1,932 matches
-
cînd „pasul [e] ca un arcuș pe struna potecii Înfiorate” iar „un metal răspunde sub deget ca o coardă”. Tot așa, „din amnarul frunții scapără singurătatea clară”, „Fiecare pas Încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „MÎna ca dintr-un pian, deșteaptă cîntecul - surîsul / Și pasul se regăsește sprinten pe bolovanii zilei”, „o undă atinge antena spiritului În rugină” etc. etc. Iar, În prelungirea magiei erotice din Colomba, „incantațiile” oferă În mai multe rînduri ilustrări edificatoare ale „tiparului” amintit: „Tu faci un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
imaginează acest proces ca pe o progresivă generalizare a euforiei specifice cronotopului sărbătoresc, a stărilor de entuziasm și fervoare afectivă, de exuberanță și jubilație. Într-o poezie situată majoritar sub semnul ochiului transfigurator (care, am zice eminescian, În lăuntru se deșteaptă), el Își structurează, cum am observat, acest spațiu imaginar În „figuri” ce corespund, În mare măsură, acelei „practici a fericirii” care este sărbătoarea: etalarea, acumularea, totalizarea lumii obiectelor satisfac exigența opulenței festinului; proliferarea barocă a podoabei În spațiile de joc
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pedagogică. Strofele finale din O noapte pe ruinele TÎrgoviștei reiau cadrul de la Început sub o altă lumină: „Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia creștină, zicînd că „dragostea e Domnul”. Heliade e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceasuri de extaz și de gîndire, Șoptele, adînci murmure ce iau viața În pustii, A mormintelor tăcere ce domnea În mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijălii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu-, a cerului credință, altu-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe strămoși Îi insufla. Munții noștri-au fost adesea scump azil de libertate, Și din vîrful lor românii, torent iute furios, S-aruncau: mulțimi barbare pentru pradă adunate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
natură Un loc făr’de murmură Supus singurătății.” Acest loc este schitul cu tăcerea mormintelor și șoapta rîului apropiat. Aici petrece poetul acele, „dulci (...) ceasuri de extaz și gîndire”, aici ideile sînt „drepte și Înalte”, la sunetul clopotului „credința se deșteaptă În omul rătăcit”. Dumnezeu Însuși, marele simbol al justiției, este de față („Dumnezeu ce de față pe cruce se arată”) și, copleșit de atîtea semne, omul, Într-un moment de revelație, se caută pe sine: „În minutele-acelea cînd sufletul gîndește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele cîmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gheață; Lumina lor iubită lucește lin În viață Precum un soare dulce În veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc M-au deșteptat În raiuri cu glasu-i Îngeresc!” Există un Alecsandri galant, monden, productiv autor de dedicații, versuri ocazionale trecute În albume. Dedicațiile epuizează retorica luminii solare și a florilor. Într-un loc (Buchet) aduce elogii calului favorit al domnișoarei Măria Docan, numită
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sa. Poetul erotic vrea proba materială a existenței („să pipăi a ta credință”), Însă, ca și poetul de mai tîrziu care caută dovada divinității, nu află decît nălucire. El se adresează, atunci, omenirii avertizind-o asupra marelui rău ce-o amenință: „Deșteaptă-te, omenire, din visui ce te orbește Și, cunoscînd ce-i amoriul și pe cît te osîndește, Izgonește-l din sîmțîre Și spune spre pomenire Vacurilor depărtate Nenorocirile toate Ce vin dintr-o nălucire”. Este imaginea unui rău abstract, incontrolabil
