2,071 matches
-
și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
picioare pe coridoarele pline de fum, încurcîndu-i, prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile, ori să pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile și lingeau, din întuneric, ferestrele azilului ca niște fiare apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nouă, tocmai acum tăceți? Mi-am adus aminte de necunoscutul care-i spusese Domnului Andrei că ar fi dorit să i se scrie pe mormînt: "Nu râdeți. Vă rog". Care mormînt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă, să se vadă de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
combat, era inutil. Dimineața mi-am petrecut-o pe baltă, în barcă. După-amiază am avut poftă să dau o raită prin bălării. Nu mai plouase de mult, ierburile se uscau și putrezeau de căldură; păreau un hoit pe care-l devorau alte ierburi, tinere, însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci că l-am. căutat într-un deșert. Tocmai de aceea mă pomenesc uneori vorbind cu guzganii: Cînd va veni furtuna, vă voi lăsa trecutul meu, hămesiților. Sfîrtecați-l. Devorați-l. Faceți ce vreți cu el. Vă aparține. E numai bun pentru voi". Vorbind altfel aș rata și ultima șansă, de a desăvârși ceea ce am distrus incomplet. Uneori trebuie plătit ca să ne apărăm de propriul nostru dispreț, chiar dacă există și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o moarte de guzgan. Asta mă ajută să aștept disperarea pură a furtunii. Și acum, Scuzați-mă, e cazul să mă pregătesc, fiindcă furtuna începe, mi se pare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tot e ceva. Oranul, dimpotrivă, este, aparent, un oraș fără presentimente, adică un oraș cu totul și cu totul modern. Nu e prin urmare necesar să precizăm modul în care se iubește la noi. Bărbații și femeile fie că se devoră rapid în ceea ce se cheamă actul dragostei, fie că se lasă prinși într-o lungă obișnuință în doi. Între aceste extreme, rareori există cale de mijloc. Nici asta nu e ceva original. La Oran, ca și aiurea, din lipsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
limite și în același timp și fără iluzii. In ceea ce privește despărțirea, ar trebui numai înălțat acest sentiment la o scară de o mie de ori mai mare, căci era vorba atunci de o altă foame și care putea să devoreze totul. În orice caz, presupunând că ai vrea să ai o idee exactă a stării de spirit în care se găseau cei despărțiți din orașul nostru, ar trebui evocate din nou acele eterne seri aurite și încărcate de pulbere care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
i se supună. Cât despre copil, el a fost transportat la spitalul auxiliar într-o veche sală de clasă în care fuseseră instalate zece paturi. Cam după douăzeci de ceasuri, Rieux a considerat disperat cazul său. Micul trup se lăsa devorat de infecție fără nici o reacție. Foarte mici ganglioni dureroși, dar abia formați, blocau articulațiile membrelor sale fragile. Era dinainte învins. De aceea a avut Rieux ideea să încerce pe el serul lui Castel. În aceeași seară, după masă, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
PĂTURILOR. AVEA FEBRĂ, AVEA DURERI DE CAP. I-A SPUS LUI RIEUX CĂ ERA VORBA DE SIMPTOME VAGI CARE PUTEAU SĂ FIE FOARTE BINE CELE ALE CIUMEI. ― Nu, nimic precis încă, spune Rieux după ce l-a examinat. Dar Tarrou era devorat de sete. Pe culoar, doctorul i-a spus mamei sale că putea să fie începutul ciumei. O ! spune ea, nu se poate, tocmai acum ! ȘI APOI, NUMAIDECÂT: ― Să-l ținem aici, Bernard. Rieux reflecta: \ N-am dreptul, spune el. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
curând altul și chiar scrisese ceva fiindcă nimeni nu-l deranja sau măcar recunoștea. În ziua aceea, localul a fost botezat cu numele lui. O altă teorie pretindea Însă că proprietarul cafenelei era un cititor pasionat al lui Kundera; după ce devorase toate cărțile sale și făcuse rost de un autograf pe fiecare din ele, hotărâse să dedice localul scriitorului său preferat. Aceasta ar fi putut fi cea mai plauzibilă ipoteză, dacă proprietarul cafenelei nu ar fi fost un muzician și cântăreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cuprinse de o uluială consternată. Chiar În clipa aia Asya și Armanoush au intrat În bucătărie, urmate de Sultan al Cincilea, care miorlăia dându-le de Înțeles că-i era foame. Haideți să dăm ceva de mâncare pisicii, Înainte să devoreze tot ashure, a spus mătușa Zeliha. În clipa aia mătușa Banu care lucrase În ultimele douăzeci de minute pe blatul de bucătărie, pregătind ceaiul, tăind lămâile felii și ascultând discuția aceea fără să intervină niciodată, s-a Întors către soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În plină depresie psihogenă, ceea ce este totuși preferabil unei depresii endogene: temele depresive pe care le rumegă deprimatul psihogen sînt mai de Înțeles decît delirul deprimatului endogen. Petrecîndu-mi ore Întregi tot scotocind prin hîrtii, ajung să semăn cu un Îmblînzitor devorat de tigri. Cu ceva timp În urmă, m-aș fi comparat cu capra domnului Seguin, care se luptă toată noaptea cu lupul care o va mînca În zori. De atunci, după cum se vede, situația s-a Înrăutățit. Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
