1,735 matches
-
analizarea acestui document, care a fost acceptat de cei doi miniștri de externe, Titulescu și Litvinov, la Montreaux, la 21 iulie 1936 și care nu a mai putut fi semnat în septembrie 1936, așa cum căzuseră de acord cei doi, deoarece diplomatul român a fost demis din funcție la 29 august 1936, partea sovietică considerând acest eveniment o reorientare a politicii externe românești. Ne-am propus ca pe toate acestea să le cercetăm cu obiectivitate, fără a exagera sau minimaliza meritele lui
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
1933 că ar vrea să abandoneze cooperarea cu germanii și că ar fi interesată de o conlucrare cu 5 2 statele care promovau securitatea colectivă; o posibilă apropiere sovieto-germană în cazul în care nu se realiza o legatură franco-sovietică 1. Diplomatul român considera că o politică externă solidă trebuie să pornească de la bune relații cu statele vecine, indiferent de forța lor economică sau militară ori de regimul social 2. Titulescu declara: “Numai printr-o politică constantă de pace și prietenie, cu
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
5 Dorin Teodorescu , Diplomația titulesciană și Rusia Sovietică , în Nicolae Titulescu . Eternitatea unui destin exemplar, (coord. Laurențiu GuțicăFlorescu, Dorin Teodorescuă, Slatina, Editura Fundației “Universitatea pentru toți “ , 2005 , p. 122. 6 I. Ciupercă, op. cit., p. 39. 7 4 În această direcție, diplomatul român a decis să negocieze cu Uniunea Sovietică în vederea încheierii unui tratat de neagresiune; să semneze la Londra, la 3-4 iulie 1933,Convențiile pentru definirea agresiunii; să reia relațiile diplomatice dintre cele două țari, la 9 iunie 1934, în urma unui
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
orgolioasă și dorea să fie consultat în orice problemă importantă de politică externă. Astfel, la 1 octombrie 1932, Alexandru Vaida Voevod, președintele Consiliului de Miniștri, a inițiat negocieri cu sovieticii fără să îl anunțe în prealabil pe Titulescu. Ca urmare diplomatul român 22 Doru Dina, Ion Ivașcu, Dorin Teodorescu, Ecouri internaționale la demiterea lui Nicolae Titulescu, Slatina , Editura Fundației “Universitatea pentru toți ”, 2004, p. 5. 18 15 și-a prezentat demisia din funcția de ministru al României la Londra. Titulescu considera
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
toți ”, 2004, p. 5. 18 15 și-a prezentat demisia din funcția de ministru al României la Londra. Titulescu considera pactul de neagresiune cu Uniunea Sovietică unul umilitor pentru România deoarece Moscova condiționa semnarea acestuia de recunoașterea existenței litigiului basarabean. Diplomatul român respingea propunerea Franței care dorea includerea în tratat a formulei “litigiu existent” și a Poloniei care sugera ca prevederile Pactului Briand - Kellogg să fie înlocuite cu o obligație de neagresiune. Punctul de vedere exprimat de Titulescu avea susținerea guvernului
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
avea susținerea guvernului și a regelui Carol al IIlea 23 .Deoarece acest conflict a fost puternic mediatizat în presa internă și internațională, Vaida - Voevod a fost nevoit să prezinte demisia guvernului său 24. Este cunoscut faptul că, de multe ori, diplomatul român amenința cu demisia pentru a-și impune punctul de vedere . 23 A. N. I. C., fond Casa Regală, dosar nr. 158 / 1932, f. 2. 24 Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României(1918- 19 16 Nu suntem de acord cu acest
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
domeniu nu trebuie să reprezinte apanajul unui singur om. Desemnat în funcția de ministru de externe la 21 octombrie 1932, în cadrul guvernului condus de Iuliu Maniu, Titulescu a primit libertate de acțiune în problema încheierii tratatului de neagresiune sovieto - român. Diplomatul român își exprima punctul de vedere în această direcție: “România și Uniunea sovietică au semnat împreună la Paris Pactul Briand - Kellogg, care era un pact de neagresiune pe o durată nelimitată. Prin acest pact, Moscova își lua angajamentul să nu
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
Casa Regală, dosar nr. 173 / 1932 , f. 20. 28 Octavian Țâcu , op. cit., p. 137. 22 19 dezarmării și cea a asigurării securității statelor 29. A susținut ideea dezarmării pe etape și s-a pronunțat pentru un control strict al acesteia. Diplomatul român a votat rezoluția propusă în cadrul conferinței dar, pentru a apăra interesele României, a susținut propunerea franceză adică reducerile bugetare pentru înarmări să nu fie aplicate uniform ci să țină cont de asigurarea securității fiecărui stat. La 6 februarie 1933
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
