1,452 matches
-
alte țări, crescuseră de mici cu poveștile altor popoare, toți vorbeau alte graiuri, aveau, de-ar fi fost nevoie, de apărat alte patrii, chiar dacă ei erau nițel apatrizi. Sau, de ce nu, puteau fi socotiți un fel de cetățeni ai lumii; dislocați dintr-un spațiu, exilați, ocupau, de fapt, teritorii. Puteau să ceară, dacă și-ar fi cunoscut condiția, daune. Cui?! Fuseseră privați de unul dintre părinți, de tată. Capul familiei, de la matriarhat Încoace. Un alt bărbat, străin, impostor, le marca existența
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
instinctul suferise o deformare, mai toți erau dominați de plăcere. Thomas știa bine cum Își ducea zilele o anume parte a lumii. Nopțile, de fapt. De la o vreme, tot veneau din Est, falangă după falangă, muncitori și prostituate ; ocupau. Apoi dislocau. Adică desprindeau din mintea localnicilor cutumă după cutumă, cîte mai existau. Încet-Încet. Adică repede, dacă țineai seama că și Vestul făcea, la rîndu-i, un efort disperat pentru a se distruge din interior, necontenit. Sau cel puțin așa lăsa impresia. Neamuri
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Înnămolire barbară, preistorică. Instantaneu, o uita, ziua o și anulase, readucând energia, reflexele... oare când, când oare s-a schimbat zodia, egalizând totul, când s-a statornicit cenușiul sleit și orb? Sufocare, larvă care nu poate ieși la țărm... se dislocaseră toate și lunecaseră în hău și se pierduseră în cerul gros, fără cer, al pustiului. Încă mai purta, pe ultimele trepte ce urcau dinspre tunelul de lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Aici sunt, striga mâna ei în menghină, unde ești, mână picioruș de cărăbuș? Aici sunt, ruptă în menghină, unde ești, pasăre? Aici în colivie sunt, strânsă de menghina pereților care mă sufocă, îmi opresc privirea, de ce pereții nu se pot disloca și gratiile nu se rup? Pentru că libertatea este o iluzie, în cărți și în lucrurile spuse de ele e adevărul, dar e un alt fel de adevăr, să crezi în el, afară e un alt fel de înăuntru, nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la un număr mai mare decât paharele smulse de soția sa de la gură. Sau decât sticlele răsturnate de copii în chiuvetă. S-au mai adăugat și cele împărțite frățește cu oamenii străzii, care aveau o bogată colecție de pantofi desperecheați, dislocați în clipa fericirii supreme când îl apucau în timpul gâlgâielilor, pe Dumnezeu de un picior. Dezbaterile divine au dus în cele din urmă la achitarea Fotografului și bețivii din Brăila, fiind majoritatea duși la dezalcoolizare cu forța, s-au hotărât, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din sufletul lui, mai fierbinți decât toate flăcările lumii, ardeau și gândurile ale căror săgeți încenușau zăpada, de a-i aduce acasă pe românii lui din Siberia, cu Rusie cu tot, dacă se poate. Eram tânăr spuse Satelitu când am dislocat cătunul din pământul înghețat, elanii, mai mulți decât copacii, erau împușcați de soldați, nu pentru că vreun deportat încerca să evadeze legat cu metrul curelei de coarnele lor, ci pentru că prizonierii trebuiau să mănânce bine, ca să aibă forță la tractat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
LIMBA NOASTRĂ în fiecare pas. Dar nimeni nu ne-a explicat ce distanță: de-un umăr, de-un șold, de-o lungime de braț, să fim între noi în timpul vorbirii pașilor și în cântecul horei. Trebuia să ghicim singuri. Să dislocăm copacii din locul lor, să inventăm alt cer dacă se poate, numai să dansăm în ritmul limbii române și să țopăim bătând românește podișul vieții. Sigur că de la primii pași am văzut sub noi abisul. Acum nu știu dacă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nopții. Magiștrii își scriau gândurile viitorului prezent în care ne vedeam trăind în trecut. Numai că eu și Mihai Dinu, elevii de atunci, vedeam ce se întâmplă acum, când noi ne priveam odată cu Magiștrii Mascați. Dacă Moise despărțise Marea Roșie, noi dislocasem apele timpului de-a stânga și de-a dreapta prăpastiei, Oceanul Cerului. Pe fundul canionului cu pereți netezi, timpul, ca un rău de munte. Prin apele limpezi ne vedeam mormolocii de atunci privind spre păsările de acum, obosite de zbor. Magiștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în loc de argon becurile aveau în ele ceață, dacă un biet câine își proiecta pe ziduri umbră de dragon. Acum era momentul ca monștrii să își facă apariția, Nilă apărând ca un cobai împresurat de mutanți. Orice ușă șubredă, orice geam dislocat din țâțâni, orice banner prost ancorat sau afiș teatral superficial lipit, alături de trupurile traforate în mărime naturală ale Primarului și Președintelui Consililui Județean, lovite cu sete de șuvoaiele de vânt, pentru că îndrăzneau să le țină piept, toate, dar toate scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
