1,352 matches
-
ei niște ouă de acest fel. Dar cele pe care le aduseseră cu ei erau goale, deschise în vârf. Acestea erau intacte. Ceea ce se găsea în oul cel mai apropiat trebuie să fi văzut că ea-și revenise, deoarece cochilia fremătă și se deschise aidoma unei flori hidoase. O mică creatură umedă se mișca în interior. Paralizată de spaimă, Newt nu putea să-și ia ochii de la picioarele de artropod care apărură în afara oului. Se iveau unul câte unul. Știind prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dacă i-am jurat credință? Tot ce știu e că sperjurul face multă trebuință: monarhia nu există, președintele în schimb de voința națiunii e ales și poartă-un nimb. „Talentat, băiatul ăsta, sau cine-o fi...“, a observat ironic Maria, fremătând în brațele mele. Se tot foia și nu reușeam să citesc. „Mai are mult?“ „Nu cred, stai așa...“ Am ridicat și ultima parte a paginii. M-aș lansa în ode, imnuri, cântece de proslăveală, tot ce poate să se cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întregi de piele catifelată dispăreau din raza mea vizuală, în timp ce altele, aproape inaccesibile, ieșeau la suprafață, făcându-și loc prin spațiile perverse dintre țesături. Bucăți mici și strălucitoare din corp navigau prin moliciunea stofelor, căutând să-și găsească țărmul. Carnea fremăta, mișcată de fluxul și refluxul dorinței. Spațiile libere păreau să mă atragă; de fapt, pusesem la cale o diversiune: pe celelalte, aflate la adăpost, le doream cu-adevărat. După vreo zece minute și cinci pulovere (încercate pe rând sau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-am avut nici curajul, nici inspirația să verific unde dispare serile iubita mea și nici cărei specii s-a hotărât să-i dezvăluie dosarul preocupărilor ei intime. „Începe să-mi placă... Tipu’ nu-i așa prost cum pare.“, a fremătat Mihnea. I-a trecut însă repede. „Da’ pe mine nu mă păcălește. Dă tare-n femei, da’ de fapt e-un mototol. E topit după aia, se vede de la o poștă. Și cum zici că arăta tipa?“ „Potabil.“, am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pârțar“, după toate aparențele. „Nimic...“, a zis cu seninătate „pârțarul“. „Ia să verificăm...“ Mihnea s-a așezat lângă mine și-a derulat paginile. În câteva secunde, traseul era parcurs. Mihnea scana, nu citea: ajunsese ca agenții ăia de publicitate, care fremătau 14 ore pe calculator, cu ochii săpuniți și imaginea fugindu-le de pe retină. Lumea bună le spunea „copywriteri“. Eu nu făceam parte din lumea bună; le spuneam „oligofreni“. „Mai e un pasaj.“, m-a anunțat Mihnea. „Mai poți?“ „Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne zâmbea la fel de serios când ne dădea restul cincizeci de bani la o franzelă. Tanti Leana venise odată cu cartierul, ne născusem toți în poala ei ca într-o copaie blândă de cocă și-asfalt. Pe sub halatul de amidon, pulpele puternice fremătau, așteptându-ne capetele cuminți și lipicioase. Mâinile ei miroseau, desigur, a pâine, iar brațele atletice, cu care ne frământa mințile (și poate nu doar pe ele), tot a pâine. Era și greu să miroși a altceva, cu fabrica peste drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am mai povestit; și nu erau chiar nevinovate. Le urmăream în pauze cum se ciupeau de-obraji în fața oglinzii sau își aranjau câte-o șuviță neascultătoare, rotind-o între degete. Altele se-așezau într-o doară pe masa de lângă geam, fremătând pe carourile de faianță rece. Asistentele de la Policlinică habar n-aveau de gesturile lor, ce valoare optică purtau pe piața privirilor clandestine. Când năvăleau în pantaloni, se schimba treaba. Splendorile medicinei de întreținere se transformau în niște hoteliere amorfe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clănțăneau dinții. Doar Felicia părea să nu observe, elegantă, flou-flou, agățată onorabil de brațul meu. A doua oară, fusese mai greu. Luasem un premiu și mă pregăteam să încasez cecul. Festivitatea se desfășura tot iarna și tot la Ateneu, sala fremăta de sacouri, rochii și pipe, nu puteai să arunci un ac. Nu eram singurul invitat, se mai decernau vreo 18 diplome. Afișele fâlfâiau în noapte, prinse cu sfori de coloane: „Premiile culturale de excelență...“; urma anul și numele revistei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cezărică.“, se dăduse Mihnea la o parte. „Tre-trei co-co, vă rog, trei ci-ci-co-cole și de do-doi lei tre-treizeci de vafe!“ „Ce? Cât?“, insistase vânzătoarea. „Co-co-cola, trei; ci-ci-co-co, adică. Și vafă.