2,935 matches
-
cruțat - și nimeni nu ar fi fost. Nechezatul răgușit al cailor în agonie răsună ca un protest zadarnic, disperat, împotriva umanității crude, care îi implicase în acel masacru, de care, în schimb, părea să-și bată joc croncănitul lugubru al corbilor. Punctuali la întâlnire, se roteau deasupra câmpului de bătaie și începeau deja să se așeze pe cadavre. Rămase astfel pentru o vreme, n-ar fi putut spune cât, așezat pe iarbă, cu capul în mâini, căutând să se sustragă ororilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceea desțelenită era toată o înșiruire de cratere, umplute cu o rapiditate impresionantă și imediat acoperite sumar cu câteva lopeți de pământ. Grămezi de trupuri erau încontinuu stivuite în apropierea gropilor, în așteptarea acelei sumare înhumări, spre marea fericire a corbilor și a miilor de muște. în căldura sufocantă a zilei, aerul era greu, saturat de mirosul de moarte. Pentru a scăpa de el, Sebastianus își biciui brutal calul și se avântă în galop. Ajunse în tabăra legiunii bagaudice puțin înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru întîia dată moartea, când am avut întîia oară senzația lucrurilor funebre. Era într-un loc, la poalele unui deal, un loc trist, o coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari și negri. Singurătatea locului, tristețea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale și cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile lor mi-au produs un sentiment de groază, dar și de poezie. Dacă aș fi fost
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un sfârșit. - E timpul, repetă oaspetele, sărutându-i Mașei fruntea În semn de rămas-bun și mulțumindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sradă.Totuși, nu vreau să cred, plângerea mea va fi soluționată În paralel cu alte considerente. Rămâneți cu bine...” Oarecum mai relaxat, În mod sigur, odată reclamația ajunsă pe biroul ministrului, nu putea rămâne fără urmări. Iluzii derizorii: de fapt “Corb la Corb nu-și scot ochii” totuși, marele Lt.Col. Tudose Ion, aflând de audiența la Ministerul de Interne,va plezni fierea-n el de supărare! În așteptarea rezultatului reclamației depuse, se apucă hotărât să reorganizeze echipele pe unele puncte de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu vreau să cred, plângerea mea va fi soluționată În paralel cu alte considerente. Rămâneți cu bine...” Oarecum mai relaxat, În mod sigur, odată reclamația ajunsă pe biroul ministrului, nu putea rămâne fără urmări. Iluzii derizorii: de fapt “Corb la Corb nu-și scot ochii” totuși, marele Lt.Col. Tudose Ion, aflând de audiența la Ministerul de Interne,va plezni fierea-n el de supărare! În așteptarea rezultatului reclamației depuse, se apucă hotărât să reorganizeze echipele pe unele puncte de lucru, beneficiarii
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
construite le sufocă ferestrele... zac umbrele trăirilor. actori adormiți în brațele Domnului. ani trecuți, petrecuți în lumina visurilor oarbe. ochi întredeschiși controlează lacătul. poarta se trântește sacadat. zuruie lanțul și lacătul închis apasă ochii orbiți de lumini false. închise de corbi, culorile se pierd în fumul indiferenței. paznicul tropăie prin sălile goale. muzeul moare încet. surâde artei. îi anină de brațe cireșe necoapte. sărută copilăria operelor aninate jertfă trecutului. un păianjen privește tinerețea artistului. o îmbracă în fire prelungi apoi hexagoane
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
