1,380 matches
-
la interior (cu excepția absidei), ea s-a suprapus decorației pictate. Consolele și căpriorii streașinii constituie astăzi singurele elementele cioplite, dar nu este exclus ca sub pervazul de lemn al intrării (de pe latura de sud), să fi rămas ancadramentul sculptat, cu datarea monumentului, pe care o apreciem a fi în pragul celui de al XVIII-lea veac. Inventarul format din clopot, icoane și cărți datează din secolul al XIX-lea. Absida altarului este acoperită de pictură, realizată probabil în 1863, an înscris
Biserica de lemn din Belioara () [Corola-website/Science/315887_a_317216]
-
Io Grigorie voievod, în anul 7173. Am scris eu, popa Stan”". Anul bizantin 7173 poate fi tradus fie între anii 1664-1665. Dat fiind că prima domnie a domnitorului Grigore a luat sfârșit în 1664 se poate fixa acest an pentru datarea construcției.
Biserica de lemn din Grămești () [Corola-website/Science/316502_a_317831]
-
vechimea sa la bisericile de lemn din Oltenia, păstrată integral, scrisă parțial în slavonă, parțial în română, și descoperită în anul 2009, cu ocazia mutări construcției în Muzeul Satului Vâlcean. Pisania începe prin a fixa actul ctitoricesc în epocă cu datarea precisă și principalii actori: "„† Să se știe că s-au făcut în zilele lui Io Constantin voievod, s-au săvârșit [în] luna decembrie 8 zile și a o făcu[t] popa Vasilie cu satul la anul 7164. A scris David
Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș () [Corola-website/Science/316501_a_317830]
-
apoi parțial pictat. Această schimbare a fost surprinsă de o însemnare pe bolta pronaosului: "„v[ăleat] 7354 să tencuiește”", adică anii 1845-1846 ai erei noastre. Pictura de pe tâmpla dinspre naos a fost semnată de "„meșteri Gheorghe Diaconu, Toma Gheorghe, Gheorghe”". Datarea unor icoane din 1851 surprinde efortul de înzestrare care a urmat. Pe exterior, în dreapta intrării, se află însemnat în cifre chirilice anul erei bizantine "„7360”", care corespunde anilor 1851-1852 ai erei noastre. Datarea punctează probabil încheierea lucrărilor de înnoire și
Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș () [Corola-website/Science/316501_a_317830]
-
de "„meșteri Gheorghe Diaconu, Toma Gheorghe, Gheorghe”". Datarea unor icoane din 1851 surprinde efortul de înzestrare care a urmat. Pe exterior, în dreapta intrării, se află însemnat în cifre chirilice anul erei bizantine "„7360”", care corespunde anilor 1851-1852 ai erei noastre. Datarea punctează probabil încheierea lucrărilor de înnoire și înzestrare ale bisericii. În toamna anului 2009 biserica din lemn de la Pietrari a fost demontată de către o echipă mixtă de specialiști muzeografi, conservatori, restauratori și muncitori, însoțiți de colaboratorii Fundației Habitat și Artă
Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș () [Corola-website/Science/316501_a_317830]
-
1930, în peretele plin dintre naos și pronaos au fost tăiate deschideri, concomitent mărindu-se și ferestrele. Prin lărgirea ferestrelor s-au tăiat porțiuni ale unor inscripții. La fereastra nordică întâlnim cuvintele „... anul domnului ...”, parte probabil a unei inscripții de datare, iar la fereastra de pe latura de sud „s-au zugrăvit cu cheltuiala lui Moga”. În naos, pictura pereților laterali a fost acoperită cu placaj. Pe bolta semicilindrică a naosului au fost pictate scene din ciclul minunilor și patimilor lui Iisus
Biserica de lemn din Strugureni () [Corola-website/Science/316621_a_317950]
-
