1,826 matches
-
ține pe troieni între zidurile lor, astfel că nu poate avea loc nici o confruntare hotărâtoare și lucrurile stagnează. S-ar putea zice că o împresurare severă a cetății ar fi putut duce la înfometarea ei și, ca atare, la un deznodământ. Se pare însă că aheii nu dispuneau de forța militară necesară unui asediu în toată regula. Troienii reușesc să se aprovizioneze și chiar să aducă întăriri furnizate de aliații lor de prin preajmă. Nu însă prea ușor, pentru că aheii bântuie
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
-ți duc dorul, Ariel / Și totuși vei fi liber“; „Ai grijă, Ariel! / Te ntorci apoi, copile, -ntr-ale tale (to the elements) -/ Ești liber - mergi cu bine!“ Sunt, acestea din urmă, aproape ultimele vorbe ale piesei. Ziua acțiunii ei și a deznodământului este totodată ziua întoarcerii lui Ariel în lumea lui de spații și văzduhuri fără țărm. Să nu se creadă însă că relația dintre Prospero și Ariel se mărginește la atât. Spiritul nu se arată doar cârtitor și nărăvaș, ci și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
economia piesei este decisiv. Prin el provoacă prima reversie de ordin moral a personajelor, dintre cele două ale desfășurării dramatice: remușcarea și pocăința celor vinovați de nedreptate, a doua, și ea înfățișată deja, fiind îmblânzirea celui nedreptățit, a lui Prospero. Deznodământul piesei este determinat de aceste două intervenții ale duhului, una comandată, însă executată cu fantezie de improvizație și peste așteptări, cealaltă datorată propriei sale inițiative. Așa cum, în cadrul mai larg, generic, al celor poruncite de Prospero, Ariel își ia libertățile lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
prin aceasta au răsădit neintenționat germenii distrugerii acestui sistem. Astfel, chiar dacă economia capitalistă de piață și creșterea economică sînt favorabile democrației, pe termen lung s-ar putea dovedi mai puțin prielnice sau de-a dreptul nefavorabile pentru regimurile nedemocratice. Drept urmare, deznodămîntul unei evoluții de importanță istorică care se va desfășura în secolul al XXI-lea va dezvălui dacă regimul nedemocratic din China poate să facă față forțelor democratice generate de capitalism. O economie de piață capitalistă poate exista nu numai în
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
o stăpânește cu o simplă înclinare a capului; dar în epopee, acest lucru nu se remarcă. Și efectul de surpriză place; dovada este că toți mai adaugă de la ei în povestirile lor pentru a avea succes". (cap. 24) De aceea, deznodământul în teatru nu trebuie să fie provocat artificial printr-o manevră divină. Realizată grație unei mașinării, apariția unui zeu pe scenă, venit să rezolve conflictul, este în mod rațional inacceptabilă. Deci este evident că deznodământul fiecărui subiect trebuie să rezulte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
succes". (cap. 24) De aceea, deznodământul în teatru nu trebuie să fie provocat artificial printr-o manevră divină. Realizată grație unei mașinării, apariția unui zeu pe scenă, venit să rezolve conflictul, este în mod rațional inacceptabilă. Deci este evident că deznodământul fiecărui subiect trebuie să rezulte din subiectul însuși, și nu din recurgerea la mașinărie ca în Medeea sau în Iliada pentru scena îmbarcării: mașinăria nu trebuie utilizată decât pentru evenimentele exterioare piesei, cele care s-au întâmplat înainte și de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorului, decât pe cea care este dotată cu o acțiune simplă. Este un aspect cert, afirmă el în capitolul 13, că structura tragediei celei mai frumoase trebuie să fie complexă și nu simplă". Acțiunea se numește "simplă" sau "complexă" după cum deznodământul se produce cu sau fără peripeție și/ sau scenă de recunoaștere. Prin peripeție 24, Aristotel înțelege schimbarea bruscă de situație care îl privește pe erou și inversează efectul acțiunilor. În Oedip Rege a lui Sofocle, de exemplu, ciobanul din Corint
