KorAP: Find »[drukola/base=genunchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...593 >

14,807 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

colțul străzii. Orașul e plin de colțuri. — Sper că vestiarele sunt Încălzite, spuse ea. Pe scenă n-ai destule haine ca să nu-ți fie frig. Ce bine mi-ar prinde să beau ceva fierbinte! Se rezemă cu fața albastră și genunchii Îndoiți de fereastra vagonului. — Suntem aproape de Köln? Cum se spune cafea În nemțește? Expresia ei Îl alarmă. Alergă de-a lungul coridorului și Închise singurul geam deschis. — Te simți bine? Ea spuse, cu ochii pe jumătate Închiși: E ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În urma bărbatului. Acesta ieșise și pășea cu repeziciune de-a curmezișul holului negru și luminat, spre una din scări, Înainte ca domnișoara Warren să se fi putut extrage dintre ușile rotative. Ea se izbi de un hamal și căzu În genunchi, scuturând din cap și Încercând să se debaraseze de bunăvoința, melancolia și imprecizia beției. Hamalul se opri s-o ajute, iar ea se agăță de brațul lui și-l opri până când putu să-și controleze limba. Ce tren pleacă de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Încă un moment și umărul ei va ceda. Mai bine să cadă pe peron și să riște să se lovească decât să-și rupă ambele picioare. Dar ce subiect ar pierde! se gândi ea cu amărăciune și sări. Ateriză În genunchi, pe treaptă, tocmai În momentul când capătul peronului rămase În urmă. Ultimul semnal luminos dispăru. Sub apăsarea trupului ei, ușa se deschise spre interior, și femeia se prăbuși pe spate Înăuntru, pe coridorul vagonului. Se ridică, proptindu-se de perete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
recurgi, modul cum maculau frumusețea și apoi fugeau În străina lor urâțenie. Se lăudau cu femeile de favorurile cărora se bucuraseră. Chiar și fața Între două vârste de dinaintea ei văzuse la vremea sa frumusețea dezbrăcată, iar mâinile care-i cuprindeau genunchiul simțiseră, prețuiseră și savuraseră. Iar la Viena ea o pierdea pe Janet Pardoe, care mergea de una singură Într-o lume În care bărbații conduceau. O vor flata și-i vor dărui mici obiecte ieftine și lucitoare, de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se gândi ea și, cu privirile pe fata din fața ei, revăzu imaginea doctorului Czinner, obosit și ponosit, așa, de modă veche, cu gulerul Înalt și cravata lui Îngustă și cu nodul strâns, stând În colțul compartimentului cu mâinile Încleștate pe genunchi, În timp ce ea Îi spune o groază de minciuni despre Belgrad. „Doctorul Czinner trăiește“, se gândi ea, compunând titlurile, dar nu acesta va fi cel mai de sus, căci trecuseră cinci ani și nu vor fi mulți cei care Își vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și ușa se trânti, dar nici Coral Musker, nici doctorul Czinner nu priviră În urmă. Alergă dizgrațios, lovindu-se când de un perete al culoarului, când de celălalt, În mișcarea trenului, zdrelindu-și chiar o Încheietură a mâinii și un genunchi. Pasagerii care se Întorceau de la micul dejun se lipeau de ferestre ca s-o lase să treacă, iar câțiva se plânseră de ea În nemțește, știind că-i englezoaică și Închipuindu-și că nu-i poate Înțelege. Ea le rânji

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
genul aceșta, să recâștigi optimismul și nota șănătoasă pentru proza modernă. S-a abuzat atât de mult de introspecție. Prea multă mohorală. La urma urmelor, lumea este un șpațiu plăcut și palpitant. Mâna osoasă, care ținuse pipa, plesni neajutorată un genunchi. — Să readucem spiritul lui Chaucer, spuse el. O femeie trecu pe culoar și, pentru moment, Întreaga atenție a domnului Savory fu În mod vizibil captată să navigheze În siajul ei, săltând, săltând, săltând, ca și mâna lui. — Chaucer, spuse el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spuse domnișoara Warren, care sunt planurile dumneavoastră? Văd că vă bazați destul de mult pe populația din mahalale. El clătină din cap: — Nu mă bazez pe nimeni. — Dețineți controlul total? — Eu mai puțin ca oricine. Domnișoara Warren se izbi brusc peste genunchi. — Vreau răspunsuri clare! Dar primi același răspuns: — Nu vă spun nimic. Arată mai degrabă de șaptezeci de