1,565 matches
-
emanații grase, de dâra lăsată de miile de bețivani și nespălați care o folosiseră până la mine și o vor folosi după mine. Oare cei din spatele meu aflaseră de existența mea? Martina se încrunta și pufnea. De fiecare dată când mă foiam pe locul meu, haina selecta o altă noxă din tolba ei. Ori era vorba de o paranoia a nărilor, ori eu exalam tot ce se poate în materie de mirosuri: scrumiere, explozii din cantina săracilor, cabine ponosite din prăvălii pornografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pierd fiul, se întunecă Ioana. Care ar fi pentru tine? — Cel mai groaznic lucru ar fi să-mi pierd credința în Dumnezeu, pentru că fără ea n-aș putea face față nici unui dezastru. — Nu dai de întrebări mai puțin sumbre? se foi Ioana. — Ba da. Ce ai vrea să fii? Ceea ce sunt, se însenină ea. — Care e eroul tău preferat? — Sherlock Holmes, pentru că prinde totdeauna rău făcătorii și îi scoate din bucluc pe cei buni, îmi explică mătușa. Dar eroul tău? — Don Quijote
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Ceasornicarul era în atelier, lucra. Se făcea că lucrează. Nici el nu se așteptase ca orologiul să bată în ziua aceea de primăvară atât de liniștită și înmiresmată. Mai erau vreo douăzeci de minute. Și cei puși pe glume se foiau nițel nervoși. Aveau și ei griji, nu se socoteau niște gură-cască, chiar împlineau un act civic: vegheau. Nu trecuse încă ora și găzăria de la marginea așezării ardea. Flăcările se vedeau de la depărtare, se auzeau explozii; venea un miros greu. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
repet, nouă spre zece ani nu mai dădusem peste numele ei nicăieri... Vreți chiar și mai mult? Atunci trebuie s-o părăsim pe Nana și să vă spun că, după vreo două zile, pe când așteptam în antreu la dentist, răs foiam revista „Capital“, mai precis acel număr special cu cele cincizeci de femei de succes din Ro mânia. Și-am început să râd ca prostul, spre mirarea celorlalți mucenici care mai așteptau să fie marti rizați: una dintre cele cincizeci de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
terasamentele înalte ale autostrăzilor și din încrengătura lor de drumuri de acces și sensuri giratorii. Acestea împrejmuiau vehiculele aflate jos ca pereții unui crater cu diametrul de mai mulți kilometri. Tăcerea stăpânea încă peisajul. Ici și colo, un șofer se foia nervos la volan, blocat în căldura soarelui; și-am avut brusca impresie că lumea se oprise. Rănile de la genunchi și de la piept erau emițătoare întoarse spre o serie de transmițătoare, purtând semnalele, necunoscute mie, care aveau să deblocheze acea imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
diverse teme. Vroiau să îl bine dispună și să piardă timpul când răspundea Stelică, însă nu a avut trecere nu știa nimic, nu punea mâna pe carte deloc... cum să îl treacă profesorul? Aveau teza la franceză, Stelică se tot foia și vine profesorul Mugioiu să vadă ce se întâmplase; tăiase Dumnezeu știe când și cum, o fantă în bancă, acolo unde se pun penarele. Fițuica era împăturită în formă de rolă. Înainte de teză, în recreație i-a arătat lui Stani
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
singura scăpare era teza. Am niște pantaloni cărora li s-a rupt pânza de la un buzunar. La teză vreau să mă așez în spate dar scorpia mă urmărea și mă aduce în banca întâi. Ne dă subiectele< încep să mă foiesc, îmi bag mâinile în buzunare iar în cel rupt, îmi aranjez cariciul. Observând, bineînțeles se repede la mine: - Scoate fițuicile! - Nu am fițuici! - Întoarceți buzunarele! - Nu, fiindcă n-am fițuici! Atunci mă scoate brutal din bancă și bagă mâna în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
vreme primăvara, Ca pe-o iubire nouă s-o ascult. Cenușă de scânteie răscolită Mi-e frig de tine ca de-o întâmplare Pe care n-am trăit-o îndeajuns; Și-abia s-au pus ferestrele pe plâns, Și-s foi tot mai puține-n calendare... Te-aș vrea alături albă, -ngândurată, Să-ți suflu cald în degetele fine Și dezmierdată să te-atingi de mine O dată, înc-o dată, și-nc-o dată... Mi-e frig, mi-e tot mai frig și nici
