1,429 matches
-
a devenit cel mai important centru muzical al acelor timpuri. Prin susținerea lui Bartolomeo Cristofori, Ferdinando a făcut posibilă inventarea pianului în 1700. În 1689 Ferdinando s-a căsătorit cu Violante de Bavaria, fiica cea mică a lui Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și a Prințesa Henriette Adelaide de Savoia. Deși și ei îi plăcea muzica și îl iubea, sentimentul nu a fost reciproc iar mariajul a fost nefericit. În 1696 Ferdinando s-a dus să se relaxeze la Veneția unde
Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana () [Corola-website/Science/323832_a_325161]
-
1673 30 mai 1731) a fost Mare Prințesă de Toscana ca soție a lui Ferdinando de' Medici și Guvernator de Diena din 1717 până la moartea ei. Născută Ducesă de Bavaria, a fost copilul cel mai mic al lui Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și a Prințesei Henriette Adelaide de Savoia. Violante Beatrice s-a născut la 23 ianuarie 1673 la Munchen, capitala Bavariei. Frații ei erau Maria Anna de Bavaria, Delfină a Franței, Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria
Ducesa Violante Beatrice de Bavaria () [Corola-website/Science/323831_a_325160]
-
Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și a Prințesei Henriette Adelaide de Savoia. Violante Beatrice s-a născut la 23 ianuarie 1673 la Munchen, capitala Bavariei. Frații ei erau Maria Anna de Bavaria, Delfină a Franței, Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria și Joseph Clemens de Bavaria, episcop de Köln. În 1688, Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana a găsit-o pe Violante Beatrice ca posibilă mireasă pentru fiul său cel mare, Ferdinando de' Medici, devreme
Ducesa Violante Beatrice de Bavaria () [Corola-website/Science/323831_a_325160]
-
mătușă maternă). Restul nașilor nu au fost prezenți însă e posibil să fi fost reprezentați: Ducele de York (unchiul patern), toate cele 5 mătuși paterne - regina Charlotte, Prințesa Augusta, Prințesa Elisabeta, Prințesa Mary, Prințesa Sofia - Prințesa Augusta a Prusiei (soția Electorului de Hesse, care era vărul mamei), Prințesa Marie de Hesse-Cassel (mătușa maternă) și Prințesa Louise Charlotte a Danemarcei (soția unchiului matern) Prințesa Augusta a avut un frate, Prințul George, care a devenit al 2-lea Duce de Cambridge, și o
Prințesa Augusta de Cambridge () [Corola-website/Science/323840_a_325169]
-
von Keller; curând Louise și Keller au dezvoltat un puternic atașament. Ca nepoată a lui Frederic cel Mare, existau multe posibilități pentru căsătoria Louisei. Un astfel de candidat a fost Prințul Max al Bavariei, moștenitorul prezumptiv al lui Karl Theodor, Elector de Bavariei. Electorul și-a trimis ambasadorul la Friedrichsfelde în 1785 mai mult pentru a testa aspectul general al Louisei și caracterul ei. În final, Louise a fost considerată prea tânără, Prințul Max dorind să se căsătorească anul acela iar
Prințesa Louise a Prusiei (1770–1836) () [Corola-website/Science/323887_a_325216]
-
Louise și Keller au dezvoltat un puternic atașament. Ca nepoată a lui Frederic cel Mare, existau multe posibilități pentru căsătoria Louisei. Un astfel de candidat a fost Prințul Max al Bavariei, moștenitorul prezumptiv al lui Karl Theodor, Elector de Bavariei. Electorul și-a trimis ambasadorul la Friedrichsfelde în 1785 mai mult pentru a testa aspectul general al Louisei și caracterul ei. În final, Louise a fost considerată prea tânără, Prințul Max dorind să se căsătorească anul acela iar tatăl ei refuzând
