1,698 matches
-
Maria cu coconii și cocoanele lor și a întregului popor din țara aceasta. Apoi se rugă pentru sănătatea robului lui Dumnezeu Ștefan și a părinților lui, Costandin și Maria, și, când să ridice tonul la ultimul cuvânt, glasul i se curmă brusc de parcă și-ar fi dat seama de o amenințare, ca să revină țipător: — Ajută-mă, Doamne, pe mine nevrednicul Gherasim să desăvârșesc lucrarea aceasta și ferește-mă de furi, de primejdii, de ceasul cel rău, ca să întorc viu, nevătămat, sănătos
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a crede li se mai alătură un sentiment. Nu era tristețe, își spuse. Nu era nici măcar gândul că ar trebui să se simtă trist din cauza unui tânăr pe care îl cunoștea doar de câteva ore. Dar știa ce era. Se curmase unul din firele vieții sale. Copiii însemnau o proiecție în viitor a propriei ființe. Una din tragediile lumii conduse de Marele Judecător după principiul colectivist era că după nereușita la jocurile de împerechere, unui procent de șaptezeci la sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
mi ia [mie] zilele". Holera cea puternică nu s-a îndurat de lacrimile românului. Vâlcu, în desperare îi oferă toate bunurile sale, carul, boii, oile, tot, numai să scape copilele, "care-i sânt dragi ca soarele". Dialogul cu Holera se curmă însă, ea făcând semne cu mâna la portiță unei copile bălăioare, și balada se încheie fără alt adaos, "că sus pe malul Oltului/ au rămas pustie casa Vîlcului". În cursul povestirii, în care a evocat zisa baladă, Alecu Russo include
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
fie la un număr redus de cazuri secundare, fie la focare epidemice care pot fi stăpînite". Putem spera că România își află astăzi locul printre țările cu asemenea "standarde convenabile", ceea ce o asigură împotriva agresivității care nu pare să se curme prea curând, a nepotolitei molime. Departe de a da semne de prompt regres, holera lasă impresia că se menține și astăzi pe unele din cele mai amenințătoare poziții epidemiologice. În anumite țări din Asia, din Africa și din America de Sud, unde
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
lăsau urme în praful gros de pe uliță. În mintea lui se ducea un război. Să spună sau să tacă. Dacă o să-i zică bunica tatălui. Să-i zică el mai bine? Bunica îl iubea, dar oare... Gândurile i-au fost curmate. A intrat în curte, apoi în casă, pentru el lumea s-a închis, așa cum se închidea în fiecare vineri seara. Când Lică a lu’ țața Tinca, a lu’ bădia Vasile Graur, a venit în sat, femeia a plâns de bucurie
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
neînțelegere nu fu decât spre folosul lui Jonas: părinții lui, citind sau auzind că se cunosc destule cazuri de ucigași sadici născuți din părinți divorțați, se întrecură care mai de care să-l răsfețe în fel și chip, spre a curma răul din rădăcină. Cu cât erau mai puțin vizibile efectele șocului suferit, după părerea lor, de conștiința copilului, cu atât se nelinișteau ei mai mult: ravagiile ascunse sunt fără îndoială și cele mai adânci. Era de ajuns, de pildă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
franceza, stătea în fața lui timp de cinci minute, exprimând prin niște priviri pline de emoție tot ceea ce nu putea spune mai limpede prin cuvinte, în timp ce Jonas încuviința din cap cu o sinceră simpatie. Din fericire această situație fără ieșire era curmată de intrarea vijelioasă a ultimului predicator la modă, care ținea să fie prezentat marelui pictor. Jonas, încântat, nu întârzia să-i comunice acest lucru, apoi mai pipăia o dată teancul de scrisori din buzunar, apuca pensula, dădea să picteze, dar înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
hotărî să-l trimită, pentru cursurile secundare, la liceul din Năsăud, spunând că copilul trebuie să ia contact cu oamenii și cu lumea. În realitate Bologa, nemulțumit de educația ultrareligioasă ce o primea copilul acasă, în ciuda prescripțiunilor lui, voia să curme răul cât mai era vreme. Îl dădură în pensiune la profesorul de matematică, prieten bun cu Bologa, ca să fie bine îngrijit și supravegheat, ca acasă. Când plecară părinții și rămase singur, Apostol fu cuprins de o spaimă dureroasă. Se simți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
