1,474 matches
-
care în prezent a revenit la statutul de comună. Satele componente ale comunei, Valea Moldovei și Mironu, au un istoric îndepărtat și diferit. Localitatea Valea Moldovei, sub denumirea veche de Valea Seacă, este atestată documentar, pentru prima dată, într-un hrisov din timpul lui Alexandru Vodă din anul 1453 prin care se confirmă stăpânirea logofătului Mihail asupra acestui sat. Se crede că singurele urme istorice ar fi cele cinci movile de pe islazul comunal, unde ar fi fost îngropați oștenii lui Ștefan
Comuna Valea Moldovei, Suceava () [Corola-website/Science/302009_a_303338]
-
cnezatului lui Ioan ,menționat în „Diplomă Cavalerilor Ioaniți” în anul 1247. Toponimia Diculești apare menționată în mai multe documente începând cu secolulul al XVII. Este de semnalat faptul că denumirea localității a fost păstrată până astăzi. Astfel, în 1625 prin hrisovul dat de Alexandru Coconul, Zaharia Logofătul din Băbeni cumpăra moșia din Preutese (Vâlcea), jumătate din sat și din funia Robotească de la Dobre fiul lui Radu din Diculești ”. Într-un zapis pentru cumpărarea unui țigan în 1642 este trecut ca martor
Comuna Diculești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302018_a_303347]
-
de la nord la sud de Răul Târâia, afluent al râului Olteț. Prima atestare documentara cu privire la actuala comună Mateești se regăsește într-un document de împărțire a moșiei satului Greci, în care se arată că popa Stancu justifica proprietățile printr-un hrisov din anul 1557 dat de Pătrașcu cel Bun: "“s-au vândut domnului Preda Buzescu și acesta a stăpânit hotarul satului Greci timp de 9 ani”". Ulterior la 18 noiembrie 1587 domnitorul Mihnea Voievod - Turcitul, în a doua să domnie dintre
Comuna Mateești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302035_a_303364]
-
Preda Buzescu și acesta a stăpânit hotarul satului Greci timp de 9 ani”". Ulterior la 18 noiembrie 1587 domnitorul Mihnea Voievod - Turcitul, în a doua să domnie dintre anii 1585-1591, da occinele oamenilor din Mateești și din alte sate. Prin hrisovul dat de Mihai Viteazul în luna februarie 1598 lui Preda Buzescu se arată că cetățenii din Turcești "“se vând de bună voie acestui boier cu toata occina strămoșeasca”" pentru suma de 15.900 lei. Conform recensământului efectuat în 2011, populația
Comuna Mateești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302035_a_303364]
-
la o distanță de 45 km. Practic, localitatea este situată în centrul județului Vâlcea, pe paralela 45, coordonatele geografice ale comunei fiind 44°54` latitudine nordică și 24°4` longitudine estică. Prima atestare documentară a localității Roești este într-un hrisov domnesc din 8 ianuarie 1581 din timpul lui Mihnea Voievod, zis Turcitul, (1577-1583 și 1585-1591), prin care Șerbu, un localnic din Roești, cumpăra pământ și primea confirmarea oficială a domnitorului. Denumirea comunei, inițial de „Roeșcĭ″, se datorează unui locuitor bogat
Comuna Roești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302041_a_303370]
-
lui Litovoi) și oștenii săi Dobre și Costea, ce se întorceau din prizonierat pe sub poalele Builei... Prima atestare istorică scrisă a satului Târsa (vechea denumire a satului Pietreni de până la anul 1800) apare la data de 11 octombrie 1512 în hrisovul dat de către domnitorul Neagoe Basarab, prin care se stipula achiziționarea de către banul Barbu Craiovescu a unor moșii în acest sat: „Din mila lui dumnezeu, Io Basarab voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui Basarab voievod. Dă domnia mea
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
de ohabă lui, fiilor lui și nepoților și strănepoților și de nimeni neclintit, după porunca măriei mele... Io, Basarab Voievod, din mila lui Dumnezeu domn ” Nu după mult timp, banul dona aceste proprietăți Mănăstirii Bistrița, ctitoria sa de suflet. Prin hrisovul din data de 4 aprilie 1528 dat de către voievodul Radu de la Afumați, și banul Pârvu Craiovescu cumpără la rându-i moșii în satul Târsa, donându-le aceleiași Mănăstirii Bistrița. Asfel, Târsa devine primul sat costeștean aservit puternicei mănăstiri. Îi va
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
mistreți, si iepuri. Există pârâul Verdea care trece la câțiva zeci de metri de centrul comunei. În apropiere se află și pârâul Pesceana, cu care se unește, la ieșirea din comuna, spre orașul Drăgășani. Prima mențiune a comunei o reprezintă Hrisovul lui Neagoe Basarab Voievod, din 3 august 1514. Pergamentul este deteriorat și are lacune. Pentru claritate, se utilizează o traducere aflată la Arhivele Naționale ale României din București (Condica Mănăstirii Strehaia, ms.326, f.27). Prin acest act, voievodul întărește