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eliberează pe Oedip de angoasele cu privire la părinții săi, îi descoperă adevărata identitate. Efectul căutat s-a inversat pentru că această revelație îl precipită pe Oedip în disperare. Să semnalăm faptul că tragediile grecești nu ascund decât o singură peripeție. Situată la deznodământ, ea constituie momentul acțiunii în care se amorsează răsturnarea ce permite definirea frontierei între intrigă și deznodământ. Nu va fi mereu la fel. În teatrul european, începând cu Renașterea, piesele pot comporta una sau mai multe peripeții, unele dintre ele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că această revelație îl precipită pe Oedip în disperare. Să semnalăm faptul că tragediile grecești nu ascund decât o singură peripeție. Situată la deznodământ, ea constituie momentul acțiunii în care se amorsează răsturnarea ce permite definirea frontierei între intrigă și deznodământ. Nu va fi mereu la fel. În teatrul european, începând cu Renașterea, piesele pot comporta una sau mai multe peripeții, unele dintre ele situându-se atunci în decursul intrigii. Fedra lui Racine conține două peripeții, anunțul morții lui Tezeu, apoi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajul își revelă singur identitatea. Acesta este cazul în Ifigenia lui Euripide, unde Oreste este recunoscut când evocă locurile copilăriei. Aristotel respinge, ca fiind improprii de a face să se nască emoția tragică, aceste două tipuri de recunoaștere în care deznodământul nu este motivat. Ele vor fi, în schimb, de-a lungul întregii istorii a teatrului, abundent exploatate în comedie care admite cu ușurință artificiul. Recunoașterea poate de asemenea apărea prin amintire, fie plecând de la semnele exterioare pe care eroul le
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
27 Regulile lui Horațiu sunt dictate din grija de a păstra unitatea și verosimilul piesei de teatru. El reia, fără niciun fel de modificări, vom vedea, punctul de vedere al lui Aristotel asupra rolului corului, asupra limbajului personajului, asupra verosimilului deznodământului. Îi atribuie corului statutul unui actor, refuzând ca din cântece să fie făcute niște pasaje interpolate. Acordându-i sarcina de a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în scenă un subiect nou și îndrăzniți să modelați un nou personaj, să fie până la capăt așa cum s-a arătat de la început și să rămână în acord cu el însuși." Dornic de a salva verosimilitatea, Horațiu condamnă, ca și Aristotel, deznodămintele cu "deus ex machina". "Să nu intervină vreun zeu, în afară de cazul în care ne va fi prezentată o intrigă demnă de un asemenea liberator." Din cauza unei supuneri excesive față de arta dramatică a Greciei clasice, reprezentată în ochii săi de Aristotel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca într-o scenă actorii să nu apară mai mult de trei pentru a evita confuzia, ceea ce eu aprob peste tot, în afara ultimelor scene din ultimul act, în care totul trebuie să tindă spre final și unde confuzia face ca deznodământul să fie mai nobil și mai frumos." 4.2. Un punct de vedere normativ Legislator sever, Horațiu închide arta în niște reguli care nu existau la Aristotel. El interzice amestecul genurilor în teatru, spre deosebire de Aristotel, care se mulțumește să analizeze
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în cazul subiectului buna sa constituire depinde propriu-zis de arta poetică: celelalte au
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care o implică pe aceea a "moravurilor" personajelor și vorbirii lor. 4.1.1. Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează să mediteze asupra condițiilor de credibilitate a acțiunii dramatice. Cu toții înțeleg să blameze miraculosul care nu este compatibil cu verosimilul. Deznodământul nu trebuie să rezulte dintr-o intervenție divină, altfel nu ar suscita decât "dezgustul" spectatorului, după cuvintele lui Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
divină, altfel nu ar suscita decât "dezgustul" spectatorului, după cuvintele lui Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-a îndepărtat de Euripide în concepția sa asupra deznodământului. În Ifigenia la Aulis, ca mai târziu în Metamorfozele lui Ovidiu, Diana, cuprinsă de milă, o răpește pe Ifigenia pentru a o sustrage sacrificiului și determină omorârea în locul său a unei căprioare sau a unei alte victime de acest fel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
à son enlèvement. Une fille en sortit, que sa mère a celée ; Du nom d'Iphigénie elle fut appelée." (V, 6, v.1749-1754)16 Un asemenea sfârșit i se potrivește mai bine lui Racine căci, după cum explică el însuși, "astfel deznodământul piesei este scos din însuși fondul piesei". Corneille, în 1660, condamnă și el deznodământul cu deus ex machina, dacă nu este altceva decât un artificiu comod la care recurge autorul dramatic pentru sfârșitul piesei pe care altfel nu ar fi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
