1,813 matches
-
crede că s-a întâmplat cu adevărat,... pașii scrșnind pe zăpadă sticloasă, parcă îi număra cuvintele: ”nu cred... nu cred” ” Am pierdut-o, Doamne”. Alerga în gerul aspru al iernii, fără vlagă, cu mergsul unui om în care s-a cuibărit o boală devastatoare, mistuindu-l ascuns. Zvârcolindu-se în somn, se trezi nădușit de sudoare, strigând... ”nu se poate... nu cred!” Dar, era adevărat... Odată cu ea, se stingea... se ducea ultimul lucru bun care îl mai lega de viață. ... Era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
perpetuează existențele lor promiscue. Însă de fiecare dată când oamenii ies din bulele lor, râzând sau vorbind unii cu ceilalți, umplându-și unii altora inimile, ființele păstoase se scurg Înapoi În lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau În umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu Îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei Își făcuseră obiceiul să-l mute seară de seară
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
perpetuează existențele lor promiscue. Însă de fiecare dată când oamenii ies din bulele lor, râzând sau vorbind unii cu ceilalți, umplându-și unii altora inimile, ființele păstoase se scurg înapoi în lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau în umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei își făcuseră obiceiul să-l mute seară de seară
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
este alocat și mai apoi telefonul a fost mut și mut a rămas. A adormit speriată, îngrijorată, obosită, cu aparatul în mână... Nopțile, diminețile, zilele ce au urmat, au fost pentru Laura o lungă așteptare, însă în sufletul ei se cuibărise cu încăpățânare speranța că, într-o zi, telefonul va suna. * * * Doctorul Tomescu conducea mașina cu viteză redusă, îngândurat și oarecum încordat. Era foarte târziu, dar a hotărât să facă un ocol mare pentru a trece pe la spital și nu direct
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
se poate transforma într-un abuz spiritual. Este vorba de boala clericalismului, care nu-i atinge doar pe consacrați, ci și pe preoți, ajungând să se strecoare și-n viața femeilor consacrate. Într-adevăr, clericalismul este o boala care se cuibărește până și în cele mai generoase forme de auto-dăruire. Iar acest lucru se întâmplă atunci când renunțarea la căsătorie și, în special, renunțarea la exercitarea sexualității generează așteptarea unei despăgubiri prin intermediul puterii și al prestigiului. Eunucul reginei Candace, însă, se întoarce
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
atât timp cât truda ascetică nu este însoțită de harul unei robuste conștientizări a harului. Profeția călită este rodul unei traversări necesare - precum aceea experimentată de Ilie de la muntele Carmelului spre teofania Horebului - de la dorința inițială de perfecțiune, la rădăcina căreia se cuibărește mereu o doză de narcisism și de eroism, spre hotărârea de a persevera în propria alegere, conștienți fiind de propriile noastre limite și de nevoia de a accepta cu seninătate propria sărăcie. Toți sfinții au experimentat, într-un fel sau
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
slăbiciunilor și a neputințelor noastre, pe care le cunoaștem destul de bine!». Nu este, oare, aceasta atitudinea noastră atunci când vârsta, experiența, încercările vieții ne determină să avem o viziune mai realistă despre limitele noastre? Adevărul e că în noi era deja cuibărit un crâmpei de iluzie, o înfumurare tăinuită de care trebuia să luăm cunoștință. Tocmai pe când visam să devenim, dacă nu sfinți, cel puțin creștini prezentabili, totul ardea acolo. Atitudinea noastră interioară era aceea a fariseului din evanghelie, iar rugăciunea noastră
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
de dovleac. - Mușchiulosule, băgă clanța Țaca, găsesc eu la numărul 244 pe... numita...? (Și chiombindu-se în bilet) Pe numita Maria O. ...nu ...Maria C. Nicolici? - O găsești unde vrea ea, articulă centenarul cu greutate. - Dacă-mi zici, la cinsteală, dacă cuibărește la 244. Ori domiciliază la 246... Cetățeanul din spate poate-ți cumpără jumătate din bagaoaia cu semințe. - Nu stă nici la 244. Nici la 246... Iar semințele nu-s de vânzare... Mi le-a dat madam Nicolici să le scot
