8,029 matches
-
la piept? — E primăvară. — Ai dreptate. Atunci ce-ai făcut? — Am făcut rost de o șapcă și m-am dus la biserică. — Și? — Parohul tocmai punea pariu cu cantorul la cine țin oamenii mai mult, la Sfântul Anton sau la Fecioara Maria? Calculau donațiile. — Și cantorul a câștigat. — De unde știi? A izbucnit în râs. — Eu bag mereu câte o sută la Fecioara Maria. — Ții și dumneata la ea? — Da. Și nu pot să-l sufăr pe paroh. Nu pariază din principiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
biserică. — Și? — Parohul tocmai punea pariu cu cantorul la cine țin oamenii mai mult, la Sfântul Anton sau la Fecioara Maria? Calculau donațiile. — Și cantorul a câștigat. — De unde știi? A izbucnit în râs. — Eu bag mereu câte o sută la Fecioara Maria. — Ții și dumneata la ea? — Da. Și nu pot să-l sufăr pe paroh. Nu pariază din principiu pe femei, așa că pierde mereu. Asta e educația pe care i-au dat-o. Așadar ai făcut rost de o șapcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Un fel de a provoca moartea. Adormi cu gândul ăsta. O visă pe Rita, era în fața lui, zâmbind plină de iubire. Era ca și cum ar fi existat mai multe Rite - avea tot ochii albaștri, blândă, cu fața palidă și serioasă, o fecioară suedeză. Zilele treceau: luni, marți, miercuriă din nou trecea o săptămână și era sâmbătă din nou. Zilele mureau la fel ca oamenii. Tot și toate trebuia să moară de mai multe ori într-o singură viață. Rita a născut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din picioarele lui se lăsa vederii din pântecul ei. Capul acestui corp monstruos era mare și rotund ca al soarelui. Beppo a intrat până la urmă în dormitorul lor, așezându-se istovit pe marginea patului. Edith se ruga ca de obicei Fecioarei Maria: „O Maria, Signora e madre mia io mi dono tutto a voi Ă“. Dar de data asta Edith și-a terminat rugăciunea în alt fel: „Regina cerului și Mama mea și a tuturor mamelor, îți mulțumesc că mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
arătau tot ce se crease în lume cu o valoare spirituală incarnată într-o imagine sau un semn subtil păstrat în adâncul pământului. Un geniu misterios crease miturile despre Lupoaică, Bufniță, Șarpe, în același fel cu cele despre chipurile Sfinților, Fecioarei, chipul lui Hristos și Buddha, la fel culorile și lumina albă care ne-au urmărit până la sfârșitul călătoriei, când mi-am dat seama că trebuie să fac mai multe descinderi în adânc ca să înțeleg ce nu era de înțeles, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de privirea înfiorată și largă care să semene cu privirea mea. Niciodată nu mă apropiam de femeile care-mi răspundeau zâmbind, știind că unei priviri cum este a mea îi poate răspunde cu un zâmbet doar o prostituată sau o fecioară, în aceste ore ale serii nici un trup gol n-ar fi putut să-mi usuce brusc gura și să mă facă să tremur așa ca privirea tăioasă, rea și tristă de femeie care mă pătrundea până-n adânc -, o privire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la proțap. Printre acești propovăduitori se găseau destui vorbitori destoinici care aflau răspunsuri la Întrebările Încîlcite ale neîncrezătorilor nu numai privitoare la suflet, ci și la trup, la muncile cîmpului, la creșterea vitelor. Pe tineri Îi lecuiau de bubulițe, pe fecioare le sfătuiau cum să-și apere neprihănirea ori s-o Îndure mai ușor, pe bătrîni Îi călăuzeau În pregătirile dinaintea morții - ce vorbe să rostească În ceasul de pe urmă, cum să-și țină mîinile ca să poată trece mai lesne prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
este bună sau rea În sine“, adăugă Simon. „Morala este statornicită de oameni, iar nu de Dumnezeu.“ „Fapta de milostenie este zălogul veșniciei“, zise Petru. „Minunea este o mărturie pentru cei Încă neîncrezători.“ „Dumnezeul vostru ar putea drege vătămarea unei fecioare?“ Îl Întrebă Simon, privindu-și Însoțitoarea. „El are puterea spiritului“, spuse Petru, vădit stînjenit de Întrebare. Sofia zîmbi cu Înțeles. „Dar oare, cum să zic eu, are și putere fizică?“ adăugă Simon. „Cum să nu“, zise Petru fără șovăire. „Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