multe ipostaze: oglinzi de cer deasupra oglinzilor din mări; zorii aprinși brăzdează, cu aurul din raze, pământul plin de gânduri, răspunsuri și ntrebări. Tăriile de sus, uscatul și fluidul, ca sufletul și trupul, formează o-armonie, salvată prin IUBIREA care dislocă vidul, unind ceea ce este cu ce-ar putea să fie. Răsfrânte-n noi sunt toate: și cerul și pământul și noaptea înstelată și ziua, mai ales căci încă din Geneză-n mod minunat CUVÂNTUL a pus în despărțire un astfel
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
pereții înguști. Se apropie de locul unde era fisura și privi cu atenție. Arăta bine, așa încât ridică ranga groasă de alături și o potrivi la locul ei. Se apăsă cu putere de mai multe ori pe capătul acesteia încercând să disloce bucata de rocă. Nu reușea așa încât se lăsă păgubaș. Începu să lovească cu barosul în capătul barei metalice, atent ca aceasta să nu sară de la locul ei și să-l rănească. Așa era mult mai bine, crăpătura se mărea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să excaveze mai departe. Sigur că da, aceasta era singura posibilitate. Asta și făcea acum, lucra fără odihnă. Izbea cu sete în roca tare până ce făcea o adâncitură suficient de mare ca să poată intro duce ranga ascuțită în ea. Apoi disloca bucata de stâncă și o lăsa să cadă la picioare. Din când în când, se ridica pe vârfuri și ținea mâna în dreptul scobiturii întunecate de sub tavan. Simțise încă de la început un curent slab de aer care circula dinspre el spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
orienteze suflul exploziei în sus, sau, în fine, așa spera el să se întâmple, astfel încât roca să se spargă și să cadă peste gura peșterii. Având în vedere cantitatea de material exploziv, un volum mare de piatră urma să fie dislocat și prăvălit exact acolo unde stăteau ei acum. Dacă ar fi fost credincios și-ar fi făcut o cruce mare, pentru ca lucrurile să meargă exact așa cum socotise el. Așa însă, gândul îi fugi la zeii păgâni ai Ilenei, sperând ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înceapă imediat înainte de Anul Nou, cu numai patru zile. Trupele urmau să treacă râul Amudaria, granița naturală ce despărțea URSS de Afganistan, între Crăciun și Anul Nou. În realitate, cu două zile mai devreme, parașutiștii din brigada 56 erau deja dislocați pe teren și luaseră poziții de întărire a capului de pod de pe malul afgan, controlau trecătoarea Salang și drumul de la Termez la Kabul. Astfel, în momentul invaziei, în fața Armatei Roșii nu se mai afla nici un obstacol în drumul ei spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
S-a întors acasă cu sentimentul că s-a terminat, dacă nici dinții nu-l mai slujesc, s-a dus puiul cu ața.) Când mă dureau deci dinții, ajungeam să citesc într-un sfert de oră trei-patru volume, să le disloc din construcția fragilă pe care o alcătuiau în bibliotecă, să citesc exact o frază de unde se deschideau, să pun scurt verdictul Nu-i bună, alta, ceea ce însemna culmea „inteligenței“. Când la bloc se opresc deodată „utilitățile“, apa și gazele, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îmi venise ideea că fusesem parcă în drumul ăsta și cu el, cu actorul, renunțarea bruscă de a-l căuta pe nea Vlad trebuie să facă parte din inexplicabilul oricrui vis). E-aici, E-AICI!! țipă puștii și o dată se dislocă pentru a face loc să apară în dreptul pânzei colorate capul lui Bănică, cu părul alb ciufulit și cu râsul ăla al lui de macho, țipând ceva cu-o voce scopită - nu-mi mai aduc aminte ce, fiindcă ajunsesem deja în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
apoi și-a lipit privirea pe tulpină. Când a ajuns la o înălțime mai mare de statura lui a observat ceva și repede s-a ridicat în picioare așa cum i-a spus fagul. Și ce să vadă, scoarța copacului era dislocată de la locul ei încât se vedea partea lemnoasă iar seva copacului curgea lăsând o dâră umedă spre pământ, făcând ca fagul să-și piardă continuu din putere. -Fagule, te rog să mă înțelegi, că eu nu am avut parte de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cere personaje pe măsură. Oamenii săi enormi, “monștri blânzi” înzestrați cu bun simț și înțelepciune populară, dezvăluie sub aparența ficțiunii și a basmului aspecte zguduitoare ale realității. Detaliile grotești presărate de-a lungul întregii cărți sunt menite - după Bahtin - să disloce sau chiar să desființeze granițele inițiale dintre corporalitate și restul lumii. De obicei se remarcă faptul că, în opera lui Rabelais, principiile materialității corporale, adică imaginea corpului uman în activitatea sa fiziologică - hrănire, băutură, defecație, viață sexuală - joacă un rol
