2,675 matches
-
dintr-un material acrilic, cu suprafața curbată. Era fixat cu niște buloane mari cât pumnul. Le atinse Întro doară. Pilotul zâmbi. — Vreți să Încercați cauciucurile, domnule? — Nu, mă bizui pe dumneata. Scara e aici, domnule. Norman urcă treptele Înguste spre cupola submarinului și văzu micul tambuchi circular deschizându-se. Ezită. — Așezați-vă pe margine, strecurați-vă picioarele Înăuntru și coborâți. Va trebui să vă strângeți puțin umerii și să vă sugeți abdomenul. Așa... Norman se zvârcoli ca să poată trece prin deschizătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nimeni nu e sigur. Submarinul coti din nou și aripa alunecă spre stânga. Drept Înainte apărură alte lumini aranjate În șiruri verticale. Norman văzu un singur cilindru de oțel vopsit În galben, cu hublouri luminoase. Alături de el se afla o cupolă metalică joasă. — La babord se află DH-7, habitatul scafandrilor. Este mai degrabă funcțional. Dumneavoastră veți sta În DH-8, care e mult mai confortabil, credeți-mă. Cotiră spre tribord și, după câteva momente de Întuneric, văzură un alt aranjament de lumini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
elicei duble Îi văzu numele: Deepstar III. Aparatul era vopsit În galben, ca și cel care-i adusese jos, dar avea o altă alură. Găsi mânerele laterale și se ajută de ele ca să ajungă la punga de aer prinsă În interiorul cupolei ca Într-o capcană. În partea de sus a submarinului se afla un soi de carlingă din material acrilic: cabina pilotului. Norman găsi trapa de acces, o deschise și se lăsă Înăuntru. — Am ajuns În submarin. Beth nu-i răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
sa avea un iz acru, de cositor. În rest, era În regulă. Prin radio se auzi vocea lui Beth: Am ajuns la submarin. Acum mă duc la bord. Prin hubloul din DH-7, Norman o văzu pe Beth urcându-se În cupola de lângă submarin. Urma să apese pe butonul „Întârziere“, aceasta fiind ultima oară când era necesară o astfel de operație. Se Întoarse spre Harry. Computerul nu le furnizase nici o informație despre efectele menținerii cuiva În stare de somn artificial vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Norul se ridică până În dreptul hubloului, Întunecându-i vederea. — Beth! Totul e-n ordine, Norman. Mă Întorc imediat. Sedimentele se lăsau din nou la fund, așa că putu vedea submarinul Îndreptându-se spre DH-7. Câteva clipe mai târziu se opri sub cupolă. Apoi o zări pe Beth ieșind și ancorând aparatul la prova și la pupa. 11.00 ORE — E foarte simplu, spuse Beth. — Explozive?! exclamă Norman arătând spre ecran. Aici spune că „La unitatea de greutate, TEVAC este cel mai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
carcasei. — Norman, te rog... am nevoie de tine. „Îmi pare rău“, Își spuse el. „Eu am s-o șterg de-aici.“ Ocoli pe sub elicea propulsoare și observă numele pictat pe suprafața curbată: Deepstar III. Urcă treptele Încastrate și ajunse În cupolă. — Norman... Acum contactul prin intercom se Întrerupsese. Era singur. Deschise trapa și intră În submarin, Își deblocă siguranța căștii și o scoase de pe cap. „Atențiune! Optsprezece minute și numărătoarea continuă.“ Norman se așeză În scaunul capitonat al pilotului, În fața comenzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
spuse el, odihnindu-și Încrezător mâinile pe pupitrul de comandă. Simțea că submarinul avea să asculte docil de comenzile sale. „Atenție! Șaptesprezece minute și numărătoarea continuă.“ Sedimentele noroioase se Învolburară În jurul cabinei, odată cu pornirea motoarelor, apoi micul submarin alunecă de sub cupolă. Era ca și cum ar fi condus o mașină. Nu era mare lucru. Se deplasă Într-un arc lin, de la DH-7 spre DH-8. Se afla la șase metri Înălțime față de fundul oceanului, Îndeajuns de sus pentru ca elicele să nu stârnească noroiul. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Ea mă schimbă, mă face mai puternică în fața răstigniților ce îmi întind capcanele surghiunului. Numai o undă a unui vis mă urmărește în patul flămând de iluzii până când mi se face foame de dorurile albe lăsate sub umbrele teilor alături de cupolele destinului. Numai nopțile mi negre mă-nlănțuie-n furtuni și-n orice clipă eu cad în genunchi să pot să-ți cuprind sufletul în palmele mele... Și ochii în lacrimi - roua de lumini în care uneori rămâi o secundă să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Însuși de atîtea nuanțe, micșorîndu-și În public Înălțimea pentru a-l ajuta pe Michel să-i umble mai lesne pe claviatură, nu era nevoie, era doar un gest de curtoazie, de