1,549 matches
-
înalt, bine făcut, cu mâinile și picioarele lungi și musculoase, buzele îi erau cărnoase și roșii, iar sprâncenele groase și negre aveau o linie frumoasă ce exprima hotărâre. Era în floarea tinereții și se plângea neîncetat de captivitatea din casă, foindu-se ca un leu în cușcă. I se părea că trăiește ca un greier într-o gaură întunecată, avea multe restricții precise. Spera ca cineva să-i dea într-o bună zi o veste nemaipomenită și să-l scoată de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
țara, prinsă între cioburi de sticlă, țara noastră atât de frumoasă și atât de bogată s-a dus de râpă. Autoritățile se mișcă tare încet. Mi-e teamă că peste ani de zile va fi tot la fel. Carlina se foia discret pe un scaun, consultând în tăcere meniul. - Bună ziua! Vă pot lua comanda? - Da. Desigur. Aș vrea să mănânc ceva ușor și un desert dacă se poate. - Dumneata ce dorești, mamă? - Mă las pe mâna ta. Ce ai ales tu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spun, tensiunea din filtre e aproape de limită... Nici o grijă! replică Ion în interfon. Filtrele țin. Garantez eu că nu se scurtcircuitează! Bine. Atunci la lucru! exclam bucuros. Succes! aud cîteva voci în interfon. Mulțumim! le zic și închid. Vlad se foiește pe scaun, mormăind ceva furios. Ce-i, Vlade? îl întreb. Mă doare stomacul. De emoție? Dracu știe! O criză de colită, așa, ca să-mi amintesc de cantina studențească, unde ne-au dat într-o seară salam stricat... După aceea am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fecioru-su Dumitru, care se învârtea prin ogradă și-i poruncește să ducă caii pe islazul comunal, să le pună piedicile și după ce se întoarce, își va repeta lecțiile pentru școală. * − Dumitre, ia vezi tu ce-i cu Cuța, că se foiește și scheaună pe prispa casei, de parcă ar vrea să spună ceva, spuse Maricica; − Da’ am lăsat-o cu caii, pe imaș; am îndemnat-o să vină cu mine înapoi acasă și n-a vrut; De pe prispă se aude scheunatul jalnic
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
o râie în toată regula. Până dimineața eram ciucure de râie, fapt ce mă determina să opresc la Bârlad și să-mi procur două flacoane de „scabiozin”. În tren, chiar dacă eram la clasa I, sau poate tocmai de aceea, păduchii foiau de colo-colo așa încât la râia ce aveam se mai adaugă și ei, familiari aglomerărilor militare încă din cele mai vechi timpuri și astfel ajung la Priponești garnisit cu podoabele amintite. Când ai mei s-au repezit să mă îmbrățișeze strig
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
faptul ca aceeași notă catastrofală aveam s-o primesc și la lucrarea scrisă de la anatomie având ca subiect funcțiile ficatului. Am predat foaia goală, pentru mine atunci singurele ipostaze de interes ale ficatului fiind prăjit, la grătar sau pate (varianta "foie gras" având s-o cunosc mult mai târziu). Prins de febra educării prin munca din perioada respectivă, după eșecurile succesive în branșa lui Esculap, am început să-mi caut de lucru pe la Forțele de muncă. Am respins câteva oferte generoase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în domeniu, într-o zi se organizează o vizită la centrul avicol de la Bărcănești. Cu delegația oficială și grupul de ziariști sirieni am sosit la fața locului fabrica de procesare. În hol, o expoziție apetisantă de produse "din pasăre" de la foie gras, la pastramă de gâscă, piept de curcan, pui afumat etc. La vizitarea liniilor de fabricație, importate din Italia, cu toate operațiile automatizate, am fost curios sa aflu cum sunt sacrificate găinile. Precizez că în viața mea n-am tăiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
noi sau despre piesă, că nu au un bagaj cultural de referințe, că vin deschiși, fără să aștepte altceva decât să rămână curioși și interesați, asta e ce contează ! Dacă se plictisesc, o arată pe loc, Își pierd atenția, se foiesc, cască. Ei iau lucrurile așa cum sunt cu adevărat, spre deosebire de adulți, care, după ce s-au plictisit copios și au adormit În scaun, aplaudă entuziast, satisfăcuți că și-au Îndeplinit datoria culturală de a merge la teatru.“ O pădure de frânghii atârnate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
