2,118 matches
-
diferite, de acceptare sau de revoltă. Uneori adaugă: În definitiv, tu ai făcut enorm de mult pentru mine, căci nu te obliga nimic să faci ceva, m-ai suportat, orice nervi aș fi avut". Și altă dată: "Îți închipui, ce deznădejde e mai mare decât a iubi fără să fii iubit?" Și atunci eu ripostez, refăcând astfel atmosfera din Adolphe (carte, care, împreună cu L'Amoureuse a lui Porto-Riche, se găsea deseori în discuția noastră. Ioana afirma că ni se potrivesc.) " Dezastrul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deci nu sunt cu totul nimerite reproșurile pe care mi le face. - Mi-ai distrus viața cu gândurile tale negre: nu se vorbește uneiiubite despre moarte. - Îmi sunt cele mai esențiale preocupări, nu se putea să ți le tac. - Ce deznădejde că n-am putut să influențez cu nimic temperamentul tău! Ai rămas exact acel pe care l-am cunoscut din prima zi. Singura diferență este că pe atunci cu un zâmbet mai îndepărtai vorbele tragice, lăsând să se înțeleagă că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fuga mea n-am uitat să-mi iau geamantanul! (Aud reflecția Ioanei: "Și eu, care îmi închipuisem că te-ai aruncat în mare!") Totuși, am în valiză lucruri absolut necesare. Dar cum să las plăcile de patefon? Tovarășile mele de deznădejde în orele cele mai intime. A fost o impietate că le-am folosit mai târziu, numai ca să o bucur pe Ioana (deci vecinica mea veleitate de pedagog), cu toate că Ioana, pe vremea când ele mă consolau, mă înșela. Având în ele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ne reluăm drumul spre port. Încep: - Nesiguranța este oribilă. Poate că numai eu am nenorocul că orice mi se întîmplă, rău sau bine, să-l aflu în etape, să am în fiecare zi, de mai multe ori, speranțe și apoi deznădejdi. Sau poate că alții suportă mai ușor aceste stări. Eu am impresia că mi-e bolnav tot sufletul din pricina nesiguranței, și aceasta e cauza că orice se transformă pentru mine în cataclism. Chiar și o scrisoare întîrziată cu o zi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
renunțat imediat ce a văzut că te retragi dumneata. - M-a chemat pentru că acum e bolnavă greu și are nevoie demine. Dar ce-are a face? Are toate drepturile. Hacik nu poate să fie iubit, dar e necesar în timpurile de deznădejde. Ada știe să se folosească bine de generozitatea lui. - Ce să fac? Întrebare pe care mi-o pun și eu deseori. Am egoismul să cred că numai în mine se petrec cataclisme. Uneori, la Cavarna, rămân singur în antreul de lângă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a vândut. 9-11 martie 2005 PLÂNG AZI IISUS ȘI DUMNEZEU În ceas divin de jubileu, Toate urmând chemarea, Au plâns Iisus și Dumnezeu Cu lacrimi cât e marea. Și toate au crescut cu rost, Dar și cu-abateri multe, Cu deznădejdea-n avanpost, Dispuse să n-asculte. După milenii de trăiri În desfrânări cu carul, În violență și grăiri, S-a stins pe-ncetul harul. De-atâtea rele pe pământ Și stricăciuni în valuri De fapte, gânduri și cuvânt, Se surp
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
toată măsura în admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul cosmic - MIRCEA ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată, densă, vidul mut, unde astrul nu respiră nici pasărea nu cântă, nici vântul nu tresare și adoarme până și gîndul..." Nihilismul său filozofic îl facă să-și sfârșească astfel marea sa poemă "Imnul dimineții": Symbolo da existencia
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tristețea decadenței și spiritul luptelor intestine, cu iubirea de pământ și de oameni, cu bucuria vieții sănătoase, cu vigoarea portugheză, cu măreția națiunii" (29 iulie 1933). "Tristețea decadenței" era climatul moral al Portugaliei de la începutul veacului, în care rodiseră toate deznădejdile și autoflagelările poeților, toate viziunile mohorâte ale romancierilor, toate apologiile pesimismului și nihilismului pe care le urziseră generația de la Coimbra și celelalte centre de fosforescentă invectivă din a doua jumătate a secolului trecut. Dar toate aceste lucruri frumoase, triste și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
va vibra toată durerea vremii lui. 9. Artiștii, când se apucă de "creat", sunt cuprinși de un sentiment care-i paralizează - teama că nu vor corespunde exigențelor excesive ale criticii (...). Idealul, pus prea sus, strecoară în suflete un sentiment de deznădejde, care uneori poate ajunge până la renunțarea, din capul locului, la lupta de a te ridica până la el. 10. Actul creației poetice arată mai bine decât orice cât e de complex sufletul omenesc și ce rol are inconștientul în viața sufletească