admirație, de pian, moartea din fiecare se refugiase În cupolă, devenise mică cît un ochi de fluture, muzica modifica dimensiunile, trăsăturile compozitorului, percepția vizuală, făcînd animalele să plîngă, să Înoate În spuma zilelor, sub hipnoză nimeni nu mai era izbit de trenul urîțeniei greu de suportat a pianistului invizibil - cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu a deranjat pe nimeni, nu a stîrnit nici un interes, comentariu, pare așadar normală. Faptul că un popor căruia i-a rămas ca singură trăsătură de apărare doar umorul - prin care mai amendează cu cîte un leu drumul idioților spre cupola siciliană - nu mai pune la zid o asemenea stupefiantă planare-n bezna minții este un semn de comă. De-aia e și grevă la metrou. Ieșim astfel la suprafață, lumea a devenit extrem de lentă, obositoare, mai e și efectul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
geanta într-o poziție nefirească, în dreptul cordonului rochiei de vară, în timp ce cu batista din mâna cealaltă își ștergea foarte des ochii și nasul. I-a privit de mai multe ori, pe rând, pe când glasul de bariton al preotului răsuna sub cupolă, în miros de tămâie și lumânări proaspăt arse, până când s-au pornit s-o îmbrățișeze și s-o sărute, nu toți, la capătul slujbei, într-un vaiet crescând, liniștit pe măsură ce ieșeau din capelă și porneau pe aleile întortocheate și înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și Îndepărtând cu blândețe mâna fiului său, este pieptul femeii, mama ta fiind posesoarea unui exemplar deosebit de frumos. —Mami arată ca mine, nu-i așa? Întreabă Emily, urcându-se pe mine și Împingându-l pe Ben spre burtă, a cărei cupolă moale Își mai amintește Încă de vremea când i-a purtat pe fiecare. Ca mine, clinchetește Ben fericit. Ca mine, ca mine, ca mine, strigă copiii În timp ce mama dispare sub propria carne și propriul sânge. Orice femeie care a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
au mutat. Nimeni nu i-a mai văzut de ani de zile, i-am replicat exasperată. —Ei bine, sunt sigură că mai vin din când în când în vizită! Nimeni n-ar putea să abandoneze o casă atât de frumoasă. Cupola aceea! Grădinile acelea proiectate de Capability Brown! Data viitoare când vin, hai să-i sunăm... — Hai să nu, te rog, am întrerupt-o eu, deși, în secret, eram un pic curioasă în privința castelului și locuitorilor lui. Mama refuza cu încăpățânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
și vile În construcție. Am trecut pe lîngă un Aquapark construit pe jumătate, viitoarele sale lacuri excavate arătînd ca niște cratere selenare, și pe lîngă un club de noapte dezafectat de pe un deal artificial, al cărui acoperiș În formă de cupolă semăna cu un mic observator astronomic. Munții se retrăseseră din fața mării, distanțîndu-se la un kilometru și jumătate În interiorul uscatului. LÎngă Sotogrande, terenurile de golf Începeau să se multiplice ca simptomele unui cancer hipertrofiat. Pueblele andaluze cu pereți albi prezidau peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
vechi combatant Marius se rostogolește în iarba înaltă. Întins pe burtă, cu auzul la pândă, cercetează cu atenție cerul. Departe, observă o fortăreață zburătoare 78, prinsă într-o vrie mortală, ce percutează violent solul, explodând cu putere. Balansându-se sub cupola albă a parașutelor două siluete minuscule planează ușor către pământ. Un P 51 Mustang 79 zboară foarte jos, vizând cu țevile armamentului de bord cea mai mică mișcare. Probabil că pilotul dorește să răzbune moartea camarazilor săi, înverșunându-se împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Chioșcul mic și cochet, vopsit în alb imaculat, ridicat într-o frumoasă armonie cu splendidul parc, era locul unde familia Marinescu lua vara câte o gustare și o cafea la adăpost de căldura toropitoare soarelui din lunile verii. Acum, sub cupola de lemn acoperită cu viță, un preot bătrân, cu plete lungi și albe, revărsate peste umerii sutanei și o barbă la fel de albă, psalmodiază cu voce blândă lângă masa unde sunt puse cununiile. În fața lui, mirele, un ofițer de aviație înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mîna lui: „Domnule judecător, aflați că sînt liber și fericit. Știu că v-ați interesat de mine, vă mulțumesc și să vă dea Dumnezeu sănătate. Ne e dor de dumneavoastră.” Scrisul mărunt, Încărcătura de suflet ce Îl cuprindea ridicau o cupolă mult Înaltă peste puțina lui știință de carte. Instinctul, care nu Înșeală, Îl făcuse să Înțeleagă un adevăr comun oricărei dictaturi, și anume că eliberarea era un simulacru, că toată țara nu era decît o Închisoare ca și zecile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o figură de stil care exagerează, mărind sau micșorând, trăsăturile unei ființe, ale unui lucru, fenomen sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori. Exemplu: " Sălbatecul Vodă e-n zale și-n fier Și zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă e frunte, Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din mână-i ajunge la cer, Și vodă-i un munte.” ( G. Coșbuc -Pașa Hassan) Imprecația este figura de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorința
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
prin perdeaua groasă de ploaie artificială; pentru aceasta trebuia să-și dea la o parte părul din ochi. Lovi cu cotul sfera chirurgicală cu cablurile, proiectoarele și instrumentele ei, imprimându-i o mișcare de balans. Aruncă o privire scurtă către cupolă și apoi studie sala. Remarcase ceva. Atunci acel ceva îi sări pe față. Tumultul potopului și al sirenei acoperi urletul femeii care se împiedică și căzu de pe masă; se prăbuși zbătându-se sălbatic. Newt strigă și se dădu la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în lumea liberă și complicată a minții mele, nici un securist, oricât de priceput, nici un informator, oricât de apropiat, nici un metodist, oricât de zelos, n-aveau acces. Eroul, dacă exista, trăia înăuntru, ascuns printre gânduri și imagini, zburdând fără griji sub cupola de os a craniului. În sinea mea, aflasem repede cine sunt și cât de mult trebuie să mă prețuiesc pentru a supraviețui. Nu găseam nimic în comun cu muncitorii care tropăiau entuziast la demonstrații pentru o bere și-un cârnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la botez. Evitam dușurile pe cât posibil, iar baia săptămânală se transforma într-un chin. Parcă mi se termina respirația când șiroaiele se pregăteau să țâșnească pe față, umplându-mi nările, urechile și gura: le și simțeam transportate în mii de cupole lichide spre gât, răsturnate pe trahee și năvălind în tuburile prin care pompam încă aerul. Sunetul dispărea. Plămânii deveneau niște bureți lipicioși, umflați cu materie cleioasă. Apoi apa lua foc. Mă sufocam înainte să dau drumul la robinet. Gol, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
balcoane. Tătari, mongoli și lipoveni au ridicat moschei și biserici; au venit otomanii, și le-au dărâmat. Unele au rămas; multe, puține, doar ele pot spune. Dacă deschizi pleoapele de undeva de sus, vezi casele înghesuite și ceața găurită de cupole și minarete. Nu poți descrie nimic, pentru că adevăratul oraș e fosilizat, ascuns în orașul prin care te plimbi, închis ca o nanobacterie în piatră. Cât de mult mi-ar fi plăcut să-i pot spune povestea, răscolind sub secolele suprapuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu adevărat din el? Când venea vremea tranzacțiilor, și Economiștii Minții se întâlneau să negocieze spațiile rămase libere și să redeseneze topografia locurilor scoase la licitație pe piața cerebrală, Bucureștiul n-avea nimic de oferit. Un cumpărător dorea să achiziționeze cupola Galeriilor Lafayette și discuțiile tuturor vizitatorilor din ziua de 12 octombrie. Altcineva vindea turnurile gotice din Stephansdom. Un al treilea prelua canalul Herengracht, cu inelul său de apă. Alt client evalua gara din Amsterdam, cu toți cei 8657 de piloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe cablu, ca OZN-urile. Tavanul tocmai beneficiase de-o renovare: crăpăturile fuseseră astupate, iar din vopseaua aprinsă străluceau științele și artele, disciplinele exacte și cele frumoase, în castroane placate în relief pe brâurile de mahon. În mijloc, plutind pe cupolă, zâmbeau doi îngeri cu sânii tari, ghipsați, perfecți, cum nu vezi în realitate: unul ținea sub braț o trompetă aurie, celălalt îi întindea o coroniță de-aceeași culoare. Se uitau la noi cu ochii scoși, împodobiți, fantomatici. Pe măsură ce festivitatea avansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de votcă ieftină, când ne băteam de Crăciun pentru brazii aduși pe-ascuns cu locomotiva, când așteptam roșul murdar al autobuzelor, când în mâna-n care strângeam mingea de fotbal se comprimau și spaima și bucuria și rânjetele securiștilor peste cupola muzeului Antipa. Există un punct în care flăcările termodinamicii se sting și trecutul amorțește. Acolo e neamțul de la Stalingrad, care-i scrie-n minte nevestei că din degetele lui de soț și pianist i-a rămas doar unul, cel mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]