1,244 matches
-
fotoliile consiliului local. Numeroși comentatori au criticat compoziția acestui comitet, deorece nu ținea cont de diferențele ideologice dintre partide și făcea acuzația VB privind cartelizarea partidelor, mult mai credibilă. Mai mult, ridicând cordonul sanitar, partidele consacrate au introdus, în politica flamandă, o distincție de natură morală, între drepți și păcătoși, care este în bună măsură analogă distincției între poporul pur și elita coruptă. Cu alte cuvinte, cordonul sanitar este o expresie a moralizării politicii flamande, fapt care poate conduce la idealizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
partidele consacrate au introdus, în politica flamandă, o distincție de natură morală, între drepți și păcătoși, care este în bună măsură analogă distincției între poporul pur și elita coruptă. Cu alte cuvinte, cordonul sanitar este o expresie a moralizării politicii flamande, fapt care poate conduce la idealizarea poziției pe care o ocupă partidele consacrate (Mouffe, 2005b). Astfel, chiar dacă cordonul sanitar limitează, întrucâtva, influența populismului VB-ului asupra calității democrației, în același timp contribuie la legitimarea și la întărirea discursului acestei formațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și Guvern în particular a fost în creștere, începând cu ultima parte a anilor 1990 (vezi și Dekker și al., 2006; Dekker și Van der Meer, 2004). Începând cu 1997, procentul votanților care au încredere în instituțiile politice belgiene și flamande a crescut în mod constant, atingând maximul în 2001, când 43% dintre cetățeni afirmau că au încredere în aceste instituții. De asemenea, de la finele anilor 1990, procentajul cetățenilor belgieni care se declarau satisfăcuți de democrație a fost în creștere, de la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Belgia, cu atât procentajul obținut de VB este mai mic. Așadar, partidul canalizează nemulțumirea politică, însă nu are o funcție de mobilizare bine definită. VB a contribuit totuși la creșterea conștientizării, interesului și participării unui grup specific de cetățeni ai societății flamande. De-a lungul anilor, partidul a recrutat mai mult 25 de mii de membri (Quintelier, 2008), majoritatea provenind din mediul naționalist flamand (Art, 2008, 2011). O proporție semnificativă a acestora nu a fost niciodată activă politic înainte să se alăture
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
definită. VB a contribuit totuși la creșterea conștientizării, interesului și participării unui grup specific de cetățeni ai societății flamande. De-a lungul anilor, partidul a recrutat mai mult 25 de mii de membri (Quintelier, 2008), majoritatea provenind din mediul naționalist flamand (Art, 2008, 2011). O proporție semnificativă a acestora nu a fost niciodată activă politic înainte să se alăture VB. Acest partid a reușit să mobilizeze acest segment electoral, făcând campanie în acele cartiere în care partidele consacrate nu sunt sau
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
dar și organizând o paletă largă de activități precum: ieșiri la iarbă verde, festivaluri de muzică și congrese de partid. Aceste activități au adesea un caracter popular, dacă nu chiar populist. De exemplu, festivalurile de muzică aduc pe scenă, cântăreți flamanzi cunoscuți, care sunt reprezentativi pentru așa numita subcultură, în opoziție cu "cultura înaltă" promovată de partidele consacrate. În Antwerp, fieful electoral al VB, partidul a deschis un centru pentru a pune la dispoziția susținătorilor un loc în care să interacționeze
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
avut drept scop să "demaște" agenda rasistă a VB și să sensibilizeze cetățenii la amenințarea pe care o ridică acest partid populist de dreapta radicală. Altele au preferat o confruntare directă cu mesajele VB, încercând să demonstreze că majoritatea cetățenilor flamanzi nu susțin VB-ul. De exemplu, în această categorie se încadrează demonstrațiile populare organizate de VAKA-Handin Hand (HiH) în 1992, 1994, 1998 și 2002 și evenimentul intitulat Objectief 479.917, care și-a propus să colecteze mai multe semnături decât
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
190-1), "Printr-o mobilizare masivă, HiH a vrut să submineze pretenția populistă a VB de a fi purtătorul de cuvânt al majorității tăcute"9. Organizația a dorit să demonstreze că sprijinul pentru ideile VB este unul limitat și că poporul flamand nu există. De Cleen argumentează că muzicienii care au organizat Concertul 0110, în octombrie 2006, au avut un obiectiv similar. O mare varietate de artiști populari au fost invitați să urce pe scenă. De Cleen (2009: 587) consideră că: prin
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