din considerente particulare, nu o pot accepta 30 . Titulescu a propus o definiție a teritoriului , în sensul că prin teritoriul unui stat se înțelege suprafața asupra căreia acesta își exercită suveranitatea. Acestă definiție a fost inclusă în cadrul raportului Politis. Deoarece diplomatul român a susținut definiția agresiunii propusă de Litvinov, reprezentantul sovietic, Dovgalevski declara: “Atitudinea domniei voastre în susținerea punctului de vedere sovietic, va cântări în balanță“31. Au fost semnate Convențiile pentru definirea agresiunii și a teritoriului. Textul primei convenții a
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
agresiunii și a teritoriului. Textul primei convenții a fost redactat de către ministrul român de externe și semnat la Londra, la 3 iulie 1933, de către România, Uniunea Sovietică, Polonia, Estonia, Letonia, Turcia, Iran și Afganistan. În discursul rostit cu acestă ocazie, diplomatul român preciza că: “Tratatul ce am semnat azi are o 30 Nicolae Titulescu, op. cit., p.492. 31 Relațiile româno-sovietice. Documente, vol 1, 1917-1934 , p.411413. 24 21 importanță considerabilă, deoarece instituie obligația absolută și perpetuă de neagresiune“32. A doua
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
ministru Gheorghe Tătărăscu îl informa pe Titulescu depre impresia defavorabilă produsă de situația respectivă în rândul opiniei publice românești. În răspunsul său, Titulescu afirma că au fost alese doar statele respective pentru a se diminua riscul unui eșec. În continuare, diplomatul român accentua asupra faptului că fiecare stat semnatar putea trimite invitații de aderate altor state terțe 40. În aprilie 1934, ministrul de externe francez, Louis Barthou, a efectuat un turneu diplomatic la Varșovia și Praga pentru a convinge cele două
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
tendințele revizioniste ale Bulgariei, Ungariei, Germaniei și Italiei, întărindu-se în același timp sistemul de securitate colectivă. Această idee titulesciană nu a obținut acordul unanim al clasei politice românești. La 12 iulie 1935 regele și guvernul l-au autorizat pe diplomatul român să negocieze și să semneze un astfel de document. La 14 iulie 1935 Nicolae Titulescu a fost împuternicit, în scris, de guvernul Tătărăscu să înceapă negocieri pentru încheierea unui tratat de asistență mutuală cu 60 Nicolae Titulescu, Politica externă
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
N.I.C., fond Nicolae Titulescu, dosar nr. 62 / 1930, f. 342. 50 47 declarației lui Mussolini se înscrie convorbirea din ianuarie 1931, de la Geneva, între Titulescu și reprezentantul italian Grandi care se declara de acord cu punctul de vedere exprimat de diplomatul român potrivit căruia era de neacceptat organizarea unui plebiscit în Basarabia 73 , deoarece “... dă drept ambelor părți să facă propagandă. În speță ar constitui un instrument pentru Soviete de a face paradă cu binefacerile comunismului. Aceasta România nu o poate
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
italieni în ședința Adunării Generale a Societății Națiunilor. Negocierile româno-sovietice au reînceput la 5 noiembrie 1935. Mai întâi Titulescu a discutat cu Mihail Ostrovski, ministrul sovietic la București și apoi cu Litvinov la Montreaux. Ostrovski a informat Moscova că pe diplomatul român îl interesa în mod deosebit obținerea recunoașterii indirecte a unirii Basarabiei cu România și mai puțin tratatul în sine. Răspunsul lui Litvinov a fost categoric: „Dacă așa stau lucrurile , atunci , după toate probabilitățile pactul nu va fi încheiat , pentru că
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
să ajute Uniunea Sovietică luptând impotriva Poloniei 93. Acest articol făcea referire la sincronizarea prevederilor tratatului cu acțiunile Franței. România dorea să aibă garanția Franței, în cazul în care prevederile tratatului ar fi fost puse în aplicare. Constatăm faptul că diplomatul român a rămas fidel sistemului de securitate colectivă promovat de Franța în care Polonia într-o primă perioadă și Cehoslovacia reprezentau pilonii centrali. Titulescu nu dorea ca România să rămână singură alături de Uniunea Sovietică 94. În articolul 3 se prevedea
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
ale gândirii titulesciene ... , p.268. 65 62 Uniunii Sovietice, care avea acordul de a tranzita România, în est. La Montreaux nu s-a reușit finalizarea tratatului, Litvinov declarând că nu era împuternicit de guvernul sovietic să semneze acest document. Astfel diplomatul sovietic a solicitat ca tratatul să fie semnat în luna septembrie 1936, când se deschidea o nouă sesiune a Adunării Generale a Ligii Națiunilor. Motivul real era reprezentat de faptul că serviciile de informații sovietice aveau date despre o iminentă
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
între anii 1932 și 1936 a fost criticată de o serie de personalități românești cum ar fi: regele Carol al IIlea, Gheorghe Tătărăscu, Octavian Goga, Gheorghe I. Brătianu, A. C. Cuza, Horia Sima, Corneliu Zelea Codreanu 110 . Aceștia îl acuzau pe diplomatul român de deteriorarea raporturilor cu Italia, Germania și Polonia. În planul politicii interne acesta era considerat vinovat de desconsiderarea extremei drepte românești. Polonia se pronunța împotriva încheierii tratatului româno-sovietic, argumentând că acest fapt ar fi crescut ostilitatea Germaniei la adresa statelor
