2,349 matches
-
află un om de Încredere. Din pricina acestui manuscris. E lucrul cel mai de preț pe care-l am. Ca să Înfrunte lumea, Hasan a clădit Alamutul; eu n-am Înălțat decât acest mărunt castel de hârtie, dar sunt Încredințat că va dăinui mai mult ca Alamutul. Acesta mi-e rămășagul, aceasta mi-e mândria. Și nimic nu mă sperie mai mult decât să mă gândesc că, la moartea-mi, manuscrisul poate cădea În mâini ușuratice sau răuvoitoare. Cu un gest oarecum ceremonios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să tăgăduiască, pierderea manuscrisului l-a mâhnit cel mai profund. Ar fi putut, desigur, să-l refacă; și-ar fi amintit cea mai măruntă inflexiune. Se pare că, n-a dorit-o; În orice caz, dintr-o asemenea retranscriere nu dăinuie nici cea mai mică urmă. Se pare că Omar Khayyam va fi tras, din răpirea manuscrisului său, o Învățătură Înțeleaptă: nu va mai căuta nicicând să influențeze cursul viitorului, nici al său, nici al poemelor sale. Părăsește În curând Mervul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ar putea spune În legătură cu o persoană pe care n-ar fi putut s-o cunoască. Timp de câteva zile, dintr-un plăcut amuzament, cei mai glumeți l-au numit cincizeci și opt de secunde, dar porecla era prea lungă ca să dăinuie, și de asemenea și pentru că este imposibil să se poarte vreun dialog cu cineva care hotărâse să răspundă În cincizeci și opt de secunde la ceea ce era Întrebat. Violoncelistul avea să sfârșească prin a câștiga disputa prietenească. Ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
prin mijloace primitive, nici fiicele lui Lot nu îl prea doreau pe tatăl lor beat în grota din munți, după ce întreaga țară a fost răvășită, i-au dat vin și s-au culcat cu el pentru ca sămânța poporului său să dăinuie mai departe, iar el nu a știut nimic despre toate acestea. Îmi așez mâna pe mădularul său adormit, care într-o clipă se întinde și se trezește, asemenea unui copil curios, care nu vrea să piardă nimic din vedere, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
amețitoare care se învârte în jurul meu, decât în mine. Rușinată stau în fața ușii încuiate a casei mele, cineva o cumpărase în urmă cu mulți ani, dar nu locuise aici niciodată și câtă vreme încăperile sale nu vor fi populate, vor dăinui acolo inimile noastre frânte, bântuind printre țiglele tremurânde, atingând urma termometrului de pe perete, furia casei părăsite, le observ urmele de afară, înconjor casa în care mi-am petrecut copilăria. Aici era un prun cu fructe roșii, iar lângă el, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
un deșert. Un deșert în care, la tot pasul, ți se ivește o iluzie întruchipând o oază...De ce vrea mintea să pătrundă tainele lumii, să rupă misterul în care conviețuim, când sufletul este cel dintâi care trebuie pătruns ? Această întrebare dăinuie peste tot în cutia de argint din marea cu pești de cristal. Și, când alt suflet luminat de un soare violet se va naște, acesta va dăinui veșnic. Dacă mă opresc un moment din vârtejul de întrebări care m-a
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
în care conviețuim, când sufletul este cel dintâi care trebuie pătruns ? Această întrebare dăinuie peste tot în cutia de argint din marea cu pești de cristal. Și, când alt suflet luminat de un soare violet se va naște, acesta va dăinui veșnic. Dacă mă opresc un moment din vârtejul de întrebări care m-a cuprins, cred că reușesc să vă aud pe voi cei din jurul meu. Nu am cum să răsplătesc universul pentru un asemenea dar: voi, prietenii mei. Cu voi
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
acest gest. După indicațiile lui Grigore, sania Nadinei o luă înainte având să facă circuitul Ruginoasa, Bîrlogu, Babaroaga, Gliganu, Lespezi și acasă. Înfășurați în bunzi imense, cât niște pelerine medievale, acoperiți cu pleduri groase și îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuia de peste o săptămână. Cum ieșiră din Amara, câmpia albă se desfășura în fața lor ca o nesfârșită mantie de hermină, scânteind în lumina soarelui mușcător. Șoseaua tăia o dâră lucioasă, rectilină, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, în picioare, puțin plecat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sughițuri multe, dar fără bocete gălăgioase, rușinate parcă de răceala lui Grigore. Ochii lui, roșii și tulburi, cuprindeau în aceeași privire amândouă coșciugurile. Erau la fel de mari, din același lemn, parc-ar fi fost comandate de mult. În sufletul tânărului Iuga dăinuia o liniște resemnată. Gânduri multe îi fulgerau prin minte, se ciocneau, se