logodna și nunțile, precum și preparativele pentru căsătorie și nuntă nu erau diferite. Dimitrie Cantemir ne spune că Moldova își însoară copiii la vârsta la care trebuie să se facă, după legile bisericești, canonice. Însă se socotește de rușine dacă o fecioară cere pe un bărbat; iar obiceiul Șării a statornicit că flăcăii trebuie să-și aleagă eiînșiși neveste și nu să-și aleagă părinșii fetei ginerele. Despre nunta la români, la toți românii, nu numai la cei din Bucovina și Moldova
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o deprinde să se poarte și să vorbească În felul unei dudui provinciale. Avea douăzeci și opt de ani, Însă mie mi s-a părut dintotdeauna că are cu zece mai mult, fie și numai În priviri. Era creștină practicantă și devotată fecioarei din Lourdes pînă În pînzele albe. Se ducea zi de zi la biserica Santa María del Mar să asculte slujba de la ora opt și se spovedea de cel puțin trei ori pe săptămînă. Don Gustavo, care se declara agnostic (ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am ciocănit cu degetele și, neprimind nici un răspuns, mi-am permis să deschid ușa alcovului. Era o Încăpere simplă, cu un pat mare, un dulap de culoare Închisă cu oglinzi fumurii și o comodă pe care Bernarda așezase suficienți sfinți, fecioare și icoane ca să-și poată deschide un sanctuar. Am Închis ușa și, cînd m-am Întors, mai că-mi stătu inima În loc cînd Întrezării o duzină de ochi albaștri și stacojii Înaintînd dinspre fundul coridorului. Pisicile Bernardei mă cunoșteau prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
profita pînă și de pasionaria, dacă i s-ar oferi prilejul. — Nu te enerva, Fermín. Velázquez plătește foarte bine, Întotdeauna În avans, și ne recomandă În stînga și-n dreapta, Îi aminti tata. — ăștia sînt bani mînjiți cu sînge de fecioare nevinovate, protestă Fermín. Slavă Domnului că nu m-am culcat niciodată cu o minoră, și nu că mi-ar fi lipsit cheful sau ocaziile; că azi mă vedeți domniile voastre În clipe de restriște, Însă a fost o vreme cînd eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și douăzeci. Am Încercat să Întorc arcul cutiei muzicale, Însă melodia s-a Împotmolit după cîteva note. Am deschis sertarul măsuței de noapte. Am găsit un toc de ochelari gol, o unghieră, un flacon de tutun și o medalie cu fecioara de la Lourdes. Atîta tot. — Trebuie să existe pe undeva o cheie de la camera asta, am zis. — O fi avînd-o administratorul. Uitați ce-i, eu zic că mai bine plecăm și... Ochii mi-au căzut pe cutia muzicală. Am ridicat capacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
catastrofe atinse punctul cel mai înalt al isteriei informative la vederea reședinței șefului guvernului, un mic palat burghez în stilul sfârșitului de secol optsprezece, când strigătele jurnaliștilor s-au transformat în țipete, Acum, acum, acum totul se poate întâmpla, sfânta fecioară să ne apere pe toți, slăviții mani ai patriei, de acolo din împărăția în care au urcat, să îmblânzească inimile colerice ale acestor oameni. Se putea întâmpla orice, într-adevăr, dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic, cu excepția faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Este protestul romantismului idilic împotriva banalității vieții. Evenimentele legendare devin cel mai valabil pașaport al eroului către nemurire. Filosoful ironic reflectează zâmbind că Sir Walter Raleigh este întronat mai sigur în amintirea omenirii pentru că și-a întins pelerina dinaintea Reginei Fecioare pentru ca aceasta să pășească pe ea, mai degrabă decât pentru că a purtat numele flotei englezești în țări nedescoperite până atunci. Charles Strickland a dus o viață obscură. A izbutit să-și facă mai degrabă dușmani decât prieteni. Așadar, nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
