2,549 matches
-
realitățile sacre și profane. Acest aspect al teoriei lui Eliade descifrează unele probleme pe care le ridică textul blecherian. Orice interpretare trebuie să recunoască această situație alternativă, circulară, "dualismul embrionar" al sacrului și profanului. Acest dualism poate echivala cu o dialectică originară de unde decurg toate consecințele: ,,sacrul poate dobândi semnificații profane, profanul poate dobândi semnificații sacre"438. Sacrul cuprinde atât referentul cât și semnificația sa, iar prin caracterul său paradigmatic, reprezintă condiția însăși a semnificației. A enumera caracterul sacrului, înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lui Eliade pornește de la ideea că semnificația "sacră" se naște prin opoziție cu cea "profană", printr-un act de semnificare reciprocă. Acest tip de opoziție are un caracter de model. El constituie o paradigmă hermeneutică. Oricât de relativă ar fi dialectica sacru profan, ea pune în lumină un număr enorm de fenomene spirituale semnificative, ea descifrează și scoate în evidență o cantitate nebănuită de semnificații esențiale. Aceasta este și ,,contribuția hermeneutică cea mai importantă a lui Eliade"445. Dacă sacrul reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vicii, războaie etc. O teorie economică ce nu trebuie ignorată, produsă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea este cea a lui Karl Marx. Deși puternic influențat de Ricardo, concepția lui Marx este opusă școlii clasice. Ea preia dialectica și fenomenologia istorică de la Hegel, le răstoarnă și obține materialismul dialectic și istoric, potrivit căruia istoria omenirii este istoria modurilor de producție (sclavagist, feudalist, capitalist și socialist), caracterizate fiecare de o anumită dezvoltare a forțelor de producție, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
nimic de principiile emise de Liviu Petrescu în Realitate și romanesc. În evoluția personalității lui Camil Petrescu se ivește o fascinantă conjuncție între preocupările sale erudite și temperamentul vulcanic, în care pasiunea și sensibilitatea își au un rol bine stabilit. Dialectica aceasta tulburătoare prin revelațiile și deschiderile interpretative ce ni le oferă amintește de încântătorul articol al lui N. Steinhardt despre Luceafărul, în care eseistul propune cu succes o reabilitare a Cătălinei. Redăm un fragment, nu doar pentru eleganța, deopotrivă stilistică
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de tare în filozofie - în filozofia cea adevărată care duce la înălțimi, adică în cea practică și în cea teoretică, precum și în acea parte a ei care se ocupă cu dovezile logice, cu replici, și cu discuții și se numește dialectică? Căci mai ușor era a ieși din labirint decât a evita lațurile cuvântului lui, când găsea el aceasta ca necesar. Iar din astronomie, geometrie, din știința despre raportul numerelor, învățând atâta cât era necesar pentru ca cei iscusiți în acestea să
Viaţa Sfântului Vasile cel Mare. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
privea cu un surîs ca În cămara ta să vin să te privesc de-aproape. Într-o mitologie a imaginarului „complexul spectacular “deține un rol important, de el legîndu-se toată semantica verbului a privi, a vedea, dar și ocultarea, ascunderea. Dialectica vederii și ascunderii ține de acțiunile eroului, de epifaniile sale, de ocultările sale. Acest complex spectacular implică mai totdeauna „pedepsirea'' eroului care a Îndrăznit să tulbure ordinea mitică. Luceafărul va avea de suferit o traumă ontică fiindcă a Îndrăznit să
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
sine un interes viu numai pentru puține lucruri, acesta se numește pur și simplu om.” O triadă : fata de Împărat, Luceafărul și Geniul poetul este „dorința triunghiulară'' a lui Girard exemplificată magistral de Theodor Codreanu În monumentala sa carte „Eminescu - Dialectica stilului”. Omul de geniu este allein solitar și All-Ein, care Înseamnă “totul În Unul”. I.M. Lewis analizează trei tipuri de posesie ale iatromantului numit de către C. Grottanelli „healers and saviours”: posesia extatică, șamanică și cea intermediată de vrăjitorie. Citez din
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
aceasta că este epifania lui Apollo. Zeii popoarelor fino-ugrice, vogulii și ostiacii, aveau antebrațele de aur. La celălalt pol se află caracterizările malefice ale operatorului cu Însemne de foc pe față: am denumit barba roșie și obrajii roșii. Intr-o dialectică pur/impur aceste denominări simt obișnuite, simbolurile care le acoperă sunt transemergente. Pajul felon, iatromant și pescar de suflete poate fi recitit și din perspectiva „impurului”, adică al celuilalt pol de putere sintagmatică. Investit cu „pecetea” alchimică de rubedo el
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cuvînt ; și totuși - nu‑i așa ? - el trebuia să poarte un nume. Habitaclul său spiritual nu este nici haosul, nici cosmosul. Ființă hibridă fiind, el locuiește într‑un ciudat haosmos, la limita dintre luciditate și nebunie, meținîndu‑se aici datorită dialecticii paradoxului. Or, paradoxul este un enunț contradictoriu și totodată demonstrabil. Este teritoriul în care eroul se refugiază într‑un fel de „emigrație internă“ (expresie folosită mult mai tîrziu, în perioada sovietică, în legătură cu artiștii care nici n‑au aderat la noua
