1,549 matches
-
lumină și simfonia cerească în inima adâncă a firii. Când privighetorile cântă și marea își freamătă valurile de argint, în carul tras de lebede, Apolon cu pletele în vânt vine în strălucire hiperboreeană. Revine în sanctuar la Pytia aducând suflare diafană, scoțând în lumină sufletele victorioase, din întunecosul labirint. Cu strunele de liră, inspiră cu adorație muzele. Întrupând frumusețea în spirit, coboară aducând glasul luminii călăuze. Trimite pacea, iubirea, lumina, speranța spre plaiul pământean. -Pace și lumină-de la Apolon hiperboreeanul. TELEPORTARE
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
suferințelor și supliciului. -Mă supun luminate și slăvite Osiris-răspunse Hermes. -Da?Atunci te rog să mă urmezi-îl invită Osiris. Au început să urce în astralul superior infinit până au ajuns la sferele divine translucide. Ființe se perindau în încântătoare unde diafane, dar dintr-o dată a fost cuprins de întunecimi înspăimântătoare. A fost cufundat în haos, cu muget lugubru de sinistre arătări. Dar cu putere zvâcni din adâncimi, spre sferele divine translucide, unde văzu lumina vie creiatoare. Din sfera lui Osiris îi
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
sferele traslucide generatoare de credință. De aici vedea căzând sămânța luminoasă a vieții de sus din Calea Lactee. Atrasă de efemere lăcașuri și în temnițe de foc infame, scânteia divină se volatilizează ca un fum. Carcasa efemeră șterge amintirea sublimelor lumi diafane. Sub aburi deși dispar sferele divine diafane, apărând spectre ce scot urlete și gemete însoțite de blesteme. Acesta este destinul sufletelor josnice, fane de rău, care pentru faptele lor au primit chinul focului veșnic. Supliciul încetează, când totul se distruge
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
vedea căzând sămânța luminoasă a vieții de sus din Calea Lactee. Atrasă de efemere lăcașuri și în temnițe de foc infame, scânteia divină se volatilizează ca un fum. Carcasa efemeră șterge amintirea sublimelor lumi diafane. Sub aburi deși dispar sferele divine diafane, apărând spectre ce scot urlete și gemete însoțite de blesteme. Acesta este destinul sufletelor josnice, fane de rău, care pentru faptele lor au primit chinul focului veșnic. Supliciul încetează, când totul se distruge și pierde. Lumini palide în roi escaladează
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
sublimului, lumina strălucitoare cu glăsuire divină, obține noul cu mănunchiuri de scântei răsfirate pe cer. Osiris glăsui din nou, logosul său fiind înscris pe ecranul imens din spațiu. -Senin să-ți fie adâncul, prin impulsuri să-l înalți. În sferele diafane lumini divine ating pe loc supremația. În ultima sferă și cea mai de nepătruns, situată în centru ca miezul pâinii, dar infinită aici, este marele spirit inteligent divin al universului, care este mai mare peste voi zei Dumnezeu. De acolo
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
de harpă, venind o lumină strălucitoare ca ieșită din paradis. Lumina din sipet distribuită în fascicole de raze care luminau ecranul pe tavan, unde apăru un bust de fată, cu părul bălai și ochi albaștri. Din ochi îi curg lacrimi diafane, ca perlele de rouă. Robert îi vede ochii ca două oglinzi de lună nouă, din care curg boabe de argint ca mărgăritarele de rouă. Uimirea îl lasă aiurit, căutând către frumoasa zeiță, stupoarea se lasă pe chipul uluit. -Este Roberta-este
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
pe cap, peste genele ochilor, fulgii de zăpadă care de sus, din cer, în căderea lor, și-au păstrat minunatele forme de stele mici, care i se topesc ca o părere pe mâini și pe față. E, poate, o atingere diafană de care n-a avut parte? Sau pe care a gonit-o înrăit ca un câine care a primit numai lovituri? "Iată paradisul! am gândit, care e locul tău în el?..." Am intrat în vila în care ni se servea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