Prințesa Louise a Prusiei (1770–1836) () [Corola-website/Science/323887_a_325216]
-
acestea, el a păstrat noul titlul de rege. Regula era să nu mai existe regi în cadrul Imperiului, dar în cazul în care un conducător poseda, de asemenea, un teritoriu mare din afara imperiului, el putea pretinde acest titlu așa cum a făcut Electorul de Brandenburg, numindu-se rege în Prusia bazat pe suveranitatea lui asupra Ducatului Prusiei. În ultimii ani ai vieții, Victor Amadeus era dominat de timiditate și tristețe. La 3 septembrie 1730 el a abdicat în favoarea fiului său Carol Emanuel. După ce
Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei () [Corola-website/Science/323271_a_324600]
-
a fost una dintre cei 19 copii, din care au supraviețut copilăriei 14. La 11 martie 1443, când Charlotte avea doar un an, a fost logodită cu Frederick de Saxonia (28 august 1439 - 23 decembrie 1451), fiul cel mare al Electorului Frederic al II-lea al Saxoniei. Din motive necunoscute, logodna a fost anulată. Opt ani mai târziu, la 14 februarie 1451, Charlotte s-a căsătorit cu Ludovic, Delfin al Franței (viitorul rege Ludovic al XI-lea), fiul cel mare al
Charlotte de Savoia () [Corola-website/Science/323351_a_324680]
-
Maria Anna Sophia de Saxonia ("Maria Anna Sophia Sabina Angela Franciska Xaveria"; 29 august 1728 - 17 februarie 1797) a fost fiica regelui August al III-lea al Poloniei și a reginei Maria Josepha de Austria. A fost sora Electorului de Saxonia, reginei Spaniei și Delfinei Franței. S-a căsătorit cu Maximilian al III-lea Iosif, Elector de Bavaria în 1747 însă căsătoria a rămas fără descendenți și, moartea prințului în 1777 a marcat sfârșitul ramurii Wittelsbach. Maria Anna a
Maria Ana Sofia de Saxonia () [Corola-website/Science/323370_a_324699]
-
17 februarie 1797) a fost fiica regelui August al III-lea al Poloniei și a reginei Maria Josepha de Austria. A fost sora Electorului de Saxonia, reginei Spaniei și Delfinei Franței. S-a căsătorit cu Maximilian al III-lea Iosif, Elector de Bavaria în 1747 însă căsătoria a rămas fără descendenți și, moartea prințului în 1777 a marcat sfârșitul ramurii Wittelsbach. Maria Anna a negociat cu Frederic al II-lea al Prusiei ca Prusia să asigure independența Bavariei împotriva Austriei și
Maria Ana Sofia de Saxonia () [Corola-website/Science/323370_a_324699]
-
moartea prințului în 1777 a marcat sfârșitul ramurii Wittelsbach. Maria Anna a negociat cu Frederic al II-lea al Prusiei ca Prusia să asigure independența Bavariei împotriva Austriei și să sprijine drepturile de succesiune ale ramurei Zweibrücken-Birkenfeld în Bavaria. Noul elector, Carol Theodore, Elector de Bavaria, a semnat un tratat secret cu Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman prin care a cedat Bavaria inferioară Austriei în schimbul Țărilor de Jos austriece, mai aproape de dominioanele sale Palatinate, Jülich și Berg
Maria Ana Sofia de Saxonia () [Corola-website/Science/323370_a_324699]
-
1777 a marcat sfârșitul ramurii Wittelsbach. Maria Anna a negociat cu Frederic al II-lea al Prusiei ca Prusia să asigure independența Bavariei împotriva Austriei și să sprijine drepturile de succesiune ale ramurei Zweibrücken-Birkenfeld în Bavaria. Noul elector, Carol Theodore, Elector de Bavaria, a semnat un tratat secret cu Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman prin care a cedat Bavaria inferioară Austriei în schimbul Țărilor de Jos austriece, mai aproape de dominioanele sale Palatinate, Jülich și Berg. Aceste planuri au
Maria Ana Sofia de Saxonia () [Corola-website/Science/323370_a_324699]