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
de faptul că politica externă a României nu putea deveni monopolul unei singure persoane, oricât de valoroasă și de bine intenționată ar fi fost aceasta 118. Cele mai puternice atacuri la adresa lui Titulescu au venit din partea legionarilor. A. C. Cuza spunea că diplomatul român era: “Mai mult reprezentantul Genevei în România, decât reprezentantul României la Geneva “119 . Horia Sima îl prezenta pe ministrul român de externe ca fiind un 117 Gheorghe I. Brătianu, Noi ne băgăm să dăm lecții de civism și patriotism
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
absolut exclusă posibilitatea acordării unui ajutor militar de către Uniunea Sovietică Frontului român al Salvării Naționale”, enunțând, totodată, și o asemenea variantă: „Cum va proceda Uniunea Sovietică în cazul unei apel în acest sens din partea Frontului”. “în paralel, scrie în continuare diplomatul sovietic, ambasadorul american a avansat o idee, chipurile aprobată la Washington, dând de înțeles că în actuala situație participarea militară a Uniunii Sovietice în evenimentele din România ar putea să nu intre sub doctrina Brejnev”. Poziția sovietică a fost exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
străini. Printre documentele Securității s-au păstrat și copiile unor astfel de rapoarte, numite „note” și semnate de Francisc Augustin. într-o notă din 9 octombrie 1976, Francisc Augustin amintește de o discuție cu nunțiul Luigi Poggi, în cursul căreia diplomatul pontifical a ridicat problema ocupării scaunului arhidiecezan din București: „Mi-a spus că am fost defăimat la Roma că sunt omul guvernului și mi-a sugerat calea de a da o declarație în care să afirm că [ân] tot timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
capacitatea de tranzit a acestui port la Adriatica, ceea ce se dorea foarte mult și în Ungaria). Dar suma stabilită în timpul convorbirilor era considerată de societatea civilă ungară ca fiind exagerată. La 24 iulie un ziarist maghiar într-o convorbire cu diplomatul sovietic V.A. Kriucikov (ulterior președinte al KGB) spunea: deși muncitorii apreciază normalizarea relațiilor cu Iugoslavia, deseori poți auzi „Nu-i oare prea mare plata de 85 milioane de dolari pentru insultarea lui Tito în perioada relațiilor ostile dintre țările
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și subalternilor săi să viziteze regiunea în care trăiau compact minoritățile naționale iugoslave din Ungaria. Interesul față de această călătorie a fost atât de mare la Belgrad, încât ziarul central Borba din 15 februarie a scris despre vizită pe prima pagină. Diplomatul iugoslav A. Radenovici îi povestea colegului sovietic V. Kazimirov despre impresiile negative pe care i le-a produs vizita din sudul Ungariei. El spunea, de exemplu, că în orașul ungar Mohacs, unde locuiau 6-8 mii de slavi sudici, „nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
întemeiate pretențiile Iugoslaviei. „Cu toate îngrijorările uneori neîntemeiate ale lui Radenovici, unele afirmații ale lui referitoare la situația minorităților naționale iugoslave din Ungaria corespundeau, într-o anumită măsură, realității”, astfel rezuma stagiarul ambasadei URSS, V. Kazimirov, concluziile convorbirii sale cu diplomatul iugoslav. Pentru a veni în întâmpinarea dorințelor Belgradului, la Budapesta au fost întreprinși pași concreți pentru activizarea vieții culturale a minorităților iugoslave. Cum se menționa în nota ambasadei URSS din 23 august 1956, “în regiunile populate de minorități au început
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cu Ungaria, i-a vorbit, aproximativ în același timp, la 19 ianuarie, consilierului ambasadei URSS, V. Astafiev, în secția balcanică a MAE al RPU. Nu numai pe oficialii din Budapesta, dar și pe emisarii sovietici îi irita interesul „nesănătos” al diplomaților iugoslavi față de evenimentele politice din Ungaria, capacitatea lor de a pune întrebări „provocatoare”, despre soarta văduvei lui Rajk etc. Astfel de întrebări erau minuțios consemnate de diplomații sovietici, fiind incluse în nota ambasadei URSS în Ungaria, din 23 august 1956
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
formă, iar conținutul lor rămâne cel vechi, deoarece în fruntea PCUS au rămas aceiași conducători, iar cultul personalității în URSS n-a fost depășit”. Totuși, ambasada sovietică din Ungaria încă în zilele congresului a avut motive să constate: “în comportamentul diplomaților iugoslavi se observă schimbări însemnate în direcția relațiilor mai prietenoase și o atitudine mai amiabilă în relațiile cu diplomații sovietici”. Alături de Polonia, această mișcare de democratizare a regimului comunist a atins cel mai mare avânt în Ungaria. în martie și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]