12,743 matches
-
acela care și-o urăște o va câștiga. Iisus Hristos Să nu-ți pară rău niciodată după ceea ce, pierzând, poți cumpăra înapoi, cu bani, sau cu orice altceva de tăria banului. Ceea ce trebuie să pierzi, Pentru a câștiga Viața, este eul, acest pachet de prejudecăți, orgolii, frică, instinct al posesiunii, fugă după securitatea materială, mentală, sentimentală. Trebuie să scapi de acel Ceva despre care ai fost educat că trebuie preamărit. Ah, legea sufletului, de nepipăit este. Iar dacă nu ești sub
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
odată înțeleasă, se risipește, dispare. Să înțelegi cu mintea - inimă, cu întreaga ființă. Când ai reușit să statornicești lăuntrul tău starea de meditație, poți merge la toate ocupațiile zilei fără să mai suferi ruptura dintre meditație și activitatea exterioară. Adevăratul Eu și fericirea sunt același lucru. Iar după ce L-au batjocorit, l-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și l-au dus să-L răstignească. Și ducându-și crucea, a ieșit la locul ce se cheamă al
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
înalt ocupat de poet se datorează, în primul rând, acestor prefigurări și actualizări succesive. Pur și simplu, el a făcut înaintea altora (și, de obicei, mai bine) un anumit tip de poezie. Mai întâi, una la persoana I singular, a eului fremătător și expansiv, dimensionat, romantic, în sensul iubirii și proiectat în afară printr-o viziune a sentimentelor. Pe fundalul realist-socialist al epocii, cu stupida maculatură în care se proslăveau naționalizarea, cooperativizarea, stabilizarea monetară, îndeplinirea cifrelor de plan și se lichidau
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
urmă, statutul primului autor al cărții lui Gheorghe Crăciun: formulez ce văd. Acesta relatează numai ceea ce se circumscrie cîmpului său de vedere; realitatea este o pînză luminoasă pe care ochiul percepe nu doar elementele acesteia, ci și "prezentul interior" al eului: Vlad Ștefan scrie o proză care se naște din performanța privirii sale. Una dintre narațiunile care îi aparțin se intitulează Cal pe deal lîngă satul Nereju; nu doar titlul trimite la pictură, ci și perspectiva celui care privește și relatează
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
în Turnul Golia să stai/ Iscodind orașul cîteodată." Dincolo de iarnă, de fapt un dincoace oprit la dulcile delicii galbene de toamnă, sau la toanele primăverii, e volumul de pasteluri discutate, făcute pe din două cu ceilalți, pentru prima dată în numele eului. Și-n numele apei care, spuneam, începe să urnească bolovanii. Peisaj în apă descriere o curgere care poate fi și a felului de-a gîndi poezia, în care, egal, gospodine pot să arunce "coji de cartofi sau frunze de morcovi
"O, desigur, astăzi ți-ai ieșit din fire..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9459_a_10784]
-
de fapt modul în care jurnalul îl construiește, la propriu și la figurat, pe cel care îl ține: biograma, adică descrierea curbei evolutive, arcul de cerc urmat de gândul unui creator. Sunt preferați acei autori la care jurnalul permite descifrarea eului profund, tot mai puternic manifestat odată cu cărțile ce vor fi scrise. Stendhal, Maiorescu, Tolstoi, Virginia Woolf vorbesc cu tonul tinereții, cu incertitudinile și ambițiile ei: cu un enorm orgoliu de etern premiant (Maiorescu) sau cu o umilință, de asemenea maximală
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
austriece cine este "Titu ista". În filele lui Tolstoi, îl vedem pe viitorul mare scriitor "racordat la polul sincerității (când scrie) și la cel al pierderii de sine (când trăiește)" (p. 103). Prin mărturisire și printr-o continuă terfelire a eului, Tolstoi se purifică. "Discordia profundă cu lumea" e, până la urmă, un ecou al ostilităților purtate cu propria natură. Se poate face o împărțire a autorilor analizați de critic, în funcție de temperamentul lor, blindat cu trăsăturile de caracter. Unii vor să învingă
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
război cu lumea, naturalețea prăpastiei înfiorătoare, jocul și candoarea unui suflet aspru, tensiunea tăcută, dar teribilă metafizică, halucinația obiectivă a duhului, apocalispul într-un cuvînt, extazul este caracteristica amînduror tendințe, care nu sunt decît una și aceeași, căutarea patetică a eului?"24 Credința aceasta, în unitatea ortodoxismului și modernismului, i-a justificat, prin urmare, lui Paul Sterian manifestările din anii 1930-1933. Justețea ei poate fi pusă la îndoială, nu însă și "sinceritatea" ortodoxismului și a modernismului practicate de poet acum. În afară de
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