adun în cuvinte să mă trăiesc iar de va fi cineva să citească noapte de toamnă noapte de toamnă fără tine doamnă mi-e gândul pustiu că eu nu te mai știu și ochii mi-s orbi de mă sperie corbi curând va ninge și eu mă voi stinge tu doar atunci o să crezi fără să vezi dar deja e târziu eu n-o să mai fiu și or să vină aezi pe la amiezi ce îți vor cânta toată tristețea ta lumea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o friptură! Asta e! Și chem pe Marin, și treaba e gata! Pe onoarea mea! Și rămase în fața crâșmei, cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care nu mai ajungea la miezul ei, care mă chinuia în friguri cu fiecare clipă. Știți, dacă sunteți oameni, ce este dragostea aceasta care-ți răscolește simțurile și-ți tulbură mintea! Luni, înainte de revărsatul zorilor, călăream în galop întins pe Corbul meu, prin întunericul câmpiei nemărginite, subt un cer limpede, fără lună, plin de luminiți de aur. Mergeam repede tare; vântul zborului îmi vâjâia pe la urechi. Cum sticli în depărtare Iezerul, îmi potoli fuga. Cotii satul pe departe, și pe mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obrazul proaspăt ras. Am de unde da o cinste... Acasă mai am doi boi mândri ca ș-ai dumitale... Apoi oamenii cum se cade îndată se înțeleg, răspunse Ion Băieșu, celălalt gospodar, un român îndesat și vârtos, cu mustața ca pana corbului, cu ochii verzi, iuți la privire. Dumitrache Hazu își cercetă în car sumanul și traista, după aceea se îndreptă, nalt, și-și pipăi în chimir punga plină de parale: două hârtii de câte douăzeci și celelalte carboave. —Apoi de-acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veneau cu sănii la încărcat. În apropiere, ciobanii luminau locul în jurul perdelelor în care stăteau grămădite oile. Până în fundul zării se întindea o pânză albă, nepătată. Din senin, uneori cobora ca o fumegare, se apropia, ș-un convoi lung de corbi presăra puncte negre mișcătoare pe lumina omătului. Cu două zile înainte de Sfântul Neculai, la amiază zurgălăi argintii se auziră de la coșerele din deal sunând dulce cătră vale. Și-ndată, ca fulgerul, se răspândi zvon că sosește boierul Avrămeanu. Bordeienii izvorâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
voie zâmbi cătră pădurar cu dulceață - parcă nu-l văzuse de mult. —Ai treabă cu Alexa? îl întrebă ea. Da, însă văd că nu-i acasă... Și departe ești cu slujba? urmă ea, zâmbind stăruitor. Nu tocmai departe. În Bâtca Corbului... Ea tăcu. Sub privirea ei ațintită, flăcăul înțelese că femeia îl dorea. Și luminându-i-se și lui privirea, văzu înainte-i o muiere năltuță și mlădioasă, c-o floare galbenă în părul strâns cunună, cu gura ușor deschisă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o auzi și se apropie de ferestruica deschisă. —De ce plângi? o întrebă el. — Îmi plâng nenorocirile mele... îi răspunse ea c-o voce dulce. Și gândindu-se la codrii de dincolo de apa Moldovei și la o căsuță ascunsă sub Bâtca Corbului, își făcu socoteală că la urma urmei ar putea scăpa într-acolo, l-ar găsi pe Costandin și s-ar mistui cu el prin bungeturi și pe urmă prin lumea asta mare. Gândindu-se așa, își șterse lacrimile și zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stătătoare, încinse de mânie. Niciodată până atunci nu mă mai simțisem bărbat, niciodată n-o simțisem femeie. Avea treizeci și doi de ani, vârsta de a fi bunică, dar chipul ei n-avea o zbârcitură, iar părul îi era negru corb. Nu mai cutezam să mă mișc, de teamă să nu mă trădez, nici să vorbesc, de teamă să n-o îndepărtez, nici măcar să deschid ochii, de teamă că va trebui să recunosc că eram înlănțuit de unica femeie care îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fi acolo peste o lună. Asta doar dacă nu vrei să mă însoțești la Tombuctu, apoi în Egipt. În chip de răspuns, s-a mulțumit să spună un „Inchallah!