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este suspinul. Există o Întreagă mitologie a suspinului la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zâmbind deconcertatGaittany. Nu înțelesese bine, sau aruncase vorba din politeță, fără a medita mai mult, pretindea el. Și intră într-un șuvoi de explicații, cu mult prea abundente. Casa lui Manigomian nu-i plăcea, excesul de iarbă din curte îi deștepta imaginea cimitirului, individul avea prea mare respect de vegetal și lăsa scaietele să crească în crăpături de trotuar. Totdeauna spusese că arhitectura trebuie să se purifice de orice natură vie. Intrarea cu coloane de tencuială îi făcea rău. - Sinistru! - Domnule
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi fost admis nici un vehicul) și viziona în gând bronzurile de Euthykrat și Strongylion. "Imbecil! gândea el despre Gaittany. Îmi trimite o carte de vizită și mă ocolește înspăimîntat. În capul lui e mucilagine. Ideea amazoanei și a cascadelor nu deșteaptă nimic în creierul lui, preocupat de lucruri meschine. Sunt curios să văd ce e cu masa de astă-seară." Ioanide închise mapa ca și trîntind-o și merse la fereastră. Pe trotuar nu trecea nimeni. Însă aruncîndu-și ochii peste drum, unde nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ar fi căsătorit, ea era acum o celibatară, se purta ca atare și avea toate semnele fizice și morale respective. Întrucât îl privește, Ioanide nu lua în considerare, când era vorba de trecutul său sentimental, pe această Erminie, care-i deștepta numai vag imaginea de altădată, sufletul său era întors spre trecut, simbolizat într-o fotografie a Erminiei din acea epocă, aflată în odaia de la mansardă. Numai rațional, arhitectul admitea că femeia din fața sa este aceeași de acum peste două decenii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pica, o dă în brațele acelui Mirabeau de Dunăre și-mi înstrăinează astfel într-un moment progenitura în care pusesem atâta nădejde. Cel puțin dacă aș salva pe fată." - la, Ioanide, să vezi, e aproape agreabilă. - Ce e asta? se deșteptă arhitectul din reveria lui. Daipunci rece la masă? - Pentru durere de cap, Ioanide. - Dar, se scuză arhitectul nedumerit, nu mă doare capul! - N-ai zis tu? Arhitectul era să spună, cu bruschețea lui caracteristică, nu, dar citi atâta contrarietate pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
slujit drept aliment vitalității ei. Pentru acest motiv, Ioanide se purtă mai rezervat cu ea, nevoind a crea situații ireparabile. Oricum, gândi arhitectul nu fără a râde, scăpase ca prin minune de Scylla și Charibda. Convorbirea cu Sultana despre Pica deșteptă în sufletul lui Ioanide preocuparea de fata lui, cu care prilej simți că poziția sa față de Ioana era din cele mai false. Trebuia găsit mai curând ori mai târziu un pretext de a slăbi relațiile, unul putând fi terminarea definitivă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
marșuri, manifeste, însă cu o hotărâre calmă pe care n-o intimidează nici o intelectualitate. Un manual de metafizică de le-ar cădea în mână, ar fi pierduți. Astfel, somnambulul nu se menține pe marginea acoperișului decât fiindcă doarme. Îndată ce-l deștepți, șovăie și se prăbușește. Ei au asupra oamenilor din comun o eficiență extraordinară. Clișeele lor, gramatica dubioasă, platitudinea fac pe ascultători să caște gura. Ei n-au "delicateța" oamenilor educați: atacă năprasnic pe adversari, cu o pornire de ură sinceră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
foc, ca să nu mi le găsească cineva. Ne trebuie un public care să creadă în noi, să aplaude așa cum aplaudă când cânți tu. - Și pe tine te aplaudă când vorbești! Pomponescu tresări. - Crezi că vorbele aruncate o dată mai pot să deștepte îngenerațiile viitoare o emoție? lată o întrebare. Ministrul, anxios, aștepta ca Ioana să zică: Sunt convinsă! Numele lui Demostene a rămas." Dar ea, impasibilă, zise doar: - Tu știi mai bine decât oricine! XXII Saferian petrecea acuma ziua aproape numai întins
