184,013 matches
-
procesul evoluției omul este acel care are nevoie în permanență de suportul motivației, fiindu-i echilibrul necesar în existență și în acțiunile urmate de apreciere. La acest subiect James Abram Garfield spune, că “o motivație corectă este mai puternică decât forța” (James Abram Garfield. Disponibil: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=James+A.+Garfield ). Deci, în esență putem determina că motivația este acea formă a existenței care stimulează capacitatea omului de a se dezvolta pe sine însuși ca personalitate și
Motivația – stimulent educativ pentru ființa umană [Corola-blog/BlogPost/94022_a_95314]
-
reformare pozitivă și o imagine cât de cât transparentă țării în plan mondial este necesar de a promova corect valorile naționale identitare și spirituale, care sunt nucleul dezvoltării unui popor în evoluție. Iar prin unitatea națională, care este coeziune și forța de atracție între fenomene, să se producă acea schimbare favorabilă care să salveze și să elibereze cu adevărat societatea basarabeană din calvarul existent. Galina Martea
Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene [Corola-blog/BlogPost/94037_a_95329]
-
scurt inventar a ceea ce lasă Gheorghe Buzatu urmașilor. După părerea mea, desigur, opera istorică este pe primul plan. Gheorghe Buzatu a abordat toate marile probleme ale epocii contemporane, și, în ultimii ani și a celei recente. A avut o deosebită forță de penetrare și de înțelegere profundă a evenimentelor. A reușit mereu să privească în spatele cortinei, în spatele voalurilor țesute cu grijă de mai marii timpurilor, în scopul ascunderii intereselor și faptelor lor. Ca istoric al României celui de al doilea război
Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Mareşalul [Corola-blog/BlogPost/93905_a_95197]
-
lingvistică de la București, școlile de economie și agronomie de la Timișoara, avem savanți uriași la Sibiu, la Craiova, la Arad și Constanța, dar constant se profesează ideea că nu există valori autentice, nu personalități. Dimpotrivă, domnilor, ele există, sunt de o forță copleșitoare, dar sunt ideologic împărțiți în „ai noștri” și „ai voștri”, în politic „buni” și „răi”. Gheorghe Buzatu, istoricul, este „rău”, „al vostru”, un iubitor de deplină devoțiune pentru națiunea română, de un atașament nețărmurit în continuitatea spiritului național. Mă
Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Mareşalul [Corola-blog/BlogPost/93905_a_95197]
-
moștenire, a muniției generoase pe care marele cercetător a adunat-o cu perseverență de-a lungul deceniilor, depozitând-o cu minuțiozitate și mai ales, cu efort și trudă de Sisif, între filele cărților sale. Parte integrantă a arsenalului național și forța supraviețuirii noastre ca popor! Ne-am întâlnit, profesorul Gheorghe Buzatu, prof. Jipa Rotaru, prof. Ion Coja... și cel care semnează aceste rânduri, cu mulți ani în urmă - ca membrii fondatori Ligii „Mareșal Ion Antonescu”, la prima Conferința Națională a acesteia
Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Mareşalul [Corola-blog/BlogPost/93905_a_95197]
-
Ori, utilizarea MCV-ului și aprecierile cu privire la politicieni împotriva unei țări membre, este deja un lucru care devine dificil de acceptat. Până la urmă, obiectivul nostru este să ne integrăm în Uniunea Europeană, de aceea ne-am bucurat legat de liberalizarea circulației forței de muncă la 1 ianuarie, de aceea vrem să fim în Schengen, să continuăm procesul de integrare și, de aceea, ne pregătim să intrăm în euro tot pentru a accelera și a fi mai profund integrați. Dar nu putem accepta
Barroso: România trebuie să adere la Schengen cât mai rapid [Corola-blog/BlogPost/94034_a_95326]
-
-se (de unde și spaima constantă), nevoia de (coexistând cu ura pentru) trecut. Personajele principale sunt lupta pentru putere și limbajul (înspăimântător de ritmat, de poetic în tehnica lui) prin care puterea se zvârcolește înainte de a dispărea de pe scenă. Raportul de forțe este marea enigmă a acestui teatru exasperant de violent și tandru în același timp. În ce privește violența - temă esențială la Pinter - autorul însuși afirma în 1966: Lumea chiar este un loc extrem de violent, așa că violența din piese e firească. Mi se
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