Comuna Sutești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302044_a_303373]
-
probabil pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. A fost numit de Poartă în ianuarie 1545 în locul fratelui său vitreg Radu Paisie și a intrat în București ca să-și ia tronul în 17 martie 1545. Prin primul hrisov din 25 martie 1545 a menținut în funcții și chiar a promovat patru dregători ai predecesorului său. Cronica țării consemnează că la două săptămâni după instalare a poruncit ca să fie uciși mai mulți boieri printre care: Coadă vornicul, Radul comisul
Mircea Ciobanul () [Corola-website/Science/302518_a_303847]
-
lucru bun, ca să nu-i vie cu osândă. Și s-au apucatu în anii 7102 (=1593 sau 1594), de au făcutu mănăstire în țarina Iașiloru, carea să chiamă Aron vodă, pre numele domnului, unde este hramul svetii Nicolae”". Printr-un hrisov din 12 decembrie 1594, domnitorul ctitor a înzestrat mănăstirea ""nou zidită numită „în țarină”"" cu două sate. El a încredințat călugărilor români biserica construită de el. Biserica avea inițial o pisanie deasupra intrării, dar aceasta a dispărut în secolul al
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
nu există informații că i s-ar fi adus rămășițele la Iași. Aceeași problemă se ridică și în cazul doamnei Stanca, soția lui Aron Vodă, moartă undeva în Transilvania. Domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a închinat această mănăstire, printr-un hrisov din 25 mai 1606, la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos (după cum fusese închinată inițial de Petru Șchiopul), din acel moment stabilindu-se acolo călugări greci. În documentul sus-menționat, se menționează că mănăstirea a fost ctitorită de Alexandru Lăpușneanu, el fiind
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii n-avem” - aceasta fiind o dovadă clară a faptului că e de origine română, precizează prof. M.G. Popescu. „Numele de Coresie apare încă din 1525, septembrie 8 (...) pe un hrisov al lui Radu de la Afumați, emis din Târgoviște, prin care întărea episcopiei Buzău țigani, mori, pește, miere, grâu, vin, o cărășie, scris de «și eu Coresi diac, care am scris în cetatea de scaun Târgoviște, luna septembrie 8 zile, și
Coresi () [Corola-website/Science/302713_a_304042]
-
întărea episcopiei Buzău țigani, mori, pește, miere, grâu, vin, o cărășie, scris de «și eu Coresi diac, care am scris în cetatea de scaun Târgoviște, luna septembrie 8 zile, și de la Adam ani curgători 7034/1525”. Coresi a mai scris hrisoavele din 1527 și 1528, tot din Târgoviște, urmate de cele din anii 1529, 1531, 1532-1535 semnate “păcătosul și cel mai mic Coresi care am scris această carte. Eu, Coresi logofătul am scris în scaunul orașului Târgoviște (...). Coresi scriitorul sau simplu
Coresi () [Corola-website/Science/302713_a_304042]
-
prin faptul că la Sinodul din 1595 de la Iași, numele egumenului se afla la loc de cinste printre semnatarii Actului Sinodal, imediat după cele ale mitropolitului și episcopilor participanți. Cinci ani mai târziu, în anul 1600, Mihai Viteazul, printr-un hrisov domnesc, scris și semnat la Iași, la 5 iunie, confirma Mănăstirii „Sf. Sava” dreptul de proprietate asupra caselor dăruite de Petru Șchiopul, ca o răsplată a acestui mare și prim voievod al tuturor românilor, pentru rolul jucat de mănăstire în
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
din Spineni. Identificarea exactă cu localitatea Spineni din județul Olt este iarăși discutabilă căci mai pot fi identificate, în acel secol, alte localități Spineni și în județele Dolj, Muscel, Mehedinți. Prima atestare documentară sigură a locuirii acestor zone apare în Hrisovul din 27 iunie 1529 prin care Moise, voievodul Țării Românești întărește niște ocine Mănăstirii Govora iar printre boierii trimiși să cerceteze actele și să depună mărturie apar și Radul și Stoian din Aluniș. Ori dacă erau stăpânii, desigur că existau
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
și economiei moldovenești. Regăsim argumentul, accentuat, la B. P. Hasdeu: "Cată să observăm că armenii știau a se arăta în împrejurările cele mai momentoase destul de buni patrioți români spre a fi meritat cu totul dreptul unei asemenea distincțiuni". Printr-un hrisov datat 30 iulie 1401, Alexandru cel Bun a încuviințat înscăunarea unui episcop armean în Suceava, capitala principatului său, ceea ce dă dovada existenței unei mai vechi și bine orgaizate colonii de credincioși armeni. Documentul, semnalat încă în 1842 de un istoric
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