unei arhitecturi precise venea, poate, și de la Baudelaire, considerat odată de autor drept "răscruce a veacului modern"25) pe o schemă ascensională, cu patru trepte: "pregătirile și îndoielile", "ispitirile și păcătuirile", "căirile și rodirile", "canonirile și fericirile". Experiența este a eului liric, dar, totodată, una generică, în măsura în care cel dintîi își asumă și însumează trăirile semenilor din epoci anterioare sau contemporani. Evlavia medievală este prinsă, de pildă, într-un discurs ce transpune în cuvinte un portret de ctitor valah, într-o predică
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
fost de zis/ s-a zis" (Sunată ora); "obosite stelele/ sclipind cărunte/ au îmbătrînit pe cer" (Stelară); "a fost ca-n lumi care-au trecut/ ori poate n-au fost niciodată" (A fost, n-a fost)... Concentrat cu precădere asupra eului propriu, liricul nu rămîne totuși opac la dramele lumii în care trăiește: calmul livezilor de portocali e sfîșiat de explozia unei bombe (Iarnă verde); o mamă își plînge fiul ucis: "ce vesel era cînd a plecat// ecoul pașilor lui n-
În descendența simbolismului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9524_a_10849]
-
colegii săi, a picta cu "obiectivitate" nu însemna doar a nu ascunde urâtul, ci dimpotrivă, a-l căuta cu asiduitate, a-l scoate mereu în evidență. În acest sens, chiar dacă privirea le este îndreptată spre lume și nu spre propriul eu, artiștii atașați mișcării Neue Sachlich-keit au produs lucrări care sunt la fel de subiective ca și cele expresioniste. Diferența este doar una de manieră. Tablourile incluse în Strălucire și ruină nu sunt pictate în culori țipătoare, cu lovituri largi de penel. Grotescul
Portrete germane din anii 1920 by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9552_a_10877]
-
după principiul dicteului automat, este vorba despre combustiile unui suflet pus în fața spectacolului vieții și a fascinantelor povești din lumea literaturii. În amețitorul ritm al vieții cotidiene, scindat între lumea reală și lumea fictivă, poeta este incapabilă să își găsească eul intim. Scopul final al poeziei, ultima patrie, devine până la urmă anticul îndemn la descoperirea propriului sine. O spune explicit autoarea într-un poem profesiune de credință: "scriu poezie împotriva lumii din mine/ cu nașterea mereu amânată: orașul din ea are
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
asociază, în cazul său, cu o indiscutabilă inteligență critică, fapt dovedit cu prisosință de finețea analizelor. Trei sunt aspectele pe care le urmărește cu consecvență criticul pe parcursul demonstrației sale: delimitarea unei arii a liricii dominată tematic de joc, investigarea atitudinii eului liric față de lume și față de limbaj (teatralitatea, asumarea ironică a convențiilor etc.) și raportarea permanentă a acestora la repere ale teoriei ludice a artei. Încă din primul capitol (Jocul ca lume) Ion Pop trece în revistă câteva dintre punctele de
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
calculul lucid. E mai firesc, în asemenea condiții, să punem acest "joc cu măștile" în legătură cu constanta obsesie a golului și a absenței, cu dezumanizarea actului creator și cu transcendența goală, despre care vorbea Hugo Friedrich. Dintr-o asemenea perspectivă, pulverizarea eului bacovian ni se înfățișează în mod evident ca o consecință și nu ca o premisă fixată deliberat. Sunt însă întru totul de acord că Ion Minulescu trăiește mai puțin în realitatea simbolistă a epocii și mai mult în convenția ei
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
E, în această lume, între derizoriu și sublim, un continuu flux de impulsuri, îngerul dă lecții de zbor preopinentei, primind în schimb "mere și umor" - ca pentru echilibru. Un refuz al patetismului, dintr-o profundă pudoare - dar mascată - a unui eu ce se exhibă, aparent cu dezinvoltură, dacă nu chiar cu voluptate, pare a fi formula lirică a Ilenei Roman. Dar nu e numai atât, chiar când nu am lua în calcul insulele de nudă, ingenuă sensibilitate, ieșind din hora imaginilor
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
o accepțiune aproape mistică, înțelegându-l nu ca pe un produs de inginerie prozastică, un repertoar de convenții afișate (ca la o parte din "optzeciștii" noștri), ci, dimpotrivă, ca pe o creație (re)generatoare, o lume de hârtie în care eul profund al scriitorului respiră liber. Coborârea în Text înseamnă înțelegerea Lumii prin care, până acum, am rătăcit bezmetici. "O Lume pe care, coborând, o simt - scrie autorul - ca un glob din vălătuci de iluzii, de chemări, de așteptări și doruri
Pe Bulevard by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9607_a_10932]
-
personaje de ceară (rude cu nehotărîții și netrăiții lui Bonciu și Fântâneru), de partea cealaltă absurdă. Filosofii complicate, cum proza n-a cunoscut pînă în anii ei buni, interbelici, și nici atunci pe toate drumurile, construiesc această perspectivă a lui eu: "Mă vedeam, pe mine însumi, din afară, cum mă lupt sub stăpînirea legii și nu înțelegeam de ce mă chinuiam. Lucrul mi se părea absurd, imposibil. Și totuși, celălalt eu se zbătea, căci aceste reflexii nu îl ajungeau, nu-l influențau
