2,506 matches
-
lumini verzi, suspendate, apoi am zbughit-o din taxiul galben. Ca într-o curte de școală de corecție, în sălile interioare sunau clopoțeii și bâzâiau soneriile și nu se vedea țipenie de om, în afară de o gagică agitată care ne-a gonit drept în stal. Deoarece întârziaserăm la uvertură, ne-am croit drumul, împiedicându-ne, și izbindu-ne, până la culoarul central, chiar când marea roșie a cortinei începuse să se desfacă în două. Cu siguranță că opera nu se grăbește, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ușa spartă. Ne-om întâlni noi într-o bună zi. Și-atunci... — Ne vom întâlni acum. Da. Acum. Am ieșit în silozul Sixth Avenue, Bulevardul Americanilor, unde zgârie-norii cu picioare ca niște bețe, așteptau pe rampele lor. Timpul și temperatura goneau pe deasupra lor. — Nouăzeci și nouă, spuse omul de la tarabă. — ’R-ai al dracu’. Am luat-o înainte și, clătinându-mă pe picioare, am simțit că inima îmi va lua foc și că eu mă voi pulveriza într-o spirală mortală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
eu cu un răget, provocând un vârtej de aer negru care îți ia vagonul de guler, zguduindu-i ferestrele de pică chitul de pe ele. După care eu am dispărut și calmul ți-a revenit. Am dispărut, dar încă merg, încă gonesc, încă gem. Am intrat prin holul din Carraway și am urcat scările cu capul în piept. Ușile duble erau deschise pentru a aerisi camera bolnavă. În prag erau doi gardieni, o cameristă, un tip mare într-un costum ieftin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spre ring. Am urmărit lăculețele de lumină, goana basculantelor; și am simțit cum strânsoarea și lumina orbitoare a durului New York slăbesc în intensitate. Nu, nu mă mai poți prinde de-acum. Ne-am ocupat fiecare locul în încărcător, apoi am gonit, urlând eficient, prin tubul cel negru, după care ne-am luat zborul în noapte. * Când avionul și-a luat poziția normală de zbor, mi-am aprins ultima țigară. Am tras încet din bobul de jăratic - nici o mahoarcă n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
erau o anatemă. Pe măsură ce creșteam, dezaprobarea devenea din ce în ce mai fățișă. Discuțiile de la fântână se opreau atunci când mă apropiam eu. Umerii se ridicau indiferenți atunci când trecea Prepelicarul. Cu nasurile ridicate în vânt, axonii ne ostracizau cât de tare puteau. Nu ne puteau goni; nu comiseserăm nici o infracțiune. Dar nu erau obligați să ne placă și, prin urmare, nici nu ne plăceau. — Ei bine, mi-a zis Prepelicarul când am împlinit șaisprezece ani își ce adolescent neajutorat eram la șaisprezece ani!), dacă nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fel cum fântâna era acolo ca să fie umplută. Fiecare face într-un final, ceea ce trebuie să facă, își spuse Virgil și se ridică în picioare, îndreptându-și pălăria și clipind. Rupse o ultimă crenguță, după care Vultur-în-Zbor apăru lângă el, gonind într-un suflet. Virgil își luă inima în dinți și spuse: Domnule Vultur, încă mai ești hotărât să urci muntele? Vultur-în-Zbor se opri, cu răsuflarea tăiată. — Da, spuse el și era gata să continue, când Virgil îi zise: — în cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să te împotrivești? spunea ea. Cedează, frățioare. Intră. Cedează. Intră. Cedează. Bărbatul se tărî până în grotă. Perdeaua căzu la loc în urma lui, blocând orice sursă de lumină. înăuntru... o strălucire de un roșu închis. Iat-o din nou: Prepelicar fugar, gonind către propriile-i adâncimi și țipând cu o încântare copilărească. — Frățiorul cel prostuț nu mă poate prinde! țipă ea și dispăru după un colț. El nu era încă suficient de întremat ca s-o poată urmări. Se ridică în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insulei mai putea aștepta puțin... Vultur-în-Zbor descoperi că încăperea se dizolva chiar când el întindea mâna către clanță. Șocul îi zgudui încrederea proaspăt dobândită. Se lăsă întunericul. Preț de o clipă bărbatul se simți orbit și amețit. Lumea părea să gonească în cerc. Când capul i se limpezi, abisinienii se adunaseră deja în fața lui. DOUĂZECI ȘI UNU Dansul are multe funcții. Este un spărgător de gheață social și un spărgător de nori ritualic. A fost dintotdeauna o dovadă de pasiune și un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
