1,521 matches
-
n-are de gând să tragă concluzii pripite. Dacă bărbatul acesta este Într-adevăr un alchimist, se cuvine să-l ducem la marele judecător Abu Taher. În vreme ce Jaber-cel-Lung, uitat de toți, se târăște spre taverna cea mai apropiată și se furișează acolo, făgăduindu-și să nu se mai aventureze niciodată pe-afară, Omar reușește să se ridice fără ajutorul nimănui. Merge drept, În tăcere; Înfățișarea semeață Îi acoperă ca un văl cuviincios veșmintele sfâșiate și obrazul plin de sânge. În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
căruia Îi Închise toate intrările. Fabulos de bogat, Își făurise și un soare artificial, care răsărea dimineața și apunea seara, ca să-l Încălzească și să-i arate scurgerea zilelor. Dar, vai, Zeul Morții reuși să Înșele vigilența monarhului și se furișă În interiorul palatului ca să-și Împlinească misiunea. Trebuia să le dovedească tuturor oamenilor că nici o ființă nu scapă de moarte, oricât de mare i-ar fi puterea sau bogăția, dibăcia sau aroganța. Samarkandul a devenit astfel simbolul ineluctabilei Întâlniri dintre om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Tarkie a zis că aș putea să‑mi fac aici biroul, pentru o vreme. — Da? Mă întorc să mă uit la ea, ridicând din sprânceană. Apropo. Tarquin era cel pe care l‑am auzit azi‑noapte? Și care s‑a furișat afară dimineață? Nu, zice Suze, fâstâcită toată. Adică, da. Îmi surprinde privirea și se îmbujorează. Dar a fost chiar ultima, ultima dată. Pe vecie. Sunteți un cuplu foarte drăguț, zic, cu un zâmbet larg. — Nu mai zi asta! se rățoiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu-și amintea de toate aceste devieri, dar era sigur că se află încă în canalul: principal. Din aceasta porneau multe conducte anexe, dar diametrul era mai mare decât cel al lui Jones. Cu toată aptitudinea creaturii de a se furișa prin locurile care păreau impracticabile, nu și-o putea imagina strecurându-se ca o reptilă prin conducta de ventilație de doisprezece centimetri. Cotul era toarte periculos. Arma, greoaie și inflexibilă, nu-i prea era de folos. Respirând greu, se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
grecul din Alexandria. Mută cartea de pe masă pe noptieră, de acolo pe radio, pe canapea. „De ce în Senat e această apatie? De ce stau senatorii și nu legiferează? Pentru că azi vor sosi barbarii...“ Liniște, umbre leneșe în jocul zilei, fețe supte, furișându-se pe străzile întunecate și murdare. Ușa se clatină, parcă. Un tânăr palid, păr moale, ondulat. Mustață lungă și zâmbet sfios. Cicatrice mică, lângă sprânceană și voce mică, un susur. Știți, eu sunt Toma... Să-l legitimeze, neapărat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
n-ai ce-i face. Se oprise în pragul dinspre vestiar blegul de Vasile. Se oprise acolo, ca prostu’. Tolea simțise. Fără să se miște și fără să se uite, simțise că nu mai era alături, pe covor, că se furișase și stă acolo, așa, statuie, ca prostu’. S-ar fi întors, să-l vadă. Stătea cu spatele la ușă, s-ar fi rotit să-l vadă. Nu-i păsa, lu’ dom’ Vancea nu-i păsa de nimic și de nimeni, dar s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spinarea încovoiată a profesorului Anatol Dominic Vancea Voinov. Nu mai scârțâiau nici ușile. Lumea încetase a respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și n-avea putere nici să clipească. Lumina camerei deveni violentă, ostilă. Stinse lumina. Se retrase de la fereastră. Camera se pacifică, parcă. Semiîntunericul moderase bezna dinăuntru și lumina din afară, într-un soi de complicitate acceptabilă. Cândva, când oare, se furișase prin ușă umbra fumurie. — Sunt Toma, ne cunoaștem. Sper că nu deranjez. Vocea cunoscută: dresată, politicoasă. Vocea delatorului, vocea nopții. — Citiți? Ce citeați? A, revista aceea. Povestea cu bătrâna, pisicile, incendiul. Vă interesează? Zău, vă interesează? Urma să ne vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și am murit deja, asta-i. Nu mai sunt guri de incendiu, doar de canalizare și moarte, așa recita, înnebunită, coana Veturia, parcă învățase totul pe de rost. Era nasolul, cică, în fața oglinzii, și îi vorbea lui Tudorică. Bătrânica se furișase înapoi în patul conjugal, să-l trezească pe conu’ Leonida. Marcelică a liniștit-o, nu-i nimic, n-are importanță, așa-i profesorul, cam artist. Dar dimineața, recepționerul n-a mers la serviciu și lumina rămăsese aprinsă în cămăruța lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
