2,300 matches
-
strigă iar Calu și iarăși încremeniră, mai puțin Pârnaie, care își marca, în acest fel, protestul. Calu tropăi nervos, apropiindu-se de Faraon. Întinse mâna și îl măsură neîndurător. Acela se făcu mic și dădu să se ascundă în spatele portierei. Fălcile îi erau încă umflate de dumicații nemestecați. Cum însă degetele lui Calu începură să se strângă încet într-un pumn potcovit, Faraon înghiți cu ghionturi, băgă mâna în sân și scoase un cârnat mușcat la un capăt. — Si manghe bok
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de mână... spuse una dintre femeile cu tigaia. Acolo îți rămân degetele... Maca își înfășură mâna într-un colț de cearșaf și apăsă jucăria de cauciuc între buzele tremurânde ale bătrânului. Care, în toiul clănțănelilor, o apucă și rămase cu fălcile încleștate. Dârdâiala dinților încetă și, odată cu ea, și convulsiile. Jucăria de cauciuc, strânsă între fălci, chițăi de câteva ori, înainte de a tăcea și ea, odată cu corpul care nu mai tresărea, cu tălpile ce se apropiară, cu degetele care se întinseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mâna într-un colț de cearșaf și apăsă jucăria de cauciuc între buzele tremurânde ale bătrânului. Care, în toiul clănțănelilor, o apucă și rămase cu fălcile încleștate. Dârdâiala dinților încetă și, odată cu ea, și convulsiile. Jucăria de cauciuc, strânsă între fălci, chițăi de câteva ori, înainte de a tăcea și ea, odată cu corpul care nu mai tresărea, cu tălpile ce se apropiară, cu degetele care se întinseră, iar vârful ciorapului se opri între sprâncenele groase. — Să-l așezăm pe scaun, spuse un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
schimbase tonul deodată, trecând la o convorbire inocentă și lipsită de orice paradox. "Nu vorbesc pentru tine, o ironizase mental Ioanide atunci, naivă madam Farfara, vorbesc Ioanei." (Ioana era fata doamnei Valsamaky.) Bonifaciu Hagienuș, un fel de silen cu pielea fălcilor căzută, individ versatil și servil, epicureu nu lipsit de fineță, povesti și el, scandalizat, cum, întîlnindu-l odată pe stradă pe Ioanide, pe care nu-l cunoștea personal, după ce-l căutase peste tot, întrebîndu-l dacă este domnul Ioanide, acesta i-a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
odatăcu o domnișoară. - Lucrează, domnule, îi luă apărarea Gaittany, merge prin provincie, unde construiește. - Cum era fata? chestionă madam Valsamaky. - Înaltă, subțire, cu ochii foarte albaștri. - E Pica, fata lui, identifică madam Valsamaky. - Eu l-am văzut, vorbi Hagienuș tremurîndu-și fălcile deplăcerea delațiunii, cu alta brună, cu ochii de migdală și buze foarte groase, roșii. Spunând aceasta, privirile lui Hagienuș căzură asupra unuia din tablourile de pe pereți. Pe chipul lui Saferian trecu o neliniște. Armeanul se propti în mâini spre a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
clește de argint o mică bucată cubică de zahăr foarte dur. Privind cum se ridică din ea o crizantemă eterică de molecule dulci, se gândea la madam Valsamaky-Farfara, al cărei contur facial îl surprinsese neplăcut. Observase o nouă stratificare a fălcilor, un seism discret al întregii musculaturi, acuzând senilizarea. Stucatura de pudră sublinia fenomenul în chipul cel mai flagrant. Aducîndu-și aminte de obrajii ei de altădată, netezi ca porțelanul, Ioanide simți un fior moral, pe care căută să și-l anuleze
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
împrumută ca să înduplece pe dușmanii guvernantei sale. Convorbirea continuă pe tema fructelor, Hagienuș declarând că niciodată nu va mai avea senzația pe care a încercat-o lângă Malaga, într-o livadă de portocali, când a desprins fructul proaspăt din pom. Fălcile lui tremurau încă de voluptate la evocarea feliilor de portocală roșii ca sângele și amare. Gulimănescu nu se lăsă mai prejos și vorbi despre oranjeriile din Sicilia. Dan Bogdan, care fusese și el acolo, mâncase un fel de scorușe al
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
conducîndu-se în viață numai după regulile sociale și fără nici o analiză psihologică. De aceea ceru lămuriri: "Știi ceva despre el?" "Cît știi și tu! Nu mă interesează faptele lui, fizicul mi-este suficient. În obrazul presărat cu furuncule supurante, în falca proeminentă de jos, în teșitura frunții, în ochii înfundați, în picioarele enorme, în privirea plină de bănuieli și în limbajul sărac și prudent citesc viitorul lui. Fata mea, împerecheată cu o gorilă! și ce nume! Gavrilcea!" "Tu ești un mizantrop
