2,789 matches
-
casa în picioare. Băieții de prăvălie dădură porțile la o parte. Convoiul intră va-lvîrtej. Stere strigă la cărăuși să ferească pomii și opri caii: - Ptr, boalelor! Ptr, n-auziți? Descărcară apoi butoaiele și le puseră binișor pe pământ. Proptiră două grinzi groase cu capete de fier în zidul pivniței sub chepeng și începură să răstoarne poloboacele, ținute în frânghii. Vinul suna sub doage și mirosul lui proaspăt îmbată nările negustorului. Butoaiele acelea erau averea lui, sub cercurile de fier clipocea sângele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
97} Să privim acum și la sărăcia iluminată de razele unei lumânări de său băgate în gâtul unui clondir ce ținea loc de sfeșnic. Ce vizunie - și aici, aici petrecea el vara și iarna. Iarna, de gerul cel amarnic, trăznea grinda în odaie, crâșcau lemnele și pietrele, vântul lătra prin gardurile și ramurile ninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o gaură gigantică, niște sfeșnice de lut cu falnice lumânări de său, o lampă veche, cu genealogie directă de la lampele filozofilor greci, a căror studii puțeau a untdelemn, mormane de cărți risipite pe masă, pe sub paturi, pe fereastră și printre grinzile cele lungi și afumate a tavanului, ce erau de coloarea cea mohorîtă-roșie [a] lemnului pârlit. Pe paturi erau saltele de paie și cergi de lână, la pământ o rogojină, pe care se tologeau colegii mei și jucau cărți, fumând din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alb, creții de pe frunte și brazdele din fața mai adânce, iată toată schimbarea ce-o băgai de samă la el - destul însă ca ochii să mi se împle de lacrimi. Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă și moartă, între grinzile casei găsisem o carte cu scoarțe de piele roase de molii, cu mărginile roșii -- în ea era niște povești {EminescuOpVII 204} manuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare paleografate cu roșu... desigur vro reminiscință de-a preotului celui bătrân, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
desigur vro reminiscință de-a preotului celui bătrân, ce murise de mulți ani. Cu cartea aceea în mână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbră și descifram mașinal minte slovele cele bătrâne or priveam cu ochii drept în grinzile afumate ale streșinei, până ce-mi simțeam capul ridicat și pus în poale. Mi - întorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și așezase capul meu pe poalele ei și-ncepea a-mi povesti ba cimilituri, ba basme, ba-mi cânta cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brad uscat și bătută peste tot cu teribile cuie de fier. Săriră la fereastră, însă poarta-n fereastră se aprinsese, și eu pusesem asupra-i și-a doua poartă și înc-o claie de paie. În momentul acela acoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în ap [ă ], în care s-acufundau ș-apoi, ieșind, înotau negre ca sufletele, înecaților. În pod era o butie cu păcură, care fu vărsa[tă ] pe întreagă întinderea podului. Apoi se aduseră cei legați și se legară țapăn de grinzile groase cari rămăsese din acoperământul devastat. Atunci li se descăluși la fiecare din cei legați gura. - De ce ne-ai vîndut? strigă bătrânul, rece și teribil, uitîndu-se cu fața unei furii de marmură în ochii morarului. Sasul încremenise și amuțise de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la ceafă - puștile trăsniră dar, fără gloanțe cum erau, nu făcură decât a înmulți spaima celor ce fugeau. Femeia ieșise, cu banii și cu lucruri ce avea mai scumpe, din moară și plecă plângând. Morarul începuse a boci, legat de grinzile morii. Bătrânul suci o funie de paie și, împlînd-o cu păcură, o azvârli aprinsă de jos pe acoperișul morii. într-un moment podul cel uns cu păcură se aprinsesă, morarul țipa teribil, de întrecea urletul roților și durduitul pietrelor neferecate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
