1,501 matches
-
violentă a ciobanului. Ia stai, mă! Străinul pășește nestingherit o vreme, apoi o rupe la fugă, fugă de om bătrân ca și a ciobanului, care Îl urmărește cu insistență prin imensitatea câmpiei, fugind obosit prin viroagele line. Ciobanul Îl urmărește gâfâind și, aproape sufocat, apucă ceafa străinului undeva printre tufe de scaieți și măceș. Cine ești tu, mă? Îl Întrebă cu voce Întretăiată. Dumnezeu! Îi răspunde la fel de gâfâit bătrânul cu ochii de foc. Bine, și ce dracului vrei? Am trecut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu insistență prin imensitatea câmpiei, fugind obosit prin viroagele line. Ciobanul Îl urmărește gâfâind și, aproape sufocat, apucă ceafa străinului undeva printre tufe de scaieți și măceș. Cine ești tu, mă? Îl Întrebă cu voce Întretăiată. Dumnezeu! Îi răspunde la fel de gâfâit bătrânul cu ochii de foc. Bine, și ce dracului vrei? Am trecut și eu... pe aici. Atât Îi răspunde și gâfâie amândoi. O pală de vânt atinge tufa unui scaiete În vârful căreia arde o floare de un violet penetrant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
printre tufe de scaieți și măceș. Cine ești tu, mă? Îl Întrebă cu voce Întretăiată. Dumnezeu! Îi răspunde la fel de gâfâit bătrânul cu ochii de foc. Bine, și ce dracului vrei? Am trecut și eu... pe aici. Atât Îi răspunde și gâfâie amândoi. O pală de vânt atinge tufa unui scaiete În vârful căreia arde o floare de un violet penetrant. Asemeni lui, până departe, câmpia pârloagă, În putere. Un copil, lângă o oaie, doarme cu un câine În brațe În toamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
podul și să ceară autorizație de la consiliul local să-și facă terasă pe acoperiș. Dar fusese atât de ocupată cu renovarea și cu magazinul, Încât planurile ei rămăseseră doar un gând. Ivan stătea În fața lui Ruby roșu la față și gâfâind de la efortul de a se ridica În picioare. Sigur ești OK? Îl Întrebă Ruby cu blândețe. Bănuia că Ivan avea o problemă cu inima. Abordase subiectul gâfâielii de câteva ori, dar Ivan mereu insista că nu era decât astmul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Dar Ruby Își dădea seama că nu e tocmai convinsă de ceea ce spune. Capitolul 12tc " Capitolul 12" Luni dimineață la ora opt și jumătate, Ivan cel Groaznic se Înființă la ușa lui Ruby. Scuze că nu venii sâmbătă, Începu el gâfâind ca un motor cu aburi. Încercai să viu, da’ uitai flotoru’ În autobuz. Azi am unu’ nou. I-am cerut lu’ omu de la magazin dă-mi dea ăl mai bun flotor. A, și nu vi-l pui la socoteală pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
dă-mi dea ăl mai bun flotor. A, și nu vi-l pui la socoteală pe ăl de-l pierdui. Foarte drăguț din partea ta, Ivan, spuse Ruby. CÎnd Îi dădu drumul În casă, Îi sări În ochi paloarea lui. —Ivan, gâfâi rău de tot. Nu pari deloc În apele tale. Nu vă faceți griji, rogu-vă, răspunse el. —Ba cred c-ar fi cazul să chem un doctor, zise ea insistând ca instalatorul intre În sufragerie și să se așeze. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Întinse spre fesele ei, Își plimbă degetul de-alungul lor și-i prinse vulva. Simți că era foarte aproape de orgasm când se trase Înapoi. Treci În genunchi, spuse el aproape ordonându-i. Culese câteva perne și le așeză sub ea. Ea gâfâi când, fără să-i dea de veste, intră În ea și toate secrețiile ei Îi inundară vulva. —Clitorisul tău e așa de tare, spuse el. Ca un bob de mazăre. El continuă să-l mângâie, aducând-o Încet spre orgasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-o un rechin când Își Încolțește prada. —Dumnezeule! Oare ce-o fi căutat tu aici? Dovezi, spuse Ruby. —Dovezi, ciripi el. Aha. Aș putea să Întreb oare ce fel de dovezi? Ruby observă că Jill părea Încremenită și aproape că gâfâia cu spasme. —Dovezi care să ateste că tu și Jill sunteți implicați În găsirea de mame surogat pentru a purta copii femeilor putred de bogate care nu vor să-și strice siluetele când sunt Însărcinate. Hardacre Își băgă mâinile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
