2,212 matches
-
ei a fost folosit un anumit motiv, nici pentru că intriga ei poate fi asociată cu aceea dintr-un anume mit; ea poate fi considerată drept arhetipală dacă trezește în artist și în auditoriul său un sentiment al "lumii celeilalte", al divinului; acest lucru este realizat în mod inexplicabil, sau prin ceva ce nu poate fi explicat rațional."72 Avem aici un rezumat al numinosului, concept fundamental al psihanalizei și țelul suprem al oricărei interpretări mitic-arhetipale. Pentru Gilbert Durand, numinosul este de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
aparent joc al hazardului, oglinda de la picioarele lor reflectă un craniu, ironic memento mori pentru cei aflați în plină glorie. Episodul tanatic comun celor două capodopere se evidențiază esențializând problematica, și în Patul lui Procust. Nu ar fi exclus ca "divinul critic" să fi intuit inflexiunile hamletiene din roman când constată execelentul joc dramatic care se construiește discret în camera Emiliei: "Dacă ne gândim că Emilia ține scrisorile în mână și Fred le citește peste umărul ei înțelegem jocul excepțional dramatic
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
până în contemporaneitate, eminescologii s-au ambiționat în a evidenția cât mai multe și mai neașteptate mituri în opera scriitorului național. Din acest unghi de vedere, sintagma nicasiană " Ne-am odihnit în Călinescu" rămâne astăzi doar un superb sofism. În fond, "divinul critic" deschide multiple perspective euristice, între care aceea psihanalitică (și derivatul său mitic-arhetipal), lăsând posterității șansa de a o aprofunda și dezvolta cu temei. Acest lucru este posibil mai ales dacă ne gândim că producția literară a unui creator nevrotic
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ediția citată, p. 100 71 Idem, p. 99 72 Radu Surdulescu, Critica mitic-arhetipală. De la motivul antropologic la sentimentele numinosului, Editura Alfa, București, 1997, p. 100 73 Gilbert Durand, op. cit., p. 157 74 Rudolf Otto, Sacrul Despre elementul irațional din ideea divinului și despre relația lui cu raționalul, apud Radu Surdulescu, op. cit, p. 99 75 C.G. Jung, op. cit., p. 513 76 C.G. Jung, Personalitate și transfer, Editura Teora, București, p. 123 77 Gilbert Durand, op. cit., p. 89 78 Camil Petrescu, Cer
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Mărețul Neaoshland, în care se aude graiul vorbit de când mă știu, e zona celei de-a doua specializări (nu am putut alege alta), cu mituri ca "Poetul național" (al cărui tei se află într-un parc, ne departe de lac), "Divinul Critic"(îmi place să cred că-i pot urma calea, nefiind poet și având rețineri față de lirică și lirici)în care-mi va fi dat să mă bat cu balaurii unor discipline, să bat sârba pe loc la un examen
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Jean d'Ormesson) / 109 Melancolicul Luc și desfrânatul Gabriel (Pascal Bruckner) / 114 Antoine și Clémence (Martin Page) / 119 Viața și opera unui gravor (Pascal Quignard) / 123 Splendoarea și suferința lumii (J.M.G. Le Clézio) / 127 Canonul gotic (Michel Tournier) / 133 Moartea divinului marchiz (Anne Parlange și Vincent Lestréhan) / 138 Marilyn și analistul (Michel Schneider) / 142 IV. ONIROFANTASME / 147 Fabuloasa metamorfoză a lui Hero și Leandru (Milorad Pavič) / 149 Trufia sau ratarea nemuririi (Apostolos Doxiadis) / 153 Război cu propriile fantasme la antipozi (Albert
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
epoci și a vieții protagonistului din titlu, adus în scenă în ultimii unsprezece ani de internare (închisoare) în stabilimentul din Charenton. Scrisă la două mâini, povestirea se deapănă alternativ pe două voci (partituri), Anne Parlange substituindu-se dicțiunii inconfundabile a divinului marchiz, în timp ce Vincent Lestréhan oferă o excelentă cronică a celebrului ospiciu, substituindu-se unui personaj fictiv, un anume Morvan Tonnerre, de felul lui breton și șchiop în urma unui accident pe mare. Aflat din fragedă tinerețe în slujba domnului François de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
minunile copilului erou, mai tîrziu În athla, În lucrările figurii sclavului (tipul Hercule) În care eroul a depășit inconștiența copilului dar se află Încă Într-o poziție nesemnificativă. Figura sclavului conduce de regulă la epifania propriu zisă a eroului semi divin”. Că așa stau lucrurile, că efortul de individuație a pajului a dat roade, că procesul de ecumenizare s-a Încheiat citim În ultimele strofe ale poemei „și de asupra mea rămîi/ durerea mea de-o curmă/ căci ești iubirea mea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea imaginarului său provine, de altfel, tocmai din accesul constant la simbolistica și retorica vârstei de aur a poeziei, cea care se hrănea din vocația demiurgică, intenționând să refacă legătura directă, nemediată a omului cu divinul. Din această perspectivă, volumul său de debut (Plaja, Editura Cronica, Iași, 1996) constituie un avertisment. E adevărat că, la o lectură expeditivă, s-ar putea crede că opul conține mai degrabă crochiuri predilect marine, recompuse cu un penel senzorial și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
