1,824 matches
-
la tine. — Arată bine? continui eu să rîd, fără să-mi pese cu adevărat de răspuns. — Se Întîmplă să fie chiar foarte drăguț. Și-mi pare ușor cunoscut. Mă Întreb dacă Îl știu. Dar nu Încape nici o Îndoială că se holbează la tine. — Lisa, spun eu, ridicînd dintr-o sprînceană, de ce s-ar uita la mine de vreme ce (a) tu ești de departe mult mai frumoasă și toată lumea se holbează la tine, (b) nu-mi poate vedea decît spatele? — Eu Îți zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Mă Întreb dacă Îl știu. Dar nu Încape nici o Îndoială că se holbează la tine. — Lisa, spun eu, ridicînd dintr-o sprînceană, de ce s-ar uita la mine de vreme ce (a) tu ești de departe mult mai frumoasă și toată lumea se holbează la tine, (b) nu-mi poate vedea decît spatele? — Eu Îți zic ce văd. Lisa se lasă pe spate. — De ce nu te Întorci să te uiți la el și să-l vezi cum trebuie? — OK. Mă Întorc și Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
văd. Lisa se lasă pe spate. — De ce nu te Întorci să te uiți la el și să-l vezi cum trebuie? — OK. Mă Întorc și Încerc să-l zăresc pe cel la care se uită ea. Și-l văd. Se holbează la mine În mod foarte evident. Mă reîntorc rapid spre Lisa. — Îl cunosc. — Serios? A. Pare dezamăgită. — Și-l știi și tu. Da. Cine e? — Charlie Dutton. — Charlie Dutton? Producătorul? A, atunci nu mă mir că arăta cunoscut. Stai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
glumă de care au rîs mai Înainte, și cercetează să descopere ținta atenției ei. Și mă vede pe mine. Jur că i se scurge tot sîngele din obraji, Întocmai ca În seara aceea, În Franța. Dan și cu mine ne holbăm unul la celălalt. Eu nu mă pot mișca, el pare a nu ști ce să facă. În cele din urmă, fata Își pune mîna peste a lui, iar el se răsucește cu fața spre ea și spune ceva (presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-mi găsesc cuvintele. Vreau să-i trag o palmă. CÎnd se uită la mine, expresia de pe fața lui trece de la șoc la vinovăție și, În sfîrșit, la o urmă de regret. — Îmi pare rău, spune el Încet, În timp ce eu mă holbez, nevenindu-mi să cred că prietena mea m-a trădat În felul ăsta. Singura trădare mai gravă decît aceasta ar fi fost doar o aventură cu Dan, dar nici asta nu e departe. Credeți-mă, nici asta nu e departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe urmă am să pot să-ți spun ce-am văzut. Ne-am apropiat de o fereastră și m-am uitat la gingii; am deosebit imediat marginea de culoarea ardeziei. - Ai fost otrăvit cu plumb. Sentința l-a făcut să holbeze ochii, după care s-a uitat la noi neîncrezător. - Nu înghit nimic care să nu fi fost gustat înainte, așa că nu e posibil! Furia ce-l cuprindea pe dinăuntru a reușit să-i aprindă obrajii scobiți și galbeni precum ceara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Mic, cu o bărbuță deasă, natura îl înzestrase cu o față numai din muchii, sau asta i se trăgea de la lungile posturi. Ochii îi erau neclintiți precum pietrele, și totuși blânzi. Mi-am spus și eu numele, la care a holbat ochii la mine, năucit pur și simplu. - Cărui fapt se datorează această uimire, părinte abate? Atunci și-a dus mâna la scapular, a scos afară un mic pergament de proastă calitate, tare și scârțâitor, și mi l-a întins. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu i-ar fi ieșit în cale ciungul. Era un om ciudat, cu pielea subțire, aproape transparentă. Îi lipsea o mână, iar pe celălalt umăr îi crescuse o palmă mică, în care ținea o bâtă. În prima clipă, Zogru se holbase la el cu ochii lui Pampu: uluit, interesat și compătimitor. Ciungul îi zâmbise, iar lui Zogru i se păruse că vine spre el ca și când ar fi vrut să-l salute ori să stea de vorbă, așa că nici nu prinsese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pampu din realitatea celor 40 de zile ori din pictura aceasta luminată prin fereastra îngustă și înaltă a bisericii din Comoșteni. Nu e lipit doar de imaginea lui Pampu, ci și de clipele pe care le-a trăit alături de Zugrav, holbându-se la zidul care prindea