1,783 matches
-
expectativă, l-au acceptat și ele pe noul lider. Singurii care nu au acceptat revoluția și noua conducere a fost o grupare din Securitate, un fel de gardă pretoriană specializată în apărarea lui Ceaușescu, condusă de generalul Marin Neagoe. Această facțiune a rămas rebelă și a acționat împotriva noii Puteri, fie la întâmplare, fie în urma ordinelor unor lideri fideli lui Ceaușescu - în orice caz, nu după un plan dinainte stabilit, așa cum acuza grupul condus de Iliescu (p. 109). Era stabilit ca
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
aflați în dizgrația lui Ceaușescu, dar și din nomenclaturiști ceaușiști cameleonici, „democratizați în viteză”) a fost generalul Ștefan Gușe. Nu este greu de înțeles că Pavel Coruț reprezintă punctul de vedere al Securității - și nu al oricărei grupări, ci al facțiunii ultranaționaliste și ceaușiste (cea mai lezată de evenimentele din decembrie 1989). Autorul susține teoria hibridării revoluției cu o lovitură de stat doar în mod formal, credința sa fiind, de fapt, similară cu a lui Ceaușescu, după care România era atacată
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
dar noua Putere a evitat tocmai acest lucru). O atenție specială este acordată de autor numărului mare de victime căzute după 22 decembrie 1989, adică după ce presupusa revoluție fusese declarată triumfătoare. Aceste victime s-ar fi datorat luptelor între diferite facțiuni care doreau să obțină puterea, dar și unei intenții evidente, consideră Frunză, de a face cât mai multe victime în rândul tinerilor, întrucât mai ales aceștia erau bănuiți a fi radical anticomuniști (sunt interpretate speculativ multele apeluri prin care tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
din decembrie 1989 afirmă că Ceaușescu a fost capturat în 22 decembrie, dar nu s-a spus public nimic despre aceasta, o vreme, ca să nu afle posibilele trupe fidele dictatorului. Alții consideră că noii lideri ai Puterii negociau cu anumite facțiuni ale Securității și că moartea lui Ceaușescu a fost decisă doar după ce aceste facțiuni au capitulat și au acceptat schimbarea politică din România. După unii (Petre Roman), ideea lichidării lui Ceaușescu i-a aparținut lui Silviu Brucan. După alții (Andrei
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
s-a spus public nimic despre aceasta, o vreme, ca să nu afle posibilele trupe fidele dictatorului. Alții consideră că noii lideri ai Puterii negociau cu anumite facțiuni ale Securității și că moartea lui Ceaușescu a fost decisă doar după ce aceste facțiuni au capitulat și au acceptat schimbarea politică din România. După unii (Petre Roman), ideea lichidării lui Ceaușescu i-a aparținut lui Silviu Brucan. După alții (Andrei Kemenici, șeful garnizoanei de la Târgoviște), eminența cenușie a procesului Ceaușescu a fost generalul Victor
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
al respectivelor atacuri. Vladimir Tismăneanu (Reinventarea politicului..., 1999) consideră că procesul Ceaușescu a avut menirea de a arunca întreaga vină a comunismului și a ravagiilor sale asupra dictatorului, cu scopul de a prezerva puterea nomenclaturii și chiar a Securității anticeaușiste (facțiune care sprijinise, probabil, revolta populară). Acest proces a fost intenționat instrumentat de noua Putere constituită (Frontul Salvării Naționale), astfel încât pentru tot dezastrul României să fie găsit vinovat Ceaușescu și nu comunismul. Gelu Voican-Voiculescu (considerat de Dorian Marcu, în Moartea Ceaușeștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
în buncăre, deplasându-se prin complicate rețele subterane, dotați cu un armament redutabil și sofisticat. În ceea ce privește interpretările asupra identității așa-numiților teroriști din decembrie 1989, sintetizez aici cele mai importante propuneri făcute de analiștii fenomenului: 1. securiști (reprezentanți ai unor facțiuni naționaliste) fideli lui Ceaușescu; 2. orfani români (deși nu neapărat) crescuți de Securitate și instruiți ca gardă personală a lui Ceaușescu; porecliți „ienicerii”, respectivii ar fi fost formați și antrenați cu mentalitate de kamikaze; 3. teroriști arabi (libieni, palestinieni, iranieni
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
etc.); 4. agenți străini (în principal sovietici și maghiari); 5. militari sovietici racolați din rândul unor basarabeni (a căror limbă maternă era româna); 6. franctirori izolați (lunetiști), acționând independent; 7. deținuți de drept comun din penitenciarele românești (utilizați fie de facțiuni fidele lui Ceaușescu, fie, dimpotrivă, de noua Putere constituită din 22 decembrie 1989); 8. ofițeri din Armată, MI, trupe USLA (inclusiv din Securitate, din facțiunile care au simpatizat revoluția și au sprijinit-o), acționând la ordinele Frontului Salvării Naționale (coordonatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