magazinului, iar Ivan nu accepta decât plata cash, Îl Întrebase dacă n-ar putea să treacă pe la magazin În ziua următoare ca să-i dea banii pe lucrare. Începuse să arate mult mai bine În ultima vreme, dar În dimineața asta gâfâia mai tare decât oricând. Și-și mai și freca mâna de piept. —Ivan, Îi zise ea În vreme ce-i Întindea destul de multe bancnote de 50 de lire, te doare cumva În piept? — Îi nimic. Bine sunt. Am Întins mușchi, atâta toot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Nigel pe după tejghea În bucătărie. Exact În momentul În care Ruby respira ușurată, Îl auzi pe tatăl ei strigând: — Doamne, s-a prăbușit! Ruby se Întoarse și-l văzu pe Ivan zăcând pe podea. Se strânsese În poziție fetală și gâfâia Îngrozitor. —Doamne sfinte! În timp ce fugea disperată spre locul unde era Ivan, care era deja Înconjurat de un grupuleț de oameni, auzea cearta din bucătărie. Nu mi-ai zis că erai cu șaptesprezece de ani mai mare decât mine, striga Nigel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
nu sunt contracții de probă. Ești În travaliu. Mă duc să caut pe cineva care să cheme o ambulanță. Ronnie dădu din cap aprobator, dar nu spuse nimic pentru că avea o contracție și mai puternică. —Spune-le să se grăbească, gâfâi ea. Te rog, spune-le să se grăbească. Gândurile și sentimentele ei pentru Sam trecură undeva Într-un plan Îndepărtat al minții, iar Ruby șchiopătă În pas de sprint olimpic spre biroul de informații. Femeia Între două vârste de la biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
faci la Heathrow? E bine mama ta? — Nu prea. Trebuie să Închid. Te sune eu mai târziu. —L-ai găsit pe Sam? Nu, Fi, trebuie neapărat să Închid. Când Închise apăru și Phil. Veni fugind, roșu la față, transpirat și gâfâind. Mulțimea făcu un culoar ca În Marea Roșie când o despărțise Moise, pentru a-l lăsa să treacă. Te-am căutat peste tot. Ce se Întâmplă aici? Ce ți se pare că se Întâmplă? spuse Ronnie. Sunt pe cale să nasc. —Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
urechi amplificat. Toți cei prezenți și-au întors privirile spre Ada. Ușa sălii de operație s-a închis silențios și grav în spatele nostru. Stăteam nemișcați unul în fața celuilalt în camera de preanestezie. — Ce s-a întâmplat? Pieptul Adei se mișca gâfâind sub halat, brațele-i dezgolite erau pătate de frig. — Domnule profesor, se află la noi o fată cu un traumatism cranian... Aproape fără să-mi dau seama, cu un gest automat, mi-am scos mănușile. — Spuneți-mi. I-am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Angela, lângă spatele tău nevinovat se află un scaun gol. În mine se află un scaun gol. Îl privesc, îi privesc spătarul, picioarele, și aștept, și mi se pare că ascult ceva. Este zgomotul speranței. Îl cunosc, l-am auzit gâfâind în adâncul trupurilor și ițindu-se în ochii multor pacienți pe care i-am avut în fața mea, l-am auzit stagnând între zidurile sălii de operație, ori de câte ori am mișcat mâinile pentru a hotărî cursul unei vieți. Știu exact cu ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un dezinfectant. — Ești doctor? — Chirurg. Picioarele ei se aflau la câțiva centimetri de mine. Le-am deschis cu greu. I-am sărutat coapsele extrem de albe, aproape albastre. Mi-am vârât capul între ele, erau reci chiar dacă transpirau. Italia se aplecă gâfâind deasupra mea. Îmi simțeam ceafa umezindu-se de la gura ei... M-am ridicat brusc, lovindu-mă de fața ei. M-am așezat din nou pe divan. Mi-am împreunat mâinile și le-am strâns cu forță. Mi-am fixat privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a învățat-o poate dintr-o carte sau dintr-un film. În noaptea asta a hotărât că trebuie să manifeste o pasiune arzătoare. Iar eu sunt la mijloc, confuz, o mârțoagă azvârlită într-un galop. Acum a alunecat în jos, gâfâie sub pântecele meu. Nu sunt obișnuit s-o văd atât de supusă. Mă simt vinovat, ca și cum, din cauza mea, ar consimți să se depraveze. Vreau să plec, să fug din pat, dar rămân. Sunt excitat, i-am privit capul și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dorm, să visez... Să mor..., să dorm..., să dorm..., să visez pesemne!... Gândesc, deci exist; exist, deci gândesc... Nu exist, nu! Nu exist..., mamă! Eugenia... Rosario... Unamuno... - și adormi. Curând după aceea se ridică în capul oaselor în pat, livid, gâfâind, cu ochii negri detot și înspăimântați, privind dincolo de tenebre, și strigând „Eugenia, Eugenia!