au avut un obiectiv similar. O mare varietate de artiști populari au fost invitați să urce pe scenă. De Cleen (2009: 587) consideră că: prin participarea lor la un concert pentru toleranță (...) acești artiști rup legătura între VB și "poporul flamand de rând". Mai mult, acesta consideră că: "O moblizare de o asemenea amploare poate fi considerată drept o încercare de a contrazice pretențiile populiste ale VB de a fi reprezentatul poporului" (DE Cleen, 2009: 587; vezi și De Cleen și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
este suficient de robustă în confruntarea cu "provocarea populistă". Ce ne comunică cele opt studii de caz despre cele două criterii? Dovezile din carte îl susțin pe primul. De fapt, toate cele patru cazuri de "populism în opoziție" (Blocul/Interesul Flamand din Belgia, Partidul Reformei din Canada, "Republicanii" din Republica Cehă și Andrés Manuel López Obrador din Mexic) arată că, atunci când actorii populiști sunt în opoziție, nu au o influență mare asupra calității regimului democratic. Cu toate acestea, aceasta nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cele din urmă, populismul european presupune existența atât a patidelor care gravitează puternic în jurul unei personalități (de exemplu, Forza Italia sau List Pim Fortuyn), cât și unele dintre cele mai bine organizate partide în țările de origine (de exemplu, Interesul Flamand, Mișcarea pentru o Slovacie Democratică sau Partidul Elvețian al Poporului). Avantajul întrebuințării definiției noastre, cu trimiteri minimale la o ideologie sau alta este acela că ne permite să o folosim pentru analize transregionale și, de asemenea, să studiem efectul organizării
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
293, 304, 314, 315, 318, 327; naționalist, 79, 121, 146, 147, 251, 305, 311, 338, 346 neoliberal, 56, 154, 158, 190, 196, 203, 206, 224, 229, 230, 231, 233, 234, 348, 354 neoliberalism, 17, 224, 230, 238, 239 Noua Alianță Flamandă (N-VA) (Belgia), 60, 75, 82 Noua Majoritate (Peru), 282; și alegeri, 282; și lider, 288 O O'Donnell, Guillermo, 39, 41, 48 opinie publică, 108, 213, 242, 248, 279, 280, 292 Organizația Statelor Americane (OAS), 289, 346 Organizația Statelor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
program, 197, 201, 202, 203, 204 Partidul Civic Democrat, 137, 141, 145, 146, 295 Partidul Comunist din Cehoslovacia, 294 Partidul Comunist Austriac (KPÖ), 194 Partidul Conservator-Blocul Liber (KS-SB) (Republica Cehă), 120 Partidul Creștin al Poporului, 70 Partidul Creștin Democrat și Flamand, 70 Partidul Democrat al Întregului Popor (VLDS), 121 Partidul Muncitorilor (DS) (Republica Cehă), 145 Partidul Muncitorilor (PT) (Brazilia), 178, 247 Partidul Național Slovac (SNS), 295, 297, 309, 310, 316 Partidul Popular Creștin (PPC) (Peru), 267, 269 Partidul Progresist Conservator (Canada
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
conducătorilor ne-religioși care și-au făcut din aceasta o profesie. Un caz similar, deși nu de o profunzime istorică la fel de mare, îl constituie conflictul care, în Belgia, îi opune pe flamanzi, valonilor. Și în acest caz, instrumentul dezvoltării revendicărilor flamande îl constituie particularismul lingvistic și cultural. În plus, aici se implică și elementul religios, clerul fiind vreme îndelungată depozitarul identității lingvistice a Flandrei opunîndu-se astfel unei burghezii a "fransquillon-ilor" care tinde, pînă în 1930, să adopte franceza. Dar și în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
hetaira) a celui care participa la un banchet grecesc cedează locul "celei care își scoate câștigul din corpul ei" (meretrix). La Roma, ritualului îi urmează chiolhanul. Banchetul "à la romaine" (cena) ținea atât de "cheful" rabelaisian, cât și de "chermeza" flamandă. Petrecerile exagerate se vor instituționaliza în timpul lui Nero, Caracalla și mai ales Tiberiu (supranumit "Biberon" de către tovarășii săi), care, sub imperiul băuturii, mergea până la a recompensa isprăvile bahice prin atribuirea de funcții publice importante. În timp ce banchetul se alcoolizează și se
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
este redat cu minuțiozitate și precizie, de la culesul strugurilor și până la vinificare. Simultan, într-un cadru artistic mai restrâns, miniaturiști și gravori reiau ca ritualuri aceleași scene în ceasloave și calendare. Pentru secolul al XVII-lea, olandezii (numiți pe atunci flamanzi) sunt cei care celebrează cel mai bine plăcerea de a bea, prin intermediul picturii, al interioarelor din hanuri și cabarete, prin banchetele și reuniunile ofițerilor arcași ai regelui de o zi, le roi boit147. Însă aceștia expun cel mai bine ochilor
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
atît datorită istoriei, cît și proiectării politice. Deși aranjamentele politice consensuale elvețiene sînt în general prevăzute de constituția Confederației Elvețiene, se pare că ele sînt susținute de atitudinile și cultura politică ale elvețienilor. Belgienii se diferențiază prin limbă (franceză și flamandă), religie (protestantă, non-religioasă, catolică) și regiune. Provinciile sînt oarecum omogene. O regiune învecinată cu Franța este vorbitoare de limbă franceză și în mare parte non-religioasă; cealaltă, învecinată cu Olanda, este vorbitoare de flamandă (olandeză) și catolică; în centru, Bruxelles este