-
cu alegerea unanimă la al patrulea tur de scrutin a cardinalului Rodrigo Borja sub numele de Papa Alexandru al VI-lea. A fost primul conclav ținut în Capela Sixtină, și a rămas celebru pentru acuzațiile de cumpărare a voturilor de la electori în schimbul unor numiri profitabile pentru aceștia și al altor daruri materiale (simonie). În urma acestui conclav Papa Iulius al II-lea a stabilit în 1503 reguli mai stricte împotriva simoniei. Din cei douăzeci și trei de cardinali care au participat la
Conclavul papal din 1492 () [Corola-website/Science/323389_a_324718]
-
Sir Edward, Conte Palatin de Simmern (5 octombrie 1625 - 10 martie 1663) a fost al șaselea fiu al lui Frederic al V-lea, Elector Palatin din Casa de Wittelsbach și al Elisabetei de Bohemia. Edward s-a născut la Haga, unde părinții săi erau în exil după înfrângerea din Bătălia de la White Mountain. Tatăl său a murit la 29 noiembrie 1632 când Edward avea
Eduard, Conte Palatin de Simmern () [Corola-website/Science/324076_a_325405]
-
a fost declarată moștenitoare prezumptivă a verișoarei ei, regina Anna a Marii Britanii. Sofia nu a fost declarată niciodată moștenitoare prezumptivă a Scoției. Sofia de Hanovra a decedat cu câteva săptămâni înainte de regian Ana. După moartea Sofiei, fiul ei, George Louis, elector de Hanovra și Duce de Brunswick-Lüneburg a devenit moștenitorul prezumptiv. După decesul reginei Ana, el a devenit regele George I al Marii Britanii. Dacă Edward nu s-ar fi convertit la catolicism, este posibil ca tronul englez să fi fost deținut
Eduard, Conte Palatin de Simmern () [Corola-website/Science/324076_a_325405]
-
Hohenstaufen să abdice de pe tronul imperial. Nepotul său, Otto "Copilul" a devenit duce al unei părți din Saxonia în 1235, așa-numitul ducat nou creat de Braunschweig-Lüneburg, unde a murit în 1252. În 1692, a fost ridicat la statutul de elector imperial, și a devenit cunoscut sub numele de Elector de Hanovra. Georg Ludwig, cunoscut ca George I al Marii Britanii, a moștenit tronul britanic, in 1714, ca urmare a Legii de soluționare din 1701. Membrii dinastiei Welf au continuat să se
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
Copilul" a devenit duce al unei părți din Saxonia în 1235, așa-numitul ducat nou creat de Braunschweig-Lüneburg, unde a murit în 1252. În 1692, a fost ridicat la statutul de elector imperial, și a devenit cunoscut sub numele de Elector de Hanovra. Georg Ludwig, cunoscut ca George I al Marii Britanii, a moștenit tronul britanic, in 1714, ca urmare a Legii de soluționare din 1701. Membrii dinastiei Welf au continuat să se pronunțe în Marea Britanie, până la moartea Reginei Victoria, survenită în
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
au fost reținute de către descendenții margrafului Herman I de Baden, care era fiul mai mare al ducelui Berthold al II-lea de Carintia. Mai cunoscuți astăzi sub numele de Casa de Baden, descendenții lui Herman au condus succesiv în calitate de margrafi, electori (1803-1806) și mari duci de Baden până la finele monarhiei în Germania în 1918. Actualul deținător al titlului de "margraf de Baden, duce de Zähringen" este margraful Maximilian de Baden (n. 1933), nepot al ultimului cancelar al Imperiului German, prințul Maximilian
Zähringen () [Corola-website/Science/325274_a_326603]
-