termină, veni la el și i se așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ușă, cu fața ascunsă-n umbră. A strigat la ea: — Virgil Jones e înăuntru? Femeia a ieșit în stradă! — Vino, frățioare, a spus ea. Vino și prinde-mă. Și a luat-o la sănătoasa mai repede decât o făcuse vreodată, gonind pe lângă bordel și trecând de măgarul priponit. Pe Vultur-în-Zbor surpriza l-a țintuit locului un moment și apoi a luat-o și el la fugă pe urmele ei. Dar ea dispărea după un colț până ca el să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cum e. Irina a deschis ușa. în acel moment, în Casa Fiului Răsare, Lee Kok Fook îi lingea lobul urechii lui Aleksandr Cerkasov. Știa asta, bineînțeles. De fapt se aștepta ca el să-și petreacă nopțile la bordel. După ce-l gonise din patul ei, ar fi fost o naivitate să creadă altceva. în plus, un cretin satisfăcut era de preferat unui soț frustrat, care-și cere drepturile. Dar în seara asta o durea. în seara asta, când voise să vină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceva misterios, necuprins și îngăduitor, și profund iertător față de slăbiciunile mele omenești. Mă inundau blândele taine ale nimicniciilor de tot felul și le primeam ca și cum ierburile, grădina, bulgării de pământ, vițele viei, pruncimea toată de gâze și viermi ai țărânei goneau fulgerește spre mine și mi se prosternau întru slavă și mântuire. Eram umbră de zeu vechi și damf de licoare neîncepută. Astfel și în dimineți ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jignească astfel. „Ați fost până acu’ o oră gentâlmeni ș-ați cotit-o dintr-odată pe mitomani. Io ce să fac, zi și mata, dom’ inginer?“ Mă întreba pe mine, după ce Bumbu, care îl tot chemase să facă nota, îl gonise de fiecare dată, izbucnind în hohote de râs: „Iar te-am avut!“. Îl înțelegeam, dar îl rugam să-l înțeleagă și pe Bumbu. Se simțea bine și nu se dădea dus. În cele din urmă am prins un moment mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poată stăpâni. O veveriță țâșni din stânga noastră și se pierdu în ierburile dinspre aleea centrală. Era sfârșit de septembrie, florile prindeau a se scoroji. În goana ei veverița lovea lujerii ofiliți, mișcându-i într-o bruscă legănare. Urmăream veverița cum gonea acum spre băncile dinspre lac. Dintr-odată am avut imaginea dimineții de demult când, împreună cu Pu și cu însoțitorii ei, soțul și soția achizitori de tablouri, am intrat în Cișmigiu, ne-am oprit pe băncile dinspre lac și am prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
L-am mai întâlnit de multe ori. Nu i-am mai dat importanță. O singură dată am mai discutat cu el, într-o primăvară (sau toamnă?) când luase foc magazinul „Victoria“. Agitație mare pe Bulevard, la intersecția din fața Cercului Militar. Goneau mașini ale pompierilor, Salvări, dubițe ale Miliției. Căscam gura împreună cu mulțimea. Atunci s-a apropiat Pr. Îl observam în puhoiul de oameni. Era într-o geacă de piele neagră. Se agita. Părea că dirijează circulația. Din când în când arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sporovăiala lui. Priveam absent derularea stâlpilor de lumină. Abia atunci am observat că ardeau toate becurile. O luminație în miez de noapte, cum de mult nu mai văzusem, nici pe Bulevard, nici pe străzile din preajma Foișorului de Foc, pe unde gonea acum Dacia neagră. M-a observat cum priveam luminile, parcă număram becurile. — Dispoziție generală. Luminație agiornale, toată noaptea, să vadă tovii pe unde se retrage. Ieși de la lumină și dai de beznă nu merge, într-o zi ca asta. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atunci muzicuța orbului, cu ochii închiși, cu capul sprijinit în mâini, ca și cum urmărea în zarea cine știe cărei depărtări de valuri întoarcerea mahoanelor lui, vedea grămădite în zare caice și ceamlânge și kalioane și kirlângice și tecnele și alte minuni de corăbii gonind spre schela Balcicului din el. Luat de cântarea stinsă, se lăsa dus cu zburătăcitul roatelor de ciulini în pustietatea vreunei câmpii arse de brumă sau pur și simplu moțăia furat de balansul bastonului de orb, legănându-se în trecerea muzicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apoi am făcut ceea ce știam prea bine să fac când mă năpădeau frica, amintirile, remușcările, tristețile, mâlul vremii. Am închis ochii și am tras o dușcă, urmărind cum puturoșenia aceea îmi descoperă și-mi descrie interiorul. Hălăduia prin mine, de parcă gonea în căutarea sufletului. Dinspre Sf. Ilie Gorgani băteau clopotele. Chemau la cea de-a doua Înviere. 