!” Este interesant de reținut, că mama și tata
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
hoție, omoruri, violuri, și care, în avântul lor, nu șiau dat seama că sunt însemnați de partizani. Să-i știm pe cei care sau dedat la jafuri și omoruri în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, pe cei care au însoțit convoaiele cu deportați evrei în drumul spre Transnistria, și care au bătut, jefuit, umilit, ucis oameni nevinovați. Dacă tot se bate din gură că se vrea să-i știm pe cei care au colaborat cu securitatea, pe torționari, de ce să nu
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pe directorul companiei pe probleme de informații la Începutul anilor ’90 În prima sa călătorie“, și-a amintit el. „Veniseră cu câteva proiecte-pilot ca să Înceapă treaba. Îmi amintesc că am mers să-i iau de la aeroportul din Delhi cu un convoi de mașini indiene, numite Ambassador, model bazat pe un design al anilor ’50 de la Morris Minor. Fiecare membru al guvernului conducea o astfel de mașină. Astfel, Într-un convoi de 5 mașini, ne Întorceam de la aeroport În oraș. Eu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
am mers să-i iau de la aeroportul din Delhi cu un convoi de mașini indiene, numite Ambassador, model bazat pe un design al anilor ’50 de la Morris Minor. Fiecare membru al guvernului conducea o astfel de mașină. Astfel, Într-un convoi de 5 mașini, ne Întorceam de la aeroport În oraș. Eu mă aflam În mașina din spate și, la un moment dat, am auzit o bufnitură puternică și m-am Întrebat: «Ce s-o fi Întâmplat?». Am mers În față și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
pregătindu-l pentru preoție; nouă, celorlalți, ne rodea lanțul un picior, lui amândouă. Făceam cunoștință cu această „bijuterie” și cu recunoștința „oficială” pentru „merite” care nu se văd cu ochii lumii acestui veac. La Curtea marțială ne-au dus în convoi, vreo sută de oameni și mulți militari. Zăpada se înmuiase. Soarele ne dezmorțea oasele lovite. Grupul nostru, singurul în lanțuri, încheia coloana. Ochii curioși ne însoțeau de pe trotuar. Ostașii și gardienii din escortă, la un pas unul de altul, cu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]