5,191 matches
-
se ridicase ușor deasupra solului. Văzuse multe la viața lui, trecuse de nenumărate ori prin situații dificile care îi puseseră viața în pericol. Desigur că nu putea spune că nu fusese înspăimântat, dimpotrivă, fuseseră destule împrejurări în care teama îl copleșise. Însă niciodată nu se simțise atât de înfricoșat ca acum. Ceea ce vedea, era de-a dreptul imposibil și tocmai din acest motiv părul i se zbârlise pe ceafă. Lumina cenușie a zorilor era destul de puternică acum, pentru ca Godunov să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce puținul păr pe care îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la pământ și, așa ghemuit, să aștepte acolo până ce trecea pericolul. Cu un efort supraomenesc, se scutură și păși dincolo de intrare, în lumina zilei. Odată cu căldura soarelui care îl învăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foarte mică. Numai că nu despre asta e vorba. Demn de reținut era faptul că el murise cu nici două luni Înainte de vizita mea În Suedia. Făcusem acea călătorie tocmai În intenția de a mai uita de suferința care mă copleșise. GÎndeam și eu, ca toată lumea, că schimbarea locului m-ar putea ajuta să-mi uit durerea, ca și cum n-am purta-o În noi. Rezemată cu umerii de rafturile de lemn povîrnite, ținînd cartea pe brațe, Îi citeam biografia uitînd pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
binecuvîntă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să-l Înșface, ci va sări sprinten În picioare și abia atunci cei doi ulani Îl vor flanca. Dar brusc, nici nu trecu bine pragul celulei, fu copleșit de credința că totul avea să se termine așa cum o cerea logica vieții. Deși totul era acum Împotriva morții, totul era de partea vieții În acel vis coșmaresc: tinerețea sa, descendența sa, renumele familiei sale, dragostea mamei sale, bunăvoința imperială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din tot imperiul. Printre bătăile sacadate ale tobelor se auzea murmurul gloatei, un freamăt amenințător, văzu chiar pumni ridicați În semn de ură. Gloata chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpînitori. Conștiința acelui gînd Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De-ajuns ca gloata să simtă că l-a părăsit curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
motiv că ar dori să se instruiască - cum altfel ar pleca de pe această lume dacă nu și-ar Îndeplini ceas de ceas Îndatoririle lumești - dar care, de fapt, vine doar să mai uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gîndul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr-un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Atunci M.O., sfîșiat de regrete, se așeza lîngă ea, Îi lua mîna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi-a dat pe lîngă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngîna printre hohote de plîns. Înfrînt, se refugia În literatură. Pămîntul făgăduinței. (Și cînd Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atît de dușmănit și atît de hulit!) La un moment dat am luat hotărîrea de a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Jules Verne, o povestire cu magnifice aventuri și cu un mare conținut educativ În privința progreselor tehnologice. Dacă dumneavoastră vi se pare că e bine... Eu Îi urmăream În tăcere, observînd cum lui Fermín Îi curgeau balele și cum Bernarda era copleșită de atențiile acelui omuleț cu dimensiuni de tabacheră și cu o vorbărie de tîrgoveț, care o privea cu zelul pe care și-l păstra doar pentru bomboanele Nestlé. — Dar dumneavoastră, domnișorule Daniel, ce ziceți? — Aici domnul Romero de Torres este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
continuare partea cea mai importantă a bogățiilor lumii, continuă „hora” imperiilor: mongolul Genghis Han, apoi turcul Tamerlan edifică imperii imense, care se întind de la Pacific până sub zidurile Vienei. Le conduc tot ca nomazi, prin mijlocirea forței și a fricii, copleșind demografic și economic lumea, băgând groaza în europeni, care se așteaptă ca în orice clipă să vadă aceste imense armate apărând la orizont. Apoi această primă formă de organizare negustorească șovăie: insecuritatea din Asia încetinește schimburile la foarte mare distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
