1,480 matches
-
dispersia ornamentală. John Reed realizează astfel o disociere între "arta decadentă" și o "artă a decadenței" pe baza unor separări similare: "Așa cum a fost literatură decadentă și o literatură a decadenței, poezie decadentă și poezie a decadenței, astfel există artă decadentă și o artă de decadenței"37. Arta decadenței ține de prezența unor "subiecte decadente" precum orgiile romane, scene de cruzime și senzualitate, iar ca exemplu, Reed alege celebra pictură a lui Thomas Couture, Romanii decadenței (1847), o pictură academică după
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a decadenței" pe baza unor separări similare: "Așa cum a fost literatură decadentă și o literatură a decadenței, poezie decadentă și poezie a decadenței, astfel există artă decadentă și o artă de decadenței"37. Arta decadenței ține de prezența unor "subiecte decadente" precum orgiile romane, scene de cruzime și senzualitate, iar ca exemplu, Reed alege celebra pictură a lui Thomas Couture, Romanii decadenței (1847), o pictură academică după toate regulile, care a avut un succes deosebit când subiectul era în vogă, modelul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
istorii, atracția manifestă pentru poezia simbolică a Bibliei" și arătând că expresivitatea culorii este "partea originală" a talentului său, iar "măreția morală" țelul suprem al aspirațiilor sale"38. Gustave Moreau este considerat ca unul dintre părinții fondatori ai simbolismului, socotit decadent sau simbolist avant la lettre, recuperat ulterior ca precursor al suprarealismului de către André Breton. Pictura lui Moreau se află la intersecția picturii romantice, picturii academice și a noii sensibilități artistice care va ecloza la sfârșitul secolului în mișcarea simbolistă și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al decadenței, mai puțin în artele plastice, cât în literatură. Moreau preia tradiția romantică de la Chassériau, detectabilă în opinia lui Rodolphe Rapetti printr-o "predilecție pentru subiectele violente sau problematice"39 însă această violență face un acord perfect cu temele decadente, unde violența apare insidios, cel mai adesea conotată sexual, fără grandilocvența romantică din tablourile lui Delacroix, precum Moartea lui Sardanapal (1827), pictor care la rândul său servește de reper lui Moreau. Scena de dezastru somptuoar, grandios, care asigură climaxul căderii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
marilor imperii pentru care pictura lui Delacroix este reprezentativă, se regăsește în diferite registre, cel romantic, cu pictura deja amintită, cel academic, cu pictura lui Thomas Couture, Romanii decadenței (1847) care a cunoscut un succes deosebit -, dar și în cel decadent, cu pictura unui Rochegrosse, Moartea Babilonului (1901) și putem aminti aici și Moartea lui Mithridate (Muzeul Național de Artă al României) a lui Michel Simonidy. Tema circulă în epocă și este proiectată fie asupra lumii romane, fie pe baza unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
emblemelor întrețesute într-o tapiserie complicată, decorativismul lui Moreau contribuie la proiectarea într-un plan atemporal a unor întâlniri exemplare, enigmatice. Această atracție pentru arabesc, artificios, abstrus, excesiv configurată stilistic, pe care o semnalează și M. Bengesco relevă o caracteristică decadentă mai ales când realizăm conexiunea cu temele predilecte ale tablourilor sale și cu efeminarea personajelor masculine, androginia fiind numitorul comun al majorității reprezentărilor masculine: Orfeu, Oedip, Prometeu etc. "Principiul său al bogăției necesare (richesse nécessaire, s.n.) predomină, mai degrabă, în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
-l privește pe John Reed, identificarea lui Moreau cu decadentismul "depinde mai degrabă de temele și subiectele sale decât de stilul său"42. Această afirmație are la bază o importantă distincție, menționată anterior, pe care criticul o face între Arta Decadentă și Arta Decadenței. Astfel, consideră criticul, există teme predilecte decadenței, menite să o ilustreze, scenele orgiastice dublate în fundal de iminenta invazie a barbarilor, scenele de cruzime cu o tentă pronunțat sexuală, ca în picturile lui Georges Rochegrosse, Moartea Babylonului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o atenție deosebită, transformând-o într-o figură obsesivă a grației și a cruzimii, ci și prin aglomerarea decorativistă a detaliilor într-un amestec de arhitectură orientală și bizantină. Caracterizarea pe care i-o face Huysmans prin intermediul personajului său, estetul decadent Des Esseintes, în romanul În răspăr, dobândește semnificația unei încadrări de sensibilitate decadentă. Huysmans relevă caracterul "blasfemic" al operei lui Moreau și un sens secret al transcendenței prin violarea celor mai grave interdicții identificând sursa sublimului decadent, sinteză a romantismului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cruzimii, ci și prin aglomerarea decorativistă a detaliilor într-un amestec de arhitectură orientală și bizantină. Caracterizarea pe care i-o face Huysmans prin intermediul personajului său, estetul decadent Des Esseintes, în romanul În răspăr, dobândește semnificația unei încadrări de sensibilitate decadentă. Huysmans relevă caracterul "blasfemic" al operei lui Moreau și un sens secret al transcendenței prin violarea celor mai grave interdicții identificând sursa sublimului decadent, sinteză a romantismului cu spiritul sadian trecută prin filtrul isteriilor și nevrozelor moderne: "Mergând la izvoarele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
