1,443 matches
-
stau cu mâinile în poale și se uită golite de idei la ecranul cu femei îmbrăcate în valută. La patru stații de autobuz în afara cartierului, urlă sfinx-ul brăilean, așteptându-și veșnicia pe care orășenii o clădesc de pe acum cu fervoare. Mă simt goală, privită insistent și vreau să plec. Până nu le guști mâncarea, până nu le lauzi gospodăria, pe cele două fete, eleve la gimnaziu, nu te lasă să pleci. Copacii, tot de pe vremea străbunicilor, influențați de gândirea împietrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se întoarse spre mine, așteptând să vin. Am trecut de rama ușii și greutatea pașilor mei a făcut parchetul vechi și neîngrijit să scârțâie. Sunetul strident umplu încăperea pustie, făcând-o să-și revină într-o anumită măsură la amintirea fervorii de care era stăpânită cândva. Pașii lui de ce nu erau anunțați de același scârțâit uscat? Merse de-a lungul rafturilor de cărți sprijinite de peretele interior și se opri brusc. Împăratul se aplecă spre cel mai jos rând de volume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dar după moartea bunicului s-a mutat În Tokio. A urmat cursurile Universității imperiale din Tokio pe care a absolvit-o În 1924. A fost de asemenea reporter la Mainichi Schimbun din Osaka și Tokio. A fost destul de rezervat În privința fervorii militariste ce a cuprins Japonia În timpul celui de-al doilea Război Mondial și s-a implicat puțin În efortul de reconstrucție a țării de după război, nefiind atras de politică. Războiul a avut Însă o mare influență asupra sa, egalată poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lui Schliemann de a se duce la Micene, să sape, cu Iliada în mână, fără să-i pese de zâmbetele disprețuitoare ale somităților arheologice, sigure că "impostorul" nu va reuși decât să se acopere de ridicol. Am fost cucerit de fervoarea pe care acest diletant genial a pus-o în pasiunea lui și chiar l-am invidiat. Nu atât pentru ce a dovedit, cât pentru modul în care a făcut-o. Alte împrejurări care să explice ceea ce am numit "insolația mea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
uimit pe amândouă bucuria regăsirii, firescul cu care ne adresam una alteia, efervescența comunicării. Deși era foarte răgușită, având de mai demult o dificultate accentuată la una din coardele vocale, în ciuda tuturor restricțiilor impuse de ortofonistă, Ioana vorbea cu o fervoare de nestăpânit. La un moment dat s-a ridicat de pe canapea pentru a ne conduce într-o parte, până atunci as cunsă de o perdea, a salonului. A tras cortina de un galben catifelat, a aprins luminile și ne-am
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
un fior. Am asistat și eu la una, când Maestrul pregătea o simfonie de Brahms cu orchestra Filarmonicii, la Ateneu. Avea o putere care-i vrăjea deopotrivă pe instru mentiști și spectatori. — Atunci poți să-ți faci o idee despre fervoarea și emo ția cu care mă duceam eu la repetițiile lui cu soliști de elită, cu orchestre de pretutindeni. De fiecare dată, la concert, mi se părea că ascult pentru prima oară muzica dirijată de el. În sală se aflau
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
toate acuzațiile pe prietena ei Plancina. La îndemnul mamei sale, Tiberius ajunse să o susțină pe Plancina chiar și în fața senatorilor înmărmuriți. „Nu s-a văzut vreodată“, spuneau romanii, „o rudă apropiată a victimei care să-i apere cu atâta fervoare pe ucigași“. S-au găsit argumente subtile și, în cele din urmă, temuta Plancina fu absolvită, ba chiar îi fu salvată și averea. Drusus comentă plin de ură: — A fost o înțelegere între cele două ucigașe, peste cadavrul lui Calpurnius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
produselor civilizației și tehnicii”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mie și nouă sute opt... îmi pare”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse, de la bun început, chiar și lui I.L. Caragiale, este o marcă temperamentală și o punte de legătură între apetitul novator al unui „muntenism” plebeu și fervoarea bătăioasă a futurismului. „Minusul de profunzime acuzat de Lovinescu în formula „simbolismului mai mult exterior și mecanic” apare, în perspectiva istoriei literare, ca un paradoxal cîștig pe calea coagulării unei atitudini „moderniste” față de limbaj, care își va reliefa ponderea reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid n-a avut fericirea să placă dadaiștilor