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de a pune piatră peste piatră și a întemeia ceva solid. Dacă mă nășteam în Illinois sau în Cambodge ai fi auzit de mine. Abia sosit în București, Ioanide fu apucat de braț pe stradă de Bonifaciu Hagienuș, care, tremurîndu-și fălcile, cu zâmbetul cel mai captivant, îi zise: - De când te caut, domnule Ioanide! Am să-ți fac o marerugăminte. Arhitectul așteptă doleanța lui Hagienuș, care însă găsi că mai avea nevoie de introduceri. - Eu totdeauna te-am prețuit, domnule Ioanide, nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a fizionomiilor. Gulimănescu îl privea cu o mare curiozitate, cu nuanță de satisfăcută compătimire, așa cum îi era obiceiul ori de câte ori cineva se afla într-o dificultate reală sau presupusă, Suflețel se sălta mereu pe scaun, fixîndu-l cu complicitate, Hagienuș râdea cu fălcile tremurânde, ceilalți manifestau un fel de seriozitate chibzuită. "E ceva la mijloc", presupuse Ioanide. Îndată, însă, nu putu descoperi ce. Fusese într-adevăr ceva. Smărăndache, spre a se afla în treabă și a obliga, adusese o revistă străină de artă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fie auzit de doamne: "Pezevenghi"). - Și expresia "măscări", dezvoltă Smărăndache, care era foarte asociativ la mese, vine de la "mască", dovadă a stilului teatral. Nici Suflețel, care răsucea capul în toate părțile și făcea din ochi, nici Hagienuș, care râdea din fălci, nu lăsară a se înțelege că teoria "karaghiozlîcului" i se poate aplica. Cea mai bună glumă românească e de origine bizantină; dăinuie până în ziua de azi o artă a epigramei, care în toate celelalte colțuri ale lumii a dispărut din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Când credea că nu e văzută de nimeni, madam Pomponescu-mamă avea gesturi degajate și repezi, mergea sprinten. Îndată ce simțea pe cineva apropiindu-se, începea, după împrejurări, să geamă intermitent (dacă se constituise bolnavă), să târască pașii în mers, să tremure fălcile. Părea mai bătrână cu douăzeci de ani. Poate că n-avea conștiința de a se preface, cădea brusc în infirmitate prin autosugestie. De ce făcea astfel? se întrebase de atâtea ori Pomponescu. Concluzia la care ajunsese, luând în examinare și câteva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oferiră serviciile benevol. De câte ori Hergot scotea termometrul din subsuoara bolnavilor, Gonzalv întreba din ochi, se alarma de o întîmplătoare creștere a temperaturii. Nu mai mânca, ședea pe marginea unui scaun și-și trosnea mâinile, sâcâind totdeodată genunchiul unui picior, în vreme ce fălcile se mișcau mestecând în gol. Hergot oferi lui Gonzalv o băutură calmantă. În ziua când temperatura băiatului cel mare atinse o limită supărătoare și Hergot procedă la împachetarea bolnavului într-un cearșaf ud, Gonzalv fu auzit scâncind în odaia vecină
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
toți, însă cu așa dificultate și tapaj, încît toată chestiunea era o voluptate specială a lui Hagienuș, un fel al lui candid de a șantaja speranțele. Astfel, când era cu fata deoparte și aceasta făcea ceva pentru el, Hagienuș, tremurând fălcile de râs viclean, zicea: - Lasă tu, Florico, tu ești fată, ai mai multe nevoi, ție o să-ți las via. Da' nu spune nimic celorlalți, să rămână între noi. Ofițerului îi spunea, când acesta îl lua câteodată la vreo berărie: - Petrișor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îl ademenea. Cafeaua servită și băută, se trecu la ceremonia divinației, și Petrișor ținu să facă personal oficiul de lector ocultistic. - Știi tu, tată, ce-ți iese ție în cafea azi? - Ce? zise Hagienuș plin de curiozitate și tremurîndu-șiîn râs fălcile căzute. - Îți iese c-ai să faci o afacere minunată, pe onoarea mea. Orientalistul păru încîntat, deși un expert ar fi semnalat în pupilele lui unele sclipiri de inteligență. - Ce fel de afacere? - Păi, spuse ofițerul alunecând firesc de la planul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pumnale, învelit în demiul său. Hagienuș povesti după aceea că în ziua crimei îl zărise pe Bogdan, la orele șase jumătate seara, aplecat asupra vitrinei "Cărții G. Călinescu romînești". Nu și-ar fi închipuit - spunea el plin de emoții, cu fălcile tremurîndu-i ca gelatina și ochii înlăcrimați, din cauza asta comic fără să vrea - că îl vedea pentru ultima oară și că peste o jumătate de oră Bogdan avea să moară. Că Dan Bogdan fusese suprimat pentru motive politice și de bună