travestește, în sfârșit, în ea însăși, ca o mască ultimă, care nu mai acceptă nici o travestire. Ridică privirea spre cerul negru. Clopotele o vor găsi pregătită, cum se cere. Debutul noii încercări, tăișul altei vârste. Singură, singură, stăpână. Cândva, se furișează în casă, în vârful picioarelor,să nu facă zgomot. Revine cu un pled gros, roșu, în care îl învelește pe absent. Pare viu, deși nu tresare și nu deschide ochii. Nu mișcă, dar nu e mort. Nu,încănu. Irina rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
concentrat se cobea că‐l trimite -n război, în Coreea; Ai luat o damigeană mare cu țuică să o ducem negustorului clandestin la oraș; eu nu‐ ți puteam fi de nici un folos eram plăpând ca puii de la Avicola; Ne‐ am furișat spre gară prin râpă să nu ne vadă cerberii primăriei alcoolul era monopol de stat; După ce cărarea ne‐a scos din hăul prăpastiei, ai leșinat Am început să țip dar nu era nimeni prin jur durerile te tăvăleau prin noroi
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
trebăluia de zor. Angelina și Cezara erau absorbite de jocul cu păpușile, însă Viviana se cam plictisise; fiind mai mare, curiozitățile ei asupra vieții erau de altă natură. Cu ochi ageri, pândi un moment de neatenție al bunicii și se furișă spre cușca lui Ursu, câinele ciobănesc, paznicul curții. Cum o văzu că se apropie îi ieși în întâmpinare. Pe cât era de rău și de neîndurător cu străinii care intrau în curte, pe atât de blând și îngăduitor era cu fetița
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
în spinarea lui, strigându-i: Diii, calule! Diii, Ursule! Ursu porni agale prin obișnuita lor plimbare printre acareturile curții; dar după un timp, obosit, se lăsă cu grijă la pământ, ca să-i îngăduie fetiței să coboare în siguranță și se furișă în cușcă. Viviana rămase pentru un moment în lipsă de acțiune, dar un gând năstrușnic se înfiripă în căpușorul ei plin de curiozități. Cam de mult se întreba ea cum o fi în căsuța lui Ursu și, fără a mai
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pentru un moment în lipsă de acțiune, dar un gând năstrușnic se înfiripă în căpușorul ei plin de curiozități. Cam de mult se întreba ea cum o fi în căsuța lui Ursu și, fără a mai sta pe gânduri, se furișă iute în cușcă, lângă el. Însă, încăpătoare și confortabilă pentru un dulău ciobănesc, cușca se dovedi a fi prea mică pentru două suflete. Incomodat și puțin alertat de îndrăzneala copilei, dulăul voi să iasă din cușcă însă, deodată cu el
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
din spatele sobei, bèiețelul urmèrindu-i zâmbetul poznaș, un zâmbet de fetițè care tocmai a fècut o soție, adoră acel zâmbet! Ea a suferit teribil în ziua în care și-a dat seama cè a crescut și cè nu se mai putea furișa în ascunzètoare! asta s-a intamplat prin clasa a treia, nu fusese niciodatè o fetițè cu o constituție robustè, dar, în acea teribilè zi, cănd umerii ei n-au mai putut sè se strecoare prin spatele teracotei de culoarea șerbetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
orarul de școalè, desenat în culori și agèțat în pioneze pe perete, apoi, alèturat, programul orelor suplimentare de balet și de pian, dulapul cu jucèrii, Matei, cuprinzând cu privirea întreaga încèpere, absoarbe totul, însușindu-și amintirea trecutului ei de fetițè, furișându-se pânè și în visele ei, acaparându-le, împroprietèrindu-mè cu ținuturile întinse ale copilèriei ei, declarând-o proprietate mateianè, apoi, dupè ce aceastè trecere în posesie s-a înfèptuit de comun acord între pèrțile implicate, ne reîntoarcem din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăsneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pânditor Privind la Cătălina. {EminescuOpI 174} Dar ce frumoasă se făcu Și mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher de grabă. - " Da ce vrei, mări