aflați în fervoarea exaltării lor, sau încă rezervele lui Marcel Iancu (...) vor fi devenit un obstacol de netrecut, versurile n-au fost traduse și Vinea n-a fost astfel integrat noului curent”. Este la fel de posibil însă ca, în pofida autopersiflării sarcastice, a metaforelor iconoclaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tot ce era nou, de invenții și descoperiri, iubitor, în copilărie, al cărților lui Jules Verne. O posibilă influență au exercitat asupra lui Urmuz filozofii idealiști germani, apoi Eminescu și, îndeosebi, Caragiale. Textele sale - elaborate în nenumărate variante, cu o fervoare maniacală - încep să circule informal în mediile boemei bucureștene din anii neutralității (v. în acest sens și spectaculoasele evocări din Memoriile lui Constantin Beldie). După toate aparențele, ele au fost elaborate independent de influențele mișcărilor europene de avangardă (sesizînd, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
abstracționismul” artei populare și în stilizările artei bizantine. Legitimarea externă, prin Brâncuși și Tzara, nu era nici ea suficientă. În subcapitolul „Urmuz și avangarda” al monografiei sale din 1970, Nicolae Balotă a insistat avenit asupra acestei mitizări interbelice, vorbind despre „fervoarea religioasă” a adepților dadaisto-constructiviști și suprarealiști: pentru ei, Urmuz este „profetul autentic”, deci „refuzat”, exemplar prin „revolta sa și saltul săvîrșit prin scrisul său într-un univers inedit”. Scenariul conține aproape toate elementele religioase necesare unui cult: misterul existențial, „martorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ilarie Voronca, Stephan Roll, Jonathan X. Uranus. Se adaugă faptele „exemplare” (relatate de G. Ciprian, V. Voiculescu sau M. Cruceanu) și coincidențe „revelatoare” (de ex.: cele relatate de T. Arghezi). Numai minunile mai lipsesc... Primii „convertiți” - critica modernistă interbelică Dincolo de fervoarea militant-hagiografică a emulilor, „Lectura paginilor urmuziene confirmă, în esență, observațiile și intuițiile descendenților avangardiști, care au pus cîteva accente exacte și prompte acolo unde critica „oficială” a ezitat ori s-a menținut, cu puține excepții, la suprafața textelor” (Ion Pop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spiritual-religios al operei, fiind mai aproape de sensibilitatea „tinerei generații” a anilor ’30 decît de avangarda propriu-zisă: „Ca valoare explicativă, este în apropierea enigmaticelor Saisons en Enfer (sic!), Igitur sau Coup de des.”; „Vacuitatea de gîndire: primul lucru care te izbește. Fervoarea aderenților va descifra totuși în curînd simboluri”; „Opera lui Urmuz este semnificativă pentru că însăși lipsa de speculație teoretică este o atitudine cugetată. Dar opera urmuziană, superbă teratologie a intelectului, trimisă spre edificarea noastră, trebuie înțeleasă ca o chemare la ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
paradoxală: pornind de la atitudinea prozatorului clasic, autorul avangardist se deplasează — prin „subordonarea totală la epic” — către un fel de „absolut al narației” care „anulează semnificația actului literar, în schimb îi realizează structura” prin amestecul dintre „aplicația de tip obtuz” și „fervoarea de tip sublim”. Rezultatul este o operă esențializată, pură, autoreflexivă și „cosmoidală”, materializînd „visul (sau coșmarul) flaubertian al operei care se menține în spațiu din resursele sale proprii, fără concursul nici unei alte valori”. Surpriza e să constați că „opera se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
creat de febrilitatea unei avangarde de a-și căuta puncte de sprijin, acționează acum cu o putere exterioară sporită asupra conștiinței critice. Ne aflăm în fața unuia dintre mecanismele secrete prin care se constituie și se impun unele autorități”, opinînd că fervoarea avangardei românești a fost una „ideologică și politică”. Deținător doar al unui „absurd logico-formal”, „Urmuz rămîne (și aici e «valoarea» lui) tocmai prin vacuitate un excelent semn convențional căruia avangarda îi substituie propriile ei avataruri și incertitudini”. Exemplele pot continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care presupui că nu se mai poate întâmpla nimic, se anunță cele mai atroce evenimente: o cursă aeriană deturnată, nu-mi amintesc unde, un accident de mașină mortal; n-aș putea spune dacă a murit, de fapt, cineva. Cu aceeași fervoare și pe același ton grav, se anunță situația la bursă și ultimele vizite ale președintelui. Pe măsură ce ascult mai mult, deși în fapt nu ascult deloc, tonul relatării devine tot mai iritant și mai amenințător. Viteza de transmitere a știrilor pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