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bancnote colorate, verzi, roșii, albastre și portocalii, care ardeau sfârâind în sobă, apoi începu să se bocească cu lacrimi amare. Surprinsă de ieșirea soțului ei, Mariana se înroși, rostind câteva cuvinte drept scuză, în timp ce Grigore, la fel de surprins și el, se foi pe scaun și tuși stânjenit. Ia lasă, ginere, că n-o fi foc!... Niște bani vechi acolo, ce atâta vorbă... E-hei, pe timpuri ăștia micii stăteau cu puța-n țărână toată ziua și nu mai aveau nimic, slavă domnului!... zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stat fusese un fel de vacă de muls pentru omul pus să îl gestioneze. Extrem de neliniștit și de agitat, Ghiță Marangoci, înțolit cu un halat alb ca de felcer, pe care-și prinsese de ochii lumii legitimația de serviciu, se foia bezmetic între tejghea și rafturi, izgonind cu înjurături grosolane pe femeile și pe copiii care, neștiind că este inventar, voiau sa intre în magazin peste el, și nu știa ce să mai facă și ce să mai dreagă, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ca la științe sociale. Scutit de goarnele propagandistice ale regimului, acel colț de universitate era un fel de oază a gândirii matematice, libere și neîngrădite. Desigur că facultatea nu putea fi complet ferită, dar, cel puțin, politrucii de serviciu care foiau prin universitate nu prea găsiseră mijloace eficiente ca să paraziteze un curs de trigonometrie sau un seminar de geometrie în spațiu. Har domnului, se gândea Victor, că lui Stalin nu-i dăduse prin cap ideea de a-și spune părerile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și ieșirea la rampă a lui Hrușciov, care declarase solemn în fața lumii că ce se intâmpla la Budapesta era exclusiv problema ungurilor și că armata sovietică avea să rămână cuminte, cu arma la picior, fără să intervină. Pe hol se foiau și niște inși care nu prea arătau a studenți, dar nimeni nu părea să se sinchisească de ei. În ce-i privea, intrușii se mulțumeau să tragă bine cu ochiul și să ciulească atent urechile, ca să nu le scape nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nou pe bancheta din față. Am oprit mașina în fața unui magazin, de unde mi-am luat o rochiță de plajă și am condus cu viteză spre spital. Am pășit desculță în sala de așteptare și m-am așezat pe un scaun, foindu-mă nervos. Telefonul pe care îl luasem din mașină începu să vibreze. Toți ochii se îndreptară asupra mea. Am privit ecranul: era mama. Nu aveam chef și nici putere să răspund. Am respins apelul. Mi-am trecut mâna prin păr
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cap până-n picioare în alb (care e noul gri al sezonului, care a fost noul negru al sezonului trecut), s-a poziționat într-un colț, lângă niște rafturi cu cărți. Patrick McMullan, fotograful monden numărul unu, a început să se foiască și el prin preajmă. Fetele, timide foarte, se prefăceau că nu au observat aparatul de fotografiat uriaș care atârna de gâtul tipului. Apoi Patrick a început să facă poze. Una dintre fete, un fost manechin, a scos o carte, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
nu poate aduce decât necazuri. — Oameni buni, a zis ea cu o privire fioroasă, aruncându-și peste umăr părul ca făcut din bumbac cu asemenea forță încât am auzit, realmente, șuierul biciuitor al mișcării. Câțiva dintre editori au zâmbit agitați, foindu-se pe scaune. Ceasul de pe perete ticăia zgomotos. În mod straniu, toată lumea părea paralizată de prezența ei. Într-un final, Dawn și-a regăsit calmul. — Bună, Vivian! a spus ea cu voce tare. Avem multe de discutat în după-amiaza asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
alerg mâine câțiva kilometri în plus. După ce am terminat masa, Randall și-a dres glasul destul de sonor. și-nc-o dată. și-a împăturit și și-a despăturit șervetul, apoi și-a trecut degetele prin păr. Nu l-am mai văzut niciodată foindu-se atât, m-am gândit, după care am înțeles... Chiar dinainte să pună un genunchi în pământ, chiar lângă mine - întrebându-mă pe un ton plângăcios și dulce și cu o expresie vulnerabilă pe față, dacă-i fac onoarea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ultimii zece ani. Am dat din cap. De fapt, furtuna de zăpadă jucase un rol foarte important în piesa ultimelor douăzeci și patru de ore. În primul rând, din cauza ei, nu putusem să aterizăm decât abia la 2:00 a.m. Randall se foise teribil. Se ridicase în picioare și se