personajului său, estetul decadent Des Esseintes, în romanul În răspăr, dobândește semnificația unei încadrări de sensibilitate decadentă. Huysmans relevă caracterul "blasfemic" al operei lui Moreau și un sens secret al transcendenței prin violarea celor mai grave interdicții identificând sursa sublimului decadent, sinteză a romantismului cu spiritul sadian trecută prin filtrul isteriilor și nevrozelor moderne: "Mergând la izvoarele etnografice, la originile mitologiilor, ale căror sângeroase enigme le compara și descifra, adunând laolaltă și topind într-una singură legendele provenite din Extremul Orient
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
totdeauna îndurerat, obsedat de simbolurile perversităților și iubirilor supraomenești, ale destrăbălărilor consumate fără uitare de sine și fără speranțe"43. Panegiricul huysmansian relevă permanenta și insuportabila tensiune a contrariilor care împing experiența umană către un climax devastator. În perspectiva lecturii decadente a lui Huysmans, tematizarea violării interdicțiilor devine la Moreau chiar sursa artei și a cunoașterii însoțită în mod obligatoriu de exacțiunile cele mai cumplite. În mod programatic, frumusețea decadentă se însoțește cu oroarea. Pe de altă parte, acest lucru este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care împing experiența umană către un climax devastator. În perspectiva lecturii decadente a lui Huysmans, tematizarea violării interdicțiilor devine la Moreau chiar sursa artei și a cunoașterii însoțită în mod obligatoriu de exacțiunile cele mai cumplite. În mod programatic, frumusețea decadentă se însoțește cu oroarea. Pe de altă parte, acest lucru este menit să prelucreze mental întreg ansamblul, operațiune sugestiv calificată de autorul romanului decadent care a făcut școală, drept "onanism spiritual". Dincolo de expresia crudă, putem descifra aici originea psihologică a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și a cunoașterii însoțită în mod obligatoriu de exacțiunile cele mai cumplite. În mod programatic, frumusețea decadentă se însoțește cu oroarea. Pe de altă parte, acest lucru este menit să prelucreze mental întreg ansamblul, operațiune sugestiv calificată de autorul romanului decadent care a făcut școală, drept "onanism spiritual". Dincolo de expresia crudă, putem descifra aici originea psihologică a compozițiilor lui Gustave Moreau, care nu răspunde unei lecturi afective, ca în pictura romantică, ce tinde să transmită patosul care a generat-o, ci
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
patosul care a generat-o, ci unei lecturi care face apel deopotrivă la rațiune și simțire. Pe baza unei observații a lui Des Esseintes, John Reed conchide că trăsătura esențială a picturii lui Moreau și cea care-i configurează profilul decadent este fragmentaritatea. "Este în mod special această fragmentare care apropie opera lui Moreau de o altă manifestare a artei decadente"44. Sau, ceea ce Desiré Nisard condamna la poeții latini ai decadenței, focalizarea excesivă a detaliului în detrimentul întregului, devenită caracteristică fundamentală
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a lui Des Esseintes, John Reed conchide că trăsătura esențială a picturii lui Moreau și cea care-i configurează profilul decadent este fragmentaritatea. "Este în mod special această fragmentare care apropie opera lui Moreau de o altă manifestare a artei decadente"44. Sau, ceea ce Desiré Nisard condamna la poeții latini ai decadenței, focalizarea excesivă a detaliului în detrimentul întregului, devenită caracteristică fundamentală a criticii decadenței începând cu Paul Bourget. Și Edward Lucie-Smith observă faptul că "Detaliul era o veritabilă capcană pentru Moreau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ioan Botezătorul, între Oedip și Sfinx sau este decelabilă prin "apariții", prin prezențe ale numinosului: divinitățile care patronează masacrul pețitorilor, Zeus care i se arată lui Semele în toată splendoarea însemnelor divine, hierofanie distructivă pentru imprudenta sa iubită etc. Estetica decadentă este edificată prin scenarizarea acestei tensiuni vizibile în arta lui Moreau și a restaurării principiului ei de coeziune în chiar punctul de dispersie, de destructurare al ei, fixare fascinată, meduzantă a vidului. Oedip și Sfinxul se confruntă prin intermediul privirii, dramatizare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de obicei, constrânse de către un ferm, dar cu toate acestea bizar și abstrus aranjament imaginar"52. Chiar într-un context narativ pe care-l revendică pictura lui Moreau, "narațiunea", ca și în cazul romanului lui Gustave Flaubert și a romanelor decadente, cedează locul descrierii, sau mai precis "simbolurilor" care