În afară de coruperea onestelor noastre obiceiuri și de ciumele cele mai rele. Și cu atât mai mult de când domnește necredinciosul Filip. Parcă au Înnebunit cu toții. - Ai dreptate, parcă au Înnebunit cu toții. Dar când vei vedea și domnia ta... - Ce trebuie să văd? - Fecioara miraculoasă. Vino! Dante Îl fixă interzis. Dar celălalt alunecase deja Înainte, Împins de mulțime, și Îi făcea semne să Îl urmeze. - Vino, vino și domnia ta! Îl mai auzi cum Îi striga În timp ce dispărea absorbit În Îmbulzeală. Abația Maddalena se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acelea câlțoase care erau expuse din ce În ce mai des prin biserici. Își deschise culoar prin mulțime, ținându-se pe lângă lanț. La câțiva pași de el, profetul, cum Îl numiseră oamenii, Își deschisese larg brațele, cu fața Înălțată spre cer. - Iat-o pe Fecioara din Antiohia, care strigă răzbunare pentru nefericita Țară Sfântă! exclamă acesta pe un ton inspirat. Avea un glas profund, pătruns de unele asperități care Îi dădeau În vileag obârșia meridională. - Ea se află aici, ca o dojană pentru conștiințele voastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de spadă i-a retezat trupul feciorelnic. Și atunci s-a petrecut minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Împotriva păgânilor și le-a Înfrânt semeția oarbă, zăpăcindu-i și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul lui Dumnezeu. Fecioara străbătea În continuare mulțimea cu privirea ei Înghețată. Albastrul pupilelor era atât de deschis Încât părea aproape alb. Când ochii i se Încrucișară cu ai lui Dante, poetul Încercă pentru o clipă senzația că, dintre toți, tocmai pe el Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante observă că se ținea departe de dânsul, cu capul adâncit În glugă, ca și când s-ar fi temut să Îi Întâlnească privirea. Poate pentru că pe chipul lui se putea citi, probabil, limpede perplexitatea, se gândi el. Între timp, ritul expunerii Fecioarei părea să se apropie de final. Relicva Își Închise Încet ochii, reașezându-și brațele peste piept. Părea să se fi Întors la somnul ei infinit, pierdută din nou În visele ei de slavă și de dreptate. După ce Închisese plăcuțele metalice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prins Într-o prostească stupefacție, precum mulțimea extatică din jurul lui. Văzuse de atâtea ori pe la bâlciuri ființe diforme, ciuntite, aparent niște insulte față de viața Însăși. Trebuia să existe o explicație, pe care rațiunea putea și trebuia să o găsească. Totuși, Fecioara părea cu adevărat un triumf al imposibilului. Cum putea un trup să supraviețuiască fără o jumătate din organe, sfâșiat În fibrele sale cele mai intime? Și să respire fără a se chirci În durerile cele mai cumplite? Cum se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
șopti cineva În spatele lui. Dante se Întoarse căutând să vadă de unde venise vocea. Acele cuvinte concretizau senzația de rău care pusese stăpânire pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara? De ce e blestemată? exclamă neliniștit. Bătrânul fixa În continuare pasajul prin care se făcuseră nevăzuți cei doi oameni cu relicvariul. - Nu Fecioara din Antiohia... oricine fi ea, ci acoperământul nerușinat În care e păstrată. Am mai văzut eu forma aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara? De ce e blestemată? exclamă neliniștit. Bătrânul fixa În continuare pasajul prin care se făcuseră nevăzuți cei doi oameni cu relicvariul. - Nu Fecioara din Antiohia... oricine fi ea, ci acoperământul nerușinat În care e păstrată. Am mai văzut eu forma aceea, pe vremea tinereții mele. Cunosc mâna care a cizelat chipul acela. Am văzut-o cu mai bine de o jumătate de secol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dincolo de zidul subteranei. - Acolo... cândva... zise el. Își mișca degetele ca și când ar fi căutat prin văzduh cuvintele pe care gândirea le lăsase În urmă. Apoi, mintea Îi reveni din panorama de ipoteze pe care o explorase. - Acolo, În biserică. Relicvariul fecioarei. Omul ăsta e Guido Bigarelli, sculptorul morților. Cecco se uită la victimă cu o privire Înmărmurită, ca și când numele acela nu Îi spunea nimic. Dante, În schimb, părea din ce În ce mai dominat de o stupoare neliniștită. Nu se putea ca Bigarelli să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
posibilitate i se Înfățișă din nou În minte. Era oare el cel de-al patrulea bărbat de pe galeră? Fusese oare el cel care comisese masacrul, pentru a coborî În Infern Însoțit de o legiune? Mintea Îi fugi spre miracolul cu Fecioara. Oare era o simplă coincidență apariția acelei opere străvechi, extraordinare, cum extraordinar era lucrul acela cu Înfățișare omenească pe care Îl adăpostea? Dar oare există coincidențe cu adevărat? La un moment dat, strada se Îngusta din pricina scândurilor Înfipte În pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]