ani decât de cincizeci și șase, se gândi ea. Începe să nu mai audă, nu Înțelege ce-i spun. Se controlă din răsputeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și calină cu eșecul, alinându-l cu scurte uguituri, atâta vreme cât, până la urmă, tehnică dădea rezultate. Un bărbat slab rămânea uneori cu impresia că domnișoara Warren era prietena lui cea mai bună. Ea Îngenunche și-l bătu pe dr. Czinner pe genunchi, punându-și În rânjet toată amabilitatea de care era capabilă. În chestia asta suntem Împreună, doctore. Nu Înțelegeți lucrul acesta? De fapt, noi vă putem ajuta. Opinia publică este numele de botez al revistei Clarion. Știu că vă e teamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Mâna i se odihni pe ziar și el rămase cu ochii la cioburi, incapabil să-și adune gândurile, incapabil să decidă ce avea de făcut - să ridice ziarul sau să adune primejdioasele așchii tăioase. Brusc, puse ziarul grijuliu Împăturit peste genunchi și Închise ochii. Era bântuit În Întunericul personal de detalii ale relatării pe care o citise domnișoara Warren. Cunoștea fiecare cotitură a scărilor poștei. Putea vedea exact locul În care fusese ridicată baricada. Aiuriți ce sunt, se gândi el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
prea tânără. Nu-i șănătos. Câtă dreptate aveți! spuse Janet Pardoe, oprindu-se pentru un moment pe culoar și Întorcând spre el ochii ei strălucind de admirație. Domnișoara Warren scria o scrisoare, dar Îi văzu trecând. Își pusese planșeta pe genunchi, și stiloul Îi scârțâia pe hârtie, Împroșcând cerneală și făcând găuri adânci În hârtie. Dragă verișoară Con (scria ea), Îți scriu pentru că nu am nimic mai bun de făcut. Sunt În Orient Express, Însă nu mă duc până la Constantinopol. Voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Întinzând mâna și atingând fața lui Myatt cu o gratitudine care-și Împrumutase gestul dintr-o dragoste necunoscută. Dacă vrei, spuse ea. Am crezut că prezența mea te plictisește. Să vin la noapte? Ea Își puse degetele peste hârtiile de pe genunchiul lui - mâini mici, pătrate, cu pudra așezată gros În gropițe articulațiilor, cu unghiile Înroșite la vârfuri ascunzând șirul de cifre, calculele domnului Eckman, subterfugiile și viclenele lui capcane -, oferindu-se cu atrăgătoare și Înduioșătoare nesiguranță. El spuse Încet, În timp ce mintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spre seif. Herr Kolber se Întoarse, cu revolverul ațintit spre podea, iar Josef Îl Împușcă de două ori la rădăcina spinării. Anna Își duse mâna la gât și Începu să țipe, Întorcând privirile de la trupul victimei. Herr Kolber căzuse În genunchi, atingând cu fruntea podeaua. Se mai zvârcoli o dată Între cele două Împușcături, iar trupul său ar fi căzut Într-o parte dacă nu ar fi rămas sprijinit de perete. — Tacă-ți gura! spuse Josef și când femeia continuă să țipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de oameni se auzi clinchetul paharelor pe mese, roțile huruiră pe șinele de fier, geamurile zornăiră și scânteile trecură prin Întuneric ca niște capete de chibrit Încinse. Prea târziu pentru ultima comandă, dr. Czinner apăru În vagonul-restaurant În mijlocul tăcerii, cu genunchii puțin Îndoiți, ca un marinar care se ține bine pe picioare pe-o mare furtunoasă. Un chelner venea În fața lui, dar nu era conștient că e condus. Cuvinte licăreau În mintea lui și deveneau fraze. Spui că sunt un trădător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
trezi tocmai când un gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul seif bancar al orașului. Se trezi complet conștient de locul unde se afla și amintindu-și perfect visul. Lăsându-și mâinile pe genunchii grăsulii, Începu să râdă. Președintele Republicii! Asta-i bună! Și de ce nu? Știu să Îmbrobodesc lumea când e cazul. Kolber și doctorul, amândoi păcăliți Într-o singură zi. Mi-a dat cinci lire englezești doar fiindcă am fost ager și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