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
de Ștefan Amariței (Foamea de timp, Editura Cronica, Iași, 2006, respectiv Suspendat spre fructul prelung, Editura Cronica, Iași, 2009) trebuie văzute ca secvențe complementare ale unei aventuri metafizice (pe-)trecute într-un spațiu poetic plin de însemnele unei temporalități tiranice. Dialectica unei nostalgii mai vechi a autorului produce acum reprezentări articulate pe schema revelației obscure, de cele mai multe ori escatologice. E un fel de a spune că palimpsestul poetic reface, trudit, aceeași obsesie fecundă: geneza alterată, convertită uneori pe loc în apocalipsă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întâlnite în Creta, Azore sau Londra, nu îl atrage însă pe poet decât în măsura în care îi poate stimula observația cu miză gnoseologică sau mai larg filosofică. Aproape orice descripție alunecă prin urmare în aforism despre "Plinul și golul. Interiorul și exteriorul./ Dialectica veșnică a vieții/ Peste viață călcând". Iată, spre exemplu, un poem cretan sfârșit în reflecție despre inadecvare și alienare: "Banca de măslin de lângă/ Bisericuța săpată în stâncă/ Și chiparosul strâmb deasupra / În depărtare, farul pitic/ Luminând parcă peste puterile sale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
y discrepancia (Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2009) se grefează, concret, pe dramatica aventură a ființei ce își conștientizează mereu limitele și precaritatea, dar nu încetează a le depăși, sau măcar încearcă să o facă. Dominate, fără excepție, de o dialectică a căutării și dezvăluirii, poemele din aceste cărți sunt scrise sub formă de exerciții autoscopice, în care tentația revelării de sine în amestecul obișnuit de contrarii se conjugă cu meditația asupra rosturilor adânci ale firii. În Alt fel de anabasis
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
schelărie a semnificantului. Practic, fiecare secvență textuală pare a tematiza nuclee lirice grele: suferința și apocatastaza, ispitirea și mântuirea, tentativa sómei de a depăși stadiul semei, maturizarea și moartea, însingurarea și alienarea, necesitatea, dar și ineficiența visului, raportul Centru margine, dialectica relației vânat vânător transpusă în legătura paradigmatică poet poezie, criza poeziei, a literaturii și, prin extensie, a imaginarului etc. etc. Oricât de greu digerabile ar părea, la o primă vedere, textele ce aglutinează aceste nuclee poetice, ele merită parcurse în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pune pe muzică versurile, dar interpretează și poeme de Pindar, Rutebeuf, Villon, Baudelaire, Eminescu și Bacovia. Nu numai regimul "exaltat-jubilatoriu" (Ion Pop) al discursului poetic marca Cezar Ivănescu este, categoric, ușor recognoscibil, ci și substanța lui de fond, îndatorată profund dialecticii Eros-Thanatos: "!frumoasă și perfectă ca Moartea-n care toate/ se-adună cu-nveliș, îți jinduim toți clipa/ când goală-n fața noastră vei apărea lucind:/ o, urletul cu care te despicarăm, Moarte,/ o, sângele pe buze al primului hymen!" (Prima
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îngândurat și optimism tonic încă susținut, în ciuda tuturor trăitelor și (încă doar) gânditelor de scriitorul/ omul Doru Scărlătescu... Astfel, interfața poemelor din carte este asigurată de un discurs în întregime axat pe teme morale, subsecvente sacrului: raportul uman-divin sau creație-Creator, dialectica relației spinoase carnal-spiritual sau bărbat-femeie, erosul și logosul mundifer, în fine, ierarhizarea celestă ori cea terestră. Pe urmele lui Frazer, care vedea Biblia ca epopeea lumii, în care se regăsește "febra vieții (...) cu speranțele și bucuriile, cu suferințele și păcatele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este un personaj contradictoriu. Aici se resimte modernitatea personajelor flaubertiene, a căror psihologie rezultă din procese ce țin atât de sfera conștientului, cât și de cea a subconștientului. Actele personajelor provin din combinații diferite ale forțelor contradictorii: impulsuri, dorințe, interziceri. Dialectica complexelor de sentimente nu cade sub incidența logicii formale. Personajele flaubertiene trăiesc mai mult într-o lume de percepții decât de acțiune. Protagoniștii flaubertieni sunt incapabili de acțiuni propriu-zise, ei nu au voința, actele lor sunt fără rost. În această
