2,317 matches
-
Joe zvârli din bici În Întuneric. — Hai, trageți ca lumea. Mâine tre’ să trageți mai tare de-atât. Coborâră dealul Încet, În hurducăielile căruței. Când ajunseră la fermă coborâră cu toții. Doamna Garner descuie poarta, intră și se Întoarse cu un felinar. Carl și cu Nick descărcară lucrurile care erau În spatele căruței. Frank se urcase pe capră ca să bage căruța În hambar și să dezlege caii. Nick urcă scările și deschise ușa de la bucătărie. Doamna Garner făcea focul În sobă. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întunecă de tot și intrarăm În Avignon. Oamenii se tot urcau și coborau. Francezii care se Întorceau la Paris Își cumpărau cotidianele franțuzești. Pe peron erau niște soldați negri. Purtau uniforme maronii, erau Înalți, și fețele le luceau În lumina felinarelor. Erau foarte negri la față și prea Înalți ca să te poți uita-n ochii lor. Trenul plecă din Avignon, dar negrii rămaseră pe peron. Cu ei era un sergent alb și scund. În vagonul de dormit, conductorul trăsese paturile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a zis că cineva Îl omorâse pe un bărbat În plină stradă. Eu l-am Întrebat cine l-a omorât și el a zis „Nu știu, da’ e mort de-a binelea“, și era Întuneric, străzile erau pline de apă, felinarele nu mergeau, ferestrele erau sparte, bărcile - Împrăștiate prin tot orașul, copacii dărâmați și totul era distrus; eu am luat un schif, cu care am ajuns la Mango Key, unde mi-am găsit vasul care n-avea nimic, doar că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
avea vedere la terasa cu toate mesele goale, În afară de cea la care stătea bătrânul, la umbra frunzelor ce se mișcau ușor În vânt. Pe stradă trecu o fată cu un soldat. Numărul de alamă de pe gulerul uniformei luci În lumina felinarului. Fata nu purta nimic pe cap și pășea grăbită lângă el. — O să-l prindă garda, spuse un chelner. — Ce mai contează, dacă obține ce vrea? — Era mai bine să nu mai umble pe străzi la ora asta. O să-l prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
oră Întârziere, domnule. Să vă mai aduc niște cafea? — Dacă nu crezi c-o să mă țină treaz. — Ce spuneți? — Adu-mi. — Sigur. Aduse cafeaua din bucătărie, În timp ce domnul Wheeler privea pe fereastră la fulgii de zăpadă care cădeau În lumina felinarelor de pe peron. — Mai vorbești și alte limbi În afară de engleză? o Întrebă pe chelneriță. — A, sigur, domnule. Mai știu germana, franceza și dialectele. — Vrei să bei ceva? — A, nu, domnule. N-avem voie să bem cu clienții. — O țigară pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Johnson: — Expresul are o oră Întârziere, domnule. Să vă mai aduc niște cafea? — Dacă nu te deranjează. — Ce spuneți? Da, adu-mi. — Sigur. Aduse cafeaua din bucătărie, În timp ce domnul Johnson se uita pe geam la fulgii care cădeau În lumina felinarelor de pe peron. Mai vorbești și alte limbi În afară de engleză? — A, da, mai știu germana, franceza și dialectele. — Vrei să bei ceva? — A, nu, domnule. N-avem voie să bem cu clienții. — O țigară vrei? — O, nu, domnule, spuse ea râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Să vă aduc niște cafea? — Dacă ești drăguță. — Ce spuneți? Da, adu-mi. — Sigur, domnule. Aduse cafeaua din bucătărie și domnul Harris Își puse zahărul, strivi cuburile cu lingurița și se uită pe fereastră la fulgii care cădeau În lumina felinarelor de pe peron. — Mai vorbești și alte limbi În afară de engleză? — A, da, domnule. Mai știu germana, franceza și dialectele. — Și care-ți place mai mult? — Sunt cam la fel, domnule. N-aș putea spune că-i vreuna care să-mi placă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care ducea dinspre șură spre casă, și apoi drumul fierbinte și nisipos care te ducea din nou În pădure după ce treceai pârâul, de data asta pe un podeț, și acolo creștea papura pe care o Înmuiai În benzină ca să faci felinarele când pescuiai noaptea. Și apoi drumul principal o făcea la stânga, Înconjurând pădurile și urcând pe dealuri, În timp ce tu intrai În pădure, urmând un drum larg și