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Valsamaky-Farfara. Între Pomponescu și madam Farfara se putea constata o notă comună prin contrast cu Hagienuș, de pildă. Câteșitrei îmbătrîneau, admițând că depășirea unei anume vârste trebuie notată cu acest nume al involuției. Îmbătrânirea lui Hagienuș era neglijentă și comică. Fălcile i se umflau sau dezumflau, după gradul de adipozitate, urechile se blegeau, părul se rărea vizibil, cu tendința de a rămâne ca un tiv numai la ceafă, unde era lăsat să crească în neregulă. Hainele și pantalonii lui Hagienuș nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vîrîndu-și piciorul în pantof, fără a se apleca, ajutat de soldatul îngenuncheat, porni. Avea buzunarul plin de semințe de floarea-soarelui și spărgea din ele în timp ce mergea. Ba chiar oferi ofițerului cu insistență câteva, susținând că sunt excelente pentru întărirea musculaturii fălcilor. Hangerliu mâncă semințe neîntrerupt până în fața plutonului, unde fu așezat la mijloc, între Tudorel și Cioarec, acesta din urmă legat de parul mobil. Hangerliu schiță un salut amical lui Tudorel, însă fără exces de emoție, lui Cioarec îi întoarse spatele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
unul într-altul, într-un amurg de iarnă, în casă, era agreabilă. Însă tăcerea Ioanei nu era o muțenie meditativă, ci o somnolență fizică. O lene câștiga tot trupul său, provocând un căscat care, deși acoperit cu mâna, părea animalic. Fălcile Indolentei trosneau fără echivoc, cu toate că orice gând de grosolănie se înlătura. Totul fiind efectul unei anatomii prea viguroase, admirabile de la distanță, Pomponescu se simți foarte singur lângă pocnirea fălcilor statuare. El însuși voinic, nu gusta atletismul erotic, și când săruta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
său, provocând un căscat care, deși acoperit cu mâna, părea animalic. Fălcile Indolentei trosneau fără echivoc, cu toate că orice gând de grosolănie se înlătura. Totul fiind efectul unei anatomii prea viguroase, admirabile de la distanță, Pomponescu se simți foarte singur lângă pocnirea fălcilor statuare. El însuși voinic, nu gusta atletismul erotic, și când săruta avea un soi de pudoare și parcă se temea să nu fie surprins. De altfel, niciodată Pomponescu nu trecea la note mai viguroase înainte de a începe cu gesturile de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
având în frunte pe Indolenta, care, statuară, înveșmîntată grecește, cu mâinile întinse, ținând în fiecare cîte-un sfeșnic, cânta "Să ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o căscătură uriașă, rezolvată cu o trosnitură de fălci. Pomponescu se deșteptă cu o impresie dureroasă. Prinsese oroare de muzica vocală și de solfegiu. În acest timp, Indolenta era din ce în ce mai aferată, ședea toată ziua la pian, își ținea gâtul învelit într-un fular și se trata cu chaudeau-uri, spre
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rală. Pomponescu, care nu ieșea niciodată din dormitorul lui nebărbierit nici spre a da la o parte cortina de velur dinspre madam Pomponescu, ședea acum zile întregi neras. Firele de barbă, în care negrul se amesteca cu albul, îi acopereau fălcile și-i dădeau un aer speriat. Nu mai cerea să se schimbe și, când i se puneau la îndemînă cele de trebuință, uita să le ia. În mod normal, Pomponescu, chiar dacă nu ieșea din casă, posedând o vastă recuzită vestimentară
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai are? - I s-a făcut acum un examen medical. A căpătat o congestie la umărul drept, poate consecutivă gripei, poate și din ședere. E nu se poate mai rău. . - Să dai vinul! zise Gulimănescu către Hagienuș.Acela își clătină fălcile descărnate. . . - Îl dau când o fi să fie.Cu privire la Gonzalv se iscă o discuție foarte aprinsă. . . - Care este însușirea cu care învingi în viață? ÎntrebaseGulimănescu. . - Stăruința, susținu Suflețel. Geniul e o lungă răbdare! . - Atunci Gonzalv de ce nu reușește? spuse Gaittany
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de mare haz: ,,da n-apucă să isprăvească vorbească, și s-aude o uruială grozavă la poartă și trosnitură strașnică în odaie și fata puf ! în lumânare și tistul hușt ! sub pat. Și-a intrat unchiașul în odaie cu o falcă-n cer și alta-n pământ, cu limba atârnând afară și bolborosind și duhnind flăcări pe gură ca ducă-se pe pustii locuri. Și odată strigă: −Olgo ! aicea miroase a duh străin. −Nu se află. Mi-a spus vraja. −Pe
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
însemnătate pentru nație, o clasă de turburători de meserie. Tot în această vreme se exterminează prin procese nedrepte clasa răzășească, tot în această vreme răzeșiile vechi devin moșii de privilegiați mici și, pe când un boier care avea 10. 000 de fălci apăsa foarte ușor asupra supușilor săi, unul care are 300 apasă foarte greu asupra satului. Desfacerea parțială a latifundiilor înmulțește numărul clasei feodale, apăsarea devine atomistică, țăranul începe a sărăci și a da înapoi. Aceasta merge crescând și disoluțiunea claselor
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]