utilizat ca substituent al managerului (peste hotare). Originea sa indică o oarecare perspectivă a muncii de manager. Cuvântul boss desemnează în engleză piesa centrală, de piatră sau de lemn, a unei arcade sau a unui turn, pe care se sprijină grinzile. Fără această piesă, întreaga structură s-ar prăbuși; - guvernator: provine din latinescul gubernator, care desemna cârmaciul unei nave, omul care se asigură că nava păstrează direcția bună. Se poate observa, din analiza etimologică și semantică, relevanța relațiilor stabilite între conceptele
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
exiști. Dacă i-ai dat prilejul să ți-o spună înseamnă că ceva n-a fost în regulă, ți-ai făcut treaba doar pe jumătate. Iacob al lui Zevedei își ridică privirea. Vocea îl privea agățată, ca un liliac, de grinzile tavanului. — Dă-mi hârtia, ceru Iacob. Să vedem ce-i de făcut mai departe. — Astăzi nu mai am niciun petic de hârtie să-ți dau. — Socotim așadar problema încheiată ! — Nu, răspunse Vocea, cu aceeași intonație seacă. Numai că de data
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi aprins veioza, imediat cineva ar fi deschis ușa și l-ar fi poftit să se urce în pat. Întunericul îl apăra, de acum înainte noaptea avea să fie lumea lui. Îi plăcea să asculte sunetele care gemeau în grinzi, urechile începeau să audă tot felul de zgomote venind din sufletul acestei case mari care era spitalul, apoi din sufletul străzilor, al șinelor care pocnesc, răcindu-se ori înfierbântându-se, al felinarelor care zumzăie, al rădăcinilor care se încordează sub
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă : Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... — Mocnește, zise Pârnaie. Așa că, deși soarele trecuse de vârf
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o ciupercă uriașă deasupra pământului. — Știi, spuse într-un târziu Pârnaie, chestia aia... Merge și c- un copac. — Care chestie ? întrebă Chisăliță, căutând zadarnic o cărare pe câmpia spuzită cu mărăcinișuri. — Aia cu spânzurătoarea. N-ai nevoie, neapărat, de o grindă. Am văzut io odată pe unu’... Ce făcea ? — Atârna de o creangă. Dacă n-ai fi văzut cum i se bălăngăneau tălpile, ai fi zis că stă și așteaptă autobuzul... Când colo... Mergeau încet, dibuind prin câmpia arsă de soare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nostru reclamă var, pe un zid zdravăn, gros, fără fisură. La privește ce candoare, ce naivitate! Ioanide tîrî un fotoliu și se instală în fața unui perete, demonstrativ. Am să fac, vesti el, niște odăi pavate cu piatră, cu tavan în grinzi de stejar și blăni de brad, cu ferestre în chenar de granit, pereți văruiți. N-am să pun nimic în ele, G. Călinescu decât câte un divan acoperit cu cit, ca în casele boierești. Toată Africa de Nord consacră calciul plin de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
singurătate pe care îl încerca la oraș când pașii tardivi se auzeau pe trotuar îl pierdu aci, mai ales când auzi frecvente accese de tuse. Spre ziuă, în crepusculul matinal, percepu o bâzâitură colectivă și insistentă pe deasupra capului său, înspre grindă. Presupuse că vreun păianjen prinsese o gânganie sau că albine intraseră în casă. Îi veniră în memorie versuri din Eneida lui Virgil, pe care le învățase pe dinafară la școală: G. Călinescu Ac, veluti in pratis, ubi apes aestate serena
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aflîndu-se probabil undeva în siestă. În fața celor doi se înălța o somptuoasă scară de piatră fără balustrada de fier, încă nemontată. Hagienuș și Suflețel se suiră pe ea tiptil și ajunseră în holul de la etaj. Aci tavanele se sprijineau pe grinzi foarte late de stejar și interiorul părea gata, ba chiar în curs de mobilare. Într-adevăr, Ioanide concepuse un număr de mobile specifice, fixate în pereți. Cu bastonul în mână, Suflețel băga capul pe uși, intra în odăi, ieșea, luîndu-și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