mai liber și mai curat. Putem spune și că peste opera și chiar ființa lui planează un spirit leonin, de pradă, care e cu atât mai puternic cu cât e înhămat la disciplina rigidă a formei, în costum negru... Esența forței lui de a impresiona este că te apropii de fiecare piesă nouă pe care o scrie așteptând ceva neașteptat. (...) E peste puterile tale să bănui ce se va mai întâmpla.' Ca și Samuel Beckett, Harold Pinter refuză să explice rațional
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
-se (de unde și spaima constantă), nevoia de (coexistând cu ura pentru) trecut. Personajele principale sunt lupta pentru putere și limbajul (înspăimântător de ritmat, de poetic în tehnica lui) prin care puterea se zvârcolește înainte de a dispărea de pe scenă. Raportul de forțe este marea enigmă a acestui teatru exasperant de violent și tandru în același timp. În ce privește violența - temă esențială la Pinter - autorul însuși afirma în 1966: Lumea chiar este un loc extrem de violent, așa că violența din piese e firească. Mi se
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
mai liber și mai curat. Putem spune și că peste opera și chiar ființa lui planează un spirit leonin, de pradă, care e cu atât mai puternic cu cât e înhămat la disciplina rigidă a formei, în costum negru... Esența forței lui de a impresiona este că te apropii de fiecare piesă nouă pe care o scrie așteptând ceva neașteptat. (...) E peste puterile tale să bănui ce se va mai întâmpla.' Ca și Samuel Beckett, Harold Pinter refuză să explice rațional
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
din pîntecul tău curbat - o farfurie albă în care se clatină noaptea - cînd buzele mele îți ating marginile ne înălțăm încolăciți ca fumul de tămîie cu aburul pîinii așa goi cum sîntem semănăm cu două funii albe împletite-n spirală Forța rozei Forța rozei de a păși aerul și puterea buzelor de a păzi carnea s-au unit în mine desăvîrșit sînt o putere a mea la care am ajuns după moarte totul este iubire și disperare sînt prezentul și trecutul
Inedite by Ion Chichere () [Corola-journal/Imaginative/12064_a_13389]
-
tău curbat - o farfurie albă în care se clatină noaptea - cînd buzele mele îți ating marginile ne înălțăm încolăciți ca fumul de tămîie cu aburul pîinii așa goi cum sîntem semănăm cu două funii albe împletite-n spirală Forța rozei Forța rozei de a păși aerul și puterea buzelor de a păzi carnea s-au unit în mine desăvîrșit sînt o putere a mea la care am ajuns după moarte totul este iubire și disperare sînt prezentul și trecutul contrariilor, locul
Inedite by Ion Chichere () [Corola-journal/Imaginative/12064_a_13389]
-
miniatură sau modelă?" Cipariu nu este însă un denigrator al Blajului, ci un cronicar căruia nu-i plac jumătățile de măsură. De aceea, în altă epistolă, meritele culturale și naționale ale Blajului sunt înșirate într-o pledoarie avântată ce anunță forța persuasivă a oratorului: "Blajul are vinele sale; are și Sibiul, Bucureștii, Iașii, toți românii. Dar Blajul are și faptele sale la care se poate uita înapoi cu fală. Multe alte locuri din românime au și au avut de sute de
Timotei Cipariu - 200 by Ion Buzași () [Corola-journal/Imaginative/12002_a_13327]
-
este, de altfel, numele eufemistic dat unei istorii frămîntate, pentru că este istoria creșterii și a intrării în viață a unei fete, spusă de ea însăși, cu un deficit inevitabil (și tocmai de aceea credibil) de înțelegere și cu o penetrantă forță autoscopică. Cine este Letiția Branea?" e întrebarea care se repetă de trei ori de-a lungul romanului, rostită de personaje episodice în circumstanțe hotărîtoare. La această interogație majoră încearcă să dea un răspuns eroina însăși într-un roman care, în
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
a fost dat să trăim sub Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu. Am ales câteva imagini din această superproducție ionbarbiană pentru a le prezenta în avanpremieră (CD-ul încă n-a fost multiplicat și difuzat) cititorilor României literare. Prin forța împrejurărilor, reproducerile noastre sunt lipsite de culoare și muzică, dar - chiar și în aceste condiții de austeritate tehnică - inventivitatea, inteligența artistică și luciditatea lui Ion Barbu reușesc, fără îndoială, să se facă remarcate și să încânte.