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sprâncene. Visase cu câteva zile înainte că intra într-un golf asemenea aceluia din peisaj, cu multe coloane pe țărm, și înainta în apă în direcția unui sicriu de aur înflorit ca și raza tabloului și plutind în larg. Se deșteptase cu sentimentul că apa-i ajunsese la gură. Pictura îi făcu o impresie neplăcută, de funebru. Saferian, aflând de vânzarea tabloului, se căină: . - Trebuia să-l faci cadou. Așa scump! Puteai să iei, dacă refuză gratis, cincizci de mii de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la cei care intrau în celula sa că Hangerliu și Tudorel, ca ciocoi, fusese grațiați și numai el dus la moarte. Cu toată această iritație, Cioarec dormea noaptea greu și convulsiv, gemând și tresărind în somn, și numai după ce se deștepta continua scandalul. Cioarec n-avea nici o filozofie, și ca atare nu-și punea probleme abisale, avea doar o frică instinctivă de G. Călinescu împușcare și nu era în privința aceasta mai complicat ca un mascur care guiță când e dus la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe Indolenta, care, statuară, înveșmîntată grecește, cu mâinile întinse, ținând în fiecare cîte-un sfeșnic, cânta "Să ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o căscătură uriașă, rezolvată cu o trosnitură de fălci. Pomponescu se deșteptă cu o impresie dureroasă. Prinsese oroare de muzica vocală și de solfegiu. În acest timp, Indolenta era din ce în ce mai aferată, ședea toată ziua la pian, își ținea gâtul învelit într-un fular și se trata cu chaudeau-uri, spre a-și menaja
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dacă zurbagii tineri vor s-o răstoarne, vina e a cui nu-i bate la spate. . Pomponescu nu mai deschise vorba despre aceste chestiuni cu cele două femei, însă lui Hagienuș îi spuse aceste cuvinte semnificative: . - Aș vrea să mă deștept peste o mie de ani, să văd ce arămas din lumea noastră de azi. . Este clar că Pomponescu suferea de un sentiment placid de zădărnicie. Acesta nu mergea până la dizolvarea noțiunii de eu, căci ex-ministrul adăuga imediat: . - Abia atunci îmi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cam același, ca și când memoria s-ar fi oprit la o unică vârstă. Curios, Pomponescu visa că trebuia să se ducă la școală și nu învățase lecția, scria pe tăbliță și pe caiet liniat, lipea Abzibild-uri pe cărți. Obișnuit, îndată ce se deștepta, uita totul. Odată, însă, visul fu așa de clar, încît îl ținu minte, și atunci constată surprins că se fixase într-o vârstă atât de îndepărtată de aceea de azi. Aceste vise stăruitoare stârniră lui Pomponescu o curiozitate pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deconcertat Gaittany.) Nu înțelesese bine, sau aruncase vorba din politeță, fără a medita mai mult, pretindea el. Și intră într-un șuvoi de explicații, cu mult prea abundente. Casa lui Manigomian nu-i plăcea, prea multa iarbă din curte îi deștepta imaginea cimitirului, individul avea prea mare respect de vegetal și lăsa scaietele să crească în crăpături de trotuar. Totdeauna spusese că arhitectura trebuie să se purifice de orice natură vie. Intrarea cu coloane de tencuială îi făcea rău. - Sinistru!" Etc.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dezvăluie În monden sportivul Andronic un erou cosmocrator. De semnalat În roman și experiența onirică: Dorina trăiește mai Întâi experiența erotică În somn, anticipând ceea ce se va Împlini pe insula magică. Situația din Domnișoara Christina se repetă: personajul visează, se deșteaptă din vis, reflectează și duce mai departe inițierea erotică. Trezită, ea ajunge pe insula din mijlocul lacului și ce urmează este la fel ca În Cezara: o Împlinire edenică, o alcătuire paradisiacă prelungită, simbolul cuplului primordial, realizat prin puterea magiei
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]