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
pedeapsă obligatorie aplicată de un tată nobil fiicei sale „desfrânate“. Vila din insula Pandataria. S-a descoperit că, pentru a construi portul din insula numită azi Ventotene, unde Agrippina a fost exilată și a murit, tatăl său, Agrippa, marele amiral, dislocase șaizeci de mii de metri cubi de stâncă, săpând până la trei metri sub apă. Pe porțiunea de teren drept numită azi capul Eolo se află rămășițe ale unei scări monumentale, ale unor mozaicuri, precum și bucăți de marmură colorată, nișe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o pedagogie culturală națională, o alfabetizare a țărănimii (stimulată de programul ministrului liberal al învățămîntului, Spiru C. Haret) și un „apostolat” prounionist; pe de altă parte, a constituit o repliere agresivă în fața modernității „bolnave”, „degenerate” și „înstrăinate”, ce amenința să disloce - prin industrializare și citadinizare cosmopolită - comunitățile organice tradiționale, provocînd rupturi culturale și lingvistice între elita conducătoare și țărănimea văzută ca matrice a românității pure; esteticul va fi, în consecință, repudiat în favoarea unui moralism idilizant, rudimentar-populist, pitoresc-etnografic și sentimental. Prezența masivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deasupra golfului, așa cum făcuseră strămoșii noștri cu secole Înainte, agitîndu-ne felinarele, ca niște zăpăciți inocenți cum eram la vrema aceea. CÎnd am zărit vasul, era deja prea tîrziu, venea drept spre stîncile care ieșeau din mare și Începuse să se disloce cu niște trosnete sinistre. Apoi am auzit țipetele... Stătea În picioare la fereastră, cu privirea pierdută În direcția vîrfului de la Ty Kern. - Noaptea era neagră, neagră ca smoala... Nu vedeam nimic, dar era și mai rău. Țipetele alea În beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la orice oră din zi și din noapte cu scandalurile lor interminabile: răcnete, țipete, urlete... (Ușa se deschide larg și Cleopatra intră ca o furtună în toată imensitatea ei, unduindu-și șoldurile bogate. Se repede glonț către scaunul inculpatului, îl dislocă cu brutalitate pe înlocuitorul ei și continuă, ca și cum tocmai ar fi fost întreruptă pentru o clipă. Fundul ei mare se așază cu greutate pe scaunul mic, înalt și rotund și se revarsă în toate părțile ca un cozonac ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a modificat, adesea îl resimțeam aproape fizic, palpabil, fără ca totuși să-l vizualizez efectiv; el mă purta cu gândul la momentul descoperii alter ego-ului în perioada orelor de literatură din liceu. Cu timpul, a început să aibă formă, contur, să disloce spațiul ce mă înconjura, dar nu avea și expresie, nu mi-l puteam reprezenta. Era gol, steril, tactil; când vag, când pregnant, dar irecognoscibil, la fel cum nu-ți recunoști vocea când o asculți pe o înregistrare telefonică. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
căzut la pace. Tot cu această ocazie, am priceput în sfârșit sensul acestui deficit și de unde vine el. Ai putea să speri la iubire numai dacă ești îndrăgostit. Or, a te îndrăgosti este poate printre puținele stări ce te pot disloca și aresta din timpul și spațiul tău. Tocmai această stare de elevație este singura ce te poate desprinde de tine; spiritul tău aparent liber, în fapt, înrobit, flutură și palpită în spații subtile, iar trupul inert, împiedicat, rămas în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lumină interioară a lor: floarea înveșmântată în galben, creionul arlechin în dungi verzi și roșii, țestoasa în zale aurii și inorogul albastru. Culorile se scurgeau ușor în afara contururilor ca în naturile moarte, mânjind aerul, cerul, marea și nisipul ce se dislocau în jurul lor. Țestoasa e cea care dă tonul și stabilește ritmurile, pentru că ea este o subtilă păstrătoare și desfășurătoare a timpului. Privim cu orele o țestoasă și adesea nu percepem mișcarea ei decât relativ la obiectele din jur, pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]