iernii. Nasul acvilin - care stiliza chipul iluștrilor bărbați din vechime - se va fi ascuțit. Lustruit, sfărâmicios. Inutil, ca o batjocură târzie. Înmormântarea va fi o farsă cu saltimbanci sprinteni și tandri ai mahalalei, cu care a fraternizat. Carnaval răsucit prin diafane balade ale reînnoirii. Fantome fluturând mantii negre de mătase, oase albe de morți. Șiruri de călăreți sumbri, împiedicându-se de năvala țâncilor jegoși și iuți, ca niște țipari. Măști macabre și glugi, nimfete spoite și manglitori. Cheflii, paparude, buruieni. Fanți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfășoară-în largi oglinde a lui apă cristalină, Insulele, ce le poartă, în adîncu-i nasc și pier; Pe oglinzile-i mărețe, ale stelelor icoane Umede se nasc în fundu-i printre ape diafane, Cât uitîndu-te în fluviu pari a te uita în ceriu. Și cu scorburi de tămâie și ca prund de ambră de-aur Insulele se înnalță cu dumbrăvile de laur, Zugrăvindu-se în fundul râului celui profund, Cât se pare că din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aeru-i văratic, moale, stele isvorăsc pe ceruri, Florile-isvorăsc pe plaiuri a lor viață de misteruri, Vîntu-ngreunînd cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a lunei dulci lumine, Rar și diafan țesute de painjeni de smarald. {EminescuOpIV 127} Pe când greeri, ca orlogii, răgușit prin iarbă sună, De pe-un vârf de arbor mândru țes în nopțile cu lună Pod de pânză diamantină peste argintosul râu, Și cât ține podul mândru, printre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de painjeni de smarald. {EminescuOpIV 127} Pe când greeri, ca orlogii, răgușit prin iarbă sună, De pe-un vârf de arbor mândru țes în nopțile cu lună Pod de pânză diamantină peste argintosul râu, Și cât ține podul mândru, printre pînza-i diafană, Luna râul îl ajunge și oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mândră feerie strălucește vioriu. Peste podul cel ușure, zâna Dochia frumoasă Trece împletindu-și părul cel de-auree mătasă, Albă-i ca zăpada noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
duc prin fericire și inima-ți n-o știe, {EminescuOpIV 311} Dar vezi... nu vezi tu colo... apare-un chip d-omăt. Cu glasu-i ea te chiamă încet... tot mai încet... Auzi! Vîntu-n ruine și undele se vaer, De mâne diafane nu vezi duse prin aer Colo făclii de smoală, lumini de roșii torții Ce noaptea o pătează în trist lăcașul morții? Adâncul întuneric îl taie, îl rărește, Și fulgeră-n columne și bolțile roșește, Acum, acum ea iarăși prin tremurânde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu mii de negre gânduri Și literile-n rânduri Prinsese a juca. Jos lacul se-ncrețise Sub purpură târzie Și valuri verzi de grîe Se legăna pe lan. O stea din cer albastru Trecu a ei icoană Din fața apei plană În fundul diafan.... Și cred pe înțeleptul Ce-l văd că-n carte zice, Că-n lume nu-i ferice, Că toate-s năluciri... De-odată la ureche-mi Aud șoptind copila... Iar vîntu-ntoarce fila Cu negrele gândiri. {EminescuOpIV 318} CODRU ȘI SALON
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
demon - să cad o vecinicie, "Deapururea și singur deșertul să-l despic. Iar dacă liberate planetele cu-ncetul "Ar reintra în viață în vechile lor legi, "Ființele lor nouă priveasc-atunci cometul, "Neliniștind cu sboru-i veciile întregi. "Fantasmă nesfârșită și totuși diafană "Din lume exilată neaflând limanul său, "Demon, gonit de-apururi de ordinea tirană - Acela să fiu eu. - "Să faci minuni? Nu-i asta. Nu mă-nțelegi, iubite" Pe creștetul lui mândru ea mînile și-a pus. "Sunt taine-n astă lume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Își limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă - Se pare cumcă noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsae Și pân-la mal durează o cale de văpae. Pe-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te-ar face Dumnezeu lună, noaptea înamorată de fața ta ar sta în eternitate pe pământ. {EminescuOpIV 461} Noaptea înamorată de luna appuindă se grăbește a o urma pe cea laltă hemisferă. Stelele, arzătoare gurițe de copile, a căror fețe diafane se pierd într-o aureolă de raze. Să ascult sburînde ginii Vocea oaselor uscate Și a umbrelor păcate Și a mea! și a mea! Vânt Gând Dee Fee Sbori prin bucle de femee De sunt nour, de sunt lună Ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
capul argintiu în soarele dimineții. Apoi se înfige cu forță în inelul opritor, declanșând cea mai frumoasă muzică din lume: ciocan de fier pe metal, acompaniat de hîrșîrt scârțâitor de pietriș pe ciment, iar prim-solista apare ea, somnoroasă sau diafană, parcă valsând, cu palmele făcute pumni, ștergîndu-și urdorile dimineții. Ne pupăm ca verișorii și mă iau după ea în casă. E foarte sumar îmbrăcată și miroase a somn. Casa o cunosc foarte bine, v-am spus că am mai gustat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Elenă Marin Alexe (Simonei) Pe întortocheate poteci mai caut încă liniștea din mine, dând mâna cu zorii sub primul strigat al luminii și sărutând cu ardoare catapeteasma înfocata a fiecărei seri. Mă trezesc dimineața istovita, între valuri diafane și reci, cu sufletul trist și buzele arse. Învinsă, îmi port pașii spre izvor și mă cufund în limpezimea lui preț de o clipă, apoi rămân liniștită cu inima prinsă de orizont. Aștept cu înfrigurare focul sacru reaprins de apus
