3,226 matches
-
de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții. O autentică inițiere în premisele paradoxului nu ar putea fi oferită altundeva decât în formula oximoronică a fiecărei „fericiri” evanghelice. Prin faptă, restaurarea pascală a Vieții dobândește în propriul meu trup o concretețe ultimă. Resimțind suferința stavropegică, dobândesc bucuria pascală. Pentru Michel Henry, ratarea confruntării cu acest Adevăr - pogorât printre noi „în carne și oase” - ne-ar putea face să
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Această bulimie întreține de altfel și cultura postmodernă a divertismentului. Timpul crepuscular al modernității oferă însă creștinismului șansa unei reabilitări. Biserica își poate revendica din nou atributul fundamental deținut mai bine de un mileniu: acela de for al unei proclamații evanghelice și al unei narațiuni liturgice excepționale 1. „Povestea” mântuirii neamului omenesc revelată în „epistolarul” biblic s-a dovedit în stare să ofere un sens sacrificial și sublim milioanelor de vieți omenești înscrise în calendarele nevăzute (pentru că au fost incendiate) ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
alegerilor libere din cornul supraabundenței. Mai austere, elitele din Rusia sovietică sau Peru dădeau punctaj din oficiu sau prime anuale oricărui codaș înfometat, posesor de cartelă alimentară și carnet de partid. Printr-o curioasă îmbinare de zel neomarxist și râvnă evanghelică, teologii oficiali ai țărilor socialiste au înfierat „neagra orânduire capitalistă”1. „Înfrățirea între popoare” era legitimată prin recurs la izvoarele patristice. Sfidarea bunului-simț a făcut din omiletica de tip monastic o feudă pentru ecumenismul stângist (altminteri, profund costisitor). Citarea trunchiată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dreptății, iar roada dreptății va fi liniștea și nădejdea în veci de veci”. (Is. 32,17) Ignorând biografia ideilor politice ale unui Konrad Adenauer, a doua jumătate a secolului XX european avea, în plan doctrinar, o minimă apreciere față de valorile evanghelice. Clubul gândirii liberale fermenta pragmatismul. Imanența devenise deja orizontul ultim de validare a politicului. Critica fanatismelor nu mai căpăta - precum în Tratatul de la Westphalia (1648) - o justificare teologică, fiind mai degrabă reflexul unei prosperități pusilanime. Mișcarea hippy încercase legitimarea boemei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este nu mai puțin un păcat. În cuvintele lui Isaiah Berlin, „nu există substitut pentru simțul realității”. Nu etosul revoluționar sau ideologiile de grup dezrădăcinează răul profund dintr-o constelație de practici și valori date, ci asumarea personală a poruncii evanghelice a desăvârșirii. Numai din altoirea eclezială a diverselor daruri spirituale, o societate deschisă poate fi supusă, eventual, unei lente iradieri sau îmbogățiri. Până la secerișul eshatologic, neghina nu se desparte de grâu - prin urmare rolul Bisericii nu trebuie confundat cu cel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a poeziei. Ea trebuie să re-măduleze universul și să dea omului sentimentul de plenitudine și fericire pe care l-a pierdut. În viziunea evanghelică a lui Ion Heliade Rădulescu, asta se traduce prin dorința de a Înfățișa „starea adamiană” a omului, corespunzătoare evului de aur, În contrast cu aceea pustie și chinuită a omului care trăiește În evul de cremene. Acestei viziuni, trase din Biblie și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al creatorului. Greu, Încă o dată, de desprins pe adevăratul, sincerul, profundul Heliade de spiritul harnic, inventiv care n-are sentimentul obstacolelor. Opera literară iese din tîmpla acestui Heliade sintetic, cu o ideologie care se Întinde de la socialismul utopic la umanitarismul evanghelic, cu o retorică formată din alte retorici, spirit complex și confuz, În același poem, În spațiul aceleiași scriituri. * Dificultatea de a-i desface discursul pentru a-i determina felul special de a se apropia de obiectul liric (care la Heliade
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se perindară prin fața casei un număr cu totul anormal de preoți. În sânul clerului se determinară două atitudini. Unii afirmau că a pune o icoană pe casă e o profanare, întrucît într-o locuință privată se petrec lucruri contrare vieții evanghelice. Alții, dimpotrivă, afirmară că Ioanide a recreștinat casa românească, punînd-o sub scutul Bisericii. Zvonul ajunse și la urechile Hangerlioaicăi, care trecu în mașina mânată încet prin fața cabanei, împreună cu Hangerliu și cu secretarul. Impresia ei fu foarte favorabilă: - E un model
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