argilos, și sub coroanele copacilor era răcoare și drumul era lărgit pentru ca indienii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și a prietenilor chinezi, atât dintre cei de mult americanizați, cât și dintre cei recent emigrați. Eram În curtea din spate a casei unui văr de-al doilea, În Menlo Park, pregătindu-ne să vedem cum răsare luna plină. Cu felinare din hârtie și lumânări din care curgea ceara ne Îndreptam spre piscină. Iar În piscină am văzut luna apărând și tremurând, un pepene auriu, nu doar un disc plat cum o văzusem mereu până atunci. I-am auzit pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
impresia că este o persoană care vede numai drept înainte, se pare că are și o latură sensibilă. „În trecut eram foarte dur, dar acum am devenit mai uman. La serviciu nu mă agit mai mult decât trebuie, ca un felinar în plină zi“, spune el. După atac, domnul Sugazaki a fost transportat de urgență la spital. Inima și plămânii nu îi mai funcționau. Atât doctorii cât și familia se împăcaseră cu ideea că s-ar putea să-l piardă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
călcătura cailor, care parcă nu mai tropăiau pe caldarâm, ci plescăiau, ca și cum ar fi luat-o peste apele negre ale mării, cu greabănele ude prin întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare cu gaz le ieșeau în cale, ca niște geamanduri luminoase, conducându-i prin măruntaiele incerte și înșelătoare ale nopții. Filip continua să urmărească spinarea vișinie a rusului, legănându-se pe capra trăsurii. Avusese acest prilej de multe ori și acum
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
-se pe capră cu tot bustul său masiv. Filip se trezi din aduceri aminte, iar Carol dintr-un somn adânc brăzdat de vise. Amândoi priveau uimiți cum aerul dens și gelatinos al ceții dispăruse și cum întunericul lăsase loc luminii felinarelor, a vitrinelor prăvăliilor și a cârciumilor cartierului oriental. "Există deci o destinație a acestei călătorii!?" se putea citi mirarea pe fața lui Carol. "Și dacă da, am ajuns noi acolo? Cum? Am traversat cu caii marea, ceața, noaptea? Cât a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pași părea că se apropie din urmă. "Nici acum n-am scăpat de el?!" se gândi Carol cu furie și întoarse de câteva ori capul, pregătit să-l vadă pe Filip în spatele lui sau oprit pentru o clipă sub un felinar să-și noteze ceva în jurnal cum avea obiceiul ca apoi să și grăbească pasul pentru a-l ajunge din urmă. Dar nu... Nu era nimeni. Doar propriile sale bocănituri preluate, amplificate și reverberate de labirintul întortocheat al ulițelor prin
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
rămas câteva zile după plecarea alor ei. Apoi am condus-o până la o stație intermediară. Tremurând toată de deznădejde, strîngîndu-se lângă mine convulsiv, în întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ție echilibrul pe un băț prea subțire. Apoi se opresc și rămân nemișcate pentru câtăva vreme. După prânz. La poarta cimitirului creștin, un mormânt mic înconjurat cu un gard alb, înalt. La un capăt, o cruce mare, sub ea un felinar. Pe lemn, scris numele unui copil. În preajmă, maci și melci. Vineri. Irina a izbutit să scape de privirile prietenilor și să vie la mine pentru o clipă. Era și timpul... Hamiri, măturîndu-mi camera, mă întreabă dacă sunt "măritată". Ea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu o ocazie până la capătul lumii, fără să-l reție nici un scrupul. Dar nici noi nu-l grăbeam să se întoarcă, fiind mai puternică dorința egoistă ca să avem un tovarăș agreabil în plus. La ora zece eram cu toții pe ponton, felinarele abia se luminaseră. Hacik ne spuse că aveam să așteptăm pe comandant, care trebuia să sosească din Cavarna. Dar nu eram singuri. La ușa unei magazii mai apărură câțiva călători: erau cu toții invitați de Viky, fără ca să ne anunțe și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sfârșit. Curând, invitații aveau să-și ia rămas bun, unul după altul, de la gazda lor și să se întoarcă, în lecticile