orfică: metensomatoza (trecerea psyché-ei dintr-un trup într-altul și captivitatea ei în corporal, așadar sinonimia soma sema), respectiv imperativul sufletului nemuritor de a se elibera de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, din nou, cu divinul originar (cf. Reynal Sorel, Orfeu și orfismul, 1995). O dovedește utilizarea unei serii interesante de simboluri și semne orfice, prelucrate în scenarii inițiatice lesne comparabile cu tiparul catabazei lui Orfeu, din moment ce se articulează pe același concept esențial: teletai (riturile tainice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cețuri", ca în sacramentala Instauratio noctis din Poemul de purpură..., cel care se insinuează în textele poetice nu poate fi decât celălalt Hermes, Psychopompos, perfectul călăuzitor în lumea lui Hades, așadar însoțitorul funerar (cf. Walter F. Otto, Zeii Greciei. Imaginea divinului în spiritualitatea greacă). Să nu uităm, totuși, un atribut esențial al alchimiei: ambiguitatea, unicul atribut care, după Umberto Eco, a marcat-o "pentru secolele ce vin". Autorul Limitelor interpretării observa, pe bună dreptate, că nu se va ști vreodată cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Nu râde nu de zdrențele de foc./ Prin sângele de aur mai scânteie/ în oboseală sânii de femeie/ și venele albastre nenoroc.// În el m-am ospătat și am dormit/ pe forma unei inimi: pat și masă/ din oul lui divin în morți se lasă/ până-n străfund sudoarea unui mit.// Chiar Maica mea odată l-a purtat/ pe dulci timpane presimțind un mire/ cu spicele de grâu în răzvrătire/ înstreinându-i sângele curat.// Cine ți-a spus că-i îngerul trimis/ c-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
modelul englez 25 de construcție a scenelor dramatice în romanul postum Geniu pustiu. Explicit shakespeariană este secvența audiției unei romanțioase bucăți muzicale executate de o tânără angelică pe un melancolic clar de lună (Dumitrescu Bușulenga: 2000, 239): "părea că geniul divinului brit Shakespeare expirase asupra pământului un nou înger lunatec o nouă Ofelia" (Eminescu: 2011, II, 109). 3.5. Eminescu și literatura franceză Plecând de la apropieri care pot fi stabilite între modul de organizare a inconștientului și construirea structurilor verbale, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intelectuale. Experiența ambivalentă a puterii misterioase este transcrisă într-un limbaj filosofic și teologic, vocabularul sacrului. "Numinosul servește deci ca matrice pentru semnificații destul de variate, cum este cea a transcendentului, a infinitului, a absolutului, a supranaturalului, într-un cuvânt, a divinului" (Wunenburger: 2000, pp.44-45). Întregul repertoriu de conotații ale divinului enumerate mai înainte se regăsește în proza eminesciană. În ceea ce privește sentimentul infinitului, incipitul kantian al nuvelei actualizează una din cele două accepțiuni asupra noțiunii. În Critica facultății de judecare (1790), I.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
limbaj filosofic și teologic, vocabularul sacrului. "Numinosul servește deci ca matrice pentru semnificații destul de variate, cum este cea a transcendentului, a infinitului, a absolutului, a supranaturalului, într-un cuvânt, a divinului" (Wunenburger: 2000, pp.44-45). Întregul repertoriu de conotații ale divinului enumerate mai înainte se regăsește în proza eminesciană. În ceea ce privește sentimentul infinitului, incipitul kantian al nuvelei actualizează una din cele două accepțiuni asupra noțiunii. În Critica facultății de judecare (1790), I. Kant distinge în natură două feluri de mărimi care trezesc
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1."O formă sacră este întotdeauna rechemarea altor forme analoge; ea nu este deci niciodată unică, nici izolată, ci își găsește locul într-o serie de corespondențe, într-o rețea sau un sistem hierofanic, de revelații convergente și sincrone ale divinului"6. Principiul analogiei se verifică inclusiv pentru mecanismul intertextual, însă dificultatea rezidă din a stabili măcar aproximativ corespondentul, în configurația acestui mecanism, pentru divin. Există un pattern care suferă un fel de metempsihoză livrescă, de la o reeditare intertextuală la alta
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
serie de corespondențe, într-o rețea sau un sistem hierofanic, de revelații convergente și sincrone ale divinului"6. Principiul analogiei se verifică inclusiv pentru mecanismul intertextual, însă dificultatea rezidă din a stabili măcar aproximativ corespondentul, în configurația acestui mecanism, pentru divin. Există un pattern care suferă un fel de metempsihoză livrescă, de la o reeditare intertextuală la alta, luând forme diferite, în spatele cărora lectorul îl decriptează, cu mai mare sau mai mică dificultate. Termenul hipertext are dublu înțeles, acoperind și pattern-ul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