“1 enigmatic și neliniștit. Patru zile mai târziu treceam prin trecătoarea Corbilor, pe o vreme simțitor mai rece decât aș fi presupus pentru luna octombrie în care ne aflam. Când a trebuit să facem popas pentru noapte, gărzile au așezat tabăra într-o mică vale dintre două dealuri, trăgând nădejde să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Armura și hainele ce acopereau trupul neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb deasupra copacilor îl făcu să tresară. Continuă să meargă; ocoli cu grijă o stâncă mare, acoperită de mușchi. Atunci auzi zgomotul metalic al lamelor ce se loveau una de alta și, ascunzându-se în spatele stejarilor, văzu niște oameni care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apropie de intrarea templului și aruncă o ultimă privire spre bolta cerească, al cărei stăpân era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își puse o mască asemănătoare cu un cap de corb. Coborî treptele înguste și ajunse în templu. Intră. Încăperea mare, pătrată era luminată de torțe a căror flacără tremurătoare desena pe pereți umbre neașteptate. Pe cele două laturi erau așezate bănci lungi, pe care stăteau deja câțiva adepți îmbrăcați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
marelui ochi albastru, cu o privire teribilă, pictat pe peretele din fața lui. În lumina tremurătoare a torțelor, reuși să distingă un trident și un gladius deasupra ochiului. Un rac și un șarpe îl amenințau din partea dreaptă. În colțul stâng, un corb își înfigea ciocul. O felină mică stătea chiar sub globul ocular, inofensivă. Mai jos, un câine și un homar păreau gata, cel dintâi să-și înfigă colții în ochi, dar fără să-l rănească, iar al doilea, să-l ciupească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jur. Spera să-l vadă pe Errius, să-i întâlnească privirea prietenoasă, însă îl văzu doar pe oficiantul care dispărea printre siluetele nemișcate de pe bănci, toate la fel, cu chipurile acoperite de măști identice, strălucind sinistru în penumbră. Măști de corb și de leu. Fantele din dreptul ochilor lor lăsau să se vadă doar niște priviri indescifrabile. Simți bătăile puternice ale unei inimi chiar sub picioarele lui și auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și refluxului. Simți cum cineva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care îl lovise nu era un agresor, ci încerca să-l împingă înainte. Privi lanțurile de la glezne și înțelese că homarul, șarpele și racul erau pământul de care era legat și pe care se putea mișca într-o singură direcție. Corbul, tridentul și gladius-ul... Ce-i spuneau ele? Ce reprezentau? Dintr-odată își redobândi puterile și se ridică. Îi privi pe cei trei bărbați înarmați. Ei împiedicau ochiul să privească, ei aveau să-l împiedice și pe el să-și îndeplinească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
masca și se îndreptă spre cel care îl torturase toată noaptea pe Antonius, biciuindu-l și rănindu-i picioarele cu cleștii ca să-l oblige să ajungă la altar și să împlinească ritualul; bărbatul își scoase la rându-i masca de corb. — Errius! Cei doi bărbați își strânseră mâinile. — Nu puteam avea un martor mai bun pentru botezul tribunului nostru. 15 Când soarele ajunsese la jumătatea drumului său în ziua aceea geroasă și senină, Velunda s-a arătat în pădure, printre frasini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acum, când parcă se transformase într-o mare sau într-un ocean de netrecut. — Ia-mă de aici! strigă Vitellius. Îți voi plăti. I se păru că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
călcau pe pământul tare, acoperit de zăpadă. — Unde e Listarius? Nu reușea să vadă chipul creaturii. Distinse cu greutate părul lung, blond, și brațele goale. — De asta ai venit aici? Glasul femeii era batjocoritor. Nu! strigă Vitellius. Se sperie de corbul care venise să se așeze în fața vrăjitoarei, negru pe zăpada imaculată, și începu s-o roage să-i spună care avea să fie destinul lui acum, când soldații îl aleseseră imperator. Găsi de cuviință s-o informeze că își împărțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă. Valerius își sprijini brațele pe genunchi și își așeză capul pe ele, să nu vadă flăcările care acum se ridicau, înalte, dincolo de prag. Vreme de două nopți, luna străluci puternic deasupra pădurilor. În cea de-a treia noapte, când corbii înțelepți ce au în grijă ciclul lunar începuseră, potrivit credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]