Focul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83335_a_84660]
-
ca vehicul pentru mijlocirea unui semn, fără fixarea ori atașarea unei „personalități“, fără separarea ca individualitate limitată și împietrită spațio temporal. Mai degrabă, spațiul și timpul devin, în acest caz, punți aruncate către oameni, în vreme ce materia urmează fluiditatea și transparența diafană a luminii. IV.3 Despre memorie Experiența surprinderii multiplului ca fiind desprins de Unul face posibilă memoria ca semn al încleștării, al dependenței de forme și chipuri. Dorința continuității sub forma posesiei, împietrirea între limitele unei „identități proprii“ - agresiv decupată
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
a exteriorului și a manifestărilor vizibile ca expresie a interiorității (sub forma oglinzii, a rodului sau a complementarității). Astfel, interioritatea, privită în plan subiectiv sau înțeleasă ca dinamică intradivină, reprezintă (dincolo de orice „localizare“ spațială înăuntru-în afară, aici-acolo) registrul inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască, a chipului împietrit, și manifestarea chipului viu, imposibil de redus la o manifestare anume. Așadar, la capătul opus al exteriorității percepute
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
în eodem, quia iște modus essendi propter suam imperfectionem appropinquat ad modum quo aliquid est în aliquo în potentia. Sunt autem în potentia opposita simul în eodem (De sensu, tr. 1, l. 5, n. 4). Dar, datorită diferitei proporții de diafan din mediul transparent, rezultă că mediul receptează specia culorii într-un mod diferit de modul în care [formă] este în cor pul colorat, în care diafanul este delimitat, cum se va arăta mai jos. Într-adevăr, actualizările [adică formele] sunt
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
eodem (De sensu, tr. 1, l. 5, n. 4). Dar, datorită diferitei proporții de diafan din mediul transparent, rezultă că mediul receptează specia culorii într-un mod diferit de modul în care [formă] este în cor pul colorat, în care diafanul este delimitat, cum se va arăta mai jos. Într-adevăr, actualizările [adică formele] sunt în cei care le primesc în acord cu modul [de a fi] al acestora din urmă: și, de aceea, culoarea este în tr-adevar în corpul colorat
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
transformatoare. Ea vine cu frumusețe și culoare, din puritate și strălucire, sfidând cu nonșalanță și detașare toate mizeriile umane, oferind ajutor. În aparență instabilă, dar în esență foarte stabilă, ascunzând combinații și amestecuri infinite de nuanțe și culori, strălucitoare și diafane, realizează astfel spectacolul vieții, dându-i permanența mișcării și frământării. Privită în detaliu, este aceeași, dar alta în intimitate, nimic nu mai este ca cea prezentă și alta este următoarea. De la distanță culorile par imobile. După un timp, pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
albă, fiind mai delicată nu o va da, rămânând pentru totdeauna cu ea și pe care stăpâna a numit-o "Prințesa". Pentru că se purta ca o prințesă. Adică, energică, foarte atentă la tot ce se întâmpla, foarte vorbăreață, alintată, pretențioasă, diafană, delicată, și mai ales foarte iubitoare. Nu permitea nimănui să o ia în brațe, nici măcar stăpânei, dar era nedezlipită de mama ei. Într-o zi stăpâna a dus-o pe Prințesă la tatăl ei. Când i-a desfăcut cușca ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
că e bine să mai adăugăm și noi, oamenii, câte ceva la această forță divină perfectă. De fapt nefăcând altceva decât stricând perfecțiunea și grăbind distrugerea vieții, respectiv, a iubirii, a luminii din noi, care e atât de frumoasă și fascinantă, diafană, variată și puternică, echilibrată și magică. Nu este a noastră, ci este un dat. E un dar ce trebuie folosit pentru evoluție. Pentru că nu poate evolua decât ce are viață și iubire și pe care fiecare și-o folosește cum
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]