izolați (lunetiști), acționând independent; 7. deținuți de drept comun din penitenciarele românești (utilizați fie de facțiuni fidele lui Ceaușescu, fie, dimpotrivă, de noua Putere constituită din 22 decembrie 1989); 8. ofițeri din Armată, MI, trupe USLA (inclusiv din Securitate, din facțiunile care au simpatizat revoluția și au sprijinit-o), acționând la ordinele Frontului Salvării Naționale (coordonatorul acțiunii fiind generalul Nicolae Militaru, noul lider al MApN); 9. membri din Direcția de Informare a Armatei (DIA), acționând la ordinele noii Puteri postceaușiste; și
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
1989, în România a avut loc o lovitură de stat, ziaristul Victor Loupan (La Révolution n’a pas eu lieu..., 1990) consideră „afacerea teroriștilor” drept o manipulare a noii Puteri, dar cu ajutorul „Securității revoluționare” (cum o numește ironic), adică a facțiunilor din Securitate care au catalizat și sprijinit lovitura de stat și care, mai apoi, au fost coordonate de gruparea neocomuniștilor ajunși la putere. Victor Frunză (1994) afirmă că „teroriștii” erau membri ai trupelor de șoc (securiști-asasini), antrenați să tragă în
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de noua Putere, fără să existe în carne și oase, își argumentează ipoteza prin fapte reale precum tensiunea și surescitarea din decembrie 1989, reacțiile de panică producând erori fatale, gloanțe rătăcite, erori tactice; nu sunt excluse mici vendete între diferite facțiuni (istoricul Dennis Deletant emite și o asemenea ipoteză în România sub regimul comunist, 1997; dar tot el susține, în Ceaușescu și Securitatea..., 1995, că teroriștii au existat, totuși, și au fost membri USLA sau ofițeri din Direcția a V-a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
112), afirmă că nu au existat „teroriști” și că aceștia au fost creația lui Nicolae Militaru, care a dorit să creeze senzația că există o contrarevoluție, astfel încât să-și consolideze poziția în noua Putere, unde erau mai multe centre și facțiuni care își disputau conducerea. Fostul colonel de securitate nu precizează dacă era vorba despre o pură psihoză sau despre ofițeri MApN, care acționau la ordinele generalului Militaru - mai degrabă sugerează prima variantă. Filip Teodorescu (1992), ofițer în Direcția de Contraspionaj
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și Carol Roman avansează ipoteza potrivit căreia generalul Vasile Milea ar fi fost eliminat (ucis adică, sinuciderea lui fiind înscenată) întrucât ar fi fost un posibil pretendent și lider în noua Putere postceaușistă (un fel de Jaruzelski român), concurând celelalte facțiuni care își disputau puterea. Faptul că Armata nu a fost acuzată după căderea regimului ceaușist pentru prestația ei agresivă înainte de fuga lui Ceaușescu demonstrează în mod limpede prudența și complicitatea echipei conduse de Ion Iliescu. Dar, în ciuda afirmațiilor generalilor Victor
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
din urmă fiind implicate grupuri de putere alcătuite din comuniști anticeaușiști (cu filiere de sprijin în Armată și Securitate) care au găsit oportunitatea de a înlocui vidul de putere lăsat de fuga și capturarea lui Ceaușescu și au negociat cu facțiunile loiale dictatorului. Aceștia au preluat revoluția și i-au modelat finalul în stilul lor, cu riscurile inerente ale unor victime în plus, cu demonizarea fostului dictator etc. În mod firesc, a existat o emoționalitate specială în timpul evenimentelor din decembrie 1989
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
termina, și un serial memorialistic, Portrete 1914, menit să cuprindă galeria, zugrăvită critic, a oamenilor politici contemporani. În ordine biografică, Z. parcurge momente depresive, tensionate: moartea soției (1906), rănirea fiului său Lascăr în 1916, pe front. Aderând, în 1918, la facțiunea generalului Alexandru Averescu, participă la întemeierea Ligii Poporului și a oficiosului „Îndreptarea”, în care e prezent cu articole, poezii. Scoate și un supliment al acestuia, „Îndreptarea literară” (Iași, octombrie 1918), unde figurează ca director. Senator, apoi deputat, va fi ministru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
din Vest, partidele comuniste nu au respectat democrația. Nu numai că au respins ideea organizării de alegeri libere, dar au subliniat "centralismul democratic", controlul asupra statului și partidului exercitat de către o elită de lideri de partid. Partidul cerea supunere, iar facțiunile de opoziție puteau fi suprimate printr-un proces de epurare. Internaționala a III-a sau Internaționala Comunistă, cunoscută cîndva drept Comintern, era sponzorizată de Lenin pentru a asigura dominația Moscovei asupra partidelor comuniste apărute în Europa la sfîrșitul primului război
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
nu este constrînsă să se Îndrepte către un singur aspect al situației, de pildă către oamenii afectați de foamete, ci să acționeze asupra Întregii probleme mondiale, astfel Încît să poată pătrunde și În spațiul organizațiilor umanitare, al guvernelor, al oricăror facțiuni care se războiesc etc. Într-adevăr, ne oferă un sentiment de mulțumire să simțim că ne stă În putere să facem ceva pentru a fi de ajutor, deoarece de multe ori sîntem prea departe de asemenea situații pentru a le
