2,337 matches
-
cu Nansen, apoi la Polul Sud, cu Amundsen și Scott, rămânând lângă o sobă caldă. Am și plâns din cauza lui Scott, mort, înghețat, în zăpezi. N-am fost un "pragmatic", termen foarte la modă azi. Și nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util și avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare. Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nici o "nebunie
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
bănuiesc că nu arătam deloc simpatic în războiul meu defensiv, de arici cu țepii scoși în permanență. Puteam să duc, probabil, complexul inferiorității mele sociale la limite și mai rele, unde, cu resentimente de plebeu furios, aș fi ajuns să detest oamenii bogați, să-i urăsc pe aristocrați. Din fericire, nu s-a întîmplat așa. M-am oprit la înverșunări sentimentale. N-am iubit niciodată Lisa mai mult ca arunci și, probabil, tot atunci am devenit conștient că-mi iubeam părinții
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fi mărturisit o infirmitate ascunsă. Dornic să demonstrez că nu sufăr de mai puțină bărbăție decât cei care puteau să se așeze, bucuroși, la un chef și hotărât să mă "educ" prin voință, mi-am impus să beau. Mi-am detestat reținerile de "persoană defectă", iar rezultatul a fost că m-am angajat, cu o sumbră seriozitate, în niște exhibiții ridicole. În special la balurile studențești mă străduiam să nu-mi dau de gol inapetitul pentru alcool, de parcă era vorba de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
era spaima tuturor În zona ei, cămara și bucătăria, cînd apărea cu satîrul În mînă; venea, Însă nu Îndrăznea să-l atingă. El ar fi vrut s-o atingă, dar pe atunci era sub influența atotputernică a maică-sii, care detesta mirosul de usturoi; pentru Julius tot ce mirosea urît mirosea a usturoi, a Nilda și cum nu știa prea bine ce este usturoiul, Într-o seară a Întrebat-o, iar Nilda a Început să plîngă; Julius Își aduce aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Juan Lucas, la masa lui, Îi dădea explicații lui Susan: „era să izbucnească un scandal“, Îi spunea și Julius se uita la domnul acela atît de ciudat care din nou părea mort. Juan Lucas nu ceruse nimic la desert, fiindcă detesta toate dulciurile În afară de prăjiturile franțuzești, la ora șase după-amiaza și la Paris. Jucătorul de golf Începuse să se plictisească și-i făcea să-i simtă nerăbdarea bătînd cu arătătorul lui foarte lung În cupa goală de șampanie. Lui Susan Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
doamna, care În clipa aceea alerga să-i caute pe Juan Lucas, strigînd darling! darling!, cînd deodată se văzu cu ochii minții În halat de baie, legată la cap cu un prosop și se Întoarse În fugă la baie, fiindcă detesta mai mult decît orice pe lume să fie văzută de Juan Lucas Într-o ținută neîngrijită. Dar Bobby era orgolios din cale-afară și pentru nimic În lume n-a vrut să mărturiseascâ În seara aceea despre ce era vorba, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
simplu incitant. Mă mai gândeam uneori la ea, dar mi se tăia răsuflarea parcă.. Pretutindeni era o permanență agitație, iar mie îmi lipsea liniștea Greciei.Vrând- nevrând, ieșeam des în oraș pentru a scăpa de atmosfera claustrofobică de la seriviciu. Detestam parcă laboratorul meu, îl socoteam un fel de pedeapsă penală autoimpusă, unde veneam pentru a munci și altceva nimic. Sufletul meu era plin de poezie, îl adoram pe Byron pe care acum îl citeam în original, acasă la el. El
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Clica lui ocupa de obicei o canapea de lîngă ușa balconului. O clică apropiată era formată din oameni care aparținuseră clicii lui Sludden, dar se plictisiseră de ea îdupă cum pretindeau) sau fuseseră excluși îdupă cum pretindea Sludden). Clicile se detestau între ele, și nici uneia nu prea îi plăcea cafeneaua. Devenise un obicei ca un client să-și pună jos ceașca de cafea și să spună: „Elite e un loc mizerabil. Nu știu de ce venim aici. Cafeaua e proastă, lumina e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