“ Domingo se repezi la el. Își lăsă capul să-i cadă-n piept și muri. Când sosi medicul, crezu mai întâi că încă trăia, ceru să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îmi înăbușea vorbele. Nu mă puteam lupta cu amintirile pe care le reînvia jurnalul. Nu puteam rezista strânsorii acelor fantome. Se ridicau la viață din paginile aspre și rupte, își aruncau brațele în jurul gâtului meu și se luptau cu mine gâfâind, râzând și suspinând, ducându-mă înapoi în viețile lor, înapoi în trecut, când ele mai erau încă în viață. Mama își încovoaie un deget împodobit cu inel. Îți amintești noaptea în care ți-am tuns părul? șoptește ea și dansăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pare, cel puțin, spuse Ted calm. În aceeași clipă lui Fima i se ivi În minte o imagine devastatoare, dar vie și exactă, a acestui măgar cu sprâncene stufoase și decolorate mângâind cu mâinile lui grele trupul gol al Yaelei. Gâfâind deasupra ei și frecându-și penisul de sânii ei mici și tari În ritmul greoi și egal al cuiva care taie o scândură cu fierăstrăul, până când ochii Yaelei se umpleau de lacrimi. Deodată și ochii lui Fima se umplură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
huruit surd de motoare. Cumva știa că misiunea sa era să-i aștepte În defileu, În locul În care drumul traversa munții. Să-i țină de vorbă până când vor sosi ajutoare care să blocheze canionul. Începu să alerge din toate puterile. Gâfâia. Sângele Îi pulsa În tâmple. Plămânii Îl dureau. Simțea junghiuri În coaste. Însă deși Își Încorda toți mușchii la maximum, aproape că nu Înainta, parcă bătea pasul pe loc, În timp ce căuta cu disperare cuvintele cu care să Întârzie dușmanul. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dintotdeauna de a-l irita puțin pe tatăl său, de a-i călca În picioare vreunul din principiile sale sacrosancte, de-a da În vileag contradicții enervante În ideile sale, de a-l scoate puțin din sărite. —Ei, Începu tatăl, gâfâind și șuierând din cauza efortului de-a urca scările, deci ce mai povestește astăzi domnul profesor al meu? A venit deja mântuitorul Sionului? Arabii s-au răzgândit și s-au hotărât să ne iubească? —Bună, Baruch, se mulțumi să spună Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
moment, Baruch. Mi se arde ceva În bucătărie. Fugi și găsi ceainicul bine sănătos strălucind fericit pe blatul de marmură. Încă o alarmă falsă. Dar În grabă lovi radiotranzistorul negru, care căzu de pe raft și se sparse. Când se Întoarse gâfâind la telefon, spuse: — Totul e În regulă. Ascult. Se lămuri că bătrânul găsise pentru Fima niște meseriași care vor veni săptămâna viitoare să-i văruiască și să-i vopsească apartamentul. —Sunt arabi din satul Abu Dis, deci din punctul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe câmpuri, împrejmuind grădinile și casele care se ascundeau în spatele tufișurilor și deveneau ostile și respingătoare când ne angajam pe ultima porțiune abruptă de la patinoar, obligați să ne ținem bine în șa până sus, la vila lui Hackler. Ne oprirăm gâfâind în fața casei, cuprinși de o ezitare neașteptată. Nu se cuvenea să dai buzna neanunțat într-o zi de duminică și, în afară de asta, nici nu știam ce se întâmplase între tata și Hackler. Pe noi nu ne mânase într-acolo decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
respira greu. Maria era perversul care respira greu, chinuindu-se să meargă pe niște tocuri înfiorător de înalte, respirând repede și greu. Crezi că ai putea să încetinești până nu fac o criză de astm sau o întindere de ligament? gâfâi ea. Uitasem că Maria era un adult care purta încălțăminte de adult și nu o fată care-și găsise un tip de mocasini foarte confortabili prin 1983 și nu-i mai schimbase de atunci. Scuza mea este că am purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
celeilalte mâni, dar stânga însângerată nu mai apucă să prindă coada securii: moș Avram căzu leșinat, de-a dreptul în brațele unui vecin care tocmai trecea spre fântână. Trenul sosea la amiază. Îl așteptam pe puntea șubredă de lemn. Dihania gâfâia obosită și horcăia cât ținea panta. Trecea pe lângă mine la pas. Porneam alături de locomotivă, până când mașinistul întorcea o rotiță de alamă și trăgea de un mâner. Armăsarul, înhămat în curele și paftale de arabă, necheza înăbușit, scuipa aburi fierbinți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]