plimbase în sus și-n jos prin avion, se agitase pe ideea că nu putea să se odihnească așa cum trebuie înainte de o săptămână cu un program nebunesc. Ne hotărâsem să ne întoarcem devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca o haită de lupi. Se lumina de ziuă, cînd, întins în patul conjugal alături de doamna Mina, domnul Președinte își dădu seama că nu reușise să adoarmă deloc, că pradă celor mai intense neliniști pe care le avusese vreodată se foise în așternuturi toată noaptea avînd fierbințeli ca un bolnav. Simțindu-și pijamaua lipită de spinare, își dădu la o parte plapuma groasă care-l făcuse să asude și se ridică pe marginea saltelei. Asta e ziua cea mare, se încurajă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cașcaval, cîte două pentru fiecare, ține neapărat să specifice înainte să-și ia rămas bun. — Mulțumim, zice domnul Președinte, privindu-l pe Petrică cum își leagă ghetele. — Nu trebuia să vă deranjați, spune Monte Cristo, luîndu-și rămas-bun din sprîncene și foindu-se într-un colț al holului. Dacă ar fi după mine, n-aș mai pleca nicăieri, nu se poate pînă la urmă abține Sena să spună ce are pe suflet. Ar fi trebuit să-ți dai seama Geniule, că există
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
imaginați-vă niște cearșafuri albe agățate la uscat pe o pajiște întinsă cît vezi cu ochii. Așa e mintea unei femei, e de părere Curistul, fîl-fîl, fîl-fîl, face vînt cu palmele ca să se facă mai bine înțeles. — Nu vă mai foiți atîta, le atrage atenția șoferul, stau prost cu arcurile de pe spate, se plînge. Știu cum ai putea să scapi de coșmarul ăsta, spune Părințelul cu seriozitate, gîndește-te puțin și la ce au făcut ele folositor, imposibil să nu găsești ceva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de duioșia care se zice că ar cuprinde toate sufletele când pășesc În rai după ce, evident, au trecut cu bine de purgatoriu. Corect, domnule Brândușă, aș putea zice, dacă Îmi este Îngăduit, chiar perfect. (Glasul Îi tremura, ce dracu, se foi pe scaun, apucă paharul, mai găsi o picătură de vin, bună și asta, Brândușă triumfa.) He! He! Vedeți că se poate? Avem rezerve, domnule profesor, vă garantez eu. În ce privește universul, hm Brândușă căzu o clipă pe gânduri; cu universul lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ocupat de hotelurile din centru. Am arestat câțiva hoți de chei și am dat iama în niște hoți de buzunare. Tierney trase un pumn în pupitru. — Fritzie, hoții de chei nu erau cumva Jerry Katzenbach și Mike Purdy? Vogel se foi în scaun. — Ba da, domnule. — Și, Fritzie, nu cumva s-au turnat unul pe altul? — Ăăă... ba da, domnule. Tierney își ridică ochii spre cer. — Dați-mi voie să-i lămuresc pe aceia dintre voi care n-au auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Betty mi-a scris că are nevoie de un loc unde să se aciueze, așa că... — Scurteaz-o, tataie, îl întrerupse Lee. Când ai văzut-o ultima dată pe Elizabeth? — Ușurel, colega, am intervenit. Omul cooperează. Continuați, domnule Short. Cleo Short se foi în scaun și se uită cruciș la Lee. Înainte să facă pe deșteptul boxerul ăsta, voiam să vă spun că am umblat la teșcherea și i-am trimis lui Betty o sută de parai, să aibă de drum, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de vizavi. Vogel și Koenig îl flancau, de parcă ar fi fost niște dulăi gata să sară la atac la comanda lui. Printre pârâielile din difuzor răzbătu un oftat. Mi-am întors privirea și l-am văzut pe suspect cum se foiește în scaun. — Și asta-i ultima oară când trebuie s-o spun? Millard îi zâmbi. — Exact. Dă-i drumul, fiule! Manley se ridică și se întinse, apoi se plimbă prin cameră în timp ce povestea: — Am întâlnit-o pe Betty cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la volan. Am urmat-o și am aprins o lumină de bord, pentru a-i putea citi reacțiile. Mă izbi un miros de tapițerie de piele și parfum stătut. — Spuneți-mi de când o cunoșteați pe Betty Short. Madeleine Sprague se foi neliniștită. — De unde știi c-o cunosc? — Ieri seară, când o interogam pe barmaniță, ați șters-o englezește. Dar pe Linda Martin? O cunoașteți și pe ea? Madeleine bătu darabana pe volan cu unghiile ei roșii, lungi. — Ăsta-i ghimion curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]