convulsivă? — N-am convulsii. Dar am resimțit-o ca pe-un șoc. După toate aparențele, căzuse pe gînduri, iar Lanark adormi. Se trezi cînd bărbatul strigă: — Ești acolo? Te plictisesc? — Sînt aici. Te rog, continuă. — Știi, iubeam imaginea omenească și detestam modul în care oamenii o înjosesc, dezvoltînd exagerant unele fragmente pentru a obține un avantaj temporar, rupînd altele pentru a-și domoli dureri obișnuite. Mi se părea că sînt înconjurat de lipitori care-și foloseau vitalitatea pentru a o fura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grecești, deși avea bărbia solidă și proeminentă. Umerii nu erau drepți, ci cocîrjați, împinși în față. Părul castaniu îi era împletit lejer într-o coadă groasă, care-i atîrna pe sînul stîng. își plimba degetele peste ea, mîngîindu-o. Și tu detești locul ăsta? îl întrebă ea din senin. — Da. — Ce detești cel mai mult? Lanark se gîndi. — Manierele personalului. Știu că trebuie să se comporte ca niște profesioniști, să mențină limitele decenței și ordinii, dar chiar și glumele și zîmbetele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
drepți, ci cocîrjați, împinși în față. Părul castaniu îi era împletit lejer într-o coadă groasă, care-i atîrna pe sînul stîng. își plimba degetele peste ea, mîngîindu-o. Și tu detești locul ăsta? îl întrebă ea din senin. — Da. — Ce detești cel mai mult? Lanark se gîndi. — Manierele personalului. Știu că trebuie să se comporte ca niște profesioniști, să mențină limitele decenței și ordinii, dar chiar și glumele și zîmbetele lor par să fie motivate profesional. Ție ce nu-ți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Felul în care pretind că le pasă, în timp ce profită de pacienți. — Dar n-ar putea ajuta pe nimeni, dacă nu și-ar folosi eșecurile. Fata își plecă fruntea, astfel încît el nu-i văzu decît creștetul capului, și mormăi: Nu detești locul ăsta, dacă poți să spui așa ceva. — îl detest din tot sufletul. O să-l părăsesc atunci cînd o să găsesc un însoțitor. Ea își ridică privirea. — O să merg cu tine. Și eu vreau să plec. Lanark era încurcat. — O, mulțumesc, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de pacienți. — Dar n-ar putea ajuta pe nimeni, dacă nu și-ar folosi eșecurile. Fata își plecă fruntea, astfel încît el nu-i văzu decît creștetul capului, și mormăi: Nu detești locul ăsta, dacă poți să spui așa ceva. — îl detest din tot sufletul. O să-l părăsesc atunci cînd o să găsesc un însoțitor. Ea își ridică privirea. — O să merg cu tine. Și eu vreau să plec. Lanark era încurcat. — O, mulțumesc, zise el, dar... dar... am o pacientă, un caz deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
oameni decît îți dai seama. Chiar și societățile care îl denunță s-ar prăbuși îîn mare parte), dacă ar dispărea, pentru că e o sursă importantă de cunoștere și de energie. De aceea directorul institutului este și președintele consiliului, deși e detestat de două treimi din membri. — O specialistă mi-a spus că nimeni nu e cu adevărat vindecat. Noakes o privi cu coada ochiului pe Rima și zise pe un ton scăzut: — Specialista aceea are slujba de a îndeplini tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
hîrtiei tipărite. Mi-am examinat tăblia biroului. înainte fusese din lemn lustruit, cu unde granulate, dar acum granulația dispăruse și suprafața era netedă ca o folie de plastic. M-am uitat în jur, prin biroul mobilat în stil modern, căci detestam zorzoanele. Pereții albi și covorul simplu rămăseseră la fel, dar priveliștea de dincolo de fereastră se schimbase. Ceea ce cîndva fusese o stradă tipică pentru centrul de afaceri al unui oraș industrial vechi, o stradă cu fațade atent sculptate și cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
incredibil. — Ce anume? — Să faci artă cu un bec mort. — Recunosc, nu-i prea amuzant, dar poate că e cazul să învățăm să mergem înainte de a alerga. Avea un limbaj nesărat, de student care-și plătește cursurile, iar Thaw îl detestă pe loc. La mijlocul dimineții, sună clopoțelul și se înghesuiră prin galerie, spre cantină, o încăpere largă, cu tavan scund, plin de studenți care păreau să se simtă ca acasă acolo. Thaw stătu zece minute la capătul unei cozi dezordonate. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Eu și Janet ne ducem la operă în seara asta, Duncan, zise Marjory. — Bine. N-am rezervat încă biletele, o să stăm la coadă pentru locurile de la balcon. — Bine. Janet se duse să-și cumpere țigări. — Aitken nu vine, spuse Marjory, detestă opera. Dar ție îți place, nu-i așa? — Da. Ea se dădu mai aproape. — Duncan, știi c-o să-ți pozez cînd dorești tu. — Marjory, trebuie să punem capăt. Desenă o umbră întunecată sub un ochi, apăsînd tare creionul și adăugînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