[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
mai curând pe prestigiul victoriei împotriva lui Napoleon decât pe măsuri interne eficiente. Flexibilitatea și agerimea de care au dat dovadă în politică le-a permis să-și mențină majoritatea parlamentară până la 1830. în sânul partidului se confruntau mai multe facțiuni: reacționarii, în frunte cu lordul cancelar Eldon și ducele de Wellington, moderații, în jurul primului ministru Liverpool și a ministrului de externe Castlereagh, și progresiștii, printre care Canning și Huskisson erau figurile cele mai proeminent. Deși guvernată de conservatori, în comparație cu despotismele
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
mai atașat de valorile democratice și liberale, dar nu cu mult mai mult față de Tory, pentru care îndelungata experiență la guvernare a reprezentat o infuzie de pragmatism. Liberalilor le-a lipsit multă vreme un lider carismatic, care să unească diferitele facțiuni ale partidului, acesta fiind la fel de divizat ca și cel conservator. Oficial, lordul Grey, un fugar de la conservatori, era președintele nominal al acestei formațiuni politice, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, dar el nu avea autoritate în sânul
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
acesta fiind la fel de divizat ca și cel conservator. Oficial, lordul Grey, un fugar de la conservatori, era președintele nominal al acestei formațiuni politice, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, dar el nu avea autoritate în sânul partidului. Diferitele facțiuni votau sau nu o lege în funcție de propriile interese sau de polițele pe care vroiau să le plătească inițiatorilor. Partidul a ajuns aproape de dezintegrare în deceniul al Vlea; nu exista un program politic coerent, iar reformele introduse le-au adus mai
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
prelua inițiativa Concertului European. Cercurile politice și de decizie britanice erau scindate: exista un „partid al păcii cu orice preț”, în fruntea căruia se situa Aberdeen, care a dat speranțe deșarte diplomației țariste că își poate atinge scopurile; exista o facțiune moderată, dar indecisă, în frunte cu Clarendon, care a încercat să medieze între Aberdeen și Palmerston; în fine, exista un „partid al războiului”, în frunte cu Palmerston și Russell, care și-a impus punctul de vedere spre sfârșitul anului. Decizia
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
poziție de mijloc între cele două curente politice majore din țară. Această atitudine l-a determinat pe consul să-l caracterizeze pe domnitor ca fiind un „caracter slab, influențabil”. Colquhoun a țesut intrigi, s-a întâlnit cu membri ai diferitelor facțiuni politice, căutând să controleze concomitent atât „partida Ghica”, cât și „partida Cantacuzino”, scopul declarat fiind împiedicarea Unirii. El relatează că pentru „partida Bibescu-Știrbei”, cuvântul de ordine era „Unirea sub un prinț pământean”, care să fie „ereditar”, dar cei doi „se
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
sesizând că viața politică din acest principat nu era polarizată între unioniști și separatiști, ca într-un teatru romantic, așa cum a fost prezentată de multe ori în istoriografie: „această chestiune de dispută nu este între unioniști și separatiști, ci între facțiuni rivale, care declară că au aproape aceleași opinii, dar sunt atașați la diferiți candidați la domnie”. Bulwer a fost forțat să se întâlnească și cu membrii Partidei naționale, pentru a le cunoaște convingerile. Deși pe moment nu putea fi de
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
în Polonia. Alte partide se află în opoziție, pe care au posibilitatea să o exercite în mod democratic, ca de exemplu olandezii sau danezii; cîțiva dintre ei se află în conflict cu dictatura, de exemplu socialiștii greci, precum și cele două facțiuni ale socialismului spaniol: clandestină, grupată în jurul lui Negrin sau aflată în exil, aliată lui Llopis, ele își împart opiniile în legătură cu atitudinea ce trebuie adoptată față de comuniști. În sfîrșit, într-o ultimă categorie, mult mai restrînsă, se găsesc socialiștii care luptă
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
PSLI) a lui Saragat și Uniunea Socialiștilor Independenți (USI) a lui I. Silone. Cu toate acestea, socialismul italian rămîne divizat între susținătorii unei politici străine a Forței a treia, aflați mai la stînga și "atlantiștii" majorității din PSLI. Cele două facțiuni ale socialismului spaniol una aparținînd lui Negrin și cealaltă lui Llopis sînt, de asemenea, împărțite în ceea ce privește aprecierea unei posibilități de cooperare cu comuniștii. Considerat un simpatizant înfocat al acestora, Negrin se vede respins de COMISCO, în beneficiul grupării Llopis a
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]