KorAP: Find »[drukola/base=divan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...85 >

2,119 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

ei spălăciți mă mângâiau. După barba lungă, după jacheta șifonată, nu-i fu greu să înțeleagă că nu am dormit într-un pat. — Vrei să faci un duș? — Nu. — Vrei o cafea? — Am băut la bar. M-am trântit pe divan. Ea începu să dea jos scaunele de pe masă. Părul legat într-o coadă scurtă și rară îi descoperea fruntea bombată. Am încercat să caut în minte singura imagine pe care vroiam s-o păstrez despre ea, acel trup confuz și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
albastre. Mi-am vârât capul între ele, erau reci chiar dacă transpirau. Italia se aplecă gâfâind deasupra mea. Îmi simțeam ceafa umezindu-se de la gura ei... M-am ridicat brusc, lovindu-mă de fața ei. M-am așezat din nou pe divan. Mi-am împreunat mâinile și le-am strâns cu forță. Mi-am fixat privirea pe degetele înodate. — Sunt căsătorit. N-o priveam, o intuiam, într-o zonă nefocalizată, la extremitatea privirii. — N-o să mai vin, m-am întors să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Nu îmi aparține, nu mi-a aparținut niciodată, acum sunt sigur de asta. Noi suntem programați să ne aparținem, suntem programați să trăim împreună, să împărțim același bideu. Mă privește, lasă mașina de scris și se apropie. Se așază pe divan în fața mea, cu un picior îndoit sub ea și celălalt gol atingând podeaua. Începe să vorbească și cuvintele ei sunt o învăluire ponderată. Fraze în general despre muncă, despre un coleg de la ziar care s-a purtat urât cu ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
schimb un taxi. Mama ta s-a întors în oraș. Nu mai există urmă de bivuacul meu solitar, măsuța pe care îmi puneam picoarele când citeam este din nou la locul ei, departe de fotoliul meu, în mijlocul covorului, înconjurată de divanuri. Pe măsuța aceea joasă din lemn intarsiat sunt așezate paharele cu picior trandafiriu, un bol cu crudități și un castron cu prune învelite în șuncă afumată. Elsa i-a invitat pe prietenii noștri la cină. Operasem până târziu, cu multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
trebuie să facă o întrerupere. — Este în timp. — Da. — Atunci, de ce nu se duce la spital? Jos, camionul de la salubritate a agățat un bidon. Manlio și-a ridicat gulerul hainei, poate a înțeles, pentru că acum fluieră. Petrecerea se termină pe divane, apoi divanele se golesc, rămân numai urmele corpurilor care le-au apăsat, pernele deranjate, pahare peste tot, scrumiere pline de mucuri. Elsa și-a scos deja pantofii: — Frumoasă petrecere. — Da. Mă ridic și culeg o scrumieră. Nu pune mâna pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
facă o întrerupere. — Este în timp. — Da. — Atunci, de ce nu se duce la spital? Jos, camionul de la salubritate a agățat un bidon. Manlio și-a ridicat gulerul hainei, poate a înțeles, pentru că acum fluieră. Petrecerea se termină pe divane, apoi divanele se golesc, rămân numai urmele corpurilor care le-au apăsat, pernele deranjate, pahare peste tot, scrumiere pline de mucuri. Elsa și-a scos deja pantofii: — Frumoasă petrecere. — Da. Mă ridic și culeg o scrumieră. Nu pune mâna pe nimic, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
după ea până la ușă. Ne deschide o fată, n-o privesc, mă uit în spatele ei. Ne lasă să intrăm. Nu mai există nici măcar pereții despărțitori, există doar o cameră mare cu parchetul închis, o bibliotecă de metal în fund, un divan alb și un televizor așezat pe jos. Fata este drăguță, modernă la fel ca apartamentul, ea și Italia se privesc, ca doi câini de rase diferite. Nu recunosc nimic, zâmbesc. Nu vreți să beți ceva, un ceai? Dau din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
masă. Chiar și mâncarea este mai deosebită decât de obicei. — E prea picantă, nu-i așa? — Nu, e foarte bună. Gura mi-a luat foc, beau o înghițitură de vin. Vreau să mănânc repede, să o pun să stea pe divan și să-i spun cum stau lucrurile, dar nu credeam să o găsesc atât de dezarmată. A pus prea multe mirodenii în ridicola asta de tocăniță exotică și acum pare pur și simplu mortificată. Dă la iveală o parte a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cu nasul ascuns în părul ei. Ce o să mă fac cu ea? Vântul alungă departe de tot ceea ce credeam că vreau. Sunt un mizerabil la plimbare prin viață. Beau un whisky, vântul se potolește și îmi îngăduie să ajung până la divan, să mă așez. Elsa se ghemuiește la capătul celălalt, își pune o pernă la spate. Discul s-a terminat, dar ea l-a pus din nou și muzica aceea de apă, pe care ea a ales-o pentru că este însărcinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