milă. Thaw deschise gura să protesteze, observă că-și plînge de milă și-o închise la loc. Domnul Thaw oftă și zise: — Trebuie să recunosc că lumea e o harababură imensă. Ce crezi că o s-o remedieze? — Memoria și conștiința. Detest amprenta nepăsătoare pe care o dă vieții, fără să observe, fără să-i pese, ca un fruct putred care prinde mucegai. — Duncan, memoria și conștiința aparțin omului! — Din păcate. — Dorești să te îndrepți spre Dumnezeu? — Da. Da, doresc un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe o tablă de șah, dar gîndurile erau puține și mărunte și tot i se strecurau printre degete, așa că se uită îndelung la un păianjen care stătea pe cuptorul electric și ale cărui picioare, mult prea numeroase, zvîcneau continuu. îl detesta și își năpusti cu toată greutatea pumnul asupra lui, dar cînd își trase mîna, insecta era tot acolo, zvîcnind neatinsă. O lovi de mai multe ori într-o criză de furie, dar loviturile n-o turteau, și se opri cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unsprezece. Respiră cu ușurință, dar are mintea amorțită și trupul greoi. A ratat micul dejun, dar ia o cafea și niște pîine prăjită în colțul unui salon imens. Plătește la recepție și iese. Bate vîntul și e înnorat. Faptul că detestă întoarcerea îl face să ia în piept drumul lung; în plus, vîntul îl împinge în direcția opusă. Dă ocol hotelului și se plimbă pe gazon, jucîndu-se cu ultimele jumătăți de coroană și penny din buzunar. Trecînd pe lîngă un bazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prost? întrebă Monboddo. — Foarte prost. Urmă o tăcere în timpul căreia Lanark simți că un lucru vital îi era luat într-un mod nedemn. Continuă cu înverșunare: — Dacă raportul a fost scris de Ozenfant, n-ar trebui luat în considerare. Ne detestăm. — E scris de Ozenfant, murmură Munro. Monboddo duse vîrful degetului la frunte. Wilkins murmură: — Maestrul dragon. Un om plin de energie. — Știu, știu. Niciodată nu uit un nume. Un muzician execrabil, dar un administrator excelent. Poftim stiloul, Munro. Uxbridge, vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sfărămicioasă. Lanark gemu. Damful de cauciuc ars i se topi din nări și o căldură revigorantă îi cuprinse membrele. — Asta-i mîncare de la institut, spuse el. — întocmai. Grupul Quantum nu ne dă altceva azi. — Am plecat din institut tocmai pentru că detestam hrana asta. — Și vă admir pentru asta! strigă Ritchie-Smollet cu entuziasm. Și v-ați mutat acolo unde trebuie! Avem doi sau trei milenariști în comitet, și cine să-i condamne? Oare rugăciunea umanității din toate timpurile nu a cerut hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark nerăbdător. Așa că alegeți să nu vă gîndiți la ele, spuse Grant, aprobînd amabil. Tipic pentru intelectuali. Institutul v-a cumpărat și vîndut de atîtea ori, că vă e rușine să le spuneți stăpînilor pe nume. — Eu nu am stăpîni. Detest institutul. Nici consiliul nu-mi place. — Dar v-a ajutat să ajungi aici, așa că vă este folositor într-un fel. — Porcării! strigă Lanark. Oamenii se ajută unul pe altul dacă pot, fără să se deranjeze prea mult. Luați o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trebui să știi deja că trebuie să-i ung puțintel cu unt.∗ Sînt ca Dumnezeu Tatăl și tu ești Fiul meu sacrificial, iar un cititor este un Duh Sfînt care menține unitatea și mersul lucrurilor. Nu contează cît de mult detești tu această carte pe care o scriu, nu poți scăpa de ea înainte de a-ți permite eu. Dar dacă un cititor o detestă, o poate închide și uita de ea, iar tu vei dispărea pur și simplu, iar eu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un cititor este un Duh Sfînt care menține unitatea și mersul lucrurilor. Nu contează cît de mult detești tu această carte pe care o scriu, nu poți scăpa de ea înainte de a-ți permite eu. Dar dacă un cititor o detestă, o poate închide și uita de ea, iar tu vei dispărea pur și simplu, iar eu aș deveni un om obișnuit. Nu trebuie să permitem acest lucru. Așa că profit de acest prilej pentru a ne înțelege cu toții în legătură cu sfîrșitul astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]