preferă să dea cu împrumut banii câștigați în sectorul financiar decât să-i investească în propriile activități. în consecință, automobilele, echipamentul casnic, televizoarele și telefoanele americane nu mai sunt la nivelul celei mai bune calități mondiale. Iar întreprinderile americane sunt copleșite de povara sumelor pe care le au de plătit pensionarilor lor. în plus, o parte a economiei americane este amenințată de apariția internetului: tot ceea ce poate fi dematerializat este schimbat treptat în mod gratuit. Deja marii distribuitori vând mai puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
abuzează de ea. Căci există ceva diabolic în aviditatea cu care se năpustesc asupra nenorocirii prietenilor lor pentru a-și exersa dexteritatea. E o facultate care țâșnește din pământ ca petrolul dintr-un puț și cei plini de compătimire îi copleșește pe ceilalți cu o generozitate care adeseori le face pe victime să se simtă prost. Există piepturi la care s-au vărsat atâtea lacrimi încât refuz să mi le mai irosesc și pe ale mele. Dna Strickland, în schimb, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aș putea să trec pe la ea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și s-o întreb prin servitoare poate sau nu să mă primească. Asta i-ar fi dat posibilitatea de a mă trimite la plimbare. Dar am fost copleșit de jenă când i-am spus servitoarei fraza pe care o pregătisem, și, în timp ce așteptam răspunsul, pe un coridor întunecat, am fost silit să strâng tare din dinți ca să n-o rup la goană. Servitoarei s-a întors. Atitudinea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să te simți prost dacă m-aș duce și m-aș spânzura pentru că am fost dat afară din cameră întrucât n-am putut plăti chiria? — Câtuși de puțin. A ricanat: — Te lauzi. Dacă aș face-o cu adevărat ai fi copleșit de remușcări. — Încearcă și o să vedem, i-am replicat. I-a licărit un zâmbet în ochi și a continuat să-și amestece în tăcere absintul. — Ai vrea să facem un șah? l-am întrebat. — N-am nimic împotrivă. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
brațe, dar ea s-a tras deoparte și l-a rugat să nu o atingă. A implorat-o să nu-l părăsească. I-a spus cu câtă patimă o iubește și i-a amintit de toată devoțiunea cu care o copleșise. I-a vorbit despre viața lor fericită. Nu era supărat pe ea, nu-i făcea nici un reproș. „Te rog, lasă-mă să plec în liniște, Dirk“, mi-a zis ea în cele din urmă. „Tu nu înțelegi că-l iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
independentă. Vrei să-i spui că dacă dorește să vadă pe altcineva i-l aduc eu? Nu vreau decât să fie fericită. Sora îl privi cu ochii calmi și blânzi care văzuseră toate ororile și suferințele de pe lume și totuși, copleșiți de vederea unei lumi pline de păcate, rămâneau senini. Am să-i spun când s-o mai calma. Plin de compătimire, Dirk o imploră să-i ducă imediat mesajul: — Poate o vindecă. Vă rog în genunchi s-o întrebați chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de a o vizita din nou. Dar acum simt că e singurul meu refugiu. Era rănit și chinuit și gândurile i se întorseseră la tandrețea mamei sale iubitoare. Ridicolul pe care-l suportase ani de zile părea acum să-l copleșească, iar lovitura de grație a trădării lui Blanche îi răpise capacitatea de a-și reveni care-l făcuse să accepte cu atâta bonomie batjocura oamenilor. Nu mai era în stare să râdă cu aceia care râdeau de el. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-mi sade bine. Mă fac de râs. Dar n-am văzut niciodată vreo pictură care să mă impresioneze atât de mult. Tenez, am avut exact, același sentiment ca atunci când am intrat în Capela Sixtină de la Roma. Și acolo am fost copleșit și înspăimântat de măreția omului care pictase plafonul acela. Era vorba de un geniu și era uluitor și copleșitor. M-am simțit mărunt și insignifiant. Dar pentru măreția lui Michelangelo ești pregătit. Nimic însă nu mă pregătise pentru surpriza imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care explodau În jur. Capul relicvei Începuse să se rotească, scrutând cu ochii săi nemișcați spațiul dinainte, ca și când ar fi căutat pe cineva. Relicva era cu adevărat vie, oricât de incredibil ar fi putut părea. Primele rânduri căzuseră În genunchi, copleșite de masele care se Împingeau În față, Întinzându-și gâtul ca să vadă mai bine. - Sabia i-a retezat trupul În dreptul rinichilor. Totuși, a continuat să trăiască, din vrerea lui Dumnezeu! Ea a rostit cuvinte cumplite Împotriva păgânilor și le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre miazănoapte. - Și ce-ai aflat? - Că, la fel ca atâtea alte monumente ale religiei voastre, și el este, cu siguranță, mai util atunci când se află În beznă. Priorul nu era sigur că Înțelesese bine. Dar Întinse o mână și copleșit de emoție, o așeză pe umărul bătrânului maestru. - Religia noastră, Arrigo? Și eu, care credeam că speculațiile dumitale n-au călcat Încă pragul apostaziei. Că nu ești Încă pierdut. Arrigo zâmbi din nou, dar privirea Îi devenise rece. - Nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușa. Nu exista nici o posibilitate de a o Închide din afară. Scutură din cap, respingând ipoteza spre care Înclinase pentru o clipă. Arrigo trebuia să fi fost singur, În momentul suprem. Abandonat În brațele disperării sale. Din nou emoția Îl copleși, iar ochii i se umplură Încă o dată de lacrimi. Un vuiet de cascadă Îi năvăli În mintea ce se stingea În somnul straniu al sufletului care fuge. Își reveni În simțiri după un timp oarecare, dezorientat. Era Întins pe pardoseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rămăsese doar o umbră palidă a jerbei de lumină ce aprinsese de strălucire Baptisteriul. Dante ridică de pe jos arma Încă plină de sânge și de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puteri să o evit când o zăream de departe. O luam pe străduțe lăturalnice, mă retrăgeam sub porțile caselor sau sub propria mea pălărie când nu-mi mai rămânea altceva de făcut. Nu voiam să-i mai văd ochii. Eram copleșit de o mare rușine. Totuși, nu era nimic nemaipomenit în ce se întâmplase în ziua respectivă. În definitiv, ce văzusem? O fată tânără stând singură și scriind ceva într-un carnețel roșu în timp ce privea panorama războiului. Și apoi, aveam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai fericit om. Se numea LĂon Castrie soldatul acela. Era din Morvan. M-a făcut să fumez o grămadă de țigări. M-a copleșit cu atâtea cuvinte și aveam mare nevoie de asta. Nu mi-a pus nici o întrebare. Nici măcar nu-mi cerea să fac conversație. O întreținea singur, cu brațul lui pierdut. În momentul în care s-a hotărât să mă părăsească, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
insistat el sumbru. Trebuie. Am deprins obiceiul. Fac o mulțime de lucruri despre care e mai bine să nu afle ai mei. A ezitat, permițându-i imaginației feței să picteze tablouri sinistre. — Săptămâna trecută am fost la vodevil. Myra era copleșită. Amory Își ațintise din nou ochii verzi asupra ei. — Ești singura fată din oraș care-mi place mult, i-a declarat el. Ești simpatico. Myra nu era deloc sigură că merita atributul, dar suna șic, deși ușor nepotrivit. Afară se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
șuierat Amory cu putere, udându-și palmele În iarbă și trecându-și-le prin păr. Anul viitor mă pun pe treabă! Știa Însă că dacă acum spiritul turnulețelor și fleșelor Îl făcea docil și visător, mai târziu avea să-l copleșească. Dacă acum nu era conștient decât de propria-i inadecvare, efortul Îl va face să-și dea seama de impotența și insuficiența sa. Colegiul continua să viseze - cu ochiii deschiși -. Amory era stăpânit de o nerăbdare nervoasă, creată, poate, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]