ca material de construcție al noii biserici, cu următoarea inscripție în limba slavonă: "„Acesta este mormântul panului Anton vameșul, care s-a săvârșit...în anul 6988 (1480), luna mai 30”". Descoperirea acestei lespezi funerare a fost considerată un element de datare a acestei biserici în prima jumătate a secolului al XVI-lea. În timp, ca urmare a unei cauze necunoscute (probabil un viciu de construcție), ctitoria lui Ștefan cel Mare s-a deteriorat, făcând necesară reconstruirea în apropierea Curții Domnești a
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
, comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud a fost construită în secolul XVIII. Situat pe o vale îngustă între Spermezeu, Perișor și Dumbrăvița, satul Păltineasa ascunde pe o mică colină biserica de lemn a cărei datare nu o cunoaștem, dar care s-ar putea afla, încrustată, pe una din bârnele pereților ce au fost tencuiți. Bătrânii satului susțin că biserica ar fi fost ridicată de meșteri din Idieciu, o localitate din apropiere și datează probabil din
Biserica de lemn din Păltineasa () [Corola-website/Science/316669_a_317998]
-
s-a făcut afirmația că această biserică ar data de la sfârșitul secolului al XIII-lea (1293) și doar în secolul al XVI-lea ar fi fost mutată din pădure la vechea mănăstire. Adevărul nu se poate afla decât printr-o datare exactă, dendrocronologică. La mutarea în Fânațele Silivașului s-a refăcut exact cum a fost, doar s-a înlocuit șindrila cu țiglă și s-au tăiat spații pentru geamuri, până atunci neavând decât mici orificii pentru aerisire. Clopotnița a fost acoperită
Biserica de lemn din Fânațele Silivașului () [Corola-website/Science/316668_a_317997]
-
Râmnic Nectarie, viitor mitropolit al Țării Românești. Menționarea "„luminatului domn Gheorghie Anagiarlu”" este probabil o răstălmăcire a numelui domnitorului Constantin Hangerli, cel care în 1797 a fost trimis de poartă în scaunul de domnie al Țării Românești. În acest caz datarea corectă a bisericii ar fi 1797. Discordanțele în datele istorice relevă dificultăți de comunicare între centru și periferie în epocă. Cercetătoarea Ioana Cristache-Panait, o bună cunoscătoare a monumentelor de lemn oltene, atrage atenția asupra vechimii mai mari a bisericii, sprijinindu
Biserica de lemn din Pojogeni-Dealul Ocii () [Corola-website/Science/316697_a_318026]
-
planimetrie arhaică, anume cea a unui dreptunghi cu absida pentagonală decroșată, prevăzut, în partea opusă, cu o terminație poligonală în trei laturi; tradiția potrivit căreia biserica ar fi fost înălțată în jurul anului 1600 își găsește astfel confirmarea. Pisania care cuprindea datarea începuturilor acestui edificiu a dispărut însă în cursul unui vechi șantier de supraînălțare a pereților bisericii. Acoperișul cu pante repezi, precum și fleșa înaltă a turnului-clopotniță impunător (14 m), sunt învelite în șiță. Accesul în sfântul lăcaș se face prin două
Biserica de lemn din Ciungani () [Corola-website/Science/316800_a_318129]
-
fost înlocuită de un amplu edificiu din zidărie, ridicat în anul 1910. S-au păstrat totuși icoanele împărătești, pe lemn, ce au suferit, din păcate, o repictare stângace în 1910. S-au recopiat inscripțiile chilirice ce transmit importante elemente de datare și aparență. Pe icoana „Deisis” apare „1734 mst... Văsilie Zugravul”, iar pe „Arhanghelul Mihail” „AnD(o)mnului 1731 mst acto(m)vrie, aiaste icoane le-au făcut Văsălie Zugravul”. Alături de icoane s-a trensmis și un valoros fond de carte
Biserica de lemn din Cacova Ierii () [Corola-website/Science/315254_a_316583]
-
și la aproximativ jumătatea drumului ce leagă satul Slon, comuna Cerașu, Prahova de satul Vama Buzăului, comuna Vama Buzăului, Brașov. De forma unui patrulater neregulat, a avut la colțuri patru turnuri rectangulare, acum fiind ruinată. Încă mai există controverse priind datarea exactă a construcției. Unele dintre opinii leagă ridicarea cetății de pretențiile Regatului Maghiar (din secolul XIV) privind unu culoar prin Țara Românească între Brașov și Brăila, construcția jalonând - de fapt, capătul acestui drum. În documentele Țării Românești a fost cunoscută