degetul pe sfoară. Dacă ar fi Încercat să cheme conductorul, l-aș fi Împușcat În stomac Înainte de-a fi putut scoate un cuvânt. Josef râse iar Încântat, simțind cum revolverul i se freacă ușor de urma dureroasă din dreptul genunchiului. I-aș fi vărsat mațele imediat. Partea a patra Subotica 1. Aparatul de recepție al telegrafului din biroul șefului gării Subotica Începu să păcăne. Puncte și liniuțe se revărsară În Încăperea goală. Prin ușa deschisă, Lukici, funcționarul, se așeză Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
am spus: „Nimeni nu călătorește În țara dumneavoastră fără o armă la el“. Coral Musker Începu să râdă. Josef Grünlich se uită la ea Înciudat, apoi Își netezi vesta șifonată, Își consultă ceasul și se așeză. Cu mâinile așezate pe genunchii săi grăsulii, privea drept În fața lui, cântărind lucrurile. Trebuie să-și fi terminat deja trabucul, se gândi Coral. Probabil s-a Întors În compartiment și a constatat că nu sunt acolo. Probabil va aștepta zece minute Înainte de a-l Întreba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Coral Musker: — Nu cred că există motive să ne temem. Vii? — Sigur că da. Apoi Îl imploră: — Așteptați-mă o clipă! Mi-am pierdut batista. Silueta Înaltă și subțire se aplecă asemeni unei perechi cenușii de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu capul aplecat, ca să evite zăpada, zâmbind singur. Unul din soldați Îi conducea și celălalt mergea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o clipă. Vă spun. George. Capitolul III. Secțiunea 4. Paragraful 2504. Onoarea Între hoți. Domnul Eckman, devenit brusc foarte mic În mizerabilul lui birou, Începu să plângă și Întinse mâna. Și toate spălătoresele care băteau rufe cu maiul, vârâte până la genunchi În apa pârâului, Își ridicară capetele și plânseră, În timp ce un vânt uscat ridică nisipul plajelor marine și-l abătu zgomotos asupra frunzișului pădurii, iar o voce care ar fi putut fi a doamnei Eckman Îl implora fără Încetare „Întoarce-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i Împingă Înapoi: vântul le tăia elanul și zăpada Îi orbea. Coral icni de durere, lovindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Înțelege un cuvânt din ce-i spun. Coral era Îngrozită la ideea de a rămâne singură În depozit cu un om mort. Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
aici. Mă duc să dau de mașina aceea. Dacă este a soldaților, aceștia nu-mi vor face nimic, și s-ar putea să fie... Dorința Îi lăsă fraza deschisă, precum ciocul deschis al unei păsări flămânzite. În timp ce se ridică În genunchi, Întinse o mână În față pentru a se echilibra și atinse fața doctorului. Acesta nu se mișcă și, deși fața Îi era caldă, ea Îi putu simți sângele scorțos și uscat În jurul gurii ca pielea veche. Țipă o dată și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ivi. O muscă apărută timpuriu și atinsă de frig muri zgomotos, izbindu-se de un geam. Domnul Kalebgian sună În Încăperea Îngrijitoarei să se asigure că se dăduse drumul la căldură În camere și apoi se așeză cu mâinile Între genunchi, fără să aibă nimic de făcut și nici la ce să se gândească. Ușa rotativă Începu să se Învârtească și intră un grup de oameni. Myatt era primul dintre ei. După el veneau Janet Pardoe, domnul Savory și trei hamali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Myatt foarte rar și răspicat. — Oh, haideți, domnule Myatt, nu sunteți puțin cam dogmatic? spuse Stein, cu o urmă de stânjeneală. — Probabil că da. Presupun, spuse Myatt, oprindu-se În mijlocul Încăperii, cu spatele la Stein, dar cu trupul lui Stein reflectat până la genunchi În oglinda aurită, că a mers cu negocierile mult mai departe decât mi-a spus mie. — Oh, negocierile! Imaginea din oglindă a lui Stein era și mai stânjenită decât vocea sa. — Acestea au fost, desigur, Încheiate. — V-a spus dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se văzură Într-un taximetru, În drum spre apartamentul domnului Eckman, Stein vorbi: — Savory acesta... cine este? — Doar un scriitor, spuse Myatt. — Se ține de Janet? — La modul prietenesc, spuse Myatt. S-au cunoscut pe tren. Își strânse mâinile peste genunchi și rămase tăcut, contemplând serios subiectul căsătoriei. E foarte drăguță, se gândi el, foarte rafinată, ar fi o gazdă bună și e pe jumătate evreică. — Sunt tutorele ei, spuse domnul Stein. Oare n-ar trebui să vorbesc cu el? — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]