orașul se îndrepta spre odihnă. Am intrat într-o cabină să telefonez, receptorul era desprins de firul care atârna mort. Am spus: telefonez de la altă cabină. Dar nu m-am mai oprit, am mers drept înainte. Acasă Elsa, așezată pe divan, vorbește cu Raffaella, le aud vocile în timp ce îmi așez geanta. Raffaela se ridică, mă înăbușă cu carnea ei, o cuprind cu brațe reticente, este desculță. Îi văd cu coada ochiului pantofii pe covor. — Sunt atât de fericită, în sfârșit pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Sunt atât de fericită, în sfârșit pot s-o fac pe mătușa! Tremură de elanul îmbrățișării pline de pasiune. Îi privesc pantofii, deformați de folosință. — Noapte bună. Te duci la culcare? Mâine dimineață trebuie să mă scol foarte devreme. De pe divan, Elsa îmi întinde un obraz călduț, îl ating ușor. Raffaella mă privește cu ochii ei rotunzi și infantili: — Te deranjează dacă mai stăm puțin de vorbă? Vorbește cât vrei, Raffaella, lasă-ți inima să răsufle cât e vie, suntem cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
În casă stagna un aer nesănătos, de lume bolnavă. Veneam acolo fără chef, frânt de oboseală. Veneam pentru că nu știam unde aș fi putut să merg. A schimbat poziția mobilelor. A mutat masa lângă șemineu și a pus în locul ei divanul. A așezat altfel și obiectele, micile bibelouri: le-a aranjat într-un fel care trebuia să corespundă unei noi ordini, pe care n-a mai reușit s-o țină sub control. Își petrecea timpul căutând lucruri pe care nu le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
anestezie și lucrul cel mai viu este șoarecele care din când în când traversează bucătăria și le face pe bucătărese să țipe. Fiecare din noi, Angela, visează ceva care să scoată din țâțâni lumea lui obișnuită. Îl visezi stând pe divan, așezat comod în mijlocul beneficiilor pe care viața ți le adaugă zi după zi. Dintr-o dată, împins de o ridicolă tresărire de revoltă, cauți esența omului care ți-ar fi plăcut să fii. Dar, spre norocul tău, ești învăluit într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în Australia. — Vorbești engleza? — Învăț. Mama ta a născut în seara următoare. Contracțiile au început în primele ore ale după-amiezii. Mă aflam în spital și am plecat imediat. Era în capot, în fața televizorului stins din sufragerie. A întins mâna spre divanul gol. — Vino. M-am așezat lângă ea. Și-a dus mâinile la șolduri, s-a strâmbat de durere. Am privit ceasul, după câteva minute a mai avut o contracție. M-am dus în camera unde era pregătită de câteva zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
le mănânc fără pâine, rupându-le cu mâna. Cu coatele sprijinite pe masa de plastic, pe care se vede dâra lăsată de curând de un burete, privesc, în profunzimea aceea opacă, spatele semenilor mei. Am rămas cu Elsa toată noaptea. Divanul de mușama de sub televizor se transformă într-un pat scurt și strâmt. Nu mă întind, iau perna rece și albă și o așez la spate, lipită de peretele din spatele fotoliului pe care rămân. Închid ochii, moțăi. Nici un zgomot precis și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
necunoscut. Un ultim, nemotivat retuș al machiajului sau poate doar un salut, o urare pentru viața care va veni. Mă aplec să iau sacoșele, mă lasă, șoptește „Mulțumesc“ și merge să-și ia jacheta de mucilagine care e întinsă pe divan, cu mânecile desfăcute ca un crucifix în așteptarea brațelor ei. Ajunsă în prag, se întoarce să mai vadă o dată casa, umila ei casă. Nu mi se pare că există vreo urmă de nostalgie în ea, doar grabă și un soi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nostalgie în ea, doar grabă și un soi de neliniște ascunsă, ca și cum s-ar teme că a uitat ceva. Poate eu sunt mai trist decât ea. Am iubit-o în casa aceasta. Am iubit-o pe pavimentul de gresie, pe divan, pe cuvertura de pluș de culoarea tabacului, lipită de perete, în baie, în bucătărie, am iubit-o în lumina zorilor, în adâncul nopților fără lună. Și brusc îmi dau seama cât de mult iubesc casa aceea care tremură încă, o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în bucătărie, am iubit-o în lumina zorilor, în adâncul nopților fără lună. Și brusc îmi dau seama cât de mult iubesc casa aceea care tremură încă, o dată în timp ce o mașină trece pe viaduct. Privirea Italiei se oprește la picioarele divanului, care nu mai are cuvertura lui cu flori, e acoperit cu o catifea ocru murdară și deșirată. — Ce cauți? Nimic. Dar ceva îi reține privirea. Atunci îmi amintesc de câine, de botul lui ieșind în permanență de sub marginea divanului desfundat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