Pasul Tabla Buții () [Corola-website/Science/315277_a_316606]
-
biserică din Scânteia avea hramul „Sf. Paraschiva” și este atribuită domnitorului Vasile Lupu, fiind anterioară anului 1636. În urma unei cercetări arheologice a ruinelor acelui lăcaș de cult în anii '80 ai secolului al XX-lea, arheologul Nicolae Pușcașu a confirmat datarea în secolul al XVII-lea a construcției acelei biserici. Localitatea Scânteia decade după evenimentele din 1700, călătorii străini din secolul al XVIII-lea menționând că satul era distrus. Aflat în drum spre Istanbul, secretarul unei alte misiuni poloneze găsea doar
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
două la intrările de pe sud, și un altul de la ușa dintre pronaos și naos), domină ornamentul cu izvor alveolar (cioplitură prin așchiere), care se grupează și în pomul vieții, dar se regăsește și dintele de lup, frânghia, crucea înscrisă. Dacă datarea valoroasei picturi a absidei, se află printre serafimii și heruvimii, de pe suprafața trapezoidală: “Sfânt, Sfânt, Sfânt iaste Domnul Savaot, 1769”, ctitorii și zugravii sunt consemnați, de pisania așternută pe peretele de nord, în cadrul scenei “viziunea patriarhului Petru”, cu următorul cuprins
Biserica de lemn din Cojocani () [Corola-website/Science/316074_a_317403]
-
să indice decât unele lucrări de renovare, cu efectuarea unor eventuale modificări, realizate în anii 1876-1877. O primă sursă menită să devanseze ctitoria bisericii este inscripția aflată pe o bârnă, din drepta intrării, care indică anul 1743. În ajutorul acestei datări vine însăși tipologia edificiului, de dimensiuni modeste, ai cărui pereți confecționați din bârne de stejar, încheiați în sistemul specific românesc ,coadă de rândunică”, înscriu planul străvechi: o navă dreptunghiulară, terminată spre est cu absida altarului, nedecroșată, poligonală, în trei laturi
Biserica de lemn din Bobohalma () [Corola-website/Science/316258_a_317587]
-
pe la 1900, inscripția menționa că biserica a fost zugrăvită în anul 1697, pe timpul principelui Appafy. În ceea ce privește construirea bisericii, cert e doar faptul că la 1733 ea exista deja. Planimetria, elevația și în special proporțiile reduse ale turnului pledează pentru o datare anterioară secolului al XVIII-lea. După tradiția locală, biserica ar fi suferit un atac al tătarilor, cu care ocazie, pentru a pătrunde în naos, năvălitorii ar fi încercat să taie o bucată din ușă, tăietură vizibilă sub stratul de pictură
Biserica de lemn din Lăpuș () [Corola-website/Science/316312_a_317641]
-
de ani, probabil, în scopul de a vâna animale. Alergarea competițională a luat naștere din festivaluri religioase, ce aveau loc în diferite regiuni. Dovezi ale competițiilor de alergare datează încă din vremea Jocurilor Tailtienne din Irlanda în 1829 î.Hr., în timp ce datările primelor Jocuri Olimpice indică anul 776 î.Hr. Alergarea este descrisă ca fiind cel mai accesibil sport din lume. Se crede că alergarea umană a evoluat cu cel puțin patru milioane și jumătatede ani în urmă din capacitatea Australopitecului, un strămoș
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
fost doborâte în iarna dintre anii 1621-1622.. Biserica a fost ridicată cel mai probabil în anul 1622, stând astăzi în rândul celor mai vechi păstrate în Maramureș și în Transilvania. Anul 1626 reținut de documentele bisericești a fost asociat cu datarea picturii murale și nu este exclus ca să se fi datorat unei pisanii pictate, astăzi pierdute. Tot dintr-o astfel de pisanie sau dintr-un alt izvor scris trebuie să se fi perpetuat tradiția înlocuirii unei alte biserici mai vechi, ridicate