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Tony Pavone, Îi Înghețase inima de frică. Instinctiv, binișor se apropie de ieșire, În eventualitatea unui scandal ce va lua proporții catastrofale! Iar Gică picior de lemn, nu scotea o vorbă. Privirea lui, În care se putea observa - ură și deznădejde - te făcea să simți, picături de sudoare rece pe șira spinării...!! Cei doi gansteri - invidioși - priveau duios la amicul lor, cu ură la Doctor, așteptând semnalul convențional În care Doctorul se va putea numi „Norocos”, numai dacă va reuși să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de o fermecătoare duioșie, Îi cuprinse mâinile mângăindu-și fața cu ele, sărutându-i-le. Îi șopti. „Te iubesc...!” Mișcat de magicul cuvânt, Tony Pavone o sărută pe vârful nasului, dezmierdându-i părul mătăsos. „Atunci când sufletul meu rătăcea În singurătate, În deznădejde, pierdut În imensitatea timpului, ai apărut tu fată dragă, calăuzindu-mi mersul către ziua de mâine.La rândul meu te iubesc, neânchipuit de mult...!!” Atena fu de părere: „Sunt destul de Îngijorată de sănătatea ta: toxinele radioactive pot slăbi puterea de apărare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
plătit și vamă nu mai vorbim de ciubuc oferit celor ce mi-au făcut favorul să-mi impună să plătesc taxele respective...!” „Câtă mârșevie...!!” „De două luni de zile cu sufletul cătrănit ciocănesc la toate ușile celor mari strigându-mi deznădejdea!! Toți ce-i Întrebați răspundeau În zeflemea. Am insistat. Astfel am opținut audiență la „Marea Adunare Națională.” Am fost primit de Însuși Președintele acestui forum suprem care Într-un fel m’a compătimit ca În cele din urmă la insistențele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
poate fi de cel mai adânc interes, că vine de la Dumnezeu sau de la o sursă nedeterminată care ar trebui să poarte un alt nume, tu Însuți, o instanță finită, ești obligat să aștepți, dureros, anxios, cu inima frântă, În această deznădejde galbenă. Și de ce? Dar trebuie! Așa că zăcea și aștepta. Și asta nu era totul, când Sammler stătea cu chirie În mormânt. Nu era momentul să se gândească, poate, dar ce altceva era de făcut? Nu existau evenimente. Evenimentele se opriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
timpul, că civilizația În minoritate putea fi transmisă marilor mase și că erau posibile condiții ordonate pentru acest transfer. Condiții decente, În stil britanic, victorian-eduardian, neproscrise, nelunatice, condiții agreabile. Dar În timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-a copleșit deznădejdea. A comparat rasa umană cu niște șobolani Într-un sac, zbătându-se și mușcând cu disperare. Chiar a adus a șobolani Într-un sac. Într-adevăr. Dar acum mi-am epuizat interesul pentru Wells. Și sper că și pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
zaruri aruncate la noroc, pioni depășindu-ne unii pe alții într-o zonă interzisă, din care nu vom gusta niciodată; reguli impuse de societate bolnavă. mai bine am juca ruleta rusească a sorții care ne desparte. lasă-mi mie glonțul deznădejdii ia libertatea, ia iubirea, uită amăgirea și fugi. din mine va curge uitarea... 30.01.2013 renăscută... mă învălui în căldură desfaci ființa prin fanta iubirii piatra lunii o așezi în trup. dai lumină sufletului. înfloresc la fiecare respirație a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Amintirile vorbesc în șoaptă Sub pietrele roase de timp, Rămășițe ale templelor Distruse de privirile Îngerilor decăzuți. A cincea coloană încă tremură Șubrezindu-și fundația În lacrimile oamenilor uitați De dor și de pasul către Un mâine pierdut În ceața deznădejdii Amintirile se renasc în șoaptă În memoria aproape mută A zidurilor amorțite De liniște și de mucegai. Dar se aud strigătele Neputinței sfâșiate de dorința De a trăi, dincolo de tăcere. Noi, amintirile, ucise cândva De uitare, așteptăm Lacrimile primăverii ascunse
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Ce îndeplinește țării dreptul ei la fericire! Prea ne-am detașat de toate, închistați în nostalgie, Evocând atâtea nume mari pe-un petic de hârtie; Prea înlocuim cultura cu tradiții-mprumutate Și elogiem eroii inventați de alte state! Ne hrănim cu deznădejdea că trăim declinul țării - Câți s-au ridicat să strige că-s la capătul răbdării?! Cât vom mai dormi-n mocirla denigrării ce ne o fac Falșii literați, corupții ce se dau din neam de dac?! Singura noastră putere e