d'Iphigénie elle fut appelée." (V, 6, v.1749-1754)16 Un asemenea sfârșit i se potrivește mai bine lui Racine căci, după cum explică el însuși, "astfel deznodământul piesei este scos din însuși fondul piesei". Corneille, în 1660, condamnă și el deznodământul cu deus ex machina, dacă nu este altceva decât un artificiu comod la care recurge autorul dramatic pentru sfârșitul piesei pe care altfel nu ar fi în stare s-o termine. El acceptă totuși, ca și Aristotel, intruziunea miraculosului, când
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile, care nu sunt în această tragedie niște lucruri detașate, ele formează intriga și deznodământul, și sunt atât de necesare aici, că nu ar fi posibil să înlăturăm vreuna, fără a face să cadă întregul edificiu." Corneille se scuză, fără îndoială din cauza docților, că nu a acordat locul întâi declamației în această operă, cum o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se hotărăște să-l ia în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident neprevăzut și produs printr-o înlănțuire de lucruri verosimile nu reușește să descurce situația", scrie Chapelain. Intervenția lui Don Fernand în deznodământ apare absolut neverosimilă. "Deznodământul Intrigii nu este bazat decât pe nedreptatea bruscă a lui Fernand, care, ca un Zeu ieșit dintr-o mașinărie, vine să comande o căsătorie pe care în mod rezonabil nici nu ar fi trebuit s-o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ia în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident neprevăzut și produs printr-o înlănțuire de lucruri verosimile nu reușește să descurce situația", scrie Chapelain. Intervenția lui Don Fernand în deznodământ apare absolut neverosimilă. "Deznodământul Intrigii nu este bazat decât pe nedreptatea bruscă a lui Fernand, care, ca un Zeu ieșit dintr-o mașinărie, vine să comande o căsătorie pe care în mod rezonabil nici nu ar fi trebuit s-o propună." Dacă autenticitatea faptului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
discurs poetic (Préface en forme de discours poétique), plasată la începutul lui Silvanire, le diferențiază mai ales după subiectul lor și după condiția personajelor, tragedia reprezentând nefericirea celor Mari, comedia, viața cotidiană a oamenilor ce aparțin umanității de mijloc. În timp ce deznodământul celei dintâi este funest, al celei de-a doua este vesel. De aceea efectul produs asupra publicului este de natură foarte diferită, una scufundându-l în tristețe, cealaltă, datorită râsului, dându-i gust de viață. Tragedia reia un subiect cunoscut
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar normal și neîndoielnic, că pentru a evita efectul trebuie îndepărtată cauza." (Discurs despre Tragedie) Corneille face de altfel din zugrăvirea viciilor și virtuților "a doua utilitate a poemului dramatic". Cât despre cea de-a treia utilitate, ea privește natura deznodământului care trebuie să prezinte, pentru a-l satisface pe spectator, spectacolul pedepsirii celor răi și al răsplătirii celor buni. Prima sa utilitate, să ne amintim, constă în "sentințele și instrucțiunile morale pe care le putem presăra acolo aproape peste tot
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a auditoriului nostru, și al căror dezgust atrage cu ușurință cenzura celor ce le însoțesc." Cât despre Racine, el se scuză, în Prefața la Tebaida, scrisă pentru ediția din 1676, la doisprezece ani după crearea piesei, că a arătat, la deznodământ, scene a căror viziune riscă să fie penibilă. Catastrofa din ea este "poate puțin prea sângeroasă, scrie el. Într-adevăr aproape că nu apare niciun actor aici care să nu moară la sfârșit." Pentru a explica această nerespectare a normelor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care formează întreaga plăcere a tragediei." Clasicismul preferă să recurgă la un patetic epurat prin discurs. Decât să fie arătat actul de violență, mai bine să fie povestit. Din cauza acestei schimbări a gustului din epoca clasică, ceea ce era funest în deznodământ nu mai apare ca o trăsătură pertinentă a tragediei. Vossius, în Poetica sa latină, din 1647, contestă punctul de vedere aristotelic, revăzut și corectat de Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]