identificau instantaneu. Fragmentele din Orghast erau mai dificil de Înțeles și acesta a fost primul semnal al pericolului de a clădi un limbaj prea ermetic, cu simboluri greu de comunicat. Sătenii Începeau să parlamenteze Între ei, găinile cotcodăceau, copiii se foiau, pierzându-și atenția, ceva era putred În Danemarca de pe covorul nostru teatral. Când actorul-vultur, pregătindu-se să-l atace pe Prometeu, a scos un țipăt strident, În locul fiorului tragic pe care-l așteptam noi, au izbucnit hohote de râs. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Iar acum creioanele colorate intră În acțiune. Cel verde, printr-o simplă răsucire a Încheieturii mâinii, putea produce un copac creț sau vârtejul provocat de un crocodil care s-a scufundat. Cel albastru trasa o simplă linie de-a curmezișul foii - și orizontul tuturor mărilor era acolo. Unul Îngrozitor de tocit Îmi ieșea mereu În cale, ca să mă Încurce. Cel maro avea veșnic vârful rupt, la fel și cel roșu, dar uneori, imediat după ce sărea, putea fi folosit, ținându-l În așa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
blondă vaporoasă de vreo unsprezece ani, cu un păr lung ca Alice În Țara Minunilor și un ten roz sidefiu, ședea atât de aproape, Încât Îi simțeam fragilul os de la șold frecându-se de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul parfumat sau pe la ceafă, sau lovindu-și genunchii unul de celălalt, pe sub mătasea foșnitoare a furoului galben care sclipea prin dantela rochiței. În dreapta, Îl aveam pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în obezi, să fie dat în târg, să-l scuipe, să-l bată prostimea cu scârnă și alte batjocuri. Să fie învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască asemenea. "Cine-o face ca mine, ca mine o să pățească!" Tăutu se foiește de pe un picior pe altul, tușește încetișor și gângăvește cu glas plângător: Milostivește-te, Doamne, nu... nu s-ar putea numai mădularul cel scârbavnic? Măi Tăutule! De ce nu te-ai făcut tu popă? Milă? Pentru cine? Pentru ticăloși? Fac umbră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și noi vă mulțumim că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește Țamblac cu glas tremurat, emoționat. Boier Stanciu tușește, se foiește, șovăie, își drege glasul: Apăi... dacă tot a venit vorba de ce-i vechi și de ce-i nou, fie-mi îngăduit a zice și eu o vorbă. Nu ți-a fi cu supărare că limba-mi a fi cam ascuțită? își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Comoară" am cumpărat niște săbii care să fie pomană pentru capetele osmanlâilor ce vor cădea, când vor binevoi să vină în Moldova!... Altceva! Altceva! Ce mai pohtește?! Că multe mai pohtește și "Catapeteasma" aiasta?! Tăutu, cu ochii în pământ, se foiește, se codește și tace... Ce pohtește?! Ești surd?! Te-am întrebat! Te-am... Ștefan bănuiește și nu mai întreabă. Oftează... Bea... Ce pohtește? întreabă el încetișor. Po... pohtește, îngână Tăutu, pohtește pe voievodul Alexandru ostatic... zălog... chezaș de credință la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața și moartea... Eu... voi... noi suntem trecători... Moldova e veșnică! Voi... voi sunteți ultima mea nădejde... De plecați și voi... Se lasă o tăcere grea. Toader, descumpănit, se foiește când pe un picior, când pe altul, cu ochii pe opincă, se cioșmolește, se scarpină în cap... Și-și ia inima-n dinți: Dacă aiasta-i porunca, rămânem! Rămânem!! strigă el pe deasupra rumorii și a protestelor surde, înăbușite. Dar gândește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de acolo mi se trage... Când mă apucă, zdrumic coajă de salcie... Privirea îi cade pe clepsidră. O răstoarnă. Privește fascinat nisipul ce se prefiră bob cu bob. Ce crezi că-i viața, Negrilă? Negrilă se scarpină în creștet, se foiește de pe un picior pe altul, transpiră... Apăi... Știu eu?... Ceva... ceva ce trece... Așa-i Negrilă! "Ceva ce trece"... Fuge!... Zboară, Negrilă!... Zboară! Și, odată cu ea, trecem și noi... Uite, mangosâta aiasta, arată el clepsidra fir cu fir, ne fură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dincolo de lacrimile mele și-L vedeam prin ele. Duminică îmi găseam refugiu și tărie. Le primeam în Sfântă Biserică. Îmi luăm copiii cu mine, chiar din fașa. Stăteam toată slujba cu ei. Erau foarte cuminți, ca niște sfinți. Nu se foiau, nu deranjau, nu vorbeau în biserică. Ne înțelegeam prin semne sau șoaptă. Doamne, ce bine ne era în biserică. Era preot paroh Teodor Dăscălescu la biserică Vovidenia. De acolo făceam parte și acolo mergeam. Ce frumoase slujbe ținea! Mult ne
