14,427 matches
-
terorist în cazul prăbușirii Airbusului Muntenia la Balotești. Însă ideea generală și imaginea le găsesc acum corecte. Religia creștină are la bază mitul Învierii - ceea ce înseamnă învingerea morții ca distrugere fără rost și definitivă a ființei umane. A morții ca dușmanul cel mai mare al omului. „Noi iubim moartea”, spun teroriștii Al-Qaida și sunt pe cale să schimbe relația omenirii cu zisa moarte. Genocidul nazist sau cel comunist mai aveau câte un criteriu de selecție în raport cu moartea: rasa, respectiv clasa. Al-Qaida nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
botul plin de sânge, în culori de mare rezoluție și contrast, de pe ecranul aceluiași calculator? Filmele americane ne-au învățat decenii de-a rândul că soldatul sau polițistul sau pompierul, omul în uniformă USA, este viteaz și drept, dur cu dușmanul, dar amic al văduvei și orfanului, al celor lipsiți de apărare - aproape ca dispărutul soldat sovietic. N-am crezut niciodată în genul acesta de propagandă. Nicăieri în lume, Armata nu e Armata Salvării, viața militară e brutală, crudă și cinică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
nici măcar cruzimea regimului lui Saddam față de irakieni - închisoarea Abu Ghraib, electrozii, mesele de tortură au rămas aceleași, s-au schimbat doar călăii... Oare câți inși din întreaga lume musulmană, care până acum erau moderați sau neutri, s-au transformat în dușmani ai Americii, în posibili teroriști, văzând ce se întâmplă în Irak? Cât despre Irak, cred că America nu mai are ce căuta acolo, dacă a avut vreodată. Așa-zisul rol pacifist, civilizator al americanilor devine subiect de bancuri macabre. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
a asupritorului pentru a-l lua apoi prin învăluire. Extinsă la mase, ea poate copleși chiar și un imperiu. După ce s-a instituționalizat și a înșfăcat puterea, ce treabă a mai avut creștinismul cu obrazul celălalt, cu ruga pentru binele dușmanului? Ca bun creștin, în fața Bisericii care te decreta vinovat, nu mai aveai ce obraz să întorci, căci ți se lua capul. A lua asupra ta păcatele tuturor presupune mai degrabă dezordine etică. Fiecare trebuie să răspundă pentru partea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
cu atâtea cimitire, năpădit de terenuri de antrenament cu iarbă și zgură, infestat cu viruși, bacili și streptococi gheboși, toți roș-albaștri. Adevărul gol-goluț e următorul: mi-am pus plonjoanele, reflexele, degajările, plasamentul, detenta, genunchii juliți și coatele vinete în slujba dușmanului. A fost groaznic. Sufletul meu se perpelea ca pe jar și, vă jur, la culcare parcă mirosea în cameră a inimă de câine roșu arsă. Mă apăsa ceva pe piept, nu era pătura, nu era nici Fifi, pisica, dar atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Ne băteam ca chiorii. Seara, când părăseam groapa plină de cofraje și mustăți de fier-beton, echipe de cercetași se strecurau în spatele liniilor inamice și distrugeau cazematele la adăpostul întunericului. Diminețile, la școală, funcționa un fel de armistițiu, după aia redeveneam dușmani și-o luam de la capăt. Într-un asediu prelungit, căruia i-am rezistat cu chiu cu vai, capul lui Guță Bogdan s-a spart, adică i-a apărut o găurică în frunte, din care sângele țâșnea ca un izvor mititel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
oțet și care se numea, aiurea!, pieptene, sau când zulufii care nu se lăsau descâlciți se prăbușeau apoi fără milă sub foarfecă pentru a-mi dezveli capul țuguiat, ori când gazul ăla puturos binevoia să-mi ardă pielea în căutarea dușmanilor și când o întreagă grupă mică, mijlocie, mare, bașca alee Băiuț înțelegea foarte bine de ce sufăr și mă ocolea fără milă, ca pe ultimul ciumat de pe pământ. Nădăjduiesc din tot sufletul ca El să nu se burzuluiască pentru că-L invoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