viață, și mai simte încă oboseala din capul pieptului lui Anton și lacrimile de neoprit care curgeau din colțul ochilor Făniței ori agonia care l-a doborât pe când era Barbu Cocoșaru, mort în fața picturii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și s-a lipit de el ca de un liman. Când s-a uitat din nou, bărbatul stătea în pragul dormitorului și privea drept în sus. - Cine ești și ce vrei de la mine? Achile încerca să fie prietenos și-și holbase puțin ochii intrați astfel sub sprâncenele stufoase, ceea îl făcuse pe Zogru să tremure de frică. Voia să-i răspundă, dar nu-i veneau cuvintele. - Te-a trimis Elvira? - Nu sunt o fantomă, îngăimase, în sfârșit, Zogru, însă Achile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
privit mai întâi de la distanță, cocoloșit într-o profesoară, care mergea să-și facă orele, dar care a luat-o ușor pe urmele lui Bobo, apoi l-a depășit ca să se-ntoarcă și să se uite la el și, tot holbându-se, a intrat pe nesimțite în Spitalul de Urgență Floreasca, unde l-a pierdut. I-a trebuit aproape un ceas ca să dea din nou de el. Bobo, pe care, de fapt, îl cheamă Bogdan Ilie, avea cabinetul la parter, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fie adevărate la fel cum știa să facă pâine și bere. Mirosul Leei nu era un mister. Mirosea ca drojdia pe care o frământa zilnic. Avea mireasma pâinii și a bunăstării și - i se părea lui Iacob - a sexului. Se holba la această femeie gigantică și saliva. Din câte am auzit, n-a zis nici un cuvânt despre ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua născută a lui Laban, spunea că își amintește tot ce i s-a întâmplat vreodată. Pretindea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de bună. Bună așa cum e bun laptele, așa cum e bună ploaia. Bilha se uita cu atenție la cer și la animale și la familia ei, totodată. O vedea pe Lea ascuzându-și durerea în colțurile cele mai întunecate atunci când oamenii se holbau la ochii ei. O vedea pe Rahela cum se teme de întuneric și pe Zilpa cum e chinuită de insomnii. Bilha știa că Laban era pe cât de rău, pe atât de prost. Bilha povestea că prima ei amintire legată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Avraam. Dar exact atunci un duh de foc a oprit mâna lui Avraam și a făcut să apară un berbec alb și nepătat și berbecul a fost sacrificat în locul lui Isaac. Ruben și Simon, Levi și Iuda stăteau cu ochii holbați la tatăl lor, care le povestea toate astea cu mâinile profilate pe cerul înstelat, iar ei își imaginau cum ar fi fost să fie în locul lui Isaac, pe altar. - Zeul părinților meu e un zeu milos, spunea Iacob. Dar Zilpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a început cu mult înainte de naștere. Încercările Innei de a întoarce copilul îi produceau dureri groaznice Rahelei care țipa așa de sfâșietor încât copiii care au auzit-o de afară au început să plângă instantaneu. Iacob stătea pe bamah, se holba la fața zeiței, întrebându-se dacă ar trebui să-i dea niște ofrande, deși el jurase să nu venereze decât un zeu, zeul tatălui său. Rupea smocuri de iarbă și dădea din cap de disperare, până când n-a mai putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în cortul roșu. Și-a fixat ochii asupra lui. Cortul femeilor era într-o margine a câmpului. Era ceva de neimaginat ca un bărbat sănătos să intre de bună voie acolo, în timpul acelor zile din lună. Bărbații și băieții se holbau la el și așteptau să-l vadă ducându-se singur în mijlocul femeilor care sângerau - și, mai rău, cele care sângerau erau propriile lui fiice. Laban mormăia în barbă în timp ce se apropia de cortul femeilor. La intrare, s-a oprit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ducându-se singur în mijlocul femeilor care sângerau - și, mai rău, cele care sângerau erau propriile lui fiice. Laban mormăia în barbă în timp ce se apropia de cortul femeilor. La intrare, s-a oprit și s-a uitat peste umăr. S-a holbat la fiii și la nepoții lui și apoi a ridicat draperia și a intrat. Suflul greu al lui Laban era singurul zgomot. A aruncat o privire în cort și n-a întâlnit nici o pereche de ochi de femeie. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că de-acum nu te mai protejează, ba dimpotrivă. Ești lipsit de protecția lor oricum, de acum înainte. Toată lumea și-a ținut respirația cât timp a vorbit Rahela. Ochii lui Laban se măreau de furie și începuse să tremure. Se holba la frumoasa lui fiică, care parcă strălucea în lumina rozalie a cortului roșu. A fost o clipă teribilă și parcă fără sfârșit care s-a terminat doar când Laban s-a întors cu spatele și a dispărut. Afară îl aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
durere? Și dacă copilul moare? Am scuturat din cap. - Moașelor nu le e frică de viață, am zis eu și mi-am dat seama că deja mă vedeam ca ucenica Rahelei și nepoata Innei. Tabea și cu mine ne-am holbat la undele apei și vorbele noastre s-au dus o dată cu refluxul. Ne-am gândit la diferențele dintre noi și ne-am întrebat dacă dorințele noastre aveau să se împlinească și dacă vom mai ști ceva una de alta după ce tații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adânc, la picioarele mamei mele. Ca și mine, Lea s-a trezit și s-a repezit afară și a ajuns exact în același timp cu Rahela. Într-o clipă, Bilha și Zilpa au apărut și ele și toate cinci ne holbam la mesagera din Mamre, a cărei rochie lucea argintie în lumina albăstrie a zorilor. Vorbea prețios, așa cum fac toți mesagerii: - Rebeca, preoteasa din Mamre, mama lui Iacob și a lui Esau, bunica a sute de miriazi, vă cheamă sub umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tânără ca să-mi dau seama că cea care se schimbase eram eu, nu mama. După câteva săptămâini, m-am reobișnuit cu zgomotele de fiecare zi și cu mirosul bărbaților, ba chiar m-am trezit că eram fascinată de ei. Mă holbam la mugurașii băiețeilor care alergau prin jurul nostri dezbrăcați și mă uitam pe furiș la câinii care se acuplau. Mă foiam în așternut și-mi lăsam mâinile să hoinărească peste sâni și între picioare și mă minunam. Într-o noapte, Inna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
iar picioarele îi erau desfăcute în formă de pumnal triunghiular, pregătită să mai facă încă o mie de ouă. Rahela a frecat acea formă obsidiană cu ulei până când creatura a început să lucească și să picure în lumina lămpilor. Mă holbam la fața prostuță a broaștei și chicoteam, dar nimeni nu râdea cu mine. O clipă mai târziu, eram deja afară cu mama și mătușile mele. Eram pe parcela de grâu din mijlocul grădinii - un loc ascuns, unde erau cultivate cerealele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era Shalem. Era primul născut, cel mai chipeș și cel mai isteț dintre fiii regelui, foarte iubit de oamenii din Salem. Era auriu și frumos ca un apus de soare. Mi-am lăsat ochii în jos ca să nu mă mai holbez așa - de parcă ar fi fost un țap cu două capete sau altceva de felul ăsta care sfida ordinea firească. Și totuși, el sfida natura. Era perfect. Ca să nu mă uit la fața lui, am văzut în schimb că avea unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ea. Ajut-o să ia cele mai bune rodii și vezi dacă puteți găsi niște smochine bune pentru fiul meu. Lui Shalem îi plac foarte mult smochinele. În dimineața următare am ieșit din palat în nebunia orașului, unde m-am holbat la toate cât mi-a poftit inima. Servitoarea de lângă mine nu părea să se grăbească și m-a lăsat să hoinăresc pe unde am vrut. M-am oprit aproape la fiecare prăvălie și m-am uitat la fiecare voal, uimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și la corturile lui Iacob. Când a auzit că am fost făcută nevastă de prințul din oraș, Iacob n-a zis nimic și nici n-a răspuns în nici un fel ofertei lui Hamor. A stat ca o stâncă, s-a holbat la omul despre care fiii lui Levi și Simon vorbiseră cu atâta venin - un bărbat cam de vârsta lui, doar că îmbrăcat luxos, cu vorbirea aleasă și gras. Regele arăta înspre un car plin cu lucruri, spre oile și caprele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]