Biserica de lemn din Breb () [Corola-website/Science/320301_a_321630]
-
o astfel de pisanie sau dintr-un alt izvor scris trebuie să se fi perpetuat tradiția înlocuirii unei alte biserici mai vechi, ridicate „înainte de 1531”, în Copăciș, unul dintre cele trei cătune ale vechiului sat. Acest fapt este întărit de datarea unor piese din structura turnului în iarna dintre anii 1529-1530. Prin această datare turnul din Copăciș/Breb se distinge între foarte rarele structuri de lemn datate ferm și păstrate în Carpații românești, și, până în prezent, singurul turn de lemn păstrat
Biserica de lemn din Breb () [Corola-website/Science/320301_a_321630]
-
fi perpetuat tradiția înlocuirii unei alte biserici mai vechi, ridicate „înainte de 1531”, în Copăciș, unul dintre cele trei cătune ale vechiului sat. Acest fapt este întărit de datarea unor piese din structura turnului în iarna dintre anii 1529-1530. Prin această datare turnul din Copăciș/Breb se distinge între foarte rarele structuri de lemn datate ferm și păstrate în Carpații românești, și, până în prezent, singurul turn de lemn păstrat din secolul 16 la bisericile de lemn din România. Documentele de arhivă surprind
Biserica de lemn din Breb () [Corola-website/Science/320301_a_321630]
-
acesteia i s-a schimbat hramul din "Sfântul Nicolae" în "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil". Biserica de lemn actuală din Humoreni era în funcțiune în anul 1775 în satul Pârtești, ea fiind construită înainte de ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. Această datare a bisericii pe la mijlocul secolului al XVIII-lea este susținută și de prezența câtorva cărți vechi românești în inventarul parohiei. În 1948 s-a amenajat în pronaos un cafas cu înălțimea de 2.50 metri și cu o balustradă de 0
Biserica de lemn din Humoreni () [Corola-website/Science/320330_a_321659]
-
הָלָכְתְּ tot in Ieremia 20, מדוע אתי הלכתי în Cartea Regi 2,4,23 în loc de מדוע אַתְּ הֹלֶכֶת, etc. Alți cercetători au argumentat și datarea tărzie a cărții Rut cu argumente lingvistice. Se face, de exemplu, uz de expresia "נשא אישה" ( "nasá ishá", vezi Rut 1,4) ,obișnuită în Biblia târzie precum și în Mishna. Aceasta înlocuiește formularea "לקח אישה" (lakah ishá - "și-a luat nevastă
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]
-
-lea. Cea dintâi, purtând hramul “Buna Vestire“, se află în satul Grosuri, ca timp al înălțării ei tradiția transmițând anul 1855; sub tencuiala interioară și exterioară actuală se pot ascunde însă nu doar eventuale fragmente picturale, ci și elemente de datare mult mai vechi. Edificiul, renovat în anii 1911, 1929, 1937 și 1966, se compune dintr-un altar pentagonal decroșat, un naos dreptunghiular de dimensiuni medii și un pronaos de aceeași formă, suprapus de un turn-clopotniță robust, cu foișor în console
Biserica de lemn din Grosuri () [Corola-website/Science/321114_a_322443]
-
Biserica actuală, atestată de conscripțiile ecleziastice ale anilor 1805 și 1829-1831, este continuatoarea unui lăcaș medieval menționat în tabelele comisiilor de recenzare din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831 , cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773), a cărui datare poate fi coborâtă până în cumpăna secolelor XV-XVI, când în localitate sunt atestați mai mulți cneji români. De la această predecesoare, rectitorită în 1726, actuala biserică a preluat clopotul mic, turnat spre „Gloria in Excelso Deo anno 1693” și câteva icoane prețioase
Biserica de lemn din Poienița Tomii () [Corola-website/Science/321131_a_322460]