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în domeniu, într-o zi se organizează o vizită la centrul avicol de la Bărcănești. Cu delegația oficială și grupul de ziariști sirieni am sosit la fața locului fabrica de procesare. În hol, o expoziție apetisantă de produse "din pasăre" de la foie gras, la pastramă de gâscă, piept de curcan, pui afumat etc. La vizitarea liniilor de fabricație, importate din Italia, cu toate operațiile automatizate, am fost curios să aflu cum sunt sacrificate găinile. Precizez că în viața mea n-am tăiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Nu s-au sărutat, nu se sărută, între ei, la țărani, nici frații... A ascultat explicația noastră, liniștit și, se vedea bine, încurcat. Ceva părea că nu-i convine. Insistam să meargă să-și vadă Vasile mama. S-a tot foit, ceva nu era pe placul lui, pe urmă am plecat, cu toții, în deal, spre casa de care vorbise Vasile. Fratele lui ne trăgea într-o parte, pe dreapta, unde era noroiul mare, până la gleznă, dar noi am apucat-o pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cumpărăm două bijuterii, câte una pentru fiecare și, banii fiind la Panaitescu, ne-am prezentat la bijuteria Șehter, cea mai distinsă, de fapt unica, din oraș (mai erau încă două ceasornicării care, însă, nu vindeau bijuterii). În fața galantarului ne-am foit, indeciși, foarte mult: erau mici exemplare de aur și de argint (domnul Șehter, un negustor foarte bogat, nu se preta la tinichele). Am ales cu mare grijă un elefant burtos, cu o trompă micuță, care ni s-a părut distins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sfânt în vreun sătuc din regiunea venetă, dar nu marele fondator de Congregații religioase, «campionul carității evanghelice», sufletul atent și sensibil la problemele majore care zguduiau lumea și Biserica. Lăsarea la vatră Pe 2 septembrie 1896, soldatul Calabria a primit foia de lăsare la vatră, cu obișnuita formulă rituală: «Pe durata timpului petrecut sub arme a avut o conduită bună și a servit patria cu onoare și fidelitate». Formularul nu permitea alte adăugiri, dar în sufletul său, medicul colonel ar fi
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
e maghiar, a continuat vocea, să se ridice în picioare! În sala de spectacol s-a făcut mai întâi liniște. Nimeni nu îndrăznea să miște nici măcar un deget. Se auzeau doar câteva șoapte sfioase. Apoi lumea a prins să se foiască și chiar să se ridice în picioare. La început, cu timiditate și uitându-se în jur, să vadă dacă și alții le urmează exemplul; apoi, cu oarecare grăbire. Cei din primele rânduri s-au sculat cu toții, mai repede decât ceilalți
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
izvor de lapte și miere. Eroii plutesc într-o stare de fericire statornică, aducând laude roadelor pământului care nu cer nici o sforțare din partea individului. Naivitatea schilleriană ia forme pantagruelice. Balta colcăie pe dedesubt de pește și pe deasupra de rațe, pădurea foiește de cerbi. Scriitorul a ajuns la un concept al fericirii naturale, prin care și-a împrospătat paleta, eliminând liniile melancoliei și înlocuindu-le cu tonurile flamande ale vitalității, refăcând în Moldova de azi Olanda pictorilor de acum câteva secole, cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ai mei concetățeni de acum? Coasta aceasta măcar că-ntre geți și-ntre greci e-mpărțită, Însă de geții rebeli pare să țină mai mult. Vezi într-un număr mai mare, pe geți și sarmati, ce, călare, Vin și se duc tot foind prin a orașului străzi. Nu e nici unul din ei să nu poarte în spate o tolbă, Arc și săgeți ce la vîrf unse-s cu fiere de șerpi. Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte întreagă; Barba și pletele lor
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
și cîntece care încep cu Frunză verde și niciodată cu Frunze verzi. Cîntărețul popular se servește de-o singură frunză, nu de mai multe. Cînd lui frunză îi ia locul foaie și acesta apare tot la singular: Foaie verde, nu Foi verzi. Chiar atunci cînd creatorul anonim recurge la diminutiv, el zice: Frunzuliță (și-o alună), Floricică (floare-albastră), Foiță (verde de nuc) ș.a. Cum avea să se abată tocmai Eminescu de la această formulare? La singular apar, în situații asemănătoare, și diversele
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]