conștiință. Dacă încercăm s-o reținem și s-o prelungim, ea devine atât de subțire și de materială, încât n-o mai recunoaștem și tot noi căutăm să ne debarasăm de ea. Când stă lipită de noi cu insistență și fervoare, intervine plictiseala, pentru că devine searbădă și o intuim cel mult ca pe fericirea altora și nicidecum ca a noastră. Fericirea poate fi trăirea sublimă a unei clipe celeste, dar și obiectul unei îndelungi meditații ulterioare. Analiza și despicarea fericirii poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către cer. Trebuia să fie spre sfârșit, judecând după tonul său concluziv. Dar, chiar și așa, poetul nu avu nici o dificultate În a-i recunoaște imediat sursa. În acel moment, spunea ceva În legătură cu etapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-te să ajungi în raiul câinilor, Hacksaw. Lee trase a doua oară. Mi-am reținut hohotele de râs când revolverul trase în gol, în timp ce Hacksaw își lingea ouăle, plictisit de toată tărășenia. Cu ochii închiși, doamna Albanese se ruga cu fervoare. — A sosit timpul să-l întâlnești pe Creator, măi câine, spuse Lee. Femeia izbucni: — Nu, nu, nu, nu, nu! Bruno se ocupă de un bar din Silverlake! Buena Vista, pe Vendome! Vă rog, lăsați-mi copilașul în pace! În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Străinul își pocni degetele. 66 DANIEL BĂNULESCU rondului de flori, plasat taman între Muzeul Partidului Comunist Român și Muzeul de istorie naturală "Grigore Antipa". Se amuză o clipă, închipuindu-și care dintre ele ar fi cuprinse de-o mai intensă fervoare religioasă: cele care ar dezgropa, dintre picioarele Muzeului Antipa, un dinozaur, ori cele care ar aduce la lumină, din coasta Muzeului Partidului, un ilegalist. Înainte de a intra în imensa Piața Victoriei, circulația fu blocată, pentru a doua oară, pentru a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
taină. Spre deosebire de cel mediatizat, care nu depășește, în tainica ierarhie, rolul unei subrete papale. Mulți ani, Adevăratul Papă, cel Secund, a preferat să se reculeagă într-o binecuvântată defensivă, precum și în grădinărit. De abia după anii Marelui Război, mâhnit de fervoarea cu care se măcelăriseră catolicii între ei, Adevărata Sa Sanctictate a conces ca, punând în practică o mai veche propunere a lui Robin, să unească Europa într-un fermecător și puternic regat catolic... Eu eram catolică. Cocondy e catolică. Robin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prea departe - adică rolul pe care-l avea Frank la Clubul Nautico. — Uite ce-i... Bobby, nu pot... — Ba poți! Crawford mă apucă de Încheietură și mă trase spre el peste masă. De sub pledoaria lui stăruitoare se Întrezărea o neobișnuită fervoare de misionar ce părea să i se perinde prin minte precum viziunile provocate de malarie ale acelui tînăr ofițer districtual cu care semăna atît de tare, făcîndu-l să ceară ajutorul unui călător aflat În trecere. — Poate o să eșuăm, dar merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de altfel, cu o suferință plină de orgoliu. Nobil, descendent pe linie maternă, se pare, dintr-un bastard al lui Ludovic al XV-lea, e crescut auster, cu un cult al grandorii Întreținut permanent. Apoi, fascinat de valul revoluționar, are fervori republicane, Își detestă familia, pentru ca, revenit la Paris (după experiența de la Caen), să-și redescopere brusc rădăcinile nobiliare, să-și anexeze acel d’Aurevilly În coada numelui și să se precipite cu o voluptate diabolică, sinucigașă aproape, Într-o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
deconcerteze, să contrarieze, fără a se lăsa vreodată uimit, surprins de cineva sau ceva. Deviza lui, pe urmele latinilor, e Nil mirari. O repune În circulație un englez, Bolingbroke, ca pe o formulă magică, repede Îmbrățișată de Frumoși. Egocentrat cu fervoare, un dandy Împarte lumea În două: el și ceilalți, pentru care, evident, nutrește un dispreț suveran sau, În cele mai bune cazuri, in-diferență. Tot ce nu este eu nu Îl interesează și, În consecință, orgolios și vanitos, Își păstrează distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]