e în stare să se ridice până la el, se va coborî el la ea. Marta însă trebuie să-l iubească numai pe el! Atunci începură să umble zvonuri de război și într-o bună zi locotenentul chiar trebui să-și curme concediul și să plece în mare grabă la regiment. Apostol se duse a doua zi la Marta, triumfător. Când veni însă vorba de locotenent, Marta zise cu ochi melancolici: ― Simpatic om!... Acuma va fi erou! Apostol îngălbeni. Se hotărî să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fața lui rotundă răspândea bunătate și blândețe, deși în ochi îi tremura o spaimă pe care încerca s-o ascundă sub un surâs prefăcut și rece. Când păși Bologa în odaie, zgomotul de glasuri care se auzise din tindă se curmă brusc, încît bună-seara lui pluti singuratică într-o tăcere speriată. Până să-și lepede însă casca și ulanca, unda de tulburare se topi și locotenentul Gross, mai în glumă, mai în serios, strigă: ― Mi se pare, Bologa, că ți-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ridicol!... Dar și mai ridicol, ba chiar enervant, e că noi nu suntem în stare să le zdrobim jucăria! Am stricat până acum atâtea obuze, de ni-e rușine, și degeaba! Parcă ar fi fermecată lumina lor, parcă... Bologa își curmă brusc vorba, căci fâșia de lumină dispăru, lăsând întunericul mai negru. Răbufniturile de tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rând... Cei doi ofițeri porniră prin bezna deasă, clăpăind cu cizmele în noroi... Satul dormea dus, cu casele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fermecător. I le-a dat când a fost acasă, în concediu, șoptindu-i "eroule", cum de altfel îi zicea și în scrisori. "Marta e vina tuturor...", încercă să-și zică în taină, ca o scuză față de conștiința dojenitoare. Dar își curmă gândul, alungîndu-și din suflet lașitatea: "Marta nu m-a îndemnat niciodată să fiu erou, cu nici o vorbă... Numai gelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă și vitejie, are să-i potolească cochetăria. Vasăzică numai eu sunt vinovat și trebuie să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un ceas răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși începe să frământe planuri și socoteli. Apoi se pomeni zicîndu-și: " Pe asemenea vreme poți trece la dușman fără frică". Cum pricepu rostul vorbelor, le curmă cu scârbă. Din clipa când și-a făcut convingerea că, distrugând reflectorul buclucaș, va dobândi de la generalul Karg mântuirea, i-a părut rău și i-a fost rușine că s-a gândit măcar să treacă la inamic. În doi ani de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ce zici, domnule maior? S-a mai pomenit atâta umanitate în vreo armată de când e istoria? Și totuși pe noi ne acuză dușmanii de barbarie!... Ce lume! Ce nedreptate! Tocmai în clipa aceea aghiotantul se furișă iarăși înlăuntru. Generalul își curmă reflecțiile și-i zise poruncitor: ― Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să ne scape de pieire! Că ei stau colo și dau porunci, iar oamenii suferă și se chinuiesc și mor... Fiindcă groparul nu se dădea dus, ba părea că de-abia a prins chef de taifas, Bologa se sculă și curmă vorba, poftindu-l să continue cu altă ocazie, deoarece acum îl cheamă serviciul. Paul Vidor recunoscu bucuros că așa-i, dar așteptă să plece locotenentul înainte... Apostol Bologa, enervat de stăruința țăranului, trecu în cancelarie, luă schița frontului, porunci gradaților