Ion Barbu imaginația fără frontiere by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12073_a_13398]
-
cînd vomez un buchet îngust de flori grele pătate cu sudoare. a venit timpul să mă droghez cu orice numai poezie să nu fie și eu nu mai văd altceva *** Citeam o carte, cu fața către lumina soarelui, plină de forță, ca abdomenul plat al celui ce poate să se hrănească numai cu aer. în timp ce citeam, cu fața s-a întîmplat ceva. a coborît, treptat, ca și pînza unei corăbii, pînă la rădăcina ei. s-a întunecat. a primit o culoare
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
rôde inquičtement de chambre en chambre ŕ travers toute la maison. Son panier est installé dans le grenier"... ș.a.m.d. La 10 Iulie: ..."Temps splendide. Ce matin: piano". (Trei saptamani după asta, urma să fie un piano ceva mai forțe). La 11 Iulie: "noapte albă. A fost foarte cald. La 12 Iulie: scrie că primește o revistă, în care Henri Massis scrie rău despre leș Caves du Vatican. La 13 Iulie: ..."ce matin, dčs six heures, j'ai pu remettre
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
pod între două respirații. Și nu mai știu unde am pus o formulă de bun rămas pe care am uitat-o dar o notasem când am citit Ghidul cu mormântul lui Ezra Pound, un logodit cu marea, în cămașa de forță a ei. PONTON Să nu deranjez, mă întind pe scânduri, mai în urmă. Iar ei rămân pe treapta din fața apei. El cu fruntea pe mâini; ea, cu brațele pe genunchi, urmărind zborul pescărușilor. La un timp, el se ridică și
Itinerar venețian by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/12325_a_13650]
-
poeziile următorilor trei poeți: un postmodernist (M. Cărtărescu), un simbolist baroc (L. Dimov) și un suprarealist (Gellu Naum). Cărtărescu uzează cu mult succes de anumite "trucuri optice" prin care obiecte și lumi se dilată sau se micșorează după liniile de forță ale imaginației, ca în Sărmanul Dionis, și beneficiază, totodată, și de un "efect de sinceritate" pe care îl obține prin felul curajos de a-și juca literatura pe cartea biografiei (sau invers), venind astfel în bătaia unei afirmații a lui
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
nu se vadă urmele invidiei? De ce a schimbat titlul misterios S. P. L., înlocuit simplu cu Gala Galaction, în volumul VI din ediția definitivă din 1928? Ca să se șteargă urmele unei exagerări conjuncturale prin care cerea intervenția rapidă și în forță împotriva lui Gala Galaction a unei imaginare Societăți pentru Protecția Limbii? În loc să-l premieze, Academia ar fi fost datoare - după părerea lui E. Lovinescu - să-l sancționeze drastic pe Gala Galaction. Dacă nu e victima unei antipatii, dacă nu e
Istoria unei antipatii – E. Lovinescu și Gala Galaction by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/12260_a_13585]
-
de val, ajunge în februarie la Petrograd, unde asistă la începutul revoluției bolșevice, după care se întoarce în Basarabia unde pune umărul la înfăptuirea unirii provinciei cu restul țării. Odiseea familiei sale (aflată ulterior de scriitor și descrisă cu mare forță de evocare în romanul din 1943, Pe urmele destinului), începe din satul natal, trece prin Buzău, București, Galați și Iași, de unde autoritățile hotărăsc evacuarea refugiaților de diverse naționalități dincolo de Nistru, în Ucraina. Cu smerenie, răbdare și o uimitoare capacitate de
Uimitoarele calatorii ale unui ardelean by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12236_a_13561]
-
dumbrave zvârlind măreața umbră în apele trândave s-urmeze fermecate divina ta cântare și insule rămâie în infinita mare chiar marea te urmeze cu undele-i senine de cântece-ndrăgită, înamorată-n tine." Până aici nimc deosebit, doar o versificare a forței magnetice cu care este înzestrat cântecul orfeic, adică pur și simplu reluarea unui loc comun devenit banal în istoria literară a mitului; și, dacă versurile lui Eminescu s-ar reduce doar la asta, n-ar fi meritat să zăbovim asupra
Istoricul și harul orfeic by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Imaginative/12329_a_13654]
-
regii putinți ai umbrei - ghețoasele fantasme cântarea-ți însoțească. S-o împle cu durere a vremilor legendă ș-a vântului putere." Așadar, istoricul, spre a putea atrage, readuce în actualitate timpurile revolute, trebuie să fie înzestrat cu harul orfeic; numai forța magică magnetică a cântecului legendarului poet poate da viață veacurilor de altădată și evoca figurile care, în aparență doar, au fost înzestrate cu putere, dar, în realitate, au fost simple "fantasme", expresia evidentă a neputinței; "legenda vremilor" intonată de cântecul
Istoricul și harul orfeic by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Imaginative/12329_a_13654]
-
curenta, te zgîlțîia ca electrica pipăită la gaura fasungului" așa" din curiozitate" te lipea de pereți, te strivea de mobilele din holul devenit deodată periculos de tandru, de difuz, lichefiind cuierul , oglinda, contorul, taburetul, crema de ghete" creind apoi o forță contrarie, extrem de puternică, de alipire disperată, de confundare a unui trup cu celălalt, într-o îmbrățișare dureros de caldă, de prietenoasă, de pură" de șmecheră, de veselă" și luîndu-ne unul altuia, uimiți, ca pe niște cupe pline cu un lichid
Băi, să nu mori, că te omor! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12697_a_14022]
-
o scoate pe ea la lumină; în drum, credința în ființă slăbește, ea nu ne mai urmează poate... Împletirea cu mitul elin nu-l va fi preocupat pe Gheorghe Grigurcu, de unde "expirația calmă", ce marchează "simpla întoarcere a capului", și forța senină a verbului "uită". Mai aproape rămân basmele populare, unde apa moartă dă pieirea prin uitare, iar apa vie - dacă și ea există - șterge uitarea morții ca pe un somn greu. O imagine a apei vii apare în Izvoarele, piesă
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]