alungau fără încetare și fără a se cristaliza, ca niște crâmpeie fără rost, vânturate de întîmplare. Numai în inimă îi stăruia un simțământ apăsător ca o rană deschisă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doar gastronomia, care este o istorie la feminin, ci și întreaga avuție și moștenire subalternă a femeilor fac parte din viața noastră cotidiană. Matrimoniul este astfel aluvionar și sedimentar, tăcut și continuu sub apele învolburate ale istoriei, este efemerul care dăinuie ; patrimoniul este eroic și autoritar, irupînd periodic pe valurile acestor ape, este orgoliul dăinuirii supuse distrugerii. Dacă patrimoniul este cel cu care ne mîndrim și pentru care putem muri, matri moniul este cel cu care trăim. Poate că ar fi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
materială (lemnul). Totdeauna m-am întrebat, fascinat : oare cum o fi să te naști și să trăiești „în piatră” ? Dincolo de asta însă, această diferență conferă și patrimoniului o altă materialitate - și, mai departe, o altă temporalitate. Piatra pur și simplu dăinuie, în timp ce lemnul este fragil, piatra are continuitate în timp, iar lemnul se primenește periodic. Urmele patrimoniale sînt astfel și ele diferite : chiar neglijate, cele ale pietrei tot nasc ruine impunătoare, în timp ce urmele lemnului pot dăinui o vreme cel mult ca
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
temporalitate. Piatra pur și simplu dăinuie, în timp ce lemnul este fragil, piatra are continuitate în timp, iar lemnul se primenește periodic. Urmele patrimoniale sînt astfel și ele diferite : chiar neglijate, cele ale pietrei tot nasc ruine impunătoare, în timp ce urmele lemnului pot dăinui o vreme cel mult ca „moaște” (ca în sala cu acest nume de la Muzeul Țăranului Român, unde resturile unei micuțe biserici de lemn sînt expuse unei morți firești). Mai mult însă, aceste urme diferite conferă și o altă așezare simbolică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
caz în ceea ce am putea numi un timp al tradiției. Genealogică, scrisă și durabilă într-un caz, moș tenirea este „din moși-strămoși” în celălalt caz și trebuie să fie povestită și reafirmată mereu (așa se face la noi...) ca să poată dăinui. Tradiția pare a fi astfel timpul povestit, o poveste nece sară pentru a umple discontinuitățile lemnului și ale neamului, ale unei materii și ale unui social care nu pot dăinui fără această poveste mereu reiterată. Poate că de aici ni
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și reafirmată mereu (așa se face la noi...) ca să poată dăinui. Tradiția pare a fi astfel timpul povestit, o poveste nece sară pentru a umple discontinuitățile lemnului și ale neamului, ale unei materii și ale unui social care nu pot dăinui fără această poveste mereu reiterată. Poate că de aici ni se trage și faimosul „boicot al istoriei”, care nu este un act de negație, ci doar o așezare diferită într-o temporalitate aflată într-o firească și permanentă renaștere. Poate
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
războiului ori a îndepărtării. Referința de bază rămînea totdeauna ontologia proprie ; iar în cazul nostru aceasta era aceea de țăran, adică de om al pămîntului. Semnificativ în toată această poveste rămîne faptul că ceva din această referință pare să mai dăinuie încă în inconștientul unora dintre oamenii noștri de la țară. Ceea ce poate fi interesant pentru turism, dar problematic pentru economia de piață... Produsele tradiționale „Omul este un omnivor care se hrănește cu carne, vegetale și imaginar”, amintea Carlo Ricci într-un
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în ziua de 11 noiembrie 1919, cu prilejul deschiderii cursului de Istoria Transilvaniei, Ioan Lupaș preciza factorii istorici care au acționat în procesul de dezvoltare a neamului nostru: 1. Factorul geografic, teritoriul în marginile căruia s-a format și a dăinuit; 2. Factorul etnografic, „acest amalgam al dacilor și romanilor”, supus - pe timpul năvălirilor - unei singure influențe mai puternice, aceea a slavilor, al căror contact „nu a putut să șteargă trăsăturile latine predominante”; 3. Factorul religios, încreștinarea timpurie, puternica legătură sufletească între
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
și teritoriile Basarabiei, nordului Bucovinei și Herței, străvechi teritorii românești. Această înțelegere, expresie a politicii arogante de dictat și dispreț față de soarta și viața altor popare, față de normele de cinviețuire a națiunilor civilizate, a avut consecințe care, din păcate, mai dăinuie și astăzi. Așa-numitul Pact de neagresiune încheiat între cele două regimuri totalitare ale Europei a rămas cunoscut în istorie ca actul prin care sistemele dictatoriale stalinist și hitlerist au pus în practică planurile lor expansioniste care au condus la