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frig, se apropie de sublocotenentul captiv și zise românește, cu un început de zâmbet în colțurile buzelor supte: ― Acuma ai căzut prins, trebuie să... Prizonierul nu se miră deloc auzind graiul românesc; întoarse niște ochi furioși spre Bologa și îi curmă vorba cu ură: ― Aici vă purtați cu prizonierii ca niște sălbatici. O brută de ofițer m-a lovit cu un par peste șale pentru că n-am putut și n-am vrut să-mi trădez armata și țara!... Asta-i barbarie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceeași miime de secundă, își mai zise că prizonierul îl face de batjocura ofițerilor. Uluit, întoarse spatele românului și se uită cu un surâs nedumerit la ceilalți, așteptând acum de la ei salvarea din situația aceasta îngrozitoare. Glasul căpitanului Klapka îi curmă chinul cu o întrebare îngroșată de curiozitate: ― Ce spune, ce spune? ― Nimic... nu vrea să vorbească... murmură Apostol ușurat, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un coșmar; după două momente, mai adăugă, cu o privire îngrozită spre prizonierul care se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu lângă el, n-ai grijă... Răspunsul ordonanței nu-l pricepu, dar în curând auzi scârțâitul ușii și un foșnet domol. Atunci se gîndi: "Te pomenești că sunt bolnav și..." Gândul i se curmă, neisprăvit, și pe frunte simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aș fi prăpădit de urît! Ofițerul de honvezi, fercheș, spilcuit, pudrat, ieși la iveală, mai îndrăzneț. Pe brațul stâng purta pardesiul Martei. Salută ceremonios, zăngănindu-și pintenii: ― Locotenent Tohaty... Urmă o pauză, fiecare așteptând să înceapă cellalt vorba. Tot Marta curmă tăcerea, cu o vioiciune atât de exagerată, că amândoi bărbații plecară ochii: ― Am fost în piață pentru cumpărături și acolo I-am întîlnit pe domnul... Se întrerupse, râse cu mici hohote scurte și continuă tot rîzînd: ― Atunci ce mi-am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rânjet. ― Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la locul unde sunt spânzurați spionii, zicea plutonierul și, parcă n-ar fi mișcat deloc fălcile, rânjetul ciudat îi rămânea neclintit. Merită să vedeți cum atârnă și acum ca niște... Automobilul, trecând peste o groapă, curmă vorbele plutonierului. Bologa, uitîndu-se mereu în fața lui, tăcu și întinse doar gâtul, ca și cum ar fi vrut să vază mai bine. ― Mai este o cotitură, urmă plutonierul, cu mândrie în glas. ― Două, două! strigă șoferul, fără a întoarce capul. ― Așa-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele, și șopti
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
povestească pe larg tot ce știa despre cazul prizonierului. Klapka stătu câteva clipe, ca și cum ar fi ascultat sporovăială sublocotenentului, fără se înțeleagă o vorbă. Se uita însă la Apostol cu atâta groază, încît îi dârdâiau și brațele și picioarele. Apoi, curmând cu un gest istorisirea tânărului ofițer, se repezi la Bologa și-i zise, schimonisit de frică: ― Vasăzică totuși ai încercat?... O, o, presimțirea mea!... Și azi-noapte te-am visat... Apostol plecă ochii în pământ și strânse din umeri. Căpitanul își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Generalul nostru arde, ehei, nu glumește! Râse zgomotos, larg, și se întoarse spre Bologa, vrând să-i spuie ceva, ca și când ar fi uitat că-i arestat. Văzîndu-i însă capul plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
viu și astăzi în memorie a fost incendiul devastator al centrului orașului, cậnd am trăit asemenea lui Nero, plăcerea nebună a focului mușcậnd norii de pe cer. Bucuria a fost însă de scurtă durată, pentru că cineva avusese grijă să ne-o curme rapid, amintindu-ne că acolo e MILIȚIA, iar în subsolul ei se află sute de lăzi cu muniție. Am pornit nebuni către locul cu pricina, hotărậți să ne avậntăm în lupta cu flăcările. Am văzut cu tristețe cum ardeau casele
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ancestală, misterioasă și tăcută, voi fi doar eu și cu tine, ne vom iubi amậndoi întru eternitate, în infinit... Moartea ei? Nu, ea e o amăgire! Vorbă amarnică pentru tine, durere nestinsă pentru mine, dar ea nu va putea să curme dragostea noastră... Nu, moartea nu poate pune zid între noi, ci numai viața!... Nu aștept decật să trec și eu prin această poartă magică prin care a trecut ea și să ne întậlnim pentru a fi împreună și a ne
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]