iar unul minor se traducea de cele mai multe ori printr-o atingere formală cu latul. Războaiele, în schimb, erau scurte și haotice. Și nu pentru că luptătorii n-ar fi știut cum să pună o piedică sau cum să atârne de gâtul dușmanului, cât pentru că mai mereu se trezea câte o fetiță înspăimântată care să o rupă la fugă spre teritoriul acela cu umbră și băncuță, de unde se întorcea cu o cohortă de tovarășe blestemând. Era sfârșitul războiului, al libertății, al zilei. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Să nu te atingi de păpuși. Să le rupi doar capul. Să nu dai în fetițe. Să faci tablouri cu pisici și floricele și pentru cei care nu știu să le facă (în cazul ăsta, eu). Să te ferești de dușmani. Să iubești indienii. Să taci când ți se spune să taci. Și câte și mai câte: o grămadă de îndatoriri și probleme de care eram nevoit să mă ocup în permanență. Noroc cu bunul Dumnezeu. Care, de acolo de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
e tocmai vina ta, că blestemul bucătăresei, că mazărea a fost așa și pe dincolo, că, întocmai ca o replică dintr-un film pe care nu-l văzusem, „nimeni nu-i perfect“, că, vezi Doamne, am fost otrăvit de un dușman de-al meu, unu’ Cristos, și câte și mai câte. Doar pe Dumnezeu l-am trecut sub tăcere. Și pe undeva trebuie să fiu și eu înțeles. Până la urmă, să devii legendă vie nu e o treabă chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
rîs. Însă, orice-aș fi făcut, ea avea să plece. Dincolo de fereastră, am văzut cum se crapă de zori. — La Casino lucrez doar de noapte. Ziua, lucrez pentru primărie. Lucrezi pentru ei? Dar, Ginger, nu poți face asta. Ei sînt dușmanul. Fiecare avem cîte două slujbe, Firmin, una de zi și una de noapte, fiindcă fiecare are două fețe, una Întunecată și una luminoasă. Așa ai și tu, așa au și ei, așa am și eu. Nimeni nu poate scăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o servietă uriașă pe masa de metal. A deschis-o cu un țac și a răsfoit rapid un maldăr de hîrtii cu aer oficial, după care a scos dintre ele una și mi-a Întins-o. — Fiecare Își este propriul dușman, Firmin, ar fi trebuit să știi asta pînă acum. A pus foaia deschisă pe podea În fața mea. M-am așezat pe ea și am citit : ÎNȘTIINȚARE DE EVACUARE. Am coborît privirea pe pagină pînă la ultimul paragraf. „Prin prezenta vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi Înzestrate cu degete - capabile să bată toba, să Împrăștie flori, sau să atingă, copilărește, un obraz. Era o prezență omenească primejdioasă, dar Rowe avea mîinile prinse. Avem un dușman printre noi, urmă glasul. Cineva care nu crede și care vrea răul... Rowe simți degetele lui Cost Încleștate pe ale lui și se Întrebă dacă Hilfe continua să nu-și dea seama de ce se Întîmplase. Ar fi vrut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
practică dintotdeauna. Nu știi cum procedează? Asta nu-i o glumă. — Ascultă, Rowe, știu prea bine că țelul pe care-l urmărim nu-i o glumă, dar trebuie să ne păstrăm simțul umorului, dacă vrem să nu ne pierdem firea. Dușmanii sînt lipsiți de umor. Dă-mi un răgaz de-o săptămînă, nu-ți cer să te ascunzi mai mult. Poliția trebuie să sosească dintr-o clipă Într-alta. — Sari pe fereastră, dedesubt e un strat de flori. S-a Întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de ciudat ar fi putut să pară, era singurul lucru care vorbea despre război În această Încăpere pașnică și bătrînească. La orice pagină l-ai fi deschis, dădeai peste rugăciuni chemînd la eliberarea unor noroade oropsite, la lupta Împotriva unor dușmani ticăloși și haini „ca niște lei turbați“... Cuvintele țîșneau din paginile pline de Înflorituri ca niște obuze dintr-un tun amplasat Într-o grădină. „Nu răbda stăpînirea nimănui“, citi Rowe, și acest Îndemn Înțelept Îl Încînta ca o melodie, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai gîndi atîta, acordă-ți o șansă. — Cred c-ar fi bine să luăm o hotărîre În legătură cu domnul Travers. — E foarte simplu: pleacă! — Dar dumneata? — O să plec și eu. Nici eu nu țin să dau de bucluc. Dacă-ți sînt dușmani și dacă te-au făcut să suferi, voi rămîne, ca să stau de vorbă cu domnul Travers. — A, nu! exclamă ea. Ei nu sunt dușmanii mei - aceasta nu e țara mea. Cine sînt ei? Nu pricep nimic. E vorba de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dumneata? — O să plec și eu. Nici eu nu țin să dau de bucluc. Dacă-ți sînt dușmani și dacă te-au făcut să suferi, voi rămîne, ca să stau de vorbă cu domnul Travers. — A, nu! exclamă ea. Ei nu sunt dușmanii mei - aceasta nu e țara mea. Cine sînt ei? Nu pricep nimic. E vorba de niște compatrioți de-ai dumitale, sau de-ai mei? — Pretutindeni