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
nimic. Lucra la Consiliul Municipal din Ennistone, Secția Învățământ. Lui Brian îi venea greu să ducă o viață dreaptă din motive foarte simple, dar puternice. Era egoist. Făcea ce voia el, iar Gabriel făcea tot ce voia el. Lucrul acesta dăinuia de atâta amar de vreme, încât Brian își închipuia (înșelându-se, însă) că Gabriel încetase să-l mai observe. Gabriel ar fi dorit să călătorească. Brian detesta călătoriile, lui îi plăcea să stea acasă și să citească. Stăteau amândoi acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un neoplatonician. Ce-i sigur e că a publicat niște fragmente dintr-un studiu despre Plotin. Alții afirmau că „ar fi apucat-o pe calea religioasă“. Circulau zvonuri despre o „doctrină secretă“ și „o carte fundamentală“. Uneori, o relație discipol-profesor dăinuie toată viața. George își menținuse partea lui din relație, dar e îndoielnic dacă Rozanov și-o mai însuflețise pe a lui. George regretase amarnic că-i urmase sfatul și renunțase la filozofie. Chiar după absolvirea facultății, tot se mai ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în spital, sau unde naiba se mai dusese. La parter exista o chiuvetă și un loc de spălat Astfel încât nu era nici o nevoie să mai urce la etaj. El și Stella aveau dormitoare separate dar, chiar și așa, prezența ei dăinuia încă sus, nu prin mirosuri (Stella nu folosea cosmetice parfumate), ci prin alte semne, rochiile ei, priveliștea întotdeauna răscolitoare a patului ei. La parter, spațiul era mai deschis, mai anonim, mai public. Își depozitase aici și câteva obiecte, printre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sobră, cu case nu foarte noi, numită Leafy Ridge. Casa lor avusese un nume, „Como“, pe vremea când aparținuse vechiului proprietar, și cu toate că numele nu mai era folosit (întrucât Brian disprețuia asemenea pretenții și adresa casei era doar Nr. 27), dăinuia totuși ca o poreclă familiară. Stella stătea cu spatele proptit de perne și picioarele întinse, acoperite cu o pătură cadrilată, albastru cu alb. Adam tocmai îl așezase pe Zet pe pieptul ei, aranjându-i cu grijă poziția, chiar sub gâtul Stellei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cineva. De ce se întorsese la Ennistone? Nu era cu putință să se fi întors numai ca să încerce efectul apelor asupra artritei sale. Alex îl întâlnise pe John Robert într-o perioadă a tinereții când se plămădesc impresiile adânci, cele care dăinuie. Oare John Robert, vremelnic atras de Linda, o iubise de fapt pe ea, pe Alex? E posibil să-și fi spus că fiica lui Geoffrey Stillowen îi era inaccesibilă. Și o păstrase dureros de vie în amintirea lui în toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
găsea destul de rațional, simțea că-și mai poate și ea permite să-și facă un chef. În primii ani, când tânjise chiar mai mult decât acum după totala uitare, patul însemnase căminul ei și ceva din această senzație de refugiu dăinuia încă. Mai erau alte două paturi în dormitor, acoperite cu cuverturi albe, întocmai ca aceea pe care o șifona acum Hattie, șezând pe ea (lucru care n-ar fi trebuit niciodată să se întâmple.) Pe ferestrele mari, victoriene, se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu papuci și își încălță pantofii. Stinse toate luminile din casă, răsucind comutatoarele aflate în dreptul ușii. Ieși, închise ușa în urma ei și o încuie. Clopotele bisericii amuțiseră, iarba udă îi muia pantofii. O străpunse o durere veche, al cărei duh dăinuise, poate, undeva în grădină, fantoma unui gând neguros îngropat în trecut, acea remușcare geloasă, răscolitoare, obsesivă, pe care o încercase când auzise că Linda Brent se mărită cu John Robert Rozanov. Iubirea pe care nu o putea dărui nimănui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
începuse să pună cu severitate la îndoială valoarea și viitorul talentului său. Nu era vorba că se săturase de cântat. Continua să se simtă transportat de bucuria fizică a acestui exercițiu, iar senzația de putere pe care i-o inspira, dăinuise. Cântatul, creația sunetului printr-un exercițiu disciplinat al minții și al trupului, este poate punctul în care se întâlnesc cel mai fericit carnea și spiritul. Au loc un travaliu și apoi o zămislire ce preced ivirea sunetului pur pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]