este ca un Dumnezeu”. În chip euharistic - spune Sfăntul Maxim dumnezeiescul Stăpăn îi hrănește pe oameni cu gnoza scopurilor ultime ale acestei lumi”. Precum o imensă parabolă, lumea permite lectura Poeziei divine înscrisă în chiar firea ei. Imaginile din parabolele evanghelice, sau materia cosmică a Sfintelor Taine, nu sunt întămplătoare. Pănă și lucrurile cele mai simple corespund unui scop foarte precis. Totul este icoană, asemănare, participare la iconomia măntuirii, totul este imn și căntec de slavă, “În sfărșit - scrie Paul Claudel
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
Problema aici nu este a intenției lui Hristos ca atare, care, pentru unii, greu poate fi asociată direct botezului nou-născuților, ci a modului în care era înțeleasă pericopa și de ce a primit forma pe care a primit-o în tradiția evanghelică în dezvoltare. Istoricul bisericesc Tertulian ne relevă că sintagma „Lăsați copiii să vină la Mine...” era în acele zile adusă ca argument de apărătorii botezului nou-născuților<footnote Cf. H. Kraft, „Texte zur Geschichte der Taufe, besonders der Kindertaufe in der
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
London, 1960, p. 48 55. footnote> crede că porunca de a da copiii lui Iisus prin botez a fost dedusă din pasaj mult anterior lui Tertulian. Dovezile în favoarea acestui aspect sunt identificate de autor în interrelaționarea lor cu alte texte evanghelice, în special Matei 18, 3<footnote „Și a zis: Adevărat zic vouă: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor”. footnote> și Ioan 3, 5<footnote „Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu”. footnote>, ambele în cadrul Evangheliilor și în tradiția secolului al II-lea. Utilizarea grecescului κωλύєιν arată că, în conformitate cu teza lui Oscar Cullmann preluată de Jeremias, perioada în care tradiția evanghelică dădea formă problemei botezului nou-născuților era una plină de viață și că pasajul despre binecuvântarea copiilor a fost utilizat ca argument împotriva dubiilor legate de acest ritual. Și gestul atingerii cu mâinile trebuie văzut în conexiune cu botezul<footnote Kurt
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
că o nație are în sufletul său "religia umanității". Și religia umanității consită tocmai în recunoașterea existenței unui principiu moral în istorie. Și n-a reprezentat mitropolia Sucevei un princip moral? N-a fost ea aceea care a dat razimul evanghelic populațiilor aservite din Polonia, n-a fost ea care a apărat intactă creștinătatea față cu agresiunea mahometană, n-a fost ea aceea care-n persoana lui Varlaam Mitropolitul au făcut ca duhul sfânt să vorbească în limba neamului românesc, să
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Copilul este o întruchipare a inocenței. El nu e însemnat de păcatul originar; astfel, nu copilul trebuie să primească botezul, căci, potrivit lui Tertullian, "el n-are a se grăbi spre iertarea păcatelor pe care nu le-a săvârșit". Împotriva mesajului evanghelic: "Adevăr vă spun: De nu vă veți reveni și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în împărăția cerurilor" (Matei, 18, I), Sfântul Augustin, care a avut cea mai profundă influență asupra educației de îndreptare (Giolitto, 1986), afirmă: "Dacă
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
rosturile publicațiilor de îndrumare și luminare a maselor, ea a devenit o revistă de cultură generală, cuprinzând articole variate de interes obștesc. Interesant și actual este articolul S. S. Preot C. Grumăzescu, intitulat «Iisus și Războiul». Autorul demonstrează, pornind de la preceptele evanghelice, că, în doctrina creștină și în cadrul propovăduirii lui Christos, se află cuprinsă și recomandarea armelor pentru un război, nu de agresiune cotropitoare și împilatoare, ci de apărare împotriva atacurilor nedrepte ale dușmanului. Cine n'are sabie, să-și vândă haina
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
și la Xenofon: aflat, la moartea lui Socrate, În Corint, el compune un șir de note, numite Apomnemoneumata, care vor să redea imaginea evenimentului printr-o descriere exactă. Tot apomnemoneumata Își numeau apologeții creștini din secolul al II-lea Însemnările evanghelice, În opoziție cu cele mincinoase, ale păgânilor. În punctul În care jurnalul intim se leagă de o realitate istorică precisă, el se Întâlnește cu toate aceste scrieri vechi. Indecisul cumulează atât funcțiile biografiei, cât și pe cele ale autobiografiei, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Romania. Immigrazione e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e perspecttive, a cura di F. Pitau, A. Ricci, A.Silj, Idos, Roma, 2008, pp. 240 și următoarele. 36 Confesiunile religioase prezente în cadrul minorității românești din Italia sunt: greco-ortodoxă, romano-catolică și greco-catolică, evanghelică. Conform datelor preluate din Dossier Caritas/Migrantes, imigranții de credință și de tradiție creștină reprezintă, în Italia (date la nivelul anului 2007), aproximativ la jumătate (50,3 % din întreaga populație străină). Dintre aceștia confesiunea ortodoxă, cu 26,5 % este majoritară