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care se reînnoiește spontan să exprime spiritul timpului sub forma obiectivă" [p.952]. 14 "Modernitatea a marcat o ruptură în dinamică mentalului european, fiind caracterizată de o mutație calitativa, care produce, prin mecanismul secularizării și prin accelerarea fără precedent a dialecticii sacrului și profanului, un tip uman diferit, produs al noii episteme" [Neagotă, p.118, subl.n.]. 15 "Principiul politic al celor vechi era datoria. Al celor moderni, libertatea și egalitatea." [Patapievici, p.59]. 16 "Îl n'est que le génie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ce-nchideam în tine / cu atât de muta-i armonie azi / se schimbă-n dor de moarte; / orice iubire-i pavăza tristeții / tăcut pas în întuneric / unde m-ai lăsat, amară pâine să frâng. (Vânt la Tìndari, trad. AEB).327 Dialectica sunet / tăcere marchează saltul mental în timp, devenind o marcă a binomului trecut / prezent și a reîntoarcerilor pe firul amintirii. 3.2.5. Conștientizarea stării de liniște Vremea copilăriei este însoțită de sunet, drumurile reîntoarcerii sau ale îndepărtării de trecut
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a ostilității naturii, ca semn al maniei divinității (cu referire la Dumnezeul creștin în Imn patriarhilor sau la zeii olimpieni în La nunta surorii Paolina), dar și ca simbol al golului, al pustiului din prezent, cu toate implicațiile leopardiane ale dialecticii trecut modernitate. În registru pozitiv este utilizat că vehicul al cunoașterii și al amintirii devenind, alături de imaginea sonoră, vector de distanțare față de un prezent detestat. De asemenea, secondează imaginile proiectate în trecut. Poate fi suflu al renașterii, al primăverii. Alăturat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tinereții, creionata frecvent de poetul romantic cu ajutorul unor imagini acustice, este reprezentată de poetul ermetic că lume populată cu glasuri și chipuri dragi (voci și chipuri) sau că undă de sunete și iubire. Cercetarea noastră a arătat manieră în care dialectica sunet / tăcere însoțește binomul trecut / prezent, adâncind contrastele: daca trecutului îi sunt caracteristice armonia, multitudinea de voci, undă de sunete ca semn al veseliei, prezentul nu este altceva decât rătăcire în întuneric, așteptare a morții, tristețe. Imaginile sonore, utilizate că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Analiza sistemică în general e mai mult centrată pe temele complexității, ale interdependenței și reglării, insistînd asupra unei dimensiuni de "sistem" pe care îl are jocul dintre permanență și schimbare. Orice sistem evoluează, păstrîndu-și totuși propria identitate. O astfel de dialectică este, de pildă, la baza reprezentării economiei de piață în tradiția walrasiană, care abordează capitalismul real plecînd de la ecartul său față de modelul pur, adică prin imperfecțiunile sale provizorii. Multidimensionalitatea și interdependența constituie teme esențiale ale paradigmei sistemice, care se îndepărtează
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de dezordine din sistem este entropia. În sistemele economice, ordinea și dezordinea se succed. Astfel, sistemele evoluează. Dezordinea este o derogare de la reguli și norme prestabilite, de la un anume tip de organizare, putînd însă duce la unul superior. E o dialectică foarte specială implicată aici. Practic, orice sistem ordonat începe la un moment dat să fie perturbat în comunicarea dintre elementele sale, sau în cea cu exteriorul, fie de informații noi, fie de tehnologii noi, fie de apariția a noi tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
care duce finalmente la dezvoltarea sistemului, la creșterea capacității sale autoreglatorii, la o mai bună eficacitate pe unitate de timp și de spațiu. Orice sistem economic e caracterizat prin set specific de interese, mize și implicații pe multiple planuri. Din dialectica acestor contrarii se naște o ordine economică specifică, care este o formă de capital, cu reguli specifice pe care cei implicați le cunosc și le respectă. Relațiile stabilite sunt în primul rînd relații de putere, cu dinamica lor deosebită, deci
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
A doua perspectivă, orizontală, reflectă posibile răspunsuri la problema omogenității montajului: statutul configurației textuale noi. Autorul studiului se întreabă dacă va fi vorba despre unificare, ruptură sau intertextualitate. Vor fi bifate toate variantele, de vreme ce intertextualitatea unește și desparte, într-o dialectică fascinantă și creatoare. Cele două perspective merită reluate în momentul în care va fi analizat intratextul eminescian (vezi infra, subcapitolul referitor la intratextualitatea transgenerică și organicitatea operei eminesciene, pentru unificare, precum și subcapitolul referitor la intratextu alitate transauctorială, pentru ruptură). Un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înseamnă decât cazul cel mai vast de intertextualitate" (ibidem, 28). Motivul pentru care am insistat pe acest studiu este, pe de o parte, faptul că ne-a furnizat un fel de legitimare a demersului cercetării noastre, de care, captați de dialectica repetare/diferire, nu știam că avem nevoie, dar care, odată rostită, ne-a bucurat; pe de altă parte, de aici vine instrumentul nostru principal pentru analiza textelor eminesciene și a relațiilor dintre ele: intratext/intratextualitate: "când autorul reia texte scrise
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]