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
pe mine însumi, din afară, cum mă lupt sub stăpînirea legii și nu înțelegeam de ce mă chinuiam. Lucrul mi se părea absurd, imposibil. Și totuși, celălalt eu se zbătea, căci aceste reflexii nu îl ajungeau, nu-l influențau. Erau două euri atît de separate! Era ca un spirit care își privește corpul. Ca un om văzîndu-se, pe un ecran, jucînd un rol trecut. Gîndirea mergea, despărțită de trăire, pe un plan paralel. Toată scena următoare a fost luminată, pe dedesubt, de
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
și tot mai greu bat la ușa imaginației mele, pururea deschisă. Le mai trag eu și de plete, le mai mângâi pletele. Câteodată "oglinda" își revine la forma inițială, iar eu îl privesc în oglindă pe cel de-a doilea eu, pe cel de-al treilea... Nu știu câți ani am. Mama mea, care e tot fără vârstă, a pus pariu cu mine că am cu cinci ani mai puțin decât vârsta trecută în buletinul de identitate. Credeți oare că un poet are
Petru Cârdu by Mirela Giura () [Corola-journal/Journalistic/8036_a_9361]
-
film realizat după nuvela lui Cezar Petrescu Omul din vis sau în rolul filozofului amar Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pămînteni (1993) al lui Șerban Marinescu după romanul omonim al lui Marin Preda sau al profesorului Fărîmă din Eu sunt Adam (1996) tot al lui Dan Pița după nuvela lui Mircea Eliade, Pe strada Mîntuleasa. Nu pot să nu remarc cît de mult i se potrivește atmosfera viscontiană din Noiembrie, ultimul bal și Glissando, în ultimul și cu o
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
crește în trup, rămîne invizibilă dar, exprimîndu-se, salvează trupul în care locuiește, spiritualizîndu-l. "Plină de farmec" este Lizuca din Dumbrava minunată, aici e vorba despre o forță de-a dreptul maniheică, duală, care se manifestă simultan, amfibiu. Ea semnalează alteritatea eului, ca la Rimbaud. "Versiunea moderată a ambivalenței?" Tocmai aceasta, ambivalența, este acel fel de a fi omenesc care nu poate fi moderat - ambivalenți sînt toți nevroticii, și toți antimodernii lui Compagnon ar fi avut nevoie de psihanaliză. Atîta doar că
Antimodern, primesc, dar moderat! by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/7719_a_9044]
-
a doua din schițele preliminare ale romanului Adam și Eva4. Rebreanu trebuie înțeles ca un scriitor care încearcă să-și pună în paranteză Eu-l. "Eu întotdeuna m-am ascuns" ar putea fi una dintre propozițiile fundamentale ale (non)afirmării eului rebrenian. Am putea descoperi sursele "camuflării" în istoriile sale personale din armată, din închisoare, din statutul de paria, din cel de colaboraționist pe care îl are în anii săi tineri. E o biografie cu momente inavuabile pe care el, scriitorul
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
anii săi tineri. E o biografie cu momente inavuabile pe care el, scriitorul, mai tîrziu scriitorul celebru, trebuie să și le ascundă. Titu Herdelea nu va fi niciodată în centrul romanelor sale: e un martor care se autoanihilează. "Respingerea afișării eului se constituie la Rebreanu ca o componentă a unei poetici realiste ce vizează obiectivitatea, inparțialitatea și detașarea naratorului de lumea creată artistic..." scrie Simion Mioc5. Ce ascund personajele centrale ale lui Rebreanu? În Crăișorul Horia vom descoperi, între resorturile acțiunii
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
Mihaela Mâlea Stroe învesmântează artistic exercițiul de... deziluzionare specific vârstei. Majoritatea versurilor din acest prim ciclu al cărții sunt scrise cu un zâmbet amar pe fata autoarei. O altă vârstă a creației anunță următorul ciclu, Poemul casei și alte pome. Eul poetic a ajuns la maturitate. Tonul a devenit cerebral, poezia conștientă de sine - lecția textualismului a fost bine învățată - totul este esențializat, versurile au rezonante apoftegmatice. Dilemele existențiale sunt dublate de frământări estetice, întrebările vizează acum și chestiuni ce țin
Jurnal liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8186_a_9511]
-
ca experiență a duratei." Ipostaza aceasta, așezarea aceasta nu a fost pentru mine altceva decît scufundarea în memoria subiectivă. În ceea ce este important, major și durează. Dansul Vavei Ștefănescu și al lui Sylvain Groud era, tot timpul, un joc al eului cu propria memorie, era tatonare, seducție, abandon, era ludicul tensionat, ritualic între pașii succesivi ce conduc către logodnă, mariaj, eu, tu, uitare, repere, viață. Miresele își flutură voalurile. Și se ridică pe acoperișurile lumii. Habar nu aveam atunci că drumul
Odihna, iluzia mea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8195_a_9520]