“ „Ce zici acolo, măi băiețaș?“, se enervase vânzătoarea. Mulțimea deja fremăta. „Tre-trei ci-co-cole și do-doi lei tre-treizeci de-de vafe.“ „Cum?“ Din spate, muncitorii începuseră să se revolte: „Bagă mare!“, „Haidi, bă, că n-avem toată ziua!“, „Behăie, bă, odată, zi ce vrei!“ Cezar a lăsat-o pe vânzătoare și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pustiul Turkmenistanului la 10 metri sub nivelul mării, de care orice călător fugea numai când îi auzea numele. Laguna deșertului, saturată de sare de brom și cloruri de magneziu, legată de Marea Caspică printr-un canal de 12 kilometri, altădată fremătând de apă. Nenumărate corăbii fuseseră atrase și înghițite aici, purtate spre Karabogaz, apoi arse și descompuse în ochiul deșertului, laolaltă cu tone de pești morți. În mijlocul ochiului, o rangă sucită, zgrunțuroasă, maro-oranj, și ochelarii unui motociclist, cu rozetele calcinate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
grăbea să-i deschidă zăvorul de la ușa care dădea în stradă. În urma ei se repezi și prințul, dar în prag îl înlănțuiră și îl opriră brațele cuiva. Chipul disperat, crispat al Nastasiei Filippovna îl privea țintă, iar buzele ei învinețite fremătau, întrebându-l: — După ea fugi? După ea? Căzu leșinată în brațele lui. El o ridică, o duse în cameră, o așeză în fotoliu și rămase aplecat deasupra ei într-o așteptare resemnată. Pe masă era un pahar cu apă; Rogojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voastră, ale mele sunt înfrângerile voastre Ca și voi nu sunt decât un copac pe care se odihnește o vreme pasărea călătoare a vieții”. Dar Voronca este, în Petre Schlemihl, și poetul pământului și al „luminii regăsite”, al „vieții ce freamătă în seve”, într-o atmosferă eterată în care peisajul se muzicalizează, topindu-se în pure reverberații de sunet și culoare: Odaie cu arome a unui han în munte Soarele, naftalină, în rufele din scrinuri, Cu brazi ce-și trec lumina
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
reamintim, apăreau și poemele din Petre Schlemihl). Călătoria sau reveria-evaziune, ca replică și substitut al ei, revin deopotrivă în Obrazul de cretă, Act de prezență, Poemoterapie, Copacul-centaur sau Pădurile orchestre. De fiecare dată, mereu în postură de „iluminat” („Iluminatul va fremăta suav cu tremurarea nuferilor între trestii” „Vizionarul îngrămădea lucirile de cărbune care aveau să sfârșească prin a împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strâmte ale realului oprimant și ostil
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
său, să refacă legătura lui Sisif cu cerul: "Să ai în pază sfântă / Și cerul, și pământul, / Pe tronul țării sfinte / Azi urcă Decebal"378. Muntele zamolxian poate feri de eșecul lui Sisif: Vrem cer albastru, cer senin / Când munții freamătă sau tac, / În pacea țării e-un destin / Pe-acest pământ cu nume dac". Dar trădarea lui Bacilis (sugestiv nume!) duce la prăbușirea lui Decebal și a țării, recăderea sisifică, oglindă a destinului Basarabiei. Meritul lui Victor Teleucă, pe terenul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a purtat-o cu mai mulți nobili francezi.„7 Februarie 1649. Dumnezeu e martor că totul se va sfârși întru gloria Sa, și, în același timp, pentru binele și pacea sărmanei noastre țări. Când se va întâmpla acest lucru, vom fremăta de bucurie. Până atunci, nu putem să râdem de fericire“. (trad. n.)La semnarea tratatului dintre reprezentanții cetățenilor și curtea regală franceză, care a permis întoarcerea Anei de Austria și a lui Ludovic al XIV-lea în Paris, tonul său
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
sufletului nostru. Cultura laică joacă și rol de podoabă a spiritului: pomul nu numai că poartă roade, dar este împodobit și cu frunze. „Rostul unui arbore este de a da fructul său la timpul potrivit; cu toate acestea, frunzele care freamătă în jurul ramurilor îi formază o podoabă. Astfel, fructul esențial al sufletului este adevărul, scrie Sfântul Vasile cel Mare, dar îmbrăcămintea exterioară a înțelepciunii nu trebuie să fie disprețuită; ea seamănă cu aceste foi care împrumută fructului o umbră utilă și
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
1935 Pictor „Vasele de lut pictate de tata urmau să intre în cuptor pentru a fi arse. Miracolul culorii mă fascina. În ziua aceea surpriza veni neașteptată: Catinca, nu vrei să mă ajuți cu pictatul? Mintea îmi fugea amețită, mâna fremăta pe pensulele construite de tata și în față jucau culorile pregătite cu atâta migală de el din plante naturale, cărămizi sau cărbuni. Parcă văd și acum prima oală pictată. A fost pictat destinul meu, căci oriunde m-au dus pașii