comode, fiecare la casa lui, escortați de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții, propuneau imagini rustice: vii, fântâni țâșnitoare și tufișuri populate de păsări mici, delicate. Mișcându-se cu pași ușori, ca de vată, servitorii din casă aduceau invitaților ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altul, pierduți. — Barbarii! Sunt aici! strigă Placidia sprijinindu-se cu mâinile de balustradă. Livilla și Matidia își strigară într-un singur glas groaza. Cuprinși de panică, servii porniseră deja să alerge prin toată casa și în lungul colonadei peristilului, iar felinarele cu care își făceau lumină proiectau sumbru pe pereți umbre gigantice. Cei doi soldați, singurii pe care Cilonus îi luase cu el, îl priveau cu teamă din grădină, așteptându-i ordinele. Alături de ei, cu un felinar în mână, apăru repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lungul colonadei peristilului, iar felinarele cu care își făceau lumină proiectau sumbru pe pereți umbre gigantice. Cei doi soldați, singurii pe care Cilonus îi luase cu el, îl priveau cu teamă din grădină, așteptându-i ordinele. Alături de ei, cu un felinar în mână, apăru repede Clemantius, care o chemă pe stăpâna sa: — Hunii sunt în sat, domina! Sunt oameni care au scăpat și fug încoace. Emerentianus se întoarse spre scară: — Trebuie să plecăm, spuse cu hotărâre. Cilonus îl ținu de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Alți oameni i se adresau, cu glasul frânt de teamă, punându-i întrebări presante, la care, în acel moment, încetă să mai răspundă. Coborî treptele în fugă și ieși, la rândul său, în parc. Smulse din mâna unui serv tânăr felinarul și, poruncindu-i să o urmeze, se îndepărtă pe una dintre aleile pavate ce traversau parcul. — Flavia! Flavia! strigă îngrijorată, ciulind urechile, în speranța că va auzi o voce răspunzând, o chemare, dar nu auzi decât vocile, cu fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
importante în situația aceea de urgență și, cu toate acestea, nu putea să renunțe, fiindcă, laolaltă cu iritarea, simțea strecurându-i-se în suflet un sentiment de vină, însoțit și de o presimțire rea. în fața ei, luminate în trecere de felinar, coroanele copacilor și frunzișul des al tufișurilor ieșeau ca niște mici străfulgerări din întuneric pentru a fi apoi iarăși repede înghițite de el. în spatele său, simțea cum, din clipă în clipă, pașii tânărului serv se fac tot mai nesiguri, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o voce șovăitoare. Chiar! De ce nu se gândise imediat? Bineînțeles! Flavia dormea! Sărăcuța, mica Flavia! Răpusă de descurajare și de gândurile negre, probabil se lungise pe iarbă și își găsise pacea în somn. însuflețită din nou, înaintă, făcând lumină cu felinarul: — Flavia! Oh, comoara mea, trezește-te! Hai să mergem, Fla... Numele i se stinse în gât. într-un foșnet violent de frunze, din spatele tufișului ieșise un bărbat uriaș, hirsut, incredibil de murdar și complet gol. Nu avea altceva pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea un soi de satâr brăzdat de sânge, iar cu stânga, aplecându-și puțin bustul, trăgea ceva, căutând să învingă rezistența rămurișului. în primul moment, la lumina felinarului, atenția Hippolitei fu atrasă mai ales de nenumăratele pete roșii de care părea stropit trupul mare al bărbatului. Ghicind că era vorba de pete de sânge, se gândi că fusese rănit, dar această impresie era contrazisă de lumina de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi pierdut orice urmă de putere ce-i mai rămăsese, ar fi devenit imediat prada neputincioasă a acelui asasin cumplit. Ceva ca un curent îi străbătu tot trupul. Dându-se înapoi, scoase un strigăt de groază și lăsă din mână felinarul, care căzu și se sparse în iarbă. Uleiul, totuși, continuă să ardă pentru câteva secunde, suficient ca să-i îngăduie să vadă alături de primul barbar, oprit în fața flăcării, o altă siluetă, a unui tânăr războinic, ce ieșea dintre arbuști aranjându-și pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]