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și niște legume proaspete. Mi-a fost așa de rușine, încât am făcut un efort uriaș să merg la Sainsbury și să umplu frigiderul cu semipreparate. Mă șterg și mă îmbrac în pijama, când se aude din nou soneria. Mă furișez la fereastră și privesc afară. Apartamentul meu e la etajul unu și, zărind creștetul lui Davey în dreptul ușii, mă trag repede înapoi. La naiba! Mi-e ciudă pe mine însămi că nu m-am stăpânit astăzi. Și lumina e aprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în fotoliu, privind cu lăcomie la cea mai apropiată fotografie - Patrick surprins jucând fotbal în Regent’s Park, moment ce scotea în evidență frumusețea coapselor sale - și sunt absentă pentru câteva clipe, timp suficient pentru ca ticălosul de Davey să se furișeze în dormitor. Tăcere. Îl aștept să revină, dar n-o face. Sunt depășită de situație. Mă ridic și îl urmez. Îl găsesc stând pe marginea patului și uitându-se la fotografia imensă de pe peretele opus. Sub ea, pe comodă, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
monogramă și geacă de motor cu mâneci roșii, dungate. Desigur, un designer ar putea imagina o astfel de ținută pentru unul dintre frații Karamazov într-o adaptare pentru secolul nostru. Intenționez să-mi schimb brusc traiectoria și încerc să mă furișez neobservată - n-aș vrea să devin calul lor de bătaie - am și așa destule la care să mă gândesc; însă el ridică privirea, mă vede și-mi face cu mâna, iar scrumul țigării zboară peste tot. N-am de ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Mi-am terminat treaba. M-aș duce direct acasă, dar natura își cere drepturile ca urmare a cantității uriașe de lichid pe care am băut-o și cred că e cel mai bun moment s-o întind la toaletă. Mă furișez prin mulțime și cobor la subsol, spre toaletă. Aici totul e foarte șic, gresia neagră și chiuvetele de granit în formă de boluri te fac să te gândești că au fost proiectate pentru orice altceva, numai pentru spălat pe mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-i spună ceva, dar el e deja departe. Mă uit spre grupul adunat în jurul mesei și apoi la ușa deschisă. Și, spre surprinderea mea, în ciuda principiului de-a nu face pe mama răniților, mă aplec, iau o sticlă și mă furișez afară să-l ajung din urmă. Capitolul VII Finn n-a ajuns prea departe. Stă pe scări și-și ține capul în mâini. Clădirea unde se află biroul nostru, un fost depozit de pe Old Street, a fost renovată cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și am mers pe străzi. Era o Lună aplecată spre meditație. Noaptea se plimba odată cu mine și liniștea adăpostită sub aripile păsărilor adormite îmi picura pe față. Pescari înecați își atârnau hainele ude pe umerii gândurilor care părăseau Planeta. Se furișau goi pe lângă ziduri și apoi dispăreau. Știam că am să-i întâlnesc cu alte nume și chipuri în cartierele mărginașe ale orașelor. Când l-am recunoscut pe Mihai Fotograful, mi-a făcut semn să-l urmez. Divorțase de viață pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
inspirau prima gură de necunoscut, inima expirând primul gong al singurătății. Celălalt avea să fie ecoul întâiului care punea în vibrație pulsul existenței. Ursitoarele și-au înfășurat tălpile cu apă pentru a nu fi auzite de antenele ierbii, s-au furișat lângă scâncetul unui pui de tren orfan, garat pe linia moartă, până va fi înfiat de părinți oarecare. Cu aburi sau nucleare din orice parte a globului. Orfanul tăcu la trecerea zânelor, fascinat de tamburina cu clopoței rochița-rândunicii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ocupe de Gardieni. Aceștia, lipsiți de lider, căci rămase în urmă, încremenit și paralizat de frică, cum l-am vizualizat cu câteva clipe înainte, au deschis ușile, fără zgomot. S-au strecurat ca niște feline, fără nici un sunet. S-au furișat în spatele Gardienilor și... Zâmbiți, vă rog! spuse unul dintre colegii mei în timp ce i-a astupat gura unui Gardian pe la spate. Ceilalți au procedat la fel. Cei trei, din cauză că au fost luați pe nepregătite, au fost ușor de pus la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]