Voevod și credința fratelui Domniei mele, a lui Bogdan, și credința tuturor boerilor moldoveni și mici și mari. Și s-a scris la Suceava sub pecedea noastră în anul 6909, iulie în 30, cu mîna lui Bratei.“" Printr-un alt hrisov, din 8 octombrie 1407, Alexandru cel Bun a chemat negustori armeni din Polonia, pentru a contribui la prosperitatea orașelor moldovenești, promițându-le scutirea de taxe vamale și de biruri. Astfel s-au așezat 700 de familii la Suceava și numeroase
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
la 7 aprilie 1742, de cai și de olac: ""Nici de pe la odăile lor, nici din oile lor de la conace nime să nu le ia, nici oi, nici cai"". Alexandru Mavrocordat, la rândul său, a dat la 9 martie 1784 un hrisov de favorizare a comercianților armeni de cetățenie austriacă care făceau negoț cu vitele, în fapt reînnoirea unui alt hrisov, iscălit de unchiul principelui, Ioan Nicolae Mavrocordat. Erau întărite, astfel, vechile privilegii și adăugate altele, printre care interdicția ca localnicii să
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
nime să nu le ia, nici oi, nici cai"". Alexandru Mavrocordat, la rândul său, a dat la 9 martie 1784 un hrisov de favorizare a comercianților armeni de cetățenie austriacă care făceau negoț cu vitele, în fapt reînnoirea unui alt hrisov, iscălit de unchiul principelui, Ioan Nicolae Mavrocordat. Erau întărite, astfel, vechile privilegii și adăugate altele, printre care interdicția ca localnicii să perceapă armenilor chirii prea mari pentru pășunat sau să le producă alte neplăceri, iar ispravnicilor li se lua dreptul
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
care la începutul sec. XIII a încheiat o alianță militară cu Armenia Ciliciană, și Béla IV, care în 1243 le-a confirmat privilegiile, armenii posedau în Transilvania mănăstiri și teritorii proprii, consemnate ca atare (Monasterium Armenorum, Terra Armenorum) într-un hrisov din 1281 al lui Ladislau IV, care a donat aceste proprietăți Congregației Augustinilor, probabil ca urmare a scăderii numărului armenilor. Două sigilii găsite la Tălmaci, lîngă Sibiu, unul cu o inscripție din 1343, "Martini Episcopi Armenorum de Tolmachy" (despre care
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
măcelului turcesc din 13 noiembrie 1593, pe podul Tîrgului de Afară (Calea Moșilor), au fost uciși, printre alții, cîțiva evrei și armeni, iar într-o năvălire a bandelor otomane, din 1769, a fost jefuită și biserica armenească. În orice caz, hrisovul lui Mihai Racoviță din 15 februarie 1742 îngăduia armenilor din București să-și clădească o biserică pe strada Săpunarilor. Același domnitor poruncea la 11 februarie 1743: "Tuturor armenilor cîți sunt așezători aici în orașul Domniei mele în București, și cîți
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
emigrat în Transilvania, unde armenii aveau o situație foarte bună. În alte localități din Țara Românească, negustorii armeni nu aveau dreptul să deschidă prăvălii decît dacă plăteau bir la vistieria domnească sau la compania negustorilor locali. Așa prevedea, de exemplu, hrisovul domnesc din august 1803 pentru armenii și evreii din Rîmnicu-Vîlcea, dar și pentru "neguțătorii creștini cari nu vor fi cu bir la această companie". O dispoziție similară găsim în hrisovul din 29 februarie 1804, adresat companiei orșaului Craiova și în
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
domnească sau la compania negustorilor locali. Așa prevedea, de exemplu, hrisovul domnesc din august 1803 pentru armenii și evreii din Rîmnicu-Vîlcea, dar și pentru "neguțătorii creștini cari nu vor fi cu bir la această companie". O dispoziție similară găsim în hrisovul din 29 februarie 1804, adresat companiei orșaului Craiova și în care neguțătorii creștini, inclusiv armenii, erau acceptați doar dacă erau “pămînteni”, iar dintre străini, numai cei care făceau comerț cu ridicata. Pe lîngă aceste orașe, armenii din provinciile sudice ale
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Jocul de oină este practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Altă atestare documentară apare în anul 1596, când cosmograful italian Gian Lorenzo d´Anania menționează jocul de oină în lucrarea "Sistemul Universal al Lumii" la capitolul descrierii
Oină () [Corola-website/Science/303596_a_304925]
-
Laurencius de Longo-Campo, pie memorie, anno Domini MCCC." ("Aici este înmormântat comitele Laurențiu de Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300."). Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile orașului îl dăduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292)." Din anul 1330, după
Câmpulung () [Corola-website/Science/303859_a_305188]