picioarele divanului, care nu mai are cuvertura lui cu flori, e acoperit cu o catifea ocru murdară și deșirată. — Ce cauți? Nimic. Dar ceva îi reține privirea. Atunci îmi amintesc de câine, de botul lui ieșind în permanență de sub marginea divanului desfundat. — Unde e Crevalcore? — L-am făcut cadou. — Cui? — Țiganilor. Posterul însă a rămas acolo, maimuța cu biberonul ei nu s-a mișcat de pe perete. În stradă am observat că era neobișnuit de nesigură pe tocuri. Slăbiciunea părea să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630

de somn adânc. Mă apropiam de Șari tiptil, când se crăpa de ziuă și așa cum fata dormea cu lampa aprinsă, în semn de așteptare, cu cămașa de stambă roșie suflecată deasupra mijlocul ei o aduceam binișor cu șalele pe colțul divanului, unde se trezea buimăcită, cu bulbul dinăuntrul ei agățat în craca scurtă și împietrită de sângele înspumat al trupului meu dogoritor. Nu pot să uit ochii ei frumoși de vită înjunghiată, cu care mă urmărea neliniștită, când apoi, sătul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
I-am cântărit în palmă un sân prelung și greu, ca umplut cu alice, în vreme ce cu mâna liberă mi-am desprins bretelele. Pantalonul îmi căzu dintr-o dată ca un burduf de armonică, peste ghete. Fata mă trase după ea spre divan, pe colțul căruia se răsturnă înapoi, cu șezutul înălțat pe o pernă. O aromă putredă și dulce ca briza țărmului marin, ca mireasma ascuțită a merelor stătute în vin, îmi biciuia sângele, așa cum îngenuncheat între picioarele ei desfăcute ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
se lăsa încet, ca o parașută, în abisul neantului meu, pe a cărui coamă smolită șalul târfei fâlfâia: adioă Când mă înturnai de la fereastră, Omul cu ciocul de aramă dispăruse. - Greta începui, după ce m-am așezat lângă dânsa pe muchia divanului, cuprinzându-i talia, spune-mi, unde și când ne-am mai văzut vreodată? - Mă cheamă Peppa, răspunse iubita lui Faust și degetele ei prelungi și reci îmi desfăcură nasturii cămășii la piept să-mi prindă sfârcul sânului. Atunci, mirosind-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
insistent. Chiar atunci, ușa fu împinsă și Zaharia, fabricantul de coșciuge intră cu căciula ninsă în mână, fluturând un zâmbet bleg. - Sunt supărat pentru că vorbești despre morți și despre moarte, mă apostrofă vechiul meu prieten, și așezându-se pe colțul divanului, vorbi domol și curgător: Eu care îi măsor zilnic, nici nu-mi trece prin minte să stau la discuție cu morții. Le croiesc paltoanele de scânduri după măsură și gata! - „Zaharia, zic eu, de ce ți-ai retezat mustața?” - „Ca să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219

lumina; mintea imberbă i se zbate Între două ipoteze: scurtcircuit sau răpire. Ba geme, ba se bocește, ba blestemă ziua În care a văzut lumina zilei, ba Întinde brațele; o voce ostenită Îl imploră cu dulce autoritate. Umbra este plăcută, divanul prielnic. Aurora, femeie și ea la urma urmelor, i-a restituit vederea. Nu voi amâna revelația, mult iubite prietene Parodi: Ricardo și-a scuturat lenea somnului În brațele baronesei de Servus. Viața domniei voastre și viața mea, mai lenevoase, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
dă la obraz și p-ormă mi-am Îndesat În cap cu ambele gheare canotiera neagră până ce boru mi-a ajuns pă umeri. La ce-oi vrea parale, dacă tot iești neam dă măscărici? mi-a strigat oligarha dă pă divan, da mandea ieram d-acu În vestibulu dă la bucătărie și n-am auzit-o. Mă jurământez c-am ajuns la ieșire În stare avansată dă fierbere, cu materia cenușie făcută ventilator, iar transpirația Îmi lichefia d-acu plastronu care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]