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
început melodia preferată a Creței. Mă simțeam privit de undeva din mulțime, dar eram prea departe de acea lume și eu și partenera mea... Nu ne-am vorbit toată seara. Plângeam ca pomii crescuți departe de pădure, legănați de vântul deznădejdii, aplecați de poveri și revenind la fel de fermi pe poziție cu fruntea spre stele. Visele nu ne lăsau să ne târâm fiindcă aveam o lume a noastră, un mic Univers mărginit de neîmpliniri, dar cu nucleul încărcat de speranță. Mă gândeam
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
minune în care nici măcar nu mai credeam. Am coborât de pe piedestalul meu improvizat de acea bancă ciungă și am mers cu Erjika în oraș sărind gardul pe la GAZ (prescurtarea de la gospodăria agro zootehnică). Pe drum tăceam cuprins de o ciudată deznădejde și ea tăcea frământată de lucruri care îmi scăpau în acele momente. Era o coadă măricică la casa de bilete așa că am rugat-o să mă aștepte alături, la cofetăria “Libelula”. I-am strecurat zece lei în palmă și i-
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Ocsco, de la sârbi și de la unguri, doar ca să stau lângă ea și să o fac să mai râdă, ci ei, cei care m-au ascultat de fiecare dată și mi-au oferit mereu un umăr pe care să mi aștern deznădejdea pentru a putea mai apoi să mă ridic iar către visele mele. Mă schimbasem cumva, nu știu dacă în bine, dar crescusem odată cu grijile care mă încercau tot mai des. Îmi mijise mustața. Sini își plimba degetele subțiri peste ea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
citi ziarele ca o relaxare, în împlinirea unui tabiet nu ca documente ale istoriei, apoi vrafurile de petiții de tot soiul adresate primăriei, pe care era obligat să le citească, să le înregistreze și repartizeze fără să ajungă la semnificația deznădejdilor cuprinse în multe din aceste petiții cu soarta aruncării lor la coș, precum și jurămintele contradictorii de loialitate pe care le depusese ca funcționar, de la numirea sa până acum, ce le privea nu în substanța semnificației lor ci asemeni unor obligații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prezență a sorții care era vizibil aproape, apoi să i-l înmânez pentru a-l semna. Pentru noi stânjenitoare, pentru ea definitivă în pierderea ultimei speranțe, câtă mai era, cum se întâmplă cu toți, era o procedură înaintea sfârșitului, o deznădejde mai mare decât cea adusă de prezența, mult anterioară, a medicului care i-a stabilit diagnosticul, vizibil de altfel pentru oricine; a avut tăria să i-l confirme, ea însăși cunoscându-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și aruncate în aer. Marele nostru rege, care urca pe umerii lui tineri riscul acelei răscruci de Istorie. Eram mândru, credeam că poporul acesta al meu avea să intre - în sfârșit - în istoria lui adevărată. Începură nedumeririle. Prima deveni deodată deznădejde, și se ivi când se hotărî ca părți din trupul acestei țări să rămână înstrăinate. Mă agățam de absurde speranțe... La scurt timp după aceea, când ideologia comunistă se anunța la porți purtată de vestitori străini, încă necunoscuți pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ființa i se pierdu. - Are dreptate! îl auzii vorbind deodată, lângă mine. Era așa cum îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași târât în beznă.” - „Cum aș putea?” întrebai. Îmi spusei, totuși, cu tristețe, poate chiar cu deznădejde, că omul e supus furtunilor, calamităților de tot felul, că își are limitele lui. Fiecare metal își are punctul lui de topire. Și-atunci cum să-i învinuiești pe oameni pentru că... Da, îmi spusei din nou, dar ceea ce nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ochii mei; îi înțelegeam, nu-i înțelegeam privirea; vorbi: - Cine știe când te mai văd! poate niciodată! De-ai rămâne aici! Rostea imposibilul. Noaptea, profitând că nimeni nu putea s-o vadă, veni în somn și încercând să-mi explice deznădejdea singurătății în care, nu peste mult timp, avea să se afle când și fiica - asemeni surorii altădată - va pleca definitiv la București - îmi mângâie obrazul, fruntea, se uita la mine cu ochii mari deschiși, o tristețe fără seamăn. Vor trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]