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
săgeți de rândunici Te-am chemat cu nerăbdare Să te-ntorci la noi aici Să gonești departe frigul Pomii, toți să-i înflorești.” PRIMĂVARĂ, MINUNATĂ ESTI! Primăvara anunță că zăpada a început să se topească, vremea se încălzește. Natura întreagă freamătă, pregătindu- se să renască. Frunzele, florile, micile gâze dau zvon de viață... Iar vântul șoptește neâncetat: ”Vine mândra primăvară”. Primăvara e cu soare în priviri, cu flori în păr, cu pieptul plin de flori cu părul negru ca și pământul
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
cu totul altfel de cai, la școala de echitație. Ăștia nu cred că băuseră vreodată apă colorată, dar nici n-avuseseră parte de culorile podoabelor fraților plimbăreți din Palermo. Țanțoși, cu boturile în mâncare, au ridicat ochii cercetători și nările fremătând spre intrusul care le tulbura masa, vrând sa-i vadă intențiile, dar să și simtă dacă plutește cumva în aer vreun iz de măr sau de zahăr în palma musafirului neinvitat. Mi-era dor când și când de caii din
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
1935 Pictor „Vasele de lut pictate de tata urmau să intre în cuptor pentru a fi arse. Miracolul culorii mă fascina. În ziua aceea surpriza veni neașteptată: Catinca, nu vrei să mă ajuți cu pictatul? Mintea îmi fugea amețită, mâna fremăta pe pensulele construite de tata și în față jucau culorile pregătite cu atâta migală de el din plante naturale, cărămizi sau cărbuni. Parcă văd și acum prima oală pictată. A fost pictat destinul meu, căci oriunde m-au dus pașii
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
un mare impas, rămase fie pe mâna unor amatori, fie pe cea a unor vedete obosite, care să redezbată vechile noutăți despre efectul de seră și codul roșu. Și, deodată, un prim-plan cu un reporter abia abținându-și jovialitatea, fremătându-și nările de carnasier. Începe victorios, cu aerul celui care a dat de apă în deșert: „Am o veste proastă!“. „Băi, să vezi că s-a accidentat și Bănel Nicoliță și n-o să joace în meciul cu Zaglebie“, îmi zic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
2300 de ani) s-a lansat, în avanpremieră mondială, cel mai recent blockbuster al lui Michael Bay, Transformers, care se anunță filmul verii. A fost o atmosferă cum cred că n-a mai cunoscut amfiteatrul respectiv de pe vremea romanilor, când fremăta la luptele cu gladiatori. După întârzierea care la italieni e deja regulă, seara a început cu un spectacol laser care ne-a lăsat pe toți amețiți. Alex. Leo Șerban, lângă mine, a scăpat niște urale la sfârșit (oricum eram binedispuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
unde te-ai născut? Luise răspunde șoptind cu sfială, de parcă i-ar fi frică: — La Linz, lângă Dunăre. Lotte își trece limba peste buzele uscate: — Și eu, la fel! În grădină e liniște. Totul e nemișcat, doar creștetele copacilor mai freamătă.“ Taina pare deslușită, dar nu face decât să se adâncească. Se caută fotografii vechi și se povestesc puzderii de-amintiri. Se piaptănă buclele în cozi și cozile în bucle, iar oglinzile confirmă verdictul. Universul uneia devine jumătatea necunoscută a universului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
mea aveam un omușor cu geantă diplomat, cu o vădită structură de intelectual, cu alte cuvinte un șoricel de bibliotecă. Tăcea, se înălța pe vîrfuri și se uita îngrijorat cum pe măsură ce se apropia de vînzătoare, mormanul de inimi scădea vertiginos. Fremăta tot mai vizibil cînd auzea: "Vă rog, patru kilograme!" și cînd fericirea asigurată de movila de inimi devenise incertă, căci mormanul îi scăpase din control, încîlcindu-se în calcule, l-am auzit (sau mi s-a părut că-l aud): "Vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bere și o rezolvăm noi într-un fel, spun calm. Dar mă lăsați să mănînc și eu o bucată de pîine? În altă parte... Nu, acolo, pe postul meu. Mai bine îmi dau foc... Bricheta se agită mai abitir, lumea freamătă și copiii țipă. Bine, am să te las acolo, hai să vorbim! Dar să știți că dacă... nu, eu tot îmi dau foc. Îi iau bricheta, îl bat pe spate prietenește și îi vorbesc blînd. Sînt mulțumit de evitarea unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]