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
interviuri, este de a surprinde, pentru un timp când nu va mai domni uitarea și minciuna, "urmele" trecerii prin viață și ale "glăsuirii" miilor de existențe aduse la "muțenie" de atrocitățile unor vremuri în care omul a uitat de îndemnul evanghelic " Nu vă fie teamă", consimțind la frica ce înrobește în atâtea și atâtea moduri, lăsând drum liber instalării Răului. Despre aceste moduri în care se produce "declinul curajului", nu numai în Lumea Sovietelor, pe "continentul Gulag", prin violență fizică și
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de ce vreți voi întotdeauna, să credem nu în Dumnezeu în general, ci obligatoriu în cel al creștinilor, și în trinitate și în zămislirea neîntinată... Dar cu ce ar suferi credința mea, deismul meu filosofic, dacă aș afla că nici o minune evanghelică nu a avut loc? Cu nimic!341. (trad. a.) În același sens, relevante sunt disputele filosofice și ideologice cu Lev Rubin, un marxist fanatic, filolog germanist, care crede că un stat nu poate exista fără un sistem penitenciar organizat. În ciuda
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
oricum, după jumătatea secolului IV, spre deosebire de terminologia creștină latinească a geto-dacilor (duminică, Dumnezeu, bazilică, biserică, Rusalii, Florii, ajun, altar, botez, înger, lege, martor, păcat, păgân, părinte, Paști, preot, răposat, virginitate, rugăciune etc.) anterioară de cel puțin un secol. În virtutea mesajului evanghelic deosebit, comparativ cu celelalte religii sau curente religioase din epocă, învățătura creștină și-a deschis cale spre formarea conștiinței comunității creștine. Un rol deosebit în acest sens l-a avut implicarea coerentă a ierarhiei ecleziastice, prin marii săi predicatori ori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prestigiu farisei, pentru a rezista predicării creștine. Singurul tip de iudaism pe care l-au întâlnit misionarii creștini încă de la începutul activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt o confruntare între creștinism și fariseism. Predicarea Apostolului Paul viza îndeosebi comunitățile iudaice din diasporă, întrucât erau cunoscătoare ale profețiilor Vechiului Testament, mentalitatea fiind aceiași, iar efortul explicațiilor nu trebuie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
considerați creștinii care negau orice concesie idolatriei și, deși arătau respect și supunere față de legi, refuzau pretenția statului de a anula conștiința individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite, ci exigența unei libertăți înțeleasă în sens evanghelic. Motivele care puteau determina un creștin să abandoneze armata erau nelimitate, potrivit tradiției antimilitariste a creștinismului, ne conduc spre: a) refuzul idolatriei și al manifestărilor sale de cult, percepute de primii creștini ca o formă de ingerință a puterii civile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
antimilitariste a creștinismului, ne conduc spre: a) refuzul idolatriei și al manifestărilor sale de cult, percepute de primii creștini ca o formă de ingerință a puterii civile în conștiința lor, rezervată Dumnezeului unic; b) refuzul adoptării unui comportament necorespunzător eticii evanghelice, care putea fi normal în interiorul structurii militare, prin respectarea conștiinței soldaților creștini; c) refuzul de a ucide și de a folosi violența, izvorât din concepția de iubire față de dușmani și din acea răsturnare a valorilor, care nu mai vedea în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dunăre, și, tot astfel și Marcianus și Nicandros, care au refuzat să sacrifice; e) în Orient, la Tars, împreună cu Probus și Andronicus a fost ucis Tarachus care, după ce a renunțat la miliția pământească pentru a urma cât mai fidel mesajul evanghelic, a refuzat să sacrifice; f) în Moesia, veteranul Iulius, după 26 de ani de serviciu militar și după ce a obținut o corespunzătoare lăsare la vatră, a fost decapitat pentru că a refuzat să sacrifice zeilor; în cadrul procesului însă, pe lângă persistența sa
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fi fost opusă eticii creștine. Încă de la începuturile secolului III, Biserica elaborase câteva legi în vederea îndrumării disponibilității credincioșilor, ca de exemplu Tradiția Apostolică atribuită lui Hipolit (170-235), pregătită să utilizeze o anumită elasticitate în problemele specifice moralei creștine. Aplicațiile mesajului evanghelic erau determinate de situațiile distincte și de perioadele istorice în care mentalitatea generală era expusă fără încetare, unei influențe socio-culturale precise. În acest caz, credem că nu este exagerat dacă întâlnim printre creștinii secolului III și obiectori de conștiință; adesea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]