L'expérience religieuse: essai de psychologie descriptive, Alcan, 1906, p. 424 (ed. rom. Tipurile experienței religioase, traducere de Mihaela Căbulea, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1998). 4 R Otto Le sacré, PB Payot, 1969 (ed. rom. Sacrul. Despre elementul irațional din ideea divinului și despre relația lui cu raționalul, traducere de Ioan Milea, Cluj-Napoca: Editura Dacia 1992, ed. a II-a, 1996). 5 Clémence Ramnoux La nuit et les enfants de la nuit dans la tradition greque, Paris : Flammarion, 1959, p. 39. 6 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin excelență la o asemenea valorificare, reînviind parcă spiritul spadasinilor cuvîntului din elegantele saloane pariziene de acum două sau trei veacuri. Nu ne propunem aici să ne oprim asupra vreuneia din dimensiunile binecunoscute și explorate ale dureroaselor sale confruntări cu divinul, cu fantomele istoriei, sau cu o omenire în declin, căci cei ce se încăpățînează să vadă în Cioran doar nihilistul tenebros, ce stinge candela în urma unei lumi pierdute, uită că acest teoretician al descompunerii a fost o ființă vioaie, care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Andrei Zanca Simplitate în cele din urmă, fiecare trudește la sine însuși încercând în felul lui, oricine ar fi, orice ar face o dez-umbrire de sine unde sfârșește liziera și începe divinul e altceva iar dacă pe parcurs, unul e copleșit de aplauze și onoruri, iar altul e trecut sub tăcere, deși cântă atât de bine încât ar înmuia azi până și-o inimă e tot altceva la ce ne raportăm, înspre
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/8510_a_9835]
-
în ordinea spirituală și nici o putere legitimă în ordinea temporală; "profanii" își permit să discute lucrurile sacre, să le conteste caracterul și chiar existența; inferiorul a ajuns să judece superiorul, ignoranța impune limite înțelepciunii, eroarea biruie adevărul, umanul se substituie divinului, pământul are mai multă importanță decât cerul, individul se proclamă măsura tuturor lucrurilor și pretinde să dicteze universului legi plămădite de propria sa rațiune, slabă și supusă greșelii". (9a, p. 107) Cu toate acestea, aventura umană în lumea devenită tot
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
numirii. Abstracțiunea, oglindire nominală a vidului judecății, transformarea cuvintelor în simple mijloace ale comunicării și, în fine, multiplicitatea limbilor sunt deduse de Benjamin din faptul căderii. Multiplicitatea limbilor, generată de lipsa de imediatitate a relației nume-lucru, este însă și semnul divinului în chiar faptul „căderii“: aceasta deoarece ea face posibilă traducerea, ca dinamism al lumii, orientată spre recuperarea stării paradiziace, în acest loc înțeleasă ca mesianism al limbii. Prin urmare, limba este, în contextul creației, pe de o parte semn al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pune lumea în relație tensionată dialectic cu originea ei. Limbajul este, dimpotrivă, forma mediată, căzută a acestei relații: „Das Wort soll etwas mitteilen (außer sich selbst)“. Imaginea despre care vorbește Benjamin nu este una intențională, abstractă, ci o amprentă a divinului, pe care lucrul nu face decât s-o recepteze pasiv. Dialectica celor doi termeni constitutivi ai ima ginii se sustrage comprehensiunii, întrucât ea nu este „de ordinul conceptului“, nu reprezintă o schemă intelectuală: indexul istoric al sacrului și, corelativ, caracterul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
subîntind aria preocupării estetice, investind-o cu o pondere mistică. "Corespondențele" deghizează în anumite cazuri o formă secretă de transcendență laicizată estetic, în absența, desigur, a divinității, capacitățile vizionare luând locul unei mistici a punerii în prezență a umanului și divinului. Lajos Németh distinge cinci tipuri de simbolism în secolul XIX: 1. alegorico-metaforic (Prerafaeliții, Max Klinger); 2. ilustrativ-literar (cultul lui Dante, pictorii de teme biblice și mitologice); 3. panteist-pan-simbolic (Caspar David Friedrich); 4. subiectiv-psihologic (Odilon Redon); 5. senzual-expresiv (Van Gogh)32
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
I. Caragiale." Semnificativ este portretul pe care îl realizează G. Călinescu unul din cele mai reușite din impresionanta Istorie a literaturii române alcătuit însă pe două coordonate care par a se exclude prin contrastul dintre personaj și persoană; mai întîi, divinul critic observă masca aristocratică: " Se putea vedea acum cîțiva ani trecînd prin Piața Sf. Gheorghe un bărbat care prin înfățișarea lui atrăgea numaidecît atenția. Bărbatul, cam între 45-50 de ani, era drept, părea solid și osos, dar nu gras. Fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]