asupra lui Iisus răstignit pe Cruce pentru ca noi să fim dați jos de pe a noastră. Eram impresionat să știu că părinții mei o cunoșteau pe sora lui Alain-Fournier, soția lui Jacques Rivière, doi domni pe care Îi cunoșteam bine, deoarece devorasem cele patru volume ale corespondenței lor, regretînd că nu aveam și eu un prieten căruia să-i trimit lungi scrisori În care aș fi vorbit de lecturile mele, de persoanele pe care le admiram, de fascinația pe care o Încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În dimineața asta“. „Vorbește-mi de mama dumitale“, Îmi spusese dr. Zscharnack, grăbindu-se să procedeze mai apoi ca și cum răspunsul meu nu-l interesa. Citisem că băieții mici vor să taie În bucăți corpul mamei, sa-l mănînce, să-l devoreze, și că aceste dorințe traumatizează. Frica de mama devine intolerabilă. Avusesem cumva și eu dorințe de soiul ăsta, de a scotoci prin burta mamei pentru a extrage un penis patern sîngerînd? În poza În care, stînd În brațele mamei, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui, iar dragostea lui Îi va Înapoiată sub formă de ură. Asta Înseamnă că se iubește pe sine crezînd că-și iubește copiii. Atențiile, cadourile, ajutorul, sfaturile, pe toate le adresează lui Însuși. Copiii lui sînt În el. I-a devorat“. Ce incredibil portret, mi-am spus eu citind acele rînduri vizibil scrise pentru a servi drept contrast. Ce-o fi gîndit Zscharnack? Nu mi-a vorbit niciodată de carte și nu mi-a Înapoiat-o niciodată. M-am ferit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să se bucure atâta amar de ani. Porfiri era așa de prins de acest deznodământ emoționant încât desfăcu și ultima pereche de pagini netăiate pentru a putea termina lectura. Paginile formau o deschizătură sugestivă pentru paginile pe care tocmai le devora. Ochii săi se opriră asupra unei foi de hârtie împăturite care fusese strecurată între cele două pagini și care era lipită de partea pe care tocmai intenționa să o citească. Lărgi teaca de hârtie și scoase foaia afară, citind următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Proudhon. A treia interpolare... Liputin îi făcu semn cu mâna lui Porfiri să nu spună nimic cât timp citi și ultimul pasaj: După cum se știe, Minerva este fiica lui Jupiter, fiind născută direct din capul tatălui său, după ce acesta a devorat-o pe mama ei însărcinată. Este la fel de bine știut că o asemenea deitate a fost și tatăl mai multor bastarzi. Cu o ironie pe care anticii ar fi apreciat-o, numele unuia dintre bastarzii lui Jupiter este Fides. ă Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vedea din afară, de parcă ar fi ieșit din propriul ei trup: singura femeie care nu arăta perfect dintre toți cei de-acolo, oprindu-se la prima masă de cocteil și gustând din bunătățile servite. La naiba, avea să mănânce, să devoreze, să soarbă, să râgâie, să bea, să se bucure de toate! Oricum nu era nimeni care s-o vadă. Ba nu, un bărbat se uita la ea, se Îndrepta spre ea. Se Îndrepta? Alerga, de fapt. Foarte agil, Înalt, bronzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mistuit, focul se stinge și rămâi doar cu cenușa. Fiecare plăcere prezentă e răsplata unei suferințe viitoare, fiecare urcare e urmată de o coborâre. Totdeauna Începutul e minunat, dar, ușor-ușor, unul se retrage, iar celălalt suferă. Te umilești, durerea Îți devorează mintea, sufletul, trupul, sănătatea - În Încercarea disperată de-a regăsi acel sentiment al Începutului, ca un drogat care se chinuie fără succes să repete transa inițială. Se Înfioră. Acum, după ce se lăsase purtată de pasiune, de Matthew, oare asta urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
o stradă secundară, se zăreau niște pâlcuri anemice de arbori, câmpuri neîngrijite, un pârâu cu ape tulburi și fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uși și ferestre, cu acoperișurile în mare parte prăbușite și spațiile interioare aproape devorate de vegetația care mereu țâșnește dintre ruine, de parcă ar fi așteptat, ascunsă acolo, încă de la săparea fundațiilor. Așezarea începea câteva sute de metri mai încolo, era compusă din câteva străzi care dădeau în șoseaua care o traversa pe la mijloc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
le pictase a crezut ratată călătoria. Se spune că peisajul e o stare sufletească, că vedem lumea dinafară cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dar asta înseamnă a judeca după aparențe. Focul face mult, nimeni nu neagă, dar nu poate face totul, are serioase limitări, și chiar câte un defect grav, ca, de exemplu, insațiabila bulimie de care suferă și care-l face să devoreze și să transforme în cenușă tot ce întâlnește în cale. Revenind însă la tema care ne ocupă, la olărie și la funcționarea ei, toți știm că lutul umed băgat în cuptor crapă mai repede decât ne ia să povestim. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
petrecea tot timpul aruncând lopeți de cărbune în gura cazanului, olarul, cel puțin acest Cipriano Algor, care nu poate plăti un ajutor, se chinuie ceasuri întregi să introducă arhaicul combustibil în cuptor, crengi pe care focul le cuprinde și le devorează într-o clipă, crengi pe care flacără le mușcă și le linge încetul cu încetul până la tăciune, cel mai bine e când îl putem răsfăța cu conuri de pin și talaj, care ard mai încet și produc mai multă căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]