32tc "32" Nu știam atunci, discutând cu Trombă, că eu însumi, peste mulți ani, aveam să dau, din pură întâmplare, peste niște documente ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jocuri nevinovate, atât de nevinovate încât Măriuța, isteața lor slugă, exclamă îngrozită: „Cât sunt eu de desfrânată, dar mai-mai că m-a-ntrecut, numai eu îi știu adâncu și ce pasuri au făcut”. Gestul final al părintelui exasperat, boier Iordache, care îi gonește din casă pe tinerii superficiali, a trezit aprobarea entuziastă a spectatorilor vremii. Deosebirea de mentalități între generații apare și în piesa O bună educație de C. Bălăcescu. Comedia prefigurează într-o oarecare măsură universul Nopții furtunoase. Costache Caragiale a îmbogățit
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
o caute tocmai În acest tren? Încotro pornise? Unde voia să ajungă? Și ce Însemna destinația finală? Între timp, locomotiva prinsese viteză. Stâlpii de telegraf, Învăluiți În fum, se perindau prin fața lui din ce În ce mai repede. De mult ieșiseră din oraș și goneau acum În plin câmp. Câmpul semăna cu un disc. Un disc plat, fosforescent, cu câțiva arbuști presărați pe alocuri, ce se roteau pierind În urmă. Ici-colo răsăreau ca din pământ pâlcuri de oameni, numai bărbați sau numai femei, Îmbrăcați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stăteau ciuciți pe jos, alții Își făcuseră loc și se culcaseră În plasele pentru bagaje. Noimann trecea dintr-un compartiment În altul. Deschidea ușa și cerceta cu atenție fiecare călător. Ceilalți Îl imitau. Trecea dintr-un vagon În altul. Trenul gonea cu o viteză nebună. Părea să nu aibă nici Început și nici sfârșit. Compartimentele semănau unul cu altul. Toate erau ticsite cu oameni transpirați, Îmbrăcați În costume albe. Înghesuiala era de nedescris. Doctorul transpirase din cap până-n picioare. Cămașa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
singur chip. Un chip comun, multiplicat În mii de exemplare. Noimann se ridică În picioare. Costumele făcură același gest. Medicul se Îndreptă spre ușă, ceilalți se ținură după el, Îndreptându-se, În același timp parcă, fiecare spre ușa lui. Trenul gonea prin noapte, străbătut de un labirint de coridoare, deschise pentru fiecare călător. Noimann făcu câțiva pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alerga, agitând biletele În mâini, o Întreagă ceată de oameni beți. Noimann Întoarse capul și privi În urmă. Erau acolo și bărbați, și femei. Toți Îmbrăcați În alb. Femeile aveau chipurile pudrate și buzele rujate, arătând ca niște măști. Trenul gonea cu viteză. Roțile țăcăneau ritmic sub dușumea, șinele pe dedesubt... Piciorul alerga mereu În fața lui. Noimann nu-l scăpa din vedere. Intrau fugind dintr-un vagon și intrau În altul. Călătorii aflați pe scaune sau pe coridor se se fereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fugind dintr-un vagon și intrau În altul. Călătorii aflați pe scaune sau pe coridor se se fereau din calea lor. Fuga deveni din ce În ce mai precipitată. Compartimentele ba se lungeau, ba se scurtau. Unele le străbăteai făcând un pas, prin altele goneai ore Întregi fără să ajungi la capăt. Călătorii, pe măsură ce Înaintai spre capătul trenului, deveneau și ei tot mai ciudați. Vagoanele ba se umpleau, ba se goleau instantaneu. Alergând pe coridor, Noimann vedea uneori cum i se perindă prin fața ochilor mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
hăt, departe câmpul nesfârșit ce se rotea În jurul lor. O mulțime de frunze se desprindeau de pe trupul zgribulit al masterandului, pierind În Întuneric. Aripile sale pe jumătatea acoperite de pene se ridicau și coborau, acompaniind parcă ritmul roților locomotivei, care gonea fără să oprească În vreo gară. Stâlpii de telegraf, orașele și satele ,mereu rotindu-se În fața lor, se pierdeau În urmă și În urmă. Alergând, Noimann se perinda dintr-un vagon În altul. După ce trecu de Oliver, stomatologul Paul dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]