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
scăpa de monopolul elitei francofone asupra statului belgian) și au sprijinit ocupația germană, repetând astfel o greșeală din primul război mondial. Aici, ca și În alte părți, naziștii au jucat cu plăcere cartea alianței, câtă vreme le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri de război au fost eliberați În 1940, la Încetarea ostilităților, În timp ce valonii francofoni au rămas În lagăre de prizonieri până la sfârșitul războiului. În Franța și Belgia, ca și În Norvegia, rezistența Împotriva nemților a fost reală, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colaboraseră cu nemții avea să fie fatalmente retroactivă - Înainte de 1939, delictul „colaborării cu inamicul” nu exista. În războaiele anterioare, armatele de ocupație ceruseră și obținuseră cooperare și sprijin de la popoarele cucerite, dar, cu excepția unor cazuri speciale - cum au fost naționaliștii flamanzi În Belgia aflată sub ocupație germană Între 1914 și 1918 -, acest lucru nu era privit ca o Încălcare a legii, ci ca un rău inevitabil al războiului. După cum am remarcat, colaboraționismul nu cădea sub incidența legii decât atunci când echivala cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar, În vreme ce olandezii i-au amnistiat curând pe majoritatea deținuților, statul belgian i-a ținut mult timp după ziduri, iar foștii colaboraționiști vinovați de delicte grave nu și-au recăpătat niciodată integral drepturile civile. Contrar unui longeviv mit postbelic, populația flamandă nu a fost pedepsită cu predilecție, deși este adevărat că, prin represiunea eficientă a suporterilor Noii Ordini (În majoritate flamanzi), elitele din Belgia antebelică - catolici, socialiști, liberali - au recăpătat controlul asupra Flandrei și Valoniei. Contrastul dintre Norvegia, Belgia, Olanda și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din ambele țări nu Își permiteau o Împărțire demonstrativă pe criterii comunitare. Experiența războiului și a ocupației, precum și amintirea disensiunilor civice din deceniile anterioare au Încurajat Însă o tendință accentuată de cooperare dincolo de granițele comunitare. Mișcările extremiste, În special naționalismul flamand, au fost discreditate de colaborarea oportunistă cu naziștii. În urma războiului, oamenii se identificau mai puțin cu un anumit partid politic (dar la fel de mult cu serviciile comunitare asociate). Atât În Belgia, cât și În Olanda, un partid catolic - Partidul Creștin Social
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a născut exact din această combinație specifică Între comunități culturale autonome și partide reformiste de centru-stânga și centru-dreapta. Dar nu a fost mereu așa: Belgia mai ales se confruntase cu un val de violență politică În anii ’30, când separatiștii flamanzi și fasciștii rexiști ai lui Léon Degrelle puseseră În pericol regimul parlamentar; În anii ’60 avea să traverseze o perioadă și mai turbulentă de conflict intercomunitar. Însă vechile elite politice și administrative (și ierarhia catolică locală), a căror supremație fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de romane „western” de limbă germană. Al doilea personaj de desen animat ca popularitate după băiețelul-detectiv belgian Tintin era tot un produs belgian: Lucky Luke, un cowboy ghinionist și simpatic care apărea săptămânal În benzile desenate de limbă franceză și flamandă. America, reală sau imaginată, devenea un cadru natural pentru divertismentul facil de toate genurile. Influența americană asupra tinerilor europeni a contribuit direct la ceea ce era deja deplâns ca o „prăpastie Între generații”. Concetățenii lor mai vârstnici observau și regretau tendința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lua Însă o Înfățișare foarte modernă. În regiunea bască din nordul Spaniei, În rândurile minorității catolice din Irlanda de Nord, În Corsica și În alte părți, vechile nemulțumiri s-au transformat În revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri, bombe și chiar la urna de vot. În anii ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri, bombe și chiar la urna de vot. În anii ’70, problema Tirolului de Sud fusese rezolvată prin crearea unei regiuni autonome bilingve - soluție care a mulțumit, cu excepția câtorva critici neîmpăcați, pe toată lumea. Naționaliștii flamanzi din partide ca Volksunie și Vlaams Blok nu au abandonat niciodată țelul ultim al separării de Valonia francofonă, Însă noua prosperitate de care se bucura Flandra și legislația inovatoare pentru federalizarea Belgiei le-au temperat pe moment cererile: dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]