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ghicească în hainele aruncate prin cameră, ca într-un zaț de cafea. ...Poftim!... Înțelegi?... Pricepi ce gusturi hotărâte a prins ăsta în viață? Puștoaica dădu din cap că nu. Nu pricepea. De acolo, tocmai din brațele lui Celestin, unde se cuibărise de câteva bune minute, se simțea foarte bine. Nu pricepea, iar Celestin, lăsînd-o absolut liberă să nu priceapă, nu părea impresionat chiar deloc. - Domnule, gemu el, ăsta chiar a prins niște gusturi prea hotărâte în viață. Dacă gândești în felul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
diábolos, susținând pe umăr un Genel ațipit, planau pe deasupra platourilor cu urme de muștar, maioneză, pielițe de salam de Sibiu și scobitori îmbîcsite. Băieți buni, de la nivelurile lor de inteligență și de somnolență ascultau și prelucrau totul. Treptat, seara își cuibărea burta ei de rață asupra mobilelor încrustate în fildeș și sidef, a micilor figurine din ceramică, a lămpilor mate, a carpetelor de Șiraz cu lustruiri fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jumătate de kilometru. L-a invitat Regele pe prietenul său, de două ori mai tânăr, să-i treacă pragul. - Cosim momîrnaso!... Cosim momîrnaso!... - Tric, trica?... - Portaschi Slic tanarasu. Portaschi... - Vugo! În vreme ce Doru netezea pardoselile desfundate, cu tălpica, foindu-se și cuibărindu-se cu pătura, într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din baie, fata brunetă, slăbuță dar bine făcută, îl aștepta îngrijorată și l-a sărutat, iar mama ei care supraveghea orice mișcare ca un jandarm, a observat mulțumită că nu făcuse murdărie în baie. A băut în continuare cu ea cuibărită în brațe, sărutându-se până n-a mai simțit nimic și pe nimeni. Curând invitații i-au părăsit, însă nu putea să-i mărturisească nimic din ce îl frământa, deși ar fi dorit un suflet de femeie care să îl
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
din morți, zidarii la ea veneau, nu chemau doctorul. Când se deocheau copiii, mamele la coana Marița alergau într-un suflet. Ea-și punea broboada de lână pe umeri, și, numai în papuci, sosea, lipa-lipa, să scoată răutatea de unde se cuibărise. Căuta focul, apuca repede cu un clește câțiva cărbuni, stingîndu-i într-o căldărușă, și bolborosea cu capul în piept: Fugi, deochi, Dintre ochi, Peste nouă țări și nouă mări, Unde popa nu toacă, Câinii nu latră, Fata mare nu se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
adresezi inimii și minții, cum rar i-a mai izbutit cuiva. Spune-mi, e-adevărat că ai suferit mult în copilărie? Știi că am fost înștiințat și prevenit să mă feresc de degetul tău mic în care s-ar fi cuibărit un diavol? Ludovic râse spunând aceste din urmă vorbe, dar prin sală păru că s-ar fi trezit ecouri de teamă, fiori de odinioară. Tommaso avu o clipă de șovăială și se uită în juru-i, înainte de a răspunde: Mă persecută
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
repeta frazele. Horoscopul pentru Regele Soare, pricepea în fine, era o pagină neobișnuită care i se revela pe căi oculte. Dar cine îi dicta cu atâta claritate ceea ce ar fi urmat să se întâmple? Era cumva meritul acelui gigant, dintotdeauna cuibărit în sufletul său, sau al leșului de șopârlă păstrat într-un exemplar din Claudianus ? Stătea cu ochii țintă în tavan, cu mâinile convulsionate, cu glasul ce parcă nu era al lui, ca și cum ar fi citit într-o carte sfântă, soarta
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
forțe. Nu puteau exista speranțe de reușită s-a văzut clar pe loc și nu exista nici posibilitatea de a-i ține laolaltă pe răzvrătiți și nici cea de a da piept, într-un fel sau altul, cu covârșitoarele forțe cuibărite în cazărmi și în biserici care executau cu zel ordinele primite. Dar atunci la ce bun santinelele ce au vegheat vegheaseră săptămâni întregi pe străzi și în porturi? urla Tommaso. Oare ei să ne fi trădat? ce, imediat ce-au
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