alcătuiesc textura decorativă a tablourilor, iar "intriga" care asigura coeziunea picturii academice dispare. Practic, compoziția se organizează pe acest plan secund al interpretării și nu al temei ca atare, prin raportarea la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gestul apare suspendat în afara timpului. Totul în jurul Salomeei rămâne imobil, iar această imobilitate se răsfrânge și asupra gesturilor ei, transformate într-o hieroglifă hieratică și crudă. De fapt, nu atât apropierea de literatură, cât relația cu o anumită literatură, literatura decadentă, pune în evidență specificul picturii lui Moreau și rețeaua de tensiuni, rapeluri și defazaje între viziune, idee și realizarea ei într-un ansamblu complex. Chiar dacă nu a stat în intenția sa, pictura lui Moreau poate fi "citită" și prin raport
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
particular apropiată, în spirit, tablourilor lui Moreau"54. Cealaltă trăsătură dominantă a decadentismului pe care o relevă pictura lui Moreau o constituie tendința ornamentului de a înghiți întreg spațiul și în general orice corporalitate. Aceasta face parte din aceeași estetică decadentă a fragmentului care se impune în defavoarea întregului. Pictura lui Moreau tinde să se transforme într-o caligramă, chiar dacă pictorul încă îndatorat picturii academice nu trece la stilizarea întregii compoziții, aruncând-o în bidimensionalitatea Art Nouveau-ului ca în picturile lui Jiri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care simbolismul se inserează în modernitate. Sfârșitul tragic al eroului-poet corespunde sinuciderii lui Narcis, precursor al dandy-iilor sau nebuniei Ofeliei, evenimente similare unei sensibilizări a materiei care incorporează printr-un animism liric substanța acestor personaje. De asemenea, o posibilă temă decadentă este adusă în discuție cu tabloul Decapitarea sfântului Iona Botezătorul, expus în 1870. Pictura se remarcă prin echilibrul compoziției, vizibil în raportarea planurilor la cele trei personaje având în fundal ca element vectorial un arbore care se desface din trunchiul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din fundal să evoce Sfânta Treime, însă totul este la vedere în acest tablou, chiar și gestul sfântului pare să indice scena în simplitatea ei, fără cea mai mică umbră de ambiguitate. Huysmans, care este un bun barometru al gustului decadent, nu se arată interesat de Puvis de Chavannes, nu gustă simplitatea, naivitatea picturii acestuia pe care o interpretează ca pe o dovadă de prețiozitate. Sărmanul pescar -, tablou pe care Georges Seurat îl va include mai târziu ca mise en abîme
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unui hieratism capabil să genereze misterul și un efect de distanțare, de elongație nedeterminată în spațiul fără frontiere al reveriei. Simbolismul lui Puvis de Chavannes nu se tulbură niciodată, nu admite infiltrația unui element alienant, păstrându-se departe de sensibilitatea decadentă, dar creând un spațiu propice interferențelor cu sensibilități afine. II.3. Arnold Böcklin Voga pe care a cunsocut-o Arnold Böcklin la sfârșitul secolului -, "febra Böcklin"a avut și contraponderea sa într-o critică extrem de severă al cărui ton l-a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Hans Thomas. Altfel, pictorul este așezat de critici și scriitori în panteonul marilor figuri ale culturii europene alături de Homer, Phidias, Shakespeare, Dürer, Rembrandt dar și Goethe, Beethoven sau Wagner 63. Notorietatea lui Böcklin se reflectă și în spațiul literelor franceze, decadentul Joséphin Péladan, fondatorul saloanelor rozacruciene unde expun o bună parte din pictorii simboliști francezi, îl socotea printre figurile exemplare ale artei timpului alături de Puvis de Chavannes și Gustave Moreau, chiar dacă pictorul nu a dat niciodată curs invitației de a se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ifigenia, în piesa sa Ifigenia în Taurida, caracteristică pentru perioada petrecută la Weimer, între 1775 și 1782. În piesă, rațiunea triumfă asupra ritului păgân, asupra cutumei sângeroase prezervate de un rege autoritar care cedează în fața argumentelor de ordin rațional. Revalorizările decadente ale tragediei antice la un Hugo von Hofmannsthal sau chiar Joséphin Péladan vor pune în evidență primatul forțelor subconștientului asupra rațiunii. Cu Böcklin ne aflăm la această răscruce de drumuri care separă în istoriografia artei moderne viziunea iluministă a triumfului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
69. Prin urmare, decadența ca înghețare într-o formulă, ca "formalism" poate fi depășită, paradoxal, printr-o fertilă redescoperire a originilor încărcate de vitalitatea gesticulației primordiale. Revigorării printr-o didactică întoarcere la origini de sorginte romantică îi corespunde din perspectivă decadentă invazia barbarilor, rol încredințat maselor proletarizate pe care mișcări precum Aesthetic Movement (Mișcarea Estetică), în Anglia, încearcă să le domesticească prin artă. Numai că Böcklin va prelua și ceva din sensul acestei crize a artei, ca viziune pesimistă asupra lumii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]