fiind duci de Franconia, ei devenind dinastia regală a Germaniei în 1024. Teritoriile francone ale lor au fost acordate în 1093 ca fief contelui palatin de Aachen, care va evolua transformându-se ulterior într-un important principat german, al Palatinatului Elector ("Kurpfalz"). a fost achiziționat de regele Otto I "cel Mare", după eșecul răscoalei ducelui din familia Conradinilor, Eberhard din 939, în bătălia de la Andernach. Odată cu progresele contelui Conrad "cel Roșu", Franconia renană a devenit baza puterii familiei imperiale a Salienilor
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
de Franconia. Toți acești regi au fost încoronați totodată regi ai Sf. Imperiu Roman de Națiune Germană (1027-1125). După moartea ultimului duce al Saxoniei din dinastia Ottonilor (1024), titlul de "rege german" și după trei ani și cel de "principe elector" al împăratului romano-german au fost conferite primului monarh din dinastia saliană în persoana lui Conrad al II-lea, "cel Bătrân" (Konrad der Ältere), fiul unic al contelui Henric de Speyer (Heinrich von Speyer) cu Adelaida de Alsacia (Adelheid von Metz
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
6 august 1666 - 4 august 1699) a fost regina consort a Portugaliei ca a doua soție a regelui Petru al II-lea din1687 până la moartea ei în 1699. Maria Sofia a fost al 11-lea copil al lui Philip Wilhelm, Elector Palatin și a celei de-a doua soții a acestuia, Elisabeta Amalia de Hesse-Darmstadt. Ea a avut 16 frați și surori, dintre care cei mai notabili au fost: În 1687 Maria Sofia s-a căsătorit cu regele văduv Petru al
Maria Sofia de Neuburg () [Corola-website/Science/324803_a_326132]
-
Petru al II-lea al Portugaliei la patru ani după decesul primei soții, Maria Francisca de Savoia. Se presupune că Ludovic al XIV-lea al Franței a fost "foarte necăjit" de decizia lui Petru de a se căsători cu fiica Electorului Palatin și nu cu o prințesă franceză așa cum spera.
Maria Sofia de Neuburg () [Corola-website/Science/324803_a_326132]
-
devenit ducele Otto al III-lea, membru al vechii familii bavareze de Wittelsbach și descendent al conților de Scheyern. Noua dinastie Wittelsbach a domnit în Bavaria fără întrerupere până în 1918. În plus, familia Wittelsbach a achiziționat în 1214 și Palatinatul Elector. Când Otto I de Wittelsbach a obținut Bavaria prin decizia din septembrie 1180 de la Altenburg, hotarele ducatului cuprindeau Munții Pădurea Boemiei (Böhmerwald) și regiunile mărginite de Alpi și de râurile Inn și Lech. Ducele exercita puterea efectivă și asupra domeniilor
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
cel Ilustru", Henric al XIII-lea și Ludovic al II-lea "cel Sever", care guvernaseră inițial Bavaria timp de doi ani în comun, și-au împărțit moștenirea: Ludovic a dobândit regiunea sudică a ducatului (ulterior numită Bavaria Superioară) și Palatinatul Elector, iar Henric a trecut la conducerea Bavariei Inferioare. Ducele Henric al XIII-lea din Bavaria Inferioară și-a petrecut cea mai mare parte a domniei în dispute cu fratele său Ludovic "cel Sever", cu regele Ottokar al II-lea al
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei. Acordul a fost întărit în 1546, când împăratul Carol Quintul a obținut sprijinul ducelui de Bavaria în războiul său împotriva Ligii de la Schmalkalden, promițându-i posibilitatea succesiunii la tronul Boemiei, precum și demnitatea de elector de care se bucura contele palatin al Rinului. Într-o perioadă critică a disputelor religioase, Wilhelm a luat mai multe măsuri de a menține Bavaria în tabăra catolică. Doctrinele reformate înregistraseră progrese în teritoriul Bavaria, drept pentru care ducele a
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]