s-o descoperi". În pofida interdicției papale, continua să scrie fără răgaz: se simțea proaspăt și plin de energie ca pe vremea când era copil alături de tovarășii săi de joacă cu care se întrecea în trasul la țintă cu sula. Uriașul cuibărit în sufletul său se trezise și astfel trudea din greu, noaptea scriind și rescriind, făcându-și însemnări, completând o scriere, proiectând o alta. Își propusese să scrie aproape douăzeci de pagini pe zi; înmulțind cu trei sute șaizeci și șase de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ia de braț, însă rămase cu gestul la jumătate când el nu deschise cotul, să-i facă loc. Dar avusese dreptate. La Moși era lumină și în jurul beculețelor colorate se adunaseră pâlcuri de oameni. Se opriră la călușei. Aurica se cuibări numaidecât pe poneiul ei roz și râse. Nu m-am mai dat în călușei de când eram mică... Noi stăm la bloc, nu prea m-am jucat. Erau niște leagăne ruginite, dacă nu erai atent, se dădeau peste cap. Pe-ai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se depărtă, în zigzag, ca un liliac. Lipsit de puterea pe care o primea de obicei, când privea de pe creneluri răsăritul, Petrache se simți sleit. Bruma se topise, lăsând lespezile lucitoare, așa că nu se mai osteni să le frece. Se cuibări pe taburetul lui. Își trase gluga pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stare e ? — Pe bucata de hârtie era scris un singur nume. Nu încap pe un petic două nume deodată. Trebuie să te mulțumești cu atât. Se priviră câteva clipe în tăcere. Papi se foi pe canapea, altădată s-ar fi cuibărit lângă umărul lui Efrem, acum ezită, ghemuindu-se în colțul ei. Filip își muie buzele în pahar. Shiva își întindea aripile deasupra tejghelei, umbrele lor alcătuiau pe tavan un cerc rotitor, precum șarpele Kundalini mușcându-și coada. — Cine începe ? întrebă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumini. Fiul omului întinse brațele cu palmele în sus și închise ochii, așteptând ca, arcuindu-se, tatăl cerului să-și așeze căușul palmelor deasupra. Porumbelul rotat își întinse aripile și-și strânse ghearele pe bara de fier, gata să se cuibărească ori gata să zboare. Orașul încă dormea. Nu era nimeni să-i răs pundă. Cu toate acestea, el spuse, cu o voce care se auzea, în același timp, de atât de departe și de atât de aproape : Fericiți cei care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în oasele încă moi. O parte din trupul lui striga, ferecat. Atunci îl dureau umerii, îl ardeau coapsele lățite ca niște tălpi ; odată, demult, înotase într-o apă primitoare, acum știa că nu mai poate fugi, nu poate să se cuibărească undeva, trupul adevărat era închis într-un alt trup, neîntregit. Golea avea, probabil, dreptate, atunci când spunea că e doar un trunchi. Lipsit de rădăcini, de-a dreptul prăvălit. Tatăl lui adevărat, pe care nu-l cunoscuse, împrumutase un nou chip
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
una de alta, ca niște chepenguri săltate. — Mi-e frică... șopti Marchiza, dar ceilalți, cu fețele alungite de luminile făcliilor, n-o luară în seamă. Le înțepeniseră genunchii și se mutau de pe unul pe altul. Magdalena se întinsese pe pământ, cuibărindu-se ca în pân tecul mamei. Lucică îi mângâia șuvițele lipite cu sudoare de fruntea fier binte. Puțică se apropiară de cădelniță, trăgând cu nesaț din alcoolurile evaporate, dar nările lor tăbăcite de aurolac nu simțeau din vălătucii aceia destul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nopții se alungiră ca niște pene, luând chipul unui înger uriaș, mai înalt decât orice înălțime. Iar îngerul morții, cu degetele desfăcute, veni mai la urmă. Și, neputând să se așeze în altă parte, pentru a-și întinde aripile, se cuibări în cutia de lemn. Încât, pe neașteptate și fără a se potrivi cu vreo altă clopotniță din oraș, pendulul din cutie începu să bată. Îl auziră cu toții, dar numai Isaia vorbi în somn : Bate în dungă... și adormi numaidecât, ghemuit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a răspuns tuturor întrebărilor. Rămase așa, mofluz, cu haina descheiată și fularul atârnând. Maică-sa îl aplecă într-o parte, apoi în cealaltă, ca să-i scoată haina cu băgare de seamă, de parcă ar fi desfăcut un pachet fragil. El se cuibări în îmbrățișările discrete pe care le presu punea dezbrăcatul. Maică-sa îi puse haina pe umeraș, culese de pe guler două scame închipuite și o netezi, cu aceeași duioșie ca atunci când haina se întindea pe umerii căzuți și pe burtica rotofeie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]