petiții și însemnări înainte. - Jean, trebuie să intervii pentru chestia asta a lui Gulimănescu. Pomponescu lua un aer de curiozitate zâmbitoare. - Ce mai cere Gulimănescu? Gulimănescu cerea "material lemnos abandonat de la construcția unui pod în comuna lui" (de fapt excelente grinzi, putând servi la o bina). Multe necazuri avea din cauza "conferinței" Hagienuș. Acesta trecea drept având influență în casa lui Pomponescu și era luat cu asalt în special de copiii săi, în frunte cu Petrișor. Ofițerul își stabilise o adevărată agentură
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
grătarele ferestrelor (căci avea și de acestea), din fier forjat, suprafața casei era ghintuită cu piatră și sprijinită cu contraforți oblici, ca o catedrală medievală. Fereastra era de tipul cel mai confortabil, de stejar masiv, deschizîndu-se numai înăuntru. Odăile aveau grinzi de stejar de o lățime Ghiveci (span.). G. Călinescu considerabilă, ușile erau în dulgherie complexă, baia - de tipul cel mai somptuos și bălțat, cu pavajul făcut din bucăți triunghiulare de marmură, albastre și albe. De tavan atârnau cercuri groase de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
chestiunea. Din păcate, nu am cu ce sî-l fac. . - Ești ridicol cu ideile astea de mizerie, Ioanide! se indignaElvira. Butoiescu, constructorul tău, un om simplu, are două case, un arhitect de talia ta își construiește ce vrea. . - Butoiescu strânge cărămizi, grinzi, piatră, își face dinadunătură. . - Cu atât mai mult tu! . - Madam Ioanide, eu sunt artist, nu manoperă. Ce-mi dațizor cu locuința? Nu cunosc casa lui Giotto, lui Bramante, lui G. Călinescu Palladio, lui Mansart, lui Poppelmann și ceilalți. Oamenii aceștia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
atenția arhitectului căzuse asupra salonului, pe care îl făcuse la etaj pe toată întinderea construcției. Era o sală impunătoare și somptuoasă, lungă aproximativ de cincisprezece metri, cu plafonul în casetoane de lemn negru, obținute prin încrucișarea a două serii de grinzi de stejar, de care atârnau trei mari lustruri de cristale venețiene. Ușile erau scunde, cruțând pereții, iar la un capăt al sălii se afla un șemineu de marmură cu o țesătură înflorită de sculpturi vegetale și anatomice, mergând până spre
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era foarte puțin înnourat. {EminescuOpIX 151} O scenă desigur comică s-a întîmplat cu această ocazie în localul provizoriu al bursei, construit din lemn. La cutremur mulțimea vitează a urmașilor lui Avraam și Isac a crezut să s-a rupt grinzile casei ș-a dat buzna la ferești și la ușă. Peste câteva minute toți au ajuns, care-n picioare care peste cap, în uliță, până ce realitatea i-a liniștit. [9 iulie 1876] CUM SE JERTFEȘTE UN REDACTOR Redactorul "Curierului intereselor
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Și proasta creștere e intrarea la vite Păpușa noastră moartă și veselă Materialul pestriț din mase PIANISTA (face mișcări de dans cu compozitorul): Șuvițe roșii sărbătorești tăiate ca la nebuni luminații difuze smoc vopsit strălucitor un punct de vedere drapat grinzi grele pentru înfulecat dar delectarea psihică duce dorul la așa ceva... să fie reținut îndelung COMPOZITORUL (o împinge brusc pe pianistă departe de el): Sincronizarea presei muzicale Măgarul strivit Ne căcăm prin piele Urinări sincronizate Catâr nu măgar Ieftin spunem noi
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
brâu - la care femeile torceau nu numai în casă, ci și în timpul mersului pe drum, prin fața gospodăriei sau pe câmp sau când supravegheau animalele; furca cu scăunaș - folosită în casă sau în curte; și furca fixată în tavan sau la grindă - utilizată, de obicei, la răsucirea tortului 1. În afara fusului obișnuit, s-a mai folosit și „druga”, un fus mai mare și mai gros, utilizat pentru torsul câlților și în răsucitul tortului sau a lânii. Tocălia 2, alături de fus și de
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]