sînt la fel, oricare le-ar fi naționalitatea, răspunse ea, atingîndu-i ușor brațul, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu sînt cărți, ci cărămizi, căci e prea grea, adăugă el, lăsînd mîna Annei Hilfe și pipăind una din Închizătorile valizei. Nu-i Încuiată, ia să vedem... Dar nu Îndrăsniră. Se zgîiau amîndoi la valiză, bănuitori, paralizați la gîndul că dușmanii lor, atît de prevăzători din fire, nu uitau nimic, nici un amănunt. — Eu nu m-aș atinge de valiză, spuse ea. Stătea acolo, Încremenită În atitudinea unei păsări fascinate de un șarpe atotputernic și atotștiutor. La un moment dat, tot au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
niciodată ambiția de a fi un om bogat. Cred că am dorit totdeauna să trăiesc... o viață normală... Orice efort mintal prelungit Îi provoca dureri de cap. Simțea Însă nevoia să-și amintească unele lucruri. Pe vechii săi prieteni și dușmani Își putea permite să-i uite, dar trebuia neapărat să-și cunoască posibilitățile - dacă voia să trăiască mai departe. Își privi mîna și-și mișcă degetele: nu păreau să fie folositoare. — Oamenii nu ajung totdeauna ceea ce ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
parte chiar la crimele acelora pe care-i iubești, să le Împărtășești la nevoie și ura, și să suferi laolaltă cu ei pînă la moarte, decît să te mîntuiești de unul singur? Numai că acest raționament Îi absolvă și pe dușmani - ar putea obiecta cineva. „Și de ce nu? se Întrebă Digby. L-ar absolvi, deci, și pe cel care-ar ucide sau ar fi ucis din dragoste. De ce să nu-ți absolvi dușmanul? Totul e să nu te Închistezi În superioritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Numai că acest raționament Îi absolvă și pe dușmani - ar putea obiecta cineva. „Și de ce nu? se Întrebă Digby. L-ar absolvi, deci, și pe cel care-ar ucide sau ar fi ucis din dragoste. De ce să nu-ți absolvi dușmanul? Totul e să nu te Închistezi În superioritatea ta, refuzînd să ucizi și Întorcînd mereu celălalt obraz. „Dacă un om te insultă“... Da, trebuie să știi să faci deosebirea, să nu ucizi pentru un interes egoist, ci de dragul acelora pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
semăna mult mai mult cu viața pe care-o visase cîndva. Își aducea contribuția la o bătălie măreață, astfel Încît Îi va putea spune Annei Hilfe, cînd o va revedea, că a avut și el un rol În lupta cu dușmanii ei! Nu-l Îngrijora prea mult soarta lui Stone; nici una dintre cărțile de aventuri pe care le citise În copilărie nu se sfîrșea tragic. Și În nici una nu scria că trebuie să ai milă de cei Învinși. Ruinele Londrei formau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
luni, Într-o pace neobișnuită! Printr-o operație bizară, efectuată de o bombă, locul acesta fusese altoit pe copilăria lui. Jumătate din viața de care-și amintea era ascunsă aici. Îi era rușine că se Întorcea În locul acesta ca un dușman. Nu vă supărați, dar aș prefera să nu-l văd pe doctorul Forester, spuse el. — Să n-aveți grijă, domnule, zise polițistul cu lanterna. Acum e liniștit. — A cui e mașina aceea? Întrebă domnul Prentice, care nu auzise ce spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pare acum ceva nobil și măreț“. Prins În flagrant delict de trădare și crimă, reprezentantul acestui soi de idealism sfîrșise cu un glonte În burtă. Rowe era de altfel convins că pentru doctorul Forester nici nu fusese nevoie de șantaj. Dușmanii apelaseră doar la virtuțile lui, la orgoliul lui de intelectual, la umanitarismul lui abstract. Or, nimeni nu poate iubi „umanitatea“; pot fi iubiți doar oamenii. Nimic! Nimic! se căina domnul Prentice, plimbîndu-se de colo pînă colo prin Încăpere, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Bunăoară, cutare biserică sau cutare magazin, ori aspectul străzii Piccadilly la Încrucișarea cu Knightsbridge. Toate aceste priveliști Își reluaseră pe nesimțite locul În conștiința lui. Alte amintiri, Însă, dăduseră o luptă grea pentru a-și croi drum: aveau, pesemne, un dușman care nu voia să le lase să intre și izbutea adesea să le Îndepărteze. Cutare cafenea, magazin sau colț de stradă Îi